EMINESCU ÎN CEATA SFINȚILOR – DESCOPERIREA UNUI CÃLUGÃR ÎMBUNÃTÃȚIT
15 ianuarie 2009. După slujba de pomenire, la mormântul lui Eminescu, ca de obicei, s-au ținut foarte multe cuvântări. La un moment dat, un preot venit din Moldova a spus printre altele, că un monah îmbunătățit, trecut de 90 de ani, s-a rugat foarte mult pentru marele poet, iar Maica Domnului i-a descoperit faptul că Mihail Eminescu este în ceata drepților.
După ce a terminat discursul, l-am abordat, spunându-i că scriu o-carte despre Eminescu și că mi-aș dori foarte mult să vorbesc și eu cu monahul respectiv. Părintele mi-ci zis că nu-mi poate spune numele, deoarece nu are binecuvântare să facă asta. În schimb, mi-a lăsat numărul de telefon și mi-a promis că-i va vorbi bătrânului călugăr despre mine și că, în cazul în care va avea binecuvântarea sfinției sale, îmi va spune numele.
După un timp, l-am sunat, dar nu ajunsese încă la bătrânul călugăr, așa că a rămas să mai ținem legătura. Luată de valul grăbit al timpului, nu, l-am mai căutat pe părinte, poate și pentru faptul că aveam să ne întâlnim la un alt 15 ianuarie al anului 2010. După ce ne-am exprimat bucuria revederii, l-am întrebat, evident, dacă părintele mai trăiește și dacă i-a spus că îmi doresc să vorbesc cu sfinția sa. Părintele mi-a spus că trăiește și că acceptă să vorbim. Apoi mi-a dat o adresă, dintr-un oraș unde bătrânul călugăr se afla la o familie de credincioși pentru un tratament ambulatoriu.
Din ianuarie și până în iulie 2010, aproape de la o săptămână la alta, mi-am propus să merg la adresa respectivă pentru a mă întâlni cu bătrânul călugăr. De fiecare dată a intervenit ceva care m-a întors din drum. Eram oarecum mâhnită pentru că urma să finalizez cartea fără să ajung la monahul îmbunătățit. Nu pot să spun că abandonasem ideea, dar parcă eram în așteptare sau ceva mă aștepta. Și cum pe parcursul documentării pentru această carte m-am întâlnit cu situații pe care de multe ori nu mi le-am putut explica, am lăsat totul la voia îngerului care-mi călăuzea pașii.
Într-o zi însorită de iulie (2010), având aceeași stare pe care am avut-o și în seara când am plecat fără țintă ‚și am ajuns la mormântul lui Eminescu, l-am sunat pe un apropiat de-al meu și l-am rugat să mă însoțească la una dintre marile lavre din apropierea Bucureștilor. La intrarea în biserică m-am intersectat cu un călugăr, care mi s-a părut cunoscut. Fiind destul de obosită și fizic și poate și spiritual, am trecut mai departe fără să îl salut măcar. După ce am fost la cimitir, i-am spus persoanei care-mă însoțea că voi mai intra odată în biserică. El s-a așezat pe o bancă din fața sfântului lăcaș și m-a așteptat. Am mai zăbovit o vreme în fața icoanelor și a sfintelor moaște, apoi am ieșit.
Mergeam încet prin curtea mănăstirii și admiram peisajul plăcut și liniștitor. Deși. nu-mi place să pierd timpul fără nici un rost, ceva mă făcea să mai rămân încă acolo. Aș fi vrut să plec, dar. parcă o legătură nevăzută mă ținea „prizonieră” în acel perimetru. La un moment dat, persoana care, mă însoțea s-a apropiat de mine și mi-a șoptit:
– Sunteți urmărită.
– Se pare că-ți arde de glumă, i-am replicat.
– Nu glumesc. Când ați pășit în biserică, a intrat după dumneavoastră un călugăr. După ce ați ieșit, a .ieșit și el, iar acum vă urmărește cu privirea prin curte.
– Unde este? l-am întrebat, fără să mă întorc.
– În spatele dumneavoastră, la ușa bisericii.
– Rămâi aici, merg să vorbesc cu el.
M-am întors fără grabă și am văzut că într-adevăr la ușa bisericii era călugărul cu care mă intersectasem și care mi se păruse, cunoscut. M-am apropiat de el, l-am salutat, după care i-am zis:
– Mă iertați că îndrăznesc, nu știu dacă, vă confund sau nu, vă numiți cumva .Nicodim? Semănați foarte bine cu un călugăr care a fost în această mănăstire, dar despre care știu că de vreo șapte, ani s-a transferat într-un alt așezământ monahal.
– Nu sunt Nicodim, mi-a spus zâmbind. Toți cei care l-au cunoscut mă confundă cu el. Se pare. că semănăm foarte bine. Îl cunosc. Am conviețuit câțiva ani împreună în aceasta mănăstire, dar nu ne-am pus întrebarea dacă semănăm sau nu.
Mi-am cerut scuze pentru deranj, și discuția s-ar fi putut opri acolo, dar nu; părintele se pare că avea de îndeplinit o misiune.
– Părintele Nicodim a continuat, spunea că este rudă cu părintele... și i-a rostit numele monahului îmbunătățit la care nu reușisem să ajung.
– Se poate, am zis, oarecum lipsită de interes.
– Bătrânul, a mers mai departe cu precizarea, a venit acum trei zile la noi la mănăstire, într-un cărucior cu rotile.
– Aici? am devenit brusc interesată. Și nu știți cumva dacă mai trece pe la această mănăstire?
– Păi, a venit ca să rămână, dacă doriți să vorbiți cu el, îl găsiți acolo, mi-a spus, arătându-mi chilia unde era găzduit.
l-am mulțumit pentru informație și am plecat în grabă către chilia în care locuia bătrânul călugăr. Când am ajuns la ușă, un alt monah îl scotea afară, în scaunul cu rotile, pentru plimbarea de seară. M-a impresionat foarte mult. Un bătrân cu chip diafan, cu mâinile subțiri și albe și cu picioarele inerte, purtat într-un cărucior de un alt monah care avea o blândețe pe chip și în voce cum rar am mai întâlnit la un om. După ce l-am salutat pe călugărul care-l îngrijea, m-am aplecat, am luat binecuvântare și i-am sărutat mâna monahului suferind. În lumea aceasta puține sunt lucrurile care mă mai miră, dar imaginea aceea m-a mișcat până în adâncul sufletului, pentru că nu mă așteptam să găsesc atâta dragoste și atâta răbdare la un călugăr al vremurilor noastre în care totul e superficial și anost.
Mi-am adunat puterile și cuvintele și i-am vorbit despre cartea la care lucrez și despre cuvântarea părintelui de la comemorarea din 15 ianuarie 2009. Când am spus că părintele din Moldova a precizat că monahului i s-a descoperit că Eminescu este în ceata drepților, bătrânul a zis:
– În ceata Sfinților, nu în ceata drepților!
– Probabil că așa a înțeles părintele, am continuat. Mi-am dorit foarte mult să vă întâlnesc, să mă conving de faptul că cele spuse de părintele sunt reale.
– Da, da, Eminescu este în ceata Sfinților, dar nu vreau să fac paradă cu povestea asta. Nu vreau să vină lumea la mine, pentru că eu sunt un nepriceput. Mata, dacă scrii în carte despre acest lucru, te rog să nu-mi dai numele!
– Voi scrie doar cu binecuvântarea sfinției voastre, am precizat. Dacă sunteți de acord să scriu fără să vă dau numele, așa voi face.
– Da, scrie, fără nume!
– Vă mulțumesc foarte mult!
– Și Galeriu... a spus făcând o pauză.
– Părintele Galeriu?
– Da, și Galeriu a scris despre Eminescu, i-a făcut Acatist lui Eminescu, Doamne, Doamne, între Sfinți! ... a spus privind parcă dincolo de porțile cerului. Eminescu, a continuat, are un plus față de toți gânditorii, are un plus...
– Și acesta este credința, nu? am completat, deoarece părintele vorbea cu pauze din cauza bolii și a oboselii.
– Da, da, a confirmat.
După un timp m-a întrebat cum se numește cartea la care lucrez. După ce i-am spus titlul, a exclamat:
– Aaa! Era necesară o asemenea carte. Îmi vine să plâng de pe-acum, a spus cu o sensibilitate greu de imaginat. O să am și eu parte? a mai întrebat.
– Sigur, promit, i-am răspuns. M-a înduioșat atât de mult, încât nu am fost în stare să mai spun și altceva.
– Trebuie descălțat și cu capul descoperit, când pomenim numele lui Eminescu!
Am zâmbit a uimire și, după o pauză, am spus:
– Mă emoționează foarte mult să aud asta. În cartea mea, părinte, am un titlu care se numește chiar așa: „Descalță-te, căci pământul pe care calci e sfânt! citând versetul din Biblie.
– Da, de la Moise! Descalță-te... a spus ca și cum ar fi vorbit pentru o lume nevăzută sau dintr-o lume nevăzută.
– După ce am mai schimbat câteva cuvinte, văzând că este foarte obosit, i-am mulțumit pentru tot și i-am zis că mă retrag pentru a-l lăsa să se odihnească.
– Da, are rostul lui fiecare moment... Să marcăm timpul.: Cu Maica Domnului rezolvăm toate problemele de algebră duhovnicească. Cu Maica Domnului... știi cine spune? Sfântul Grigore Palama. Toată guvernarea lumii e încredințată de Fiul Maicii Domnului, Maicii Domnului, a repetat.
Am plecat fără să-mi mai pun întrebări, fără să mai caut răspunsuri: „Eminescu, Doamne, Doamne, între sfinți!...
Pag. 7 – 13 | 
Adevăr Divin
