Adevăr Divin
Medicina tibetană. Partea I
Arta de a redobândi sănătatea și tinerețea
| Evghenia Cozma locuiește timp de 23 de ani în India unde devine discipola lui Dhirendra Brahmachari, considerat cel mai mare yoghin al sec. XX, gurul Indirei Gandhi. Tot acolo o întâlnește pe dr. Dolkar Khangkar de la care învață această știință – medicina tibelană. |
39.00 37.05 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Marea sa vocație și competența profesională, i-au dat posibilitatea să adune un impresionant material documentar și să-l ordoneze astfel încât să pună în evidență asemănările dintre conceptele medicinei tibetane și actualele idei științifice. Primele două părți ne introduc pe tărâmul misterios al Tibetului, familiarizându-ne cu principiile de bază ale medicinei tibetane pentru ca apoi, într-un limbaj extrem de accesibil, să scoată la lumină secretele sănătății – atât de simple și la îndemâna oricui. Partea a III-a prezintă medicina ezoterică tibetană și modul în care aceasta se îmbină perfect cu cele mai recente descoperiri ale științei occidentale, aici fiind ascunsă de fapt cheia sănătății și a longevității. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 9 |
Fragment:
CAPITOLUL 1. Așa am ajuns față în față cu medicina tibetană
Știți cum sunt diminețile în India? Poate nu peste tot în India diminețile sunt la fel, doar aceasta este o țară mare și întinsă. Eu știu, însă, cum sunt diminețile la New Delhi și mai spre nordul țării. Sunt cu adevărat magice. Cu câteva clipe înainte de ivirea zorilor se așterne o liniște asurzitoare, plină de mister și, deodată, izbucnește corul păsărilor într-un imn înălțat Soarelui. În văzduh plutește o stranie mireasmă, care te învăluie, umplându-ți sufletul de bucuria de a trăi, dar și de nostalgie. Nostalgie după ce? Poate după Dumnezeu... Așa e dimineața în zori. Dar în lunile de vară dinaintea musonilor, după ora 10 începe calvarul: aerul se încinge până la 54 – 55°C la umbră, în miezul zilei. Simți că parcă un cerc de oțel ți se strânge în jurul capului și creierii mai au puțin și încep să fiarbă. La asta se mai adaugă și poluarea... După ce petreci o zi de vară la New Delhi, orice alt loc, chiar și Bucureștiul, pare un paradis. Traficul în New Delhi este incredibil de aglomerat. Sute de mii de mașini din generațiile de pe vremea străbunicilor, autobuze cu motoare puternice, pe motorină, făcute să reziste un secol, sute de mii de „vehicule” improvizate și alte „minuni” pe două și trei roți merg agale, cu viteză mică, scoțând un fum dens și negru, de parcă singura lor menire este să afume orașul cât mai bine. Un fum gros plutește toată ziua de-a lungul carosabilului, se ridică deasupra orașului, îl învăluie și dispare abia spre dimineață. În timpul zilei, vara, nu ai cum să respiri. Și tocmai aici am ales eu să trăiesc nici mai mult, nici mai puțin decât douăzeci de ani, plus cei trei ani în care l-am însoțit pe primul meu soț, Carol Cozma, trimis în India în misiune diplomatică. Atunci s-a împlinit visul vieții mele. În copilărie aveam o stare ciudată de câte ori auzeam cuvântul „India” – de parcă auzeam melodia, odinioară dragă inimii mele, dar de demult uitată. După ce am absolvit universitatea și m-am stabilit cu soțul meu la București, într-o zi am dat de un articol despre vizita lui Nichita Hrusciov în India. În acest articol se descria cu lux de amănunte, nu atât vizita lui la New Delhi, cât cea la un ashram yoghin, modul de viață al yoghinilor, practicile yoghine – asanele (posturele), metodele de respirație etc. Citind acel articol, am înțeles că yoga este tot ce mă interesa în această viață. La școală, la orele de sport mă comportam, pur și simplu ca „un sac cu oase” și profesorul, din milă, îmi punea o notă de trecere, mă și scutea din când în când de această „îndeletnicire” atât de neplăcută mie. Ziceam că sportul nu este de mine. Însă, după ce am citit acel articol despre yoga, m-am pus imediat pe treabă. Am început să urmez modul de viață, alimentația yoghinilor, să fac asanele și pranayama. Ce a fost uimitor – asanele le făceam, chiar și pe cele mai grele, foarte bine, de la prima încercare. Am constatat cu uimire că nu sunt deloc „un sac cu oase”. Din acel moment viața mea s-a schimbat radical. Mă trezeam mai devreme ca să practic yoga și, după ce mă întorceam de la serviciu, reveneam la viața mea de yoghină. Nu mă mai interesa nimic altceva. Într-o zi soțul meu mi-a spus că plecăm în străinătate. Îmi era totuna, nu simțeam deloc bucuria de a vedea alte locuri, altă lume. Replica mea, din politețe, a fost atât: „Da? Ei, bine.” Probabil, soțul meu, a fost indignat de atâta indiferență din partea mea, deoarece pe vremurile acelea orice soție de diplomat ar fi sărit în sus de bucurie. „Dar tu nici măcar nu mă întrebi unde plecăm?” L-am După ce am ajuns la New Delhi, din a doua zi, am pornit, cu mare prudență, în căutarea yoghinilor autentici. Trebuia să fiu foarte atentă, altfel, în acele vremuri, puteam să dau de mare necaz, dacă informația despre „mișcările” mele ar fi ajuns la „urechile” unor persoane din serviciile de securitate. De fapt, eram îngrijorată nu atât pentru mine, cât pentru soțul meu, căci el nu merita să sufere. După aproximativ trei ani soțul meu a fost rechemat, înainte de termen, la București. Din anumite considerente, de obicei, diplomații români stăteau într-o țară precum India, cel puțin patru ani, chiar și mai mult. Dar în cazul nostru a fost clar că terminarea bruscă a serviciului în India a avut o cauză foarte serioasă, chiar gravă. Mă simțeam speriată și sufeream în tăcere, crezându-mă vinovată. Dar „Dosarele” parcă au fost blestemul neamului meu. În timpul revoluției din Rusia (1917) familia tatălui meu a trebuit să fugă din locurile natale și să se stabilească în orașul Gomel (Belarus), iar bunicul meu după mamă, Șaropato Gheorgii Naumovici – preot care nu a acceptat să renunțe la Dumnezeu, a fost arestat în septembrie 1937 și, într-o lună de zile, cercetat de către „procurori” (așa-numita „troica”), judecat și executat ca „dușman al poporului”. Iar peste mai bine de 30 de ani a fost reabilitat. Am fost uimită când, recent, am găsit pe internet cum a fost orchestrată, atât de grosolan, acuzarea lui în „trădarea” poporului. Familia noastră a avut mult de pătimit, iar mie mi-a fost furată copilăria. Din cauza „dosarului” meu, i s-a cerut soțului meu „doar să divorțeze de mine”. După întoarcerea noastră din India, au trecut mai mulți ani. El s-a recăsătorit, eu mi-am păstrat libertatea. Nu am renunțat la visul cu India. Într-o zi i-am scris lui Swamiji Dhirendra Brahmachari că cea mai mare dorință a mea este să mă întorc în India ca să practic yoga. Am primit de la el invitația pentru a vizita India, și, în scurt timp, pe 21 decembrie 1976 am și plecat din nou în India, dar de data asta – pe cont propriu și cu gândul să nu mă mai întorc. Am ajuns în zori la New Delhi, pe 22 decembrie și m-am prezentat la ashram, unde am stat un timp destul de lung, iar după ce Indira Gandi a pierdut alegerile din primăvara anului 1978 și Swami Dhirendra Brahmacharia s-a retras în Kashmir, am rămas la New Delhi singură, prelungindu-mi mereu viza de ședere. Mai târziu, am reușit să obțin permisul de rezident, iar în luna iulie a anului 1989 mi-a fost acordată cetățenia indiană. Și, în ultimul moment, am renunțat la ea, după ce am aflat de revoluția din România. Îmi era dor de țară. M-am reîntors definitiv acasă, la București, în ianuarie 1997. În județul Prahova există o localitate așezată pe deal, la poalele munților Bucegi. Este Provița de Sus. Cufundată într-o vegetație luxuriantă ca de junglă, îți deschide o priveliște de vis a îmbinării dealului cu muntele. Când după o noapte cu un cer senin și stele strălucitoare, de-ți vine să-ntinzi mâna să le culegi din cer, norii slobozesc asupra ei o ploaie bună, aerul tare de munte îți umple pieptul de sănătate și încântare. Pentru această localitate eu am părăsit Bucureștiul și nu regret. În India cel mai greu de suportat erau căldurile. Ei, pe mine tocmai atunci, în miezul zilei, în plină vară, mă scoteau treburile din casă, căci acestea păreau să fie extrem de urgente. Eu, care m-am născut sub soarele nordic, am fost o pradă ușoară a soarelui nemilos de pe cerul indian. Și uite azi așa, mâine tot așa, am început să simt că am ficat. Trebuia să consult un doctor. Într-o zi, un prieten, diplomat acreditat în India, de profesie medic și cu ani de practică medicală înainte de a deveni diplomat, mi-a povestit cum s-a vindecat apelând la medicina tibetană. El mi-a spus că s-a adresat unui doctor, pe nume Dolkar, specialist în medicină tibetană, plângându-i-se de probleme cu stomacul. Examinându-l prin luarea pulsului, doctor Dolkar i-a spus, pe lângă altele, că în urmă cu câteva luni el și-a fracturat un deget de la picior. Diagnosticul pus era corect. Relatându-mi acestea, el a exclamat: „M-am dat bătut”. Ca medic alopat, avea rezerve față de orice alt tip de medicină, însă după diagnosticul pus de dr. Dolkar și rezultatele excelente ale tratamentului, el a devenit un adept convins al medicinei tibetane. Relatarea lui m-a impresionat mult și eram nerăbdătoare să-l cunosc pe doctor Dolkar. În dimineața următoare m-am prezentat la clinica doctorului Dolkar. În anticameră era multă lume care aștepta. Și eu, sătulă de cozile din România, mă gândeam cu groază cât voi avea de așteptat. În timpul acesta, în ușa cabinetului dr. Dolkar a apărut o tânără tibetană de o frumusețe misterioasă, care nu se supunea criteriilor noastre de frumusețe. Uitându-se la publicul din sală, privirea ei s-a oprit asupra mea și m-a și invitat înăuntru. Cât de amabilă, mă gândeam, este asistenta doctorului Dolkar. Cabinetul era foarte curat, plăcut amenajat, ca orice alt cabinet medical, cu deosebirea că pe peretele din față, în centru, era o mare pictură pe pânză a lui Buddha și mai multe suluri de pânză (thangka) desfășurate cu scrieri din textele de medicină budistă, ceea ce crea senzația că te afli realmente în fața unui mister. Îl căutam cu privirea pe doctorul Dolkar. Pe scaunul pe care mă așteptam să-l văd, s-a așezat tânăra tibetană, care, citindu-mi pe față nedumerirea, mi-a spus: „Eu sunt doctor Dolkar”. Din primul moment, ne-am simțit atrase una de cealaltă. Și așa a început, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, frumoasa noastră prietenie. În acea dimineață dr. Dolkar m-a examinat prin luarea pulsului și, fără ca eu să fi apucat să mă plâng de ceva, mi-a spus că am ficatul mărit. Era același diagnostic ca și cel stabilit anterior de medicii alopați. Am urmat tratamentul prescris de ea și în scurt timp am fost vindecată. De multe ori o vizitam pe dr. Dolkar numai din plăcerea de a sta de vorbă cu ea, deși aveam remușcări că fur din timpul său prețios. Uneori aduceam cu mine și câte un prieten bolnav care, după toate încercările posibile de a se trata cu ajutorul medicinei alopate, simțea că boala i se agravează și mai mult. Însă, după câteva săptămâni de tratament, prescris de dr. Dolkar, starea lor de sănătate întâi se ameliora și mai târziu boala dispărea definitiv. Însă pe lângă tratament, dr. Dolkar întotdeauna sfătuia pacientul să respecte și o dietă prescrisă de ea. Îmi aduc aminte că într-o seară friguroasă de decembrie, în 1996 m-au vizitat niște prieteni împreună cu un domn îmbrăcat în portul popular indian. La un moment dat, el mi-a întins horoscopul său și m-a întrebat: „Ce-mi puteți spune, doamnă?” Printre altele, i-am spus că se va implica în politică și va face carieră. A doua zi dimineață, domnul respectiv mi-a făcut cadou Bhagavad-gita, cartea sfântă a hindușilor, spunându-mi că în acea dimineață el va fi primit în Partidul Congresului Național (întemeiat de Javaharlal Nehru). Am aflat că acest domn era ziarist și tocmai în acel timp provocase un mare scandal în presă, în urma căruia un ministru corupt a fost destituit din funcție. Ca să-i răspund la întrebare, a trebuit să consult tranzitele planetare. Cu acest prilej am văzut ce mi se prevedea și mie. Pe Pag. 18 – 23 |