Putem crește copii buni într-o lume negativă!
Copiii sunt oglinda părinților, se spune – și pe bună dreptate. Însă imaginea reflectată se schimbă de la o epocă la alta. |
40.01 30.01 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Dacă vă doriți copii optimiști, încrezători în sine, perseverenți, cu umor, afectuoși, atenți, loiali, responsabili, devotați, entuziaști și cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmați sfaturile din această carte.
Lumea în care suntem nevoiți să ne creștem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generații este mai acut ca oricând, iar carierele părinților au, de multe ori, un efect nociv asupra vieții de familie. Mai rău, știrile și programele TV estompează valorile morale perene.
Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moștenite, mediul de viață, educația, anturajul sau banii. Important este și cât timp petrecem cu copiii noștri, cum îi învățăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei și până unde merge toleranța noastră.
E cazul să ne întrebăm cum ne creștem, în realitate, copiii. Îi cunoaștem, cu adevărat? Știm ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi? Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinație: părinții determină în mod esențial viitorul copiilor lor. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 9 Cuvânt-înainte ... 1 O Introducere ... 13 Capitolul 1. Să creștem copii buni este simplu – dar nu e ușor ... 15 Capitolul 2. Avem probleme! ... 22 Capitolul 3. Calitățile celor care reușesc cu adevărat ... 45 Capitolul 4. Motivația și gândirea pozitivă ... 65 Capitolul 5. Pași pozitivi spre educarea unor copii buni ... 76 Capitolul 6. Copilul tridimensional ... 103 Capitolul 7. Pentru un copil, iubirea se silabisește T-I-M-P ... 126 Capitolul 8. Formarea copiilor buni este un efort de echipă ... 151 Capitolul 9. Comunicarea Între membrii familiei ... 169 Capitolul 10. Formarea unei imagini sănătoase despre sine ... 187 Capitolul 11. Sexul ... 206 Capitolul 12. Abuzul sexual și hărțuirea ... 228 Capitolul 13. Iertarea – „pozitivul” absolut din viață ... 250 Capitolul 14. Disciplina – cheia măreției copilului bun ... 257 Capitolul 15. Perseverența pozitivă formează copii buni ... 278 Capitolul 16. Iubirea adevărată ... 286 Epilog ... 299 |
Fragment:
CAPITOLUL 1 Să creștem copii buni este simplu – dar nu e ușor Ochelari noi pentru o ocazie incitantă În primăvara lui 1984, am mers la prietenul meu optician Bob Vodvarka să-mi comand niște ochelari bifocali. Bob a profitat de tehnologia modernă și cu ajutorul calculatorului a putut să-mi prescrie rețeta ideală pentru ochelarii mei. Zece zile mai târziu mi-a potrivit o pereche și a declarat că voi vedea tot ceea ce am nevoie să văd, după care și-a luat rămas-bun. Mașina mea era parcată cam la cincisprezece metri de ușa cabinetului său. Cum mergeam eu așa cu noii mei ochelari bifocali, îmi ridicam picioarele foarte sus. Nu mi-am dat seama de asta până când am ajuns lângă mașina mea și m-am văzut în geam. Piciorul meu era ridicat în aer cam la șaizeci de centimetri. M-am uitat repede împrejur să văd dacă nu cumva e cineva cu ochii pe mine (știți cum e atunci când simți că ai făcut ceva nelalocul lui). Când am constatat că nu era nimeni, am început să râd gândindu-mă cât de caraghios trebuie să fi arătat. După care mi-a trecut prin cap o altă idee. Și eu sunt optician. Traversez țara în lung și-n lat potrivindu-le oamenilor niște ochelari foarte speciali – nu din cei cu sticlă roz, ci din cei care ne sporesc posibilitatea de a fi părinți. Acești ochelari fac chiar mai mult decât atât – vă ajută să vă dați seama de iubirea, speranța, inteligența, personalitatea, geniul, onestitatea și de toate celelalte însușiri constructive ale copilului dvs. Cu alte cuvinte, acești ochelari vă vor ajuta să luați cunoștință de enormul potențial reprezentat de copilul dvs. De fapt, de aici pornește această carte – îmboldindu-vă pe voi, părinții, să priviți cu atenție pentru a vedea cum ar putea evolua acest copil deosebit al dvs. în viitor. Două principii de educare a copiilor valoroși De-a lungul întregii cărți Putem crește copii buni într-o lume negativă! afirm de mai multe ori că două principii sunt de bază. Ele sunt atât de importante, încât, dacă vom reuși să le stăpânim, ne vor simplifica întregul proces educativ. Felul în care gândiți este felul în care acționați Primul principiu este Sunteți ceea ce sunteți și unde sunteți datorită a ceea ce aveți în minte; și puteți schimba ceea ce sunteți și unde sunteți modificând ceea ce vă trece prin gând. Cu alte cuvinte, gândurile vă afectează în mod direct faptele. Legat de realizări, cu câțiva ani în urmă am acceptat să cumpăr un calculator, deoarece eram convins că el va fi un element cheie pentru dezvoltarea companiei noastre în anii 80 și că ne va sprijini să ne atingem obiectivele. Eram foarte încântat de acest calculator. De fapt, cum eu Unii oameni pot crea încurcături și în împrejurările cele mai simple La șase luni după ce cumpărasem calculatorul, l-am scos la vânzare pe mult mai puțini bani decât dădusem pe el inițial. O să spuneți că am făcut o afacere proastă; ei bine, așa a fost. Iată un exemplu. De două ori pe lună le trimitem înștiințări tuturor celor care se află pe lista noastră de corespondență. Este vorba de un buletin informativ care îi ajută pe clienții noștri să afle care sunt noile noastre produse. Pe listă se aflau dr. și dna William B. Jones, care au primit unul dintre aceste buletine. Dar au mai primit și dr. și dna William Jones, dar și dr. și dna Jones. în plus, dl și dna William B. Iones au căpătat și ei un buletin, dl și dna William Jones încă unul, dl și dna Jones de asemenea. Nu numai atât, dar și dna William B. Jones a mai primit unul. Cred că deja ați înțeles cum stăteau lucrurile. Trimiteam ori prea multe, ori prea puține, ori prea târziu, ori altor clienți. Și nici nu vă imaginați cât de supărați au fost atunci când am încercat să le luăm banii de trei ori. Pur și simplu deveniseră furibunzi. Sunteți ceea ce sunteți și unde sunteți datorită a ceea ce aveți în minte. Pentru aceia dintre dvs., cititorii, care ați avut de-a face deja cu un calculator, nu va fi nici o problemă să înțelegeți ce vreau să spun. Când mi-am dat seama de impactul situației, am sărit în aer. Le-am spus oamenilor noștri: „Vindeți-l. Scăpați de el. Dați-l afară de aici.” Ne distruge a pur și simplu. Din fericire însă, nu am găsit niciun cumpărător. Spun „din fericire” pentru că astăzi afirm fără nicio ezitare că acest calculator a avut un rol esențial în reușita companiei Zig Ziglar. Întrebare: care este diferența dintre calculatorul pe care îl aveam înainte și calculatorul pe care îl avem acum? Răspuns: niciuna. Doar că prima oară când am încercat calculatorul, s-a creat o confuzie totală. Apoi, într-o bună zi, Dave și Marilyn Bauer au apărut în fața ușii mele și mi-au spus: .Dle Ziglar, putem face calculatorul dvs. să râdă, să vorbească, să fluiere și să cânte. De ce nu l-am putea face și să funcționeze?” Și le-am zis: „Dar vă rog, poftiți!” Chiar deunăzi am fost la calculator și am stat de vorbă tu el și trebuie să vă spun că este cel mai extraordinar calculator din câte am văzut vreodată. Într-adevăr, râde, vorbește, fluieră și cântă, dar mai ales funcționează! întrebarea firească este: ce Dumnezeu am făcut? Iar răspunsul este simplu! Am introdus altă informație. Și schimbând-o, am obținut alt rezultat. Dacă veți fi mai dur cu dvs., viața va fi mai simplă Cel de-al doilea principiu este: Viața nu e simplă – ba, e chiar dură, foarte dură. Și asta e valabil indiferent dacă ești directorul sau angajatul unei firme, dacă ești sportiv sau antrenor. E valabil pentru oricine. Ca să devină niște învingători, părinții și copiii trebuie să supraviețuiască într-o lume dură. Și asta înseamnă să învețe ce este disciplina. Dezvoltarea auto controlului presupune adesea experiențe dureroase, dar rezultatul merită efortul depus. Părinți, am descoperit că dacă sunteți duri cu dvs., viața va fi mult mai puțin severă. De aceea este atât de important ca părinții să-și educe copiii să se autocontroleze încă de la o vârstă foarte fragedă. Lipsa disciplinei este sinonimă cu dezastrul. Pentru că atunci când copilul va ieși în lume, o lume ostilă, va descoperi repede că i se impune o altă disciplină decât aceea care i-a fost insuflată de niște părinți iubitori. Dezvoltarea autocontrolului presupune adesea experiențe dureroase, însă rezultatul merită efortul depus. Reușita nu se obține cu ușurință Un exemplu pe care de multe ori îl folosesc pentru a scoate în evidență faptul că viața nu este ușoară se referă la angajamentele mele legate de conferințe. într-o zi, am cunoscut o femeie care, cu o anume reținere și fără să mă privească în ochi, mi-a spus: „Cred că luați ceva parale pentru conferințele pe care le țineți...” M-am uitat la ea și i-am zis, zâmbind: „A, nu, doamnă. Nu știu de unde aveți informațiile astea, dar nu sunt adevărate. Iau chiar multe parale pentru conferințele pe care le țin.” Ceea ce nu i-am spus însă este că, înainte să obțin vreun onorariu, am ținut sute de conferințe gratuite la Cluburile Lion, Rotary, Iaycee, în fața enoriașilor, la Cluburile grădinarilor și la diverse alte birouri sau organizații ale agenților de vânzări. Cu nenumărate ocazii, am străbătut multe mile într-o singură seară pe propria mea cheltuială pentru a vorbi unui grup de vreo zece oameni, după care m-am întors acasă în aceeași noapte, pentru că nu aveam destui bani să plătesc o cameră la motel. De ce am făcut-o? Pentru că simțeam că am ceva de spus și știam că în cele din urmă voi fi plătit pentru asta. Dacă s-ar pune întrebarea: „Ce anume îți dorești în viață?”, probabil că fiecare părinte cititor al acestei cărți ar răspunde: „Copiilor mei le doresc să se realizeze în viață.” Cum putem ajunge la acest rezultat? Folosind acei ochelari despre care v-am vorbit - și prin care să ne vedem copiii cu întregul lor potențial hărăzit de Dumnezeu; pregătindu-i să facă față și momentelor dure ale vieții, chiar când e vorba de perioade mai lungi; și având grijă ca informațiile furnizate zilnic să fie canalizate spre mintea lor în așa fel, încât să producă un efect puternic și stimulator. În următorul capitol vom analiza câteva aspecte negative ale lumii în care trăim, pentru că aici va trebui să ne confruntăm cu majoritatea problemelor noastre. E MOMENTUL SÃ FACEM O EVALUARE PERSONALÃ Care este primul principiu major despre care vorbește Zig și care îi ajută pe părinți să-șicrească copiii în spirit constructiv? Gândiți-vă la un moment anume din viața dvs. care să ilustreze felul în care modalitate a de gândire v-a afectat acțiunea. Enunțați cel de-al doilea principiu care este la fel de important pentru educarea copiilor buni. Vă protejați copilul în fața situațiilor dure din viață? Întocmiți o listă a diverselor căi prin care v-ați putea întări disciplina și ați putea afla mai multe pentru a vă pregăti copilul să facă față momentelor dure de lungă durată. V-au învățat părinții să fiți perseverenți? Cum au reușit?
Pag. 15 – 21 |