Omul trăiește în două lumi diferite, pe care trebuie să le unească în el însuși. Pe de o parte, ei este piatra de temelie a creației materiale; pe de altă parte, el este punctul de plecare ai lumii spirituale, care în om atinge prima etapă a conștiinței de sine complet libere. Omul trebuie să devină ei însuși veriga de legătură – pentru acest scop i-a fost dăruită viața liberă prin care poate face din aceste două lumi una singură.

1. DUMNEZEU ȘI CREAȚIA ... 18

1.1 Sursa Primordială ... 18
1.2 Despre Trinitate ... 21
1.3 Cei doi poli ... 28
1.4 Despre Iisus Christos ... 31
1.5 Creația ... 38
1.6 Spațiu și timp ... 48
1.7 Cerul și Pământul ... 52
1.8 împărăția Cerurilor ... 57
1.9 Cele șapte atribute divine ... 63
1.10 Războiul dintre Cer și Pământ ... 66
1.11 îngeri, Oameni și Diavoli ... 70

   2. DESPRE OAMENI ... 72

2.1 Evoluția până la nivelul uman ... 72
2.2 Corp, Suflet și Spirit ... 75
2.3 Despre dezvoltarea spirituală ... 81
2.4 Ființa umană perfectă ... 89
2.5 Două categorii de suflete umane ... 92
2.6 Ghidarea spirituală corectă ... 95

   3. DESPRE ÎNGERI ... 100

3.1 îngerii păzitori ... 102
3.2 Despre viața și sexualitatea îngerilor ... 105
3.3 îngeri și Oameni ... 106

   4. DESPRE DIAVOLI ... 111

4.1 Despre Lucifer ... 115
4.2 Despre Satan ... 125
4.3 Despre diferitele iaduri ... 128
4.4 Iuda Iscarioteanul ... 131

   5. VIAȚÃ ȘI MOARTE ... 135

5.1 La începuturi ... 135
5.2 Viața, așa cum este! ... 137
5.3 Despre alimentație ... 142
5.4 Curățarea templului ... 147
5.5 Despre sexualitate ... 150
5.6 Despre moarte și viața de apoi ... 155
5.7 Despre reîncarnare ... 167

   6. METODA ... 172

6.1 învățătura ... 172
6.2 Iubește-l pe Dumnezeu mai presus de orice! ... 182
6.3 Despre libertate ... 184
6.4 Despre liberul arbitru ... 189
6.5 Despre discipoli ... 797
6.6 Nodul Gordian ... 199
6.7 Știință și credință ... 200
6.8 Despre puterea voinței ... 202
6.9 Să te naști a doua oară ... 204
6.10 Veriga lipsă ... 207

   7. PRACTICA ... 214

7.1 Despre virtute și viciu ... 214
7.2 Să fii activ! ... 217
7.3 Nimic altceva decât adevărul ... 222
7.4 Despre activitatea în folosul celorlalți ... 223
7.5 Despre smerenie ... 224
7.6 Despre milă ... 231
7.7 Despre căință și spovedanie ... 232
7.8 Despre adevărata putere ... 235
7.9 Despre credință ... 238
7.10 Despre revelație și adevărații profeți ... 239
7.11 De ce să răspunzi la rău cu bine? ... 242
7.12 Despre clarviziunea prin introspecție ... 244
7.13 Despre rugăciune ... 247
7.14 Despre post ... 252
7.15 Cei care aud și cei care împlinesc ... 253

1. DUMNEZEU ȘI CREAȚIA

1.1 Sursa Primordială

Esența primordială, Cauza Primară (a tuturor formelor de viață), este Lumina Primordială (Sfânta Voință Creativă, Ideea existențială primordială). Această Lumină este Dumnezeu în mod substanțial, perceptibil și este, prin urmare, nu numai în Dumnezeu, dar de asemenea, din Dumnezeu și radiază în jurul Ființei Divine Absolute.

Cine sau ce este de fapt această Lumină Divină, această Voință Divină, această Idee Primordială, fundamentală tuturor existențelor substanțiale și în ultimă instanță libere? Aceasta nu ar putea fi decât Dumnezeu Însuși, din moment ce Dumnezeu, prin Dumnezeu și nimeni altcineva decât Dumnezeu însuși nu ar putea-o manifesta din Ființa Lui veșnic perfectă. Aceasta înseamnă că Lumina Divină nu a fost manifestată (creată) la un moment dat de Dumnezeu (fiind Lumina Necreată a lui Dumnezeu) și, prin urmare, ea va exista etern, pentru că este dincolo de timp și spațiu, fiind cea mai înaltă manifestare a Absolutului Divin 7.

Lumina Primordială, necreată și din care toate sunt create, transformă Ideea Sa divină despre creația din ea însăși, într-o existență concretă, vizibilă și nu există nimic în întregul infinit care să nu fi izvorât din această Lumină, Cauză. Primordială, asumând o manifestă și vizibilă existență.

Este evident faptul că acest Creator Primordial al întregii existențe, acest Gând originar al tuturor gândurilor și ideilor arhetipale, Forma originară și veșnică a tuturor formelor, în primul rând, nu ar putea fi lipsită de formă și, pe de altă parte, nu ar putea fi moartă, pentru că moartea semnifică exact opusul existenței. A existat mereu o viață perfectă în această Lumină, sau în acest mare Gând primordial, a lui Dumnezeu Însuși.

Așadar, Dumnezeu a fost din veșnicie Viața perfectă în și în afară Sa, în și prin intermediul Lui și această Lumină Divină sau Viață a emanat din Sine toate ființele create și această Lumină sau Viață este lumină și, de asemenea, viață în toate creaturile, inclusiv în ființele umane. Astfel, aceste creaturi sunt o parte completă a Luminii Primordiale, care le-a dat lor existență, lumină și o viață foarte asemănătoare cu. existența primordială eternă a Luminii divine (Dumnezeu Creatorul).

Viața primordială în Dumnezeu este și trebuie să fie o viață perfect liberă; în caz contrar, ar fi la fel de bună ca moartea. Această Viață trebuie să fie una și aceeași viață în ființele create, altfel nu ar fi viață deloc și, „fără viață” este echivalent cu „fără existență”. Este evident că ființele umane există având o viață complet liberă, conștientă de sine ca viață completă, dar care știe că nu este o viață care a ieșit din sine, ci care a ieșit din Dumnezeu, deplin egală cu Viața Divină, în conformitate cu atotputernica Lui Voință.

La început, această percepție trebuie să fi fost prezentă în toate ființele create, la fel ca percepția faptului că viața și existența lor este complet egală cu viața și existența lui Dumnezeu, pentru că altfel nu ar putea fi vorba nici despre viață, nici despre existență.

Atunci când privim această situație mai îndeaproape, devine evident faptul că două sentimente au existat în toate ființele create. Anume, în primul rând, sentimentul de cosubstanțialitate cu Dumnezeu, sau prezența Luminii primordiale a lui Dumnezeu în toate creaturile și apoi, așa cum rezultă din această Lumină, sentimentul de a fi fost creat la un moment dat din această Lumină, prin Voința primordială a Creatorului.

Primul sentiment face creatura să simtă o stare de exaltare când conștientizează faptul că este substanțial similară cu Creatorul și, prin urmare, egală cu Cauza Primordială. Al doilea sentiment, care nu rezultă necesar din primul, trebuie să ia în considerare faptul că ființa creată a apărut din Cauza Primordială și numai în decursul timpului ajunge să se manifeste liber, fiind astfel pe deplin dependentă de Cauza Primordială.

Această a doua realizare transformă sentimentul inițial de exaltare într-un sentiment de profundă umilință, umilința fiind o prezență foarte necesară și dezirabilă, după cum va fi clar indicat în continuare.

Sentimentul de exaltare, că suntem egali în natura noastră cu Creatorul, opune o puternică rezistență sentimentului de umilință de a fi creați la un moment dat, prin Voința lui Dumnezeu, sentiment pe care creatura ar vrea să-l evite complet. Un astfel de conflict intern provoacă tensiune și, în final, rezistență împotriva Cauzei Primordiale a tot ceea ce există. Datorită faptului că creatura se împotrivește sentimentului de umilință și dependență, sentimentul de exaltare, care provine din sentimentul de egalitate substanțială cu Creatorul, devine tot mai slab și lumina primordială din ființa creată se diminuează și face astfel loc nopții ignoranței și întunericului. Cu această noapte și acest întuneric în interior, pentru ființa creată devine aproape imposibil să recunoască Lumina Primordială în sine însuși și ființa respectivă acum aproape oarbă, dar încă independentă, se distanțează și mai mult de Cauza Primordială a existenței sale și ajunge în imposibilitatea de a recunoaște această Lumină, datorită stării de iluzie în care se află.

De aceea, Lumina Primordială vine să strălucească în această Noapte, dar din moment ce Noaptea nu mai este capabilă de a vedea în mod corespunzător, aceasta nu recunoaște Lumina, care vine în Noapte pentru a o transforma, încă o dată, în adevărata Lumină originară și conștientă.

Această Lumină primordială este și Gloria eternă în Dumnezeu și Dumnezeu însuși este această Glorie. Această glorie a fost din veșnicie Gloria lui Dumnezeu în Dumnezeu Însuși și toți au primit existența lor și lumina lor și viața independentă din plinătatea acestei Glorii. Astfel, viața este un har al lui Dumnezeu, care pătrunde complet fiecare formă purtătoare de viață.

Din moment ce acest har al ființei create a fost în pericol de a fi complet pierdut, Lumina primordială a venit în lume și i-a învățat pe oameni să se întoarcă în totalitate către această Existență Primordială, pentru a primi o nouă viață, pentru cea veche. Acest schimb este primirea de har peste har, care înseamnă să schimbi ce este vechi cu ce este nou, să dai viața ta obișnuită și mai degrabă nefolositoare pentru viața nepieritoare în și din Dumnezeu, în toată plinătatea Sa.

Primul har a izvorât din necesitate, în care așadar nu există libertate, deci nici permanență. Al doilea har, când este în mod liber cerut și primit, este libertatea completă fără nici o constrângere și din moment ce nu a constrâns cu nimic, această libertate este pentru totdeauna indestructibilă.

1.2 Despre Trinitate

Dumnezeu este în Spirit mereu același și pentru totdeauna neschimbat, fiindcă în El, ca perfecțiune nelimitată, nu poate fi concepută nici o schimbare. Dumnezeu este singura sursă primordială inepuizabilă a tuturor ființelor. Tot ceea ce există nu este nimic altceva decât faptele Lui; de aceea ființarea lor este una dumnezeiască și viața lor este Viața divină.

În Dumnezeu totul ,este adevărul deplin și veșnic, pentru că nimic nu poate exista în exteriorul lui Dumnezeu. De aceea, noi suntem în Dumnezeu, dar suntem conștienți de acest lucru numai în măsura în care suntem una cu Spiritul Său sfânt, prin dragostea noastră pentru El. Iubirea pură pentru Dumnezeu ne conectează cu El și ne face una cu El și astfel totul devine cea mai pură lumină, oriunde privim. Această lumină primordială în puritatea cea mai înaltă a Spiritului este chiar veșnicul, imuabilul Adevăr.

Dar slava nesfârșită a lui Dumnezeu nu are puterea – și este imposibil să o aibă! – de a crea dumnezei în afară de Sine, care să fie pe deplin și complet egali cu El. Dacă El ar putea să facă asta, atunci ar fi capabil de a crea un univers fără sfârșit alături de alt univers la fel de nesfârșit, ceea ce orice persoană care gândește cât de cât poate vedea în mod clar că este o mare prostie. Căci, dacă primul univers este nesfârșit în toate direcțiile imaginabile, atunci unde încape un al doilea univers nesfârșit?

Un al doilea Dumnezeu, perfect, cu cea mai mare și nesfârșită slavă este, prin urmare, la fel de neimaginat ca un al doilea univers fără sfârșit.

Dacă Dumnezeu ar putea crea mai mulți dumnezei, cum ar fi, de exemplu, Fiul și Duhul Sfânt, astfel încât cei doi ar fi în mod individual diferiți de El, atunci, inevitabil, aceștia ar putea pretinde puterea Sa nelimitată, fără de care nu ar putea fi imaginat Dumnezeu, nu mai mult decât poate fi imaginat un al doilea univers fără sfârșit, sau chiar un al treilea, care ar fi limitate într-un anumit fel, în mod reciproc. Cu toate acestea, în cazul în care acest lucru ar fi imaginabil, atunci ce se poate spune despre suveranitatea lui Dumnezeu, care nu poate fi decât una?

Unicul Regat al unicului Dumnezeu poate exista veșnic pentru că numai El este singurul Rege și Domn al acestuia, așa cum este scris în cărțile profeților, care au profețit fiind inspirați de Dumnezeu: „Dumnezeu nu va da Slava Lui nimănui altcuiva” (Isaia 42:8).

Oamenii, Îngerii, Domniile sau Puterile, toate lucrurile din cer și de pe toate planetele s-au plecat întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și se vor înclina de-a lungul veșniciei numai înaintea Lui și niciodată pentru nimeni altcineva.

Dacă prin denumirile Tatăl, Fiul și Sfântul Duh se înțelege un Fiu, care este diferit de Tatăl și, de asemenea, un Duh Sfânt diferit de primii doi și nu un unic – primordial – Dumnezeu, atunci ce fel de Dumnezeu ar fi Tatăl?

În cazul în care ar exista un Fiu și un Duh Sfânt diferite de Tatăl, ceea ce înseamnă că ar fi în afară și diferit de Dumnezeu, așa cum este cazul cu îngerii și ființele umane, atunci ele nu ar putea fi nimic altceva decât ființe create de El, pentru că sursa existenței lor perfecte nu poate fi decât același unic Creator.

În plus, cum poate exista o relație completă, divină sau o unitate reală între un spirit rară formă și un spirit cu formă? Se poate spune că Fiul – care este o ființă cu formă – este în Tatăl, dacă Tatăl nu are nici o formă? Sau poate Tatăl infinit, fără formă, să fie în Fiul?

Mai mult decât atât, dacă Duhul Sfânt este o a treia persoană divină ca atare, venind totuși de la Tatăl și de la Fiul, atunci cum se poate ca această ființă să aibă aceleași calități ca și primele două, care sunt la rândul lor veșnice? Poate eternitate a fi vreodată egală cu timpul, sau spațiul cu infinitul?

Chiar dacă se poate admite că prezentul, trecutul și viitorul sunt toate cuprinse în eternitate, ca timp care se mișcă și se schimbă, este totuși imposibil să gândim că timpul, indiferent de cât de mult durează, poate cuprinde eternitatea. La fel se poate gândi despre spațiul nesfârșit primordial, care cu siguranță poate să conțină toate spațiile existente – dar care, indiferent cât de mare ar fi ele, sunt în cele din urmă încă limitate – iar oricare dintre ele nu pot să conțină spațiul primordial.

Acum, dacă ați înțeles ideea de a nu accepta trei dumnezei, ca atare, atunci aceste „trei ființe” sunt de fapt trei atribute ale lui Dumnezeu. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt una și aceeași Ființă, cu trei veșnice atribute distincte. Tatăl este iubirea

Pag. 18 – 23