Adevăr Divin
Apocalipse apocrife ale Noului Testament
| Chiar dacă Biserica primară și-a exercitat adecvat discernământul iar canonul Noului Testament a fost repede recunoscut și universal acceptat, totuși scrierile apocrife care au circulat în paralel cu cele canonice au exercitat o influență profundă (mai ales în epoca medievală) asupra gândirii și artei creștine. |
26.00 23.40 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Scopul literaturii apocaliptice este de a face cunoscută oamenilor o revelație divină. Urmărind un scop precis, Dumnezeu descoperă anumite lucruri tainice unor oameni aleși. Această dezvăluire se petrece în viziuni date direct profeților sau este mijlocită de o ființă cerească. Principala caracteristică a scrierilor apocaliptice este viziunea profetică asupra sfârșitului lumii, modul în care se va exercita judecata lui Dumnezeu și care va fi soarta oamenilor în urma acestei Judecăți. Pentru aceasta este folosită o imagerie bogată iar parabola și elementele de mister sunt atotprezente. Documentele cuprinse în volumul de față (Apocalipsa lui Moise; Apocalipsa lui Ezdra; Apocalipsa lui Pavel; Revelația lui Ioan Teologul; Cartea lui Ioan despre Adormirea Mariei; Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa Fecioarei; Apocalipsa lui Zedra) sunt valoroase pentru că ne permit să surprindem licăriri ale stării de conștiință și ale modurilor de gândire creștine din primele secole. |
Cuprins:
Cuvânt înainte ... 7 |
Fragment:
Apocalipsa lui Moise Notă introductivă Apocalipsa lui Moise, numită astfel de către Tischendorf în urma preluării unei inscripții eronate a copistului, reprezintă o versiune extinsă a Genezei, 3 și 4. Fără îndoială, au existat de timpuriu, probabil chiar înainte de distrugerea celui de al Doilea Templu, mai multe legende despre Adam și Eva care s-au păstrat în parte, dar nu în limba lor originală. Deși este general acceptat că Apocalipsa lui Moise aparține corpusului apocrifelor Noului Testament, acest document ar putea la fel de bine să se numere printre apocrifele Vechiului Testament; aceasta deoarece textul nu conține nici o referință explicită la vreo scriere creștină. în forma sub care se prezintă acum, pare să fie un fragment dintr-o lucrare mai extinsă. Cel puțin câteva pasaje sugerează o dată destul de veche; este foarte posibil ca autorul Evangheliei lui Nicodim să se fi inspirat de aici pentru a alcătui vestita legendă a Pomului Vieții și a Mirului îndurării. O relatare a acestei legende poate fi găsită în lucrarea lui Cowper, Apocryphal Gospels, xcix-cii; la Maury, Croyances et Legendee de l’Aniiquite, p. 294; în comentariul lui Renan din țoumal Asiatique din 1853. Textul lui Tischendorf este luat din patru manuscrise: A, un manuscris venețian din secolul al XIII-lea; B și C, manuscrise vieneze din secolul al XIII-lea, respectiv al XIV-lea; și D, un manuscris milanez de prin secolul al XI-lea. * Adam, aflat pe patul de moarte, îi cere Evei să-i adune pe copiii lor și să le istorisească despre păcatul originar. Înainte de Cădere, ei doi locuiau în Paradis, care se afla în al treilea Cer. Eva povestește cum șarpele a venit la ea în timp ce îngerii lor păzitori se aflau în cel mai înalt Cer pentru a-l proslăvi pe Dumnezeu. Satana a convins-o să mănânce din fructele pomului interzis; la rândul ei, l-a îndemnat pe Adam să păcătuiască în același fel. Consecința actului lor necugetat a fost pierderea cinstei și puri tații originare cu care Dumnezeu i-a înzestrat la creația lumii. Drept pedeapsă pentru fapta lor, Dumnezeu îi alungă din Paradis, trimițându-i pe Pământ. Cu toate acestea, lui Adam i se făgăduiește – dacă viața lui pe pământ va fi bună și dreaptă –, învierea in cel de-al treilea cer, unde el va putea din nou să se înfrupte din roadele Copacului Vieții și să trăiască veșnic Povestirea vieții lui Adam și a Evei, cei dintâi făcuți, dezvăluită de Dumnezeu robului Său Moise prin arhanghelul Mihail atunci când Moise a primit din mâna Domnului Tablele Legii legământului. CAPITOLUL 1 Iată așadar cele petrecute cu Adam și Eva. După ce au fost izgoniți din rai, Adam a luat-o pe Eva, soția sa și au mers spre răsărit, unde au rămas vreme de optsprezece ani și două luni; iar Eva a rămas grea și a născut doi fii, pe Diafot, numit și Cain și pe Amilab care se mai chema și Abel. CAPITOLUL 2 Iar după aceasta, Adam și Eva rămăseseră doar ei doi; și pregătindu-se ei de culcare, Eva îi spuse lui Adam, domnul ei: „Stăpâne, în visul ce l-am avut noaptea trecută am văzut sângele fiului meu Amilab, care se cheamă Abel, că se vărsa în gura fratelui său Cain, care îl bea cu nesaț și fără milă. Iar Abel se ruga de Cain să nu i-l bea pe tot, dar acesta nu voia să asculte și nu s-a lăsat până ce nu l-a sorbit până la picătura cea din urmă. Numai că sângele nu a voit să rămână în pântecele lui Cain, ci i-a țâșnit pe gură afară. Atunci Adam a zis către Eva: „Să ne sculăm de-aici și să mergem să vedem ce s-a petrecut cu ei, ca nu cumva să fie supărați cu ceva de către vrăjmașul. CAPITOLUL 3 Și ducându-se, l-au aflat pe Abel omorât de mâna lui Cain, fratele său. Atunci Dumnezeu l-a chemat pe arhanghelul Mihail: „Spune-i lui Adam așa: «Taina pe care o știi nu are legătură cu fiul tău Cain, căci el este un fiu al mâniei. Ci tu să nu te întristezi, căci îți voi dărui în schimb un alt fiu, care îți va descoperi ție toate lucrurile, așa cum și tu i le vei descoperi pe cele pe care le știi. Numai să nu-i spui lui nimic dinainte.» Pe acestea le-a spus Dumnezeu îngerului Său; iar Adam a păstrat cuvântul în inima sa și tot astfel și Eva dimpreună cu el, fiind mâhniți pentru Abel, fiul lor. CAPITOLUL 4 Iar după un timp, Adam a cunoscut-o pe Eva, iar ea a rămas grea și l-a născut pe Set. Atunci Adam i-a spus Evei: „Iată, avem un fiu în locul lui Abel cel înjunghiat de Cain; să aducem slavă și jertfă lui Dumnezeu pentru aceasta” . CAPITOLUL 5 Și a avut! Adam treizeci de fii și treizeci de fiice. Apoi a căzut bolnav și, strigând cu glas mare, a zis: „Să vină la mine toți fiii mei, ca să-i văd înainte de a muri”. Și i-au fost aduși cu toții, căci pământul era locuit în trei părți; iar ei au intrat cu toții pe ușa casei lui pentru a se ruga lui Dumnezeu. Dar fiul său Set a zis: „Părinte Adame, care este pricina durerii tale?” Și el a răspuns: „Fiul meu, greu este necazul ce m-a cuprins”. Atunci l-au întrebat cu toții: „Care îți este necazul și suferința?” CAPITOLUL 6 Iar Set i-a luat-o înainte și a zis: „Oare nu este din pricina fructelor din rai din care ai gustat, iar acum suferi de dorul lor? Dacă este așa, poruncește-mi și voi merge să ți le aduc. Căci îmi voi mânji capul și mă voi tângui și ruga, iar Domnul mă va asculta și va trimite pe îngerul Său; și eu ți le voi aduce ție, iar supărările tale vor lua sfârșit”. Adam i-a zis: „Nu, fiul meu Set; ci suferința și necazul meu sunt de nevindecat”. Set l-a întrebat: „Dar cum se poate aceasta și care este pricina lor?” CAPITOLUL 7 Adam începu deci să-I lămurească: „Atunci când Dumnezeu m-a făcut pe mine și pe maica ta pentru care mor eu acum, ne-a dăruit toți pomii din rai; însă dintr-unul singur ne-a poruncit să nu mâncăm, fiindcă din acela ni se va trage moartea. S-a întâmplat însă că a venit rândul îngerilor care-o păzeau pe maica ta să se suie la Tronul dumnezeiesc pentru a-l preaslăvi pe Dumnezeu; atunci vrăjmașul, văzând că lângă ea nu se afla nimeni, nici eu, nici sfinții îngeri, i-a întins ei din roadele pomului, iar ea a gustat, după care mi-a dat și mie să gust. Prin această mâncare l-am mâniat pe Dumnezeu. CAPITOLUL 8 Sculându-se din Tronul Său, Domnul a venit în rai și, strigând cu un glas înfricoșător, zicea: «Adame, unde ești? De ce te-ai ascuns de la fața Mea? Oare se va ascunde casa de cel care a ridicat-o?» Și adăugă: «Fiindcă te-ai lepădat de legământul încheiat cu Mine, am adus asupra trupului tău șaptezeci de lovituri felurite”. Suferința adusă de cea dintâi este a vederii; a celei de-a doua, a auzirii; și tot așa, una după alta, până când vei fi nimicit cu totul»”. CAPITOLUL 9 Astfel vorbi Adam către fiii săi, gemând și zicând: „Ce voi face? Căci sunt mult tulburat”. Eva plângea și ea, zicând: „Scoală-te, stăpâne Adame, dă-mi mie jumătate din suferința ta și lasă-mă să o port, căci prin mine au venit acestea asupra ta; din pricina mea ești acum cuprins de jale și mâhnire”. Dar Adam i-a spus Evei: „Ridică-te și du-te cu fiul nostru Set în preajma raiului și presărați țărână pe capetele voastre și plângeți, rugându-L pe Domnul să se milostivească de mine și să-I trimită pe îngerul Lui în rai și să-mi dea puțin mir din pomul din care curge acesta; pe acesta să mi-l aduceți și mă voi unge și mă voi odihni și-ți voi arăta chipul în care am fost înșelați atunci”. CAPITOLUL 10 Deci Set și Eva se îndreptată către ținuturile raiului. Iar pe cale, au fost atacați de o fiară sălbatică, iar fiul ei se luptă cu aceasta. Atunci Eva a plâns, zicând: „Vai mie, vai mie; căci la Ziua de Apoi, toți cei care vor fi păcătuit mă vor blestema, ocărându-mă pentru că n-am păzit porunca lui Dumnezeu”. După care strigă la fiara aceea: „O, sălbăticiune rea, cum de nu te temi să te lupți împotriva chipului lui Dumnezeu? Cum de îndrăznești să-ți deschizi fălcile? Cum de ți-ai ascuțit colții împotriva noastră? Cum de ți-ai uitat starea, ca una ce trebuia să fii supusă chipului lui Dumnezeu?” Însă fiara aceea răspunse, mugind: CAPITOLUL 11 „O, Evo, nu împotriva noastră trebuie să-ți fie mustrarea, și nici plânsul, ci împotriva ta însăți, căci tu te-ai făcut începutul sălbăticirii firii. Cum de ți s-a deschis ție gura să mănânci din pomul din care Dumnezeu îți poruncise să nu mănânci? Aceasta este singura pricină pentru care firea întreagă s-a schimbat. Așa că nu știu dacă ai putea să înduri toate ocările pe care ți le putem aduce noi ție”. Pag. 19 – 25 |