Comportamentul de la școală al copilului este profund influențat de ceea ce se întâmplă acasă. Dacă părinții nu formează o echipă în ceea ce privește educația unui copil, rezultatul nu va fi cel așteptat. Această carte inovatoare furnizează strategii excelente de comunicare între adulți și copii. Prin aplicarea acestora, părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să facă față celor mai diverse probleme care le afectează procesul de învățare.
Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, propun metode inteligente și pline de umor, completate de o serie de sfaturi punctuale, de benzi desenate amuzante, precum și de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Astfel, cei implicați în procesul educării unui copil vor înțelege mai bine diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte, și cele care construiesc un context pașnic, de cooperare. ªi vor evita cuvintele care pun copilul în imposibilitatea de a gândi, învățând să le folosească, în mod eficient, pe cele care îi descătușează dorința firească de a învăța. Dacă vă doriți un copil cu o imagine de sine pozitivă, abilități puternice de comunicare, un simț dezvoltat al empatiei, cu un caracter puternic și stăpân pe propriile emoții, aceasta este cartea de care aveți nevoie.
Adele Faber este absolventă a Queens College, fiind licențiată în artă teatrală; a obținut o diplomă de master în educație la Universitatea din New York și a predat în câteva licee din New York timp de opt ani.
Elaine Mazlish este absolventă a Universității din New York, licențiată în artă teatrală și a lucrat cu copii la Grosvenor House și căminul Lenox Hill. De asemenea, este artist profesionist și compozitor.
Prima colaborare dintre cele două autoare s-a concretizat prin apariția volumului Liberated Parents, Liberated Children, în care își împărtășesc experiența acumulată în cei zece ani de practică alături de psihologul pentru copii Haim Ginott, în cadrul grupului de pregătire pentru părinți. Volumul a câștigat premiul Christopher, fiind considerat un „succes literar care promovează cele mai înalte valori ale spiritului uman“.
După publicarea cărții, ambele autoare au călătorit în toată lumea pentru a-și prezenta în fața părinților, a profesorilor și a tuturor persoanelor implicate în educarea copiilor cursurile și seminariile pline de umor și inspirație. Activitatea lor ulterioară în ceea ce privește preșcolarii, adolescenții și părinții a fost prezantată într-un documentar TV, transmis în serial de postul CBS.
Experiența acumulată a condus la apariția mai multor lucrări de mare succes, vândute în milioane de exemplare (una dintre acestea a intrat în topul de bestselleruri al publicației New York Times), și la susținerea de seminarii care le-au dat părinților ocazia de a exersa capacitățile de comunicare predate în fiecare dintre cărțile publicate de ele.
Lucrarea de față este câștigătoare a premiului de excelență pentru probleme familiale în procesul de educație, acordat de Child Magazine.
La elaborarea acestei cărți au mai participat Lisa Nyberg — profesoară la Brattain Elementary School din Springfield, Oregon, și Rosalyn Templeton — profesoară formatoare la Bradley University din Peoria, Illinois.
„Dacă ești profesor sau părinte, pur și simplu nu te vei putea descurca fără să citești această carte.“
The Washington Post
„Un abecedar de comunicare pentru părinți, din care aceștia vor deprinde cele mai importante metode pentru a încuraja dezvoltarea abilităților de învățare ale copiilor.“
Publishers Weekly
„Abordările practice, sensibile și lucide pe care le schițează Faber și Mazlish sunt atât de logice, încât te întrebi de ce ești așa de uimit, atunci când le citești, și de ce te lovește un sentiment atât de intens al revelației unor mari descoperiri.“
Family Journal
„Această carte este și trebuie să fie Biblia oricărui părinte.“
Boston Globe |