Jurnal

„Am scris acest Jurnal ca un fel de note de călătorie [...] dar nu l-am scris pentru a fi publicat. Descriu ceea ce am numit procesul – senzația mea de a fi în afara lumii obișnuite, de a fi complet în pace și eliberat de conflict. Aceasta se întâmplă numai din când în când și evident este imposibil de descris cuiva care nu a experimentat niciodată aceste lucruri. Dar am încercat să pun în cuvinte durerea reală și senzația care însoțesc conștiința elevată. Nu am intenționat să îi ofer o notă romantică: dacă duci un anumit tip de viață disciplinată, liniștită, emani o anumită energie – acesta este un lucru dovedit științific – și aceasta influențează partea non-mecanică a creierului tău, astfel încât pătrunzi într-o nouă dimensiune. Organismul fizic nu este capabil să o atingă și de aici rezultă durerea. Nu sugerez că fiecare ar trebui să ajungă la această stare, dar ar putea fi interesant pentru anumite persoane care mi-au urmărit gândurile și ideile să cunoască ce se întâmplă la un nivel mai personal.″

Cuvânt înainte ... 7

OJAI
20 iunie - 8 iunie ... 10

LONDRA
iulie 10-12 iulie ... 22

GSTAAD
12 iulie - 3 septembrie ... 23

PARIS
3 septembrie - 25 septembrie ... 92

ROMA ȘI FLORENȚA
25 septembrie - 18 octombrie ... 135

BOMBAY ȘI RISHI VALLEY
20 octombrie - 20 noiembrie ... 154

MADRAS
20 noiembrie - 17 decembrie ... 208

RAJGHAT ȘI BENARES
18 decembrie - 20 ianuarie ... 244

NEW DELHI
20 ianuarie - 23 ianuarie ... 267

BOMBAY
19 februarie - 19 martie ... 297

Jurnalul lui Krishnamurti

Seara a fost acolo: deodată, umplând camera, a fost acolo o puternică simțire de frumusețe, de putere și blândețe. Au remarcat-o și alții.

19 iunie

Toată noaptea a fost prezentă ori de câte ori m-am trezit. Durerea de cap a continuat tot drumul până la avion [pentru a zbura la Los Angeles). Purificarea creierului este necesară. Creierul este centrul tuturor simțurilor; cu cât acestea sunt mai treze și mai sensibile, cu atât mai ager este creierul; el este deopotrivă centrul amintirilor, al trecutului, depozitarul experienței și cunoașterii, al tradiției. Așadar este limitat, condiționat. Activitățile lui sunt planificare, elaborate, bine chibzuite, însă el funcționează în cadrul propriilor sale limite, în spațiu-timp. Deci creierul nu poate să formuleze sau să înțeleagă totalitatea, întregul, completul. Completul, întregul este mintea; ea este vidă, total vidă și din cauza acestei vacuități creierul există în spațiu-timp. Numai când creierul se va fi purificat de întreaga sa condiționare, de lăcomie, invidie, ambiție, va putea să înțeleagă ceea ce este complet. Această completitudine este iubire.

[OJAI]

20 iunie

În mașină, în drum spre Ojai, presiunea și sentimentul unei imense vastități au început din nou. Această vastitate nu era experiența cuiva, era pur și simplu prezentă; nu exista niciun centru din care sau în care experiența să fi avut loc. Toate lucrurile, mașinile, oamenii, panourile de afișaj erau incredibil de dare și culoarea era dureros de intensă. A continuat mai bine de o oră; era ceva foarte acut, o durere ce-ți traversa capul.

Creierul uman poate și chiar trebuie să se dezvolte; această dezvoltare va avea întotdeauna o cauză, va veni ca o reacție față de ceva, de la violență la non-violență etc. Creierul a evoluat pornind de la o stare primitivă și oricât de rafinat, de inteligent, de tehnic va fi devenit, va rămâne în limitele timpului și ale spațiului.

Anonimitatea înseamnă smerenie; ea nu constă în schimbarea numelui, a hainelor ori în identificarea cu vreun ideal al anonimității, un act eroic, patria ș.a.m.d. Anonimitatea este un act al creierului, anonimitatea conștientă; există o anonimitate care vine odată cu realizarea completitudinii. Această completitudine nu este niciodată în câmpul creierului sau al ideii.

21 iunie

Trezit pe la două noaptea cu o presiune specială, iar durerea era mai intensă, mai aproape de centrul capului. A durat mai mult de o oră și au urmat mai multe treziri sub intensitatea presiunii. De fiecare dată se simțea un extaz în expansiune: această bucurie a continuat. Iarăși, în vreme ce așteptai în scaunul dentistului, presiunea a început brusc. Creierul devenise foarte tăcut, vibrant și viu, toate simțurile erau treze; ochii vedeau albina de pe fereastră, păianjenul, pasările și munții albaștri din depărtare. Ei vedeau toate acestea, însă creierul nu le înregistra. Puteai simți creierul vibrând, ceva de o imensă vitalitate, palpitând, și aproape fără să înregistreze nimic. Presiunea și durerea erau acute și corpul trebuie să fi ațipit puțin.

Luciditatea autocritică este esențială. Imaginația și iluzia deformează claritatea observării. Iluzia va persista mereu, atâta vreme cât există dorința de a continua plăcerea și de a ocoli durerea; nevoia pentru continuarea și reamintirea experiențelor plăcute: evitarea durerii, a suferinței. Ambele dau naștere iluziei. Pentru a înlătura complet iluzia, atât plăcerea cât și durerea trebuie înțelese, dar fără sublimare sau control, fără identificare ori negație.

Numai când creierul este tăcut poate să existe o observare autentică. Dar poate creierul să fie vreodată tăcut? Această tăcere devine posibilă atunci când creierul este profund sensibil, fără vreun factor de distorsiune, atunci când este lucid în mod negativ.

Presiunea a continuat în tot cursul după-amiezii.

22 iunie

Trezit în miez de noapte cu experimentarea unei stări a minții aflată într-o expansiune incalculabilă. Mintea însăși era acea stare. Simțirea acestei stări era dezgolită de orice sentiment, de orice emoție, însă era foarte concretă, foarte reală. Această stare a continuat un timp considerabil. Toată dimineața, presiunea și durerea au fost acute.

Distrugerea este esențială. Nu este vorba de clădiri și de lucruri, ci de distrugerea tuturor mecanismelor și îngrădirilor psihologice: zeități, credințe, dependenta de preoți, de experiențe, de cunoaștere ș.a.m.d. Fără distrugerea tuturor acestora nu poate exista creația. Creația poate lua ființă numai în libertate. Nimeni nu poate distruge aceste mecanisme defensive pentru tine; trebuie să o faci singur prin chiar luciditatea cunoașterii de sine.

Revoluția socială sau economică poate schimba stări și lucruri exterioare, în cercuri mai largi sau mai restrânse, însă ea va rămâne întotdeauna înlăuntrul câmp ului gândirii. Pentru ca să poată avea loc o revoluție totală, creierul trebuie să-și abandoneze întregul mecanism interior al autorității, invidiei, fricii ș.a.m.d.

Forța și frumusețea unei frunze fragede se află în chiar vulnerabilitatea ei față de orice ar putea-o distruge. La fel ca firul de iarbă care răzbate prin asfalt, ea are puterea să reziste morții accidentale.

23 iunie

Creația nu se află niciodată în mâinile individului. Ea încetează cu totul atunci când individualitatea, cu capacitățile, talentul și îndemânarea ei, devine dominantă. Creația este acțiunea esenței necunoscute a întregului; ea nu este niciodată expresia unei părți.

Mergând la culcare, exact atunci a survenit acea deplinătate simțită și la il L. Nu era prezentă doar în cameră, ci părea că acoperă tot pământul, de la un orizont la altul. Era o binecuvântare.

Presiunea, cu durerea ei stranie, a fost prezentă toată dimineața. Și a continuat și după-amiază.

Așezat în scaunul dentistului, priveai pe fereastră, dincolo de gardul viu, de antena TV, de stâlpii de telegraf și de munții albaștri. Priveai nu doar cu ochii, ci cu totalitatea capului, ca și cum ai fi privit din spatele capului, cu întreaga ființă. Era o experiență stranie: nu exista niciun centru din care să aibă loc observarea. Culorile, frumusețea și linia munților erau intense.

Fiecare subtilitate a gândirii trebuie înțeleasă, întrucât gândirea este reacție; orice acțiune psihologică ar surveni din ea, nu duce decât la sporirea confuziei și a conflictului.

24 iunie

Presiunea și durerea au fost prezente toată ziua de ieri; devin cam greu de suportat. De îndată ce rămâi de unul singur, începe. Și dorința ca procesul să continue sau vreun regret dacă el nu continuă nu există. Are loc de la sine, indiferent că-l dorești sau nu. Este dincolo de orice rațiune sau gândire.

A face un lucru doar de dragul lucrului în sine, pare ceva foarte dificil și aproape indezirabil. Valorile sociale sunt bazate pe a face ceva cu scopul de a obține altceva în schimb. Aceasta dă naștere unei vieți aride, unei existențe care nu este niciodată completă, deplină. Este una dintre cauzele nemulțumirii care dezintegrează.

A fi satisfăcut este ceva urât, însă a fi nemulțumit generează ură. A fi virtuos cu scopul de a atinge împărăția cerurilor sau de a obține aprobarea oamenilor respectabili, a societății, ne transformă existența într-un câmp sterp, care este arat mereu și mereu, dar niciodată semănat. Această atitudine de a face un lucru cu scopul de a obține ceva în schimb, se află la originea unui complex șir de evadări, evadări din noi înșine, din faptul propriei noastre vieți.

Fără experimentarea esenței nu există nicio frumusețe.

Frumusețea nu se află doar în lucrurile exterioare ori în universul interior al gândurilor, simțirilor și ideilor; există frumusețe dincolo de gândire și simțire. Frumusețea este chiar această esență. Însă această frumusețe nu are niciun contrariu.

Presiunea continuă, iar tensiunea pornește de la baza capului și este dureroasă.

25 iunie

Trezit în miez de noapte, găsind corpul perfect nemișcat, întins pe spate; trebuie să fi rămas de câtva timp în această poziție. Presiunea și durerea erau prezente, însă creierul și mintea erau intens de liniștite. Nu exista nicio separație între ele. Era o intensitate ciudată, tăcută, la fel ca două generatoare electrice lucrând la mare turație; exista o tensiune stranie, dar fără nicio încordare. Totul dădea sentimentul unei vastități și a unei puteri fără direcție ori cauză și, deci, fără brutalitate sau cruzime. A continuat și în timpul dimineții.

27 iunie

Acea prezență din vila de lângă Florența s-a făcut din nou simțită așteptând răbdătoare, binevoitoare și cu mare tandrețe. Era asemenea fulgerului într-o noapte întunecoasă, însă a rămas acolo, penetrantă și extatică.

Ceva ciudat se întâmplă cu corpul fizic. Nu este ceva pe care să-l poți preciza cu exactitate, însă este o stranie stăruință, o pornire neobișnuită; în niciun caz nu este vorba despre ceva auto indus, de vreun produs al imaginației. Devine aproape palpabil atunci când rămâi liniștit, de unul singur, sub un copac sau într-o cameră; devine încă și mai insistent atunci când mergi la culcare. Este ceva prezent chiar și acum, când aceste rânduri sunt scrise: presiunea, încordarea, cu durerea ei familiară. Încercarea de a o formula sau de a o exprima în cuvinte pare complet inutilă; cuvintele, oricât ar fi de precise, oricât de clară ar fi descrierea, nu pot transmite experiența în sine.

Este o mare și inexprimabilă frumusețe în tot ce se întâmplă.

Există o singură mișcare a vieții, deopotrivă exterioară și lăuntrică; această mișcare este indivizibilă, deși ea apare ca fiind separată. Pornind de la această aparentă separație, cei mai mulți oameni urmează mișcarea ei exterioară: cunoașterea, ideile, credințele, autoritatea, siguranța, prosperitatea ș.a.m.d. Ca reacție față de o astfel de atitudine, omul încearcă să cultive o așa zisă viață interioară, cu viziunile, speranțele, aspirațiile ei secrete, conflictele și disperările ei inerente. Întrucât această mișcare survine ca o reacție, ea intră în conflict cu exteriorul. Există așadar o contradicție, cu toate durerile, neliniștile și evadările pe care aceasta le generează.          

Există doar o singură mișcare, care include în ea atât exteriorul, cât si interiorul. Odată cu înțelegerea exteriorului, începe mișcarea interioară, însă nu în opoziție ori în contradicție cu cealaltă. Iar când dispare conflictul dintre ele, creierul devine tăcut, deși profund sensibil și treaz. Doar atunci mișcarea interioară capătă legitimitate și semnificație.

Pag. 9 – 15