Adevăr Divin
Să gândim frumos ca să trăim frumos
Antologie de cuvinte duhovnicești din scrierile Părintelui Teofil Părăian
| „Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viața omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-și curețe sufletul trebuie să fie grija de a-și curăța mintea de gândurile cele rele și de toate înfățișările răului câte sunt în gând. ( ... ) Aici este toată cheia vieții sufletești și toată cheia curățirii sufletești, și anume, să-ți faci rânduială în minte. Cine își face rânduială în minte își face rânduială în viață”. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Dacă gândim frumos, atunci și trăim frumos, iar cei care gândesc și trăiesc frumos au bucuria vieții. „Am fost un om al bucuriei și sunt răspânditor de bucurie. Așa m-am născut eu, cu o înclinație spre bine și spre frumos… Totdeauna mi-a plăcut să mă știu, să mă prezint, să mă simt, să mă angajez spre bucuria altora. Vreau să fiu lucrător de bucurie”. „În jurul tău să vrei să-i fericești pe toți” era deviza Părintelui Teofil. Ca și iubitor de Dumnezeu și răspânditor de bucurie, Părintele Teofil propovăduia porunca iubirii. „Iubești atunci când primești pe cineva în suflet, când ți-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să îl iubești. Câtă vreme ții în afară de tine, câtă vreme ții departe de tine, câtă vreme respingi sau împingi pe cineva, câtă vreme marginalizezi pe cineva, câtă vreme îl ocolești, nu îl iubești. Când îl iubești, îl primești, îl faci al tău. Face parte din tine însuți – atunci iubești”. |
Cuprins:
Părintele Teofil Părăian – Scurte note biografice / 5 Athos /14 Dumnezeu (vezi și Sfânta Treime) /95 Pâinea (vezi Munca) / |
Fragment:
Să gândim frumos ca să trăim frumos – îndemnuri, sfaturi și cugetări de la Părintele Teofil Părăian – Adevărul Dar de ce sunt credincios? Pentru că altă cale de-a cunoaște adevărul mai presus de noi, adevărurile descoperite de Dumnezeu și propovăduite de Sfânta Biserică, nu există. Nu ai cum să te raportezi la Dumnezeu și la lucrurile lui Dumnezeu altfel decât prin credință și atunci întrebarea este: raportându-ne noi la adevărurile de credință, cum stăm în fața lor? Cu credință sau fără credință? Toți cei care suntem convinși de adevărurile pe care le propovăduiește Sfânta noastră Biserică am ajuns la aceasta prin credință. (CLP, p. 63) Dacă te angajezi la o viață care împuținează credința, te depărtezi de la adevărul de credință și ajungi chiar să crezi așa cum faci. (CPD, p. 151) Avem datoria să ne angajăm într-o lucrare de preamărire a lui Dumnezeu, de răspândire a lucrurilor bune, să fim gata să mărturisim adevărul și să înmulțim binele cu cuvântul și cu fapta. (CLP, p. 247) Cine ține seama de faptul că „din vorbă multă nu vei scăpa de păcat”, acela fără îndoială se va strădui întru deprinderea tăcerii, dar va fi cu grijă ca nu cumva să greșească chiar întru tăcerea sa, lucru care se întâmplă atunci când cineva, de dragul tăcem nu vrea să mulțumească, să-și arate recunoștința, să mărturisească adevărul, să dea bună mărturie, să binecuvânteze, să slăvească pe Dumnezeu. (BM, p. 114) Dacă vrei să faci taina înțeleasă, adică vrei să o aduci la măsurile înțelegerii tale, nu mai e taină și înseamnă că ai desființat taina și ai desființat adevărul. (CLP, p.89) Inima noastră, de multe ori, nu e destul de încredințată de adevărul lui Dumnezeu, iar mintea noastră e plină de gânduri frumoase, folositoare, dar viața noastră nu se arată ca o oglindă a slujirii lui Dumnezeu. (CLP, p. 352) Știți că acum se pune problema mărturisirii adevărului și la judecată, se fac și jurăminte. Știți că se fac și jurăminte care nu sunt adevărate, jurăminte strâmbe, pentru că omul nu se gândește la Dumnezeu, ci se gândește la lumea aceasta și uită de porunca lui Dumnezeu: să nu depui mărturie mincinoasă, să nu mărturisești strâmb, să spui adevărul. Cum a spus Domnul Hristos? „Ceea ce este da, da, iar ceea ce este nu, nu, și ce e mai mult decât aceasta, de la cel rău este”.(CPD, p. 375) Ce trebuie să răspundem la o întrebare care ni se adresează frecvent: „Voi, creștinii, susțineți că aveți singura învățătură mântuitoare. Deci îi trimiteți pe toți ceilalți în iad: chinezi, hinduși, eretici, atei”. Cum putem răspunde, fără a ocoli rostirea întregului adevăr, dar și fără a izgoni cu aparenta noastră „intoleranță”?În clipa în care consideri că ești întemeiat în adevăr, n-ai cum să admiți că adevărul mai poate fi și altundeva decât acolo unde l-ai găsit. Adevărul este unul și numai unul. Nu trimitem pe nimeni în iad. Dumnezeu știe ce va face cu fiecare. Îndemnul nostru este ca toți să caute să găsească și să folosească adevărurile creștine și să trăiască prin ele. N-avem ce învăța de la păgâni. Ceea ce avem noi mai mult decât ceea ce au și ne pot oferi ei. (CPD, p. 459) Rugăciunea isihastă ne aduce adevărul și liniștea, iar adevărul ne aduce bucuria. (RPÎ, p. 178) Sfântul Ioan Botezătorul ne-a învățat și pe noi să propovăduim adevărul și să fim împotriva răului din viața noastră, din gândurile noastre, din simțirile noastre, din viața celor din jurul nostru, măcar din viața celor asupra căror avem putere. (SF, p. 227)Anatema Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni, în capitolul 12, are cuvântul: ,,Nimeni nu poate zice în Duhul Sfânt: ,,Anatema fie Iisus!” și nimeni nu poate să-L numească pe Domnul Hristos Domn decât în Duhul Sfânt”, Deci, cine are pe Duhul Sfânt este cinstitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar la cinstirea aceasta îl duce Duhul Sfânt pe care îl poartă în suflet. (CPD, p. 218) În Noul Testament se vorbește și despre Evanghelia Sfântului Apostol Pavel, care spune în Epistola către Galateni: „Chiar dacă un înger din cer v-ar propovădui o altă Evanghelie decât Evanghelia pe care v-am propovăduit-o eu sau dacă noi înșine – vă puteți închipui câtă răspundere a avut Sfântul Apostol Pavel – v-am propovădui o altă Evanghelie, sau înger din cer ar veni să vă propovăduiască altă Evanghelie, să fie anatema!”, adică să fie blestemat. (CFS, p. 111-112)Aproapele Cinstire a noastră față de aproapele nostru, față de omul de lângă noi, față de cei cu care venim în legătură, este mir pe care noi îl aducem Domnului Hristos și din al cărui miros de bună mireasmă ne împărtășim și noi înșine. (BM, p. 17) Ca bun următor al Domnului Hristos, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la cinstirea aproapelui nostru, când zice: ,,În iubire frățească unii pe alții iubiți-vă; în cinste unii altora dați-vă întâietate” (Rornanil Z, 10) și „cu smerenie unul pe altul să-l socotească drept mai de cinste decât el însuși” (Filimon 2, 3). Aceste îndemnuri le-au înțeles și le-au împlinit cel mai bine sfinții. Astfel, despre Sfântul Antonie cel Mare se spune că mergând la el cuviosul Ilarion, Sfântul Antonie i-a zis: ,,Bine ai venit, luceafărule care răsari dimineața”. Cuviosul Ilarion a întâmpinat acest salut, spunând: ,,Pace ție, stâlpule de lumină, care luminezi lumea”. Așa înțelegeau sfinții să-și dea cinste prisoselnică unii altora. (BM, p. 98) Să știți că Domnul Hristos a avut în vedere iubirea și ca fericire. Cei mai fericiți sunt oamenii care iubesc, care iubesc pe Dumnezeu și pe aproapele. (CLP, p.8) Căci pe aproapele nostru, adică pe omul de lângă noi, Dumnezeu l-a așezat lângă noi ca să ne raportăm la Dumnezeu prin omul de lângă noi. Și atunci, ce este de făcut? Atunci trebuie să căutăm să iubim nu pentru socotelile noastre sau pentru înclinările noastre, ci să iubim pe toți oamenii pentru că așa vrea Dumnezeu, pentru că așa ne poruncește Domnul Hristos. (CLP, p. 209) Să iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru, indiferent cine ar fi acela, că-i bun, că-i rău, că îi prieten sau dușman, să-l iubim cu întreaga noastră capacitate de iubire. Cu puterea noastră iubitoare, cât o avem, și să-i iubim ca pe noi înșine, cum zice porunca Domnului. (CLP, p. 418) În Pateric se spune, de pildă, că Cuviosul Ioan Colov a spus că nimeni nu zidește o casă de la acoperiș în jos, ci de la temelie în sus. Temelia este aproapele. Tot în Pateric se spune că de la aproapele vine viața și moartea, că dacă folosesc fratelui meu, pe Dumnezeu dobândesc, și dacă greșesc fratelui meu, dacă smintesc pe fratele meu, lui Hristos greșesc. Părinții aveau o tendință de a-L avea pe Dumnezeu în conștiința lor, de a- L avea pe Domnul Hristos aproape. (CPD, p. 50) Domnul Hristos l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu pe Mine mai mult decât aceștia?”. Deci, sunt aici pe lângă tine șase ucenici, tu ești al șaptelea, Mă iubești tu pe Mine mai mult decât aceștia? Să știți că e foarte important cuvântul, întrebarea, așa cum o pune Domnul Hristos. De ce? Pentru că există posibilitatea de emulație (întrecere) în iubire. Hai să ne întrecem care poate iubi mai mult pe Dumnezeu și pe aproapele. (CPD, p. 72) Sunt mai multe locuri în Sfânta Evanghelie în care se afirmă că cea mai mare poruncă este porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, că de aceste două porunci atârnă toată Legea și proorocii. Sfântul Apostol Pavel, în ceea ce privește porunca iubirii de aproapele, spune că cel care iubește pe aproapele împlinește toată Legea pentru că în această poruncă se cuprind toate poruncile: „Să nu ucizi”, ,,să nu furi”, „Să nu te des frânezi” , „Să nu fii mărturie mincinoasă” și oricare altă poruncă (Gal. 5, 14). (CPD, p. 382-383) Pot fi considerate ascultarea, slujirea aproapelui și învățătura cea duhovnicească, rugăciune? Și în ce măsură o pot înlocui? Tot ce facem „pentru Dumnezeu”, „ca pentru Domnul” e rugăciune. Este bine, însă, să ne facem și timp anume pentru rugăciune. Aceasta, pentru că de multe ori nu reușim ca lucrurile pe care le facem să le ținem la nivelul rugăciunii. De fapt, nu reușim să le facem „ca pentru Dumnezeu”, ci, adeseori, avem în lucrurile și în lucrările noastre o amestecare omenească. Suntem de multe ori în situația de a sluji lui Dumnezeu cu fața spre oameni sau cu gândul că doar-doar ne vor aprecia și oamenii, chiar pentru slujba pe care noi zicem că o aducem lui Dumnezeu. (RPÎ, p. 161) Despre părintele Paisie de la Sihla se spune că avea inimă de mamă, a fost duhovnicul cu inimă de mamă. Toți trebuie să avem inimă de mamă pentru că lucrul cel mai de căpetenie și performanța cea mai înaltă a firii e inima de mamă. Nici tata nu are inimă de mamă, numai mama are inimă de mamă. Nu se poate! N-ai cum să transferi o inimă de bărbat într-o inimă de femeie – delicată și simțitoare. Nouă ni se cere – și se spune asta în ,,Mântuirea păcătoșilor” – să avem față de Dumnezeu inimă de fiu, față de aproapele inimă de mamă și față de noi înșine minte de judecător. (CFS, p. 53) Să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi, mai ales de omul de lângă noi, pentru că omul de lângă noi este pus anume ca prin el să ne înmulțim iubirea. Se spune în Pateric – Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta – că „de la aproapele vine și viața și moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim și dacă greșim fratelui, lui Hristos greșim”, iar Cuviosul Ioan Colov spunea că: ,,Nimeni nu clădește o casă de la acoperiș în jos, ci de la temelie în sus”. Și întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt a zis: „Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-I folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depășirea de noi înșine este în măsura în care relațiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiați ai noștri, sunt bune. E ceva extraordinar de important și de frumos! Adică să ne raportăm la omul de lângă noi. De altfel, cel mai important om din lumea aceasta pentru fiecare din noi este omul de lângă noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice că mai mult te folosești de un vecin de aproape decât de fratele de departe. (VDL, p. 11-12) Aproapele nostru poate fi cineva și foarte departe de noi spațial, dar pe care-l purtăm în noi prin iubire. (VDL, p. 12) Și călugărul și mireanul pot să folosească pe aproapele prin fapta bună care i se cere. Degeaba vrei să câștigi pe cineva prin ceva ce nu-ți cere el. Omul are nevoie de noi într-o anumită direcție, pentru o anumită chestiune. Dacă nu-l folosim cum își dorește, nu-l folosim deloc. Mai putem folosi pe aproapele indirect, când acela nu are trebuință de ceea ce am putea face noi pentru el prin exemplul nostru bun și prin dragoste. (VDL, p. 12) Nu suntem în stare să ne vindecăm nici pe noi înșine. Dar avem putere de a mângâia. Avem putere de a lumina, avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credință, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea față de aceia care au trebuință de ajutor și pe care îi părăsesc cei mulți. (VDL, p. 13) O maică care a întemeiat un ordin călugăresc pentru ajutorarea celor mai săraci dintre săraci, Tereza de Calcutta, a curățit rănile unui bolnav, niște răni foarte urât mirositoare. A trecut cineva pe lângă ea și a zis că nu ar face aceasta nici pentru un milion de dolari. Și maica Tereza a zis: ,,Nici eu nu aș face pentru un milion de dolari, dar pentru Dumnezeu fac”. Să ne pătrundem de credința în Dumnezeu, să ne gândim că omul de lângă noi este lângă noi pentru că l-a adus Dumnezeu lângă noi, să ne gândim că avem o datorie lăsată de Dumnezeu în viața noastră... (CLP, p. 135) Când te lauzi și te trufești, împingi pe celălalt în jos. Tu ești ceva și el nu e nimic, sau e neînsemnat față de tine. Te scoți pe tine în sus și pe el îl apeși în jos. (VDL, p. 14) Să avem milă, să ne ajute Bunul Dumnezeu să avem milă față de oameni, să :fim cinstitori de oameni, să:fim iubitori de oameni, să :fim iubitori de vrăjmași, să fim hotărâți pentru bine, să ne cercetăm pe noi înșine și dacă vedem vreun lucru rău în sufletul nostru să ne fie rușine de răul pe care-l întâlnim în noi și pe care ni-l descoperă fratele nostru, cel care ne zice ceva ce nu ne place sau ne face ceva ce zicem noi că nu-i bine. (CLP, p. 187) Având în vedere niște principii și ținând seama de niște repere, te poți modela după principiile respective și după reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit la biserică citindu-se la Apostol, din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci și am auzit cuvântul: ,,Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi și nu nouă să plăcem Ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui” (Romani 15, 1-2). Și când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamă și am ajuns într-o împrejurare în care n-aș fi vrut să fac un bine pe care-l impune a situația. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai știu ce s-a-ntâmplat și trebuia să meargă mama cu cineva la lucru. Și atunci mama m-a rugat să am grijă de copiii femeii aceleia, să stau cu ei acasă și să le port de grijă și pe mine mă cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel: ,,Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”. În felul acesta te ajută un principiu. (VDL, p. 14) .:. Fiecare om care ne vine în față este un candidat la iubirea noastră. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru și fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupați pentru binele lui. (VDL, p. 15)Pag. 7 – 11 |