India secretă

La începutul secolului XX, Paul Brunton, cunoscut filozof și guru, a străbătut mai multe continente, în căutarea oamenilor de înaltă spiritualitate. Dorind să afle mai multe despre yoghini și cunoașterea lor, a ajuns în India, unde a călătorit de-a lungul fluviilor sfinte Gange, Jumna și Godavari, dar și în locuri puțin frecventate de turiștii străini și a stat de vorbă cu oameni sfinți – unii convingători, alții mai puțin.

În această carte plină de viață și culoare, Brunton ne arată cum să ne căutăm învățătorii, care este diferența dintre religie, magie și spiritualitate și cum ne putem recunoaște ghidul spiritual. La capătul călătoriei sale, el găsește liniștea și seninătatea ce decurg din cunoașterea de sine atunci cînd îl întîlnește și învață alături de Ramana Maharishi.

Introducere la noua ediție (Timothy Smith) ... 7
Cuvint înainte (Sir Francis Younghusband) ... 9

Capitolul I. In care mă înclin în fața cititorului ... 11
Capitolul II. Un preludiu al căutării ... 19
Capitolul III. Un magician din Egipt ... 33
Capitolul IV. M-am întîlnit cu un Mesia ... 44
Capitolul V. Anahoretul de pe Adyar ... 63
Capitolul VI. Yoga care învinge moartea ... 83
Capitolul VII. înțeleptul Care Nu Vorbește Niciodată ... 101
Capitolul VIII. împreună cu liderul spiritual al Indiei de Sud ... 113
Capitolul IX. Muntele Sfintei Lumini Călăuzitoare ... 130
Capitolul X. Printre magicieni și oameni sfinți ... 159
Capitolul XI. Taumaturgul din Benares ... 183
Capitolul XII. E scris în stele! ... 198
Capitolul XIII. Grădina Domnului ... 219
Capitolul XIV. La cartierul general al unui Mesia zoroastrian ... 245
Capitolul XV. O întîlnire stranie ... 255
Capitolul XVI. într-un ashram din junglă ... 269
Capitolul XVII. Tăblițe ale adevărului uitat ... 286

Capitolul I

În care mă Înclin În fața cititorului

Există un pasaj obscur în cartea îngălbenită a vieții indiene pe care m-am străduit să îl elucidez în beneficiul cititorilor occidentali. Primii călători s-au întors acasă, în Europa, cu povești ciudate despre fachiri indieni, și chiar călătorii contemporani aduc uneori cu ei povești similare.

Care este adevărul din spatele acestor legende care ajung din cînd în cînd la urechile noastre, referitoare la o categorie misterioasă de oameni numiți yoghini de unii și fachiri de alții? Care este adevărul din spatele indiciilor sporadice care ajung la noi pentru a ne sugera că în India există o veche înțelepciune ce le promite celor care o practică cea mai extraordinară dezvoltare a puterilor mentale? Am pornit într-o lungă călătorie pentru a o găsi, iar paginile următoare rezumă raportul meu.

Spun „rezumă” deoarece exigențele inexorabile de spațiu și timp m-au obligat să scriu despre un singur yoghin, deși am întîlnit mai mulți. Am ales, prin urmare, cîțiva care mă interesau cel mai mult și care păreau să intereseze lumea occidentală. Auzeai multe despre anumiți așa-ziși oameni sfinți care aveau reputația de a fi dobîndit o înțelepciune profundă și puteri stranii; așa încît călătoreai de-a lungul unor zile fierbinți și nopți fără somn în căutarea lor – doar pentru a găsi niște neghiobi bine intenționați, sclavi ai textelor, bătrîni care nu știau nimic, scamatori în căutare de bani, jongleri cu cîteva trucuri și escroci evlavioși. A-mi umple paginile cu povești despre astfel de oameni ar fi inutil pentru cititor, iar pe mine m-ar dezgusta. Prin urmare, omit povestea timpului irosit cu ei.

Consider cu umilință că am avut privilegiul de a observa aspecte ascunse ale Indiei, rar văzute și încă mai rar înțelese de călătorii obișnuiți. Dintre locuitorii englezi ai acestui vast ținut, doar o proporție infimă au avut interesul de a studia acest aspect, din care foarte puțini au fost suficient de liberi pentru a-l examina mai în profunzime și a relata despre el, căci demnitatea oficială trebuie respectată. Astfel, scriitorii englezi care au abordat acest subiect înclină către un scepticism pronunțat care, prin însăși natura lui, face ca multe surse de cunoaștere autohtonă să nu le fie ușor accesibile și care îl face pe indianul ce chiar știe cîte ceva despre partea mai puțin superficială a subiectului să evite să o discute cu ei. În cele mai multe cazuri, omul alb nu posedă decît o cunoaștere superficială a yoghinilor – aceasta în cazul în care îi cunoaște cît de cît – și nu a celor mai buni dintre ei. Aceștia din urmă sînt acum doar o mînă de oameni în țara lor de origine. Sînt extrem de rari, le place să ascundă adevărata lor realizare față de public și preferă să pozeze drept ignoranți. În India, Tibet și China se descotorosesc de călătorul occidental care se întîmplă să le tulbure din greșeală intimitatea, afișînd o atitudine studiată de insignifianță și ignoranță. Poate că ei ar înțelege propoziția abruptă a lui Emerson: „A fi măreț înseamnă a fi neînțeles” ; nu știu. Oricum, ei sînt în general sihaștri care nu vor să se amestece cu oamenii. Chiar și atunci cînd te întîlnești cu ei, este puțin probabil să devină mai puțin rezervați, cel puțin nu înainte să treacă un timp pînă să vă cunoașteți mai bine. Astfel, pe continentele occidentale s-a scris puțin despre viața ciudată a acestor yoghini și chiar și acest puțin rămîne vag.

Relatările unor scriitori indieni sînt într-adevăr disponibile, dar trebuie citite cu mare precauție. Este un fapt nefericit că hindușilor le lipsește orice abordare critică a acestor chestiuni și vor amesteca fără discriminare zvonurile cu realitatea. Prin urmare, adevărul unor astfel de relatări ca înregistrări documentare scade mult. Cînd am văzut vălul credulității care acoperă ochii atîtor orientali, am mulțumit Cerului pentru o formație științifică precum cea pe care mi-a oferit-o Occidentul și pentru atitudinea realistă pe care mi-o indusese experiența jurnalistică. Căci în Orient am descoperit că dorința nu doar genera gîndirea, ci și o multitudine de evenimente care nu s-au întîmplat niciodată. Oriunde mergeam, eram obligat să privesc totul cu un ochi critic, dar nu ostil. Cei care au aflat că eram interesat de mistic și miraculos, pe lîngă preocupările mele filozofice, au înflorit și au împodobit din belșug puținele lucruri pe care le știau; mulți nu se dădeau deloc înapoi de la exagerări uimitoare. Aș fi putut să-mi petrec timpul încercînd să îi învăț că Adevărul este atît de puternic, încît poate sta singur în picioare, dar aveam alte lucruri de făcut. Am fost bucuros însă că preferasem să aflu despre minunile orientale în mod direct, la fel cum prefer înțelepciunea lui Iisus ignoranței comentatorilor săi. Am căutat printr-un talmeș-balmeș de superstiții crase, imposturi incredibile și pretenții străvechi acele lucruri care sînt adevărate, care vor trece testul investigației meticuloase. Îmi place să cred că nu aș fi putut face asta niciodată dacă nu aș fi deținut în firea mea complexă cele două elemente ale scepticismului științific și sensibilității spirituale, elemente care de obicei se află în conflict deschis și în opoziție flagrantă.

Am intitulat această carte India secretă deoarece vorbește despre o Indie care a fost ascunsă de ochi iscoditori timp de mii de ani, care s-a menținut atît de exclusivistă, încît astăzi nu mai există decît niște rămășițe ale ei ce dispar rapid. Modul în care yoghinii și-au păstrat cunoașterea atît de ezoterică ni se poate părea egoist în aceste vremuri democratice, dar el explică într-o anumită măsură dispariția lor treptată din istoria vizibilă. Mii de englezi locuiesc în India și sute o vizitează în fiecare an. Totuși, puțini știu cîte ceva despre ceea ce într-o bună zi s-ar putea dovedi mai valoros pentru lume chiar și decît prețioasele perle și pietre scumpe pe care vapoarele ni le aduc din India. Și mai puțini au făcut efortul de a găsi adepți ai școlii yoga, cîtă vreme nici măcar un englez dintr-o mie nu este dispus să se încline în fața unei siluete cafenii, pe jumătate dezbrăcate, în cine știe ce peșteră singuratică sau într-o încăpere plină de discipoli. Bariera inevitabilă impusă de această formă de castă este de așa natură încît, dacă sînt scoși brusc din locuințele lor din cartierele britanice și așezați într-o astfel de peșteră, pînă și oamenii cu un caracter generos și un intelect dezvoltat vor considera compania unui yoghin neplăcută și ideile lui neinteligibile.

Și totuși, englezul din India, indiferent dacă este soldat, funcționar, om de afaceri sau călător, nu trebuie învinovățit pentru că este prea mîndru să se ghemuiască pe rogojina yoghinului. Fără nici o legătură cu chestiunea păstrării prestigiului britanic, cu certitudine o procedură importantă și necesară, tipul de om sfint pe care acesta îl întîlnește de obicei este mai probabil să respingă decît să atragă. Fără îndoială, evitarea unui astfel de om nu constituie nici un fel de pierdere. Cu toate acestea, e păcat că după un sejur de mulți ani rezidentul englez va părăsi adesea țara fără să aibă vreo vină că nu știe ce se găsește dincolo de fruntea unui înțelept indian.

Îmi amintesc clar discuția mea cu un londonez la umbra giganticului fort de piatră din Trichinopoly. Timp de peste 20 de ani acesta deținuse o funcție de răspundere la căile ferate indiene. Era inevitabil ca eu să îl pisez cu multe întrebări despre viața sa din acest ținut ars de soare. În cele din urmă am formulat întrebarea mea preferată:

– Ai întîlnit vreun yoghin?

El m-a privit oarecum absent și apoi mi-a răspuns:

– Yoghin? Ce e asta? Vreun animal?

O astfel de ignoranță ar fi fost cu totul scuzabilă dacă el ar fi rămas acasă, în Londra; dar, după ce locuise 26 de ani în această țară, era cu totul fericită. I-am îngăduit să rămînă așa, netulburat.

Deoarece mi-am înfrînat mîndria cînd am întîlnit diferitele populații care locuiesc în Hindustan, deoarece le-am înțeles imediat și-am empatizat cu ele la nivel intelectual, m-am eliberat de prejudecăți pretențioase și am respectat caracterul indiferent de culoare, și deoarece am căutat Adevărul toată viața mea și am fost pregătit să accept orice adevăr apărut în cale, sînt în măsură să scriu această carte. Mi-am croit drum printr-o mulțime de neghiobi superstițioși și fachiri autodeclarați pentru a sta la picioarele adevăraților înțelepți, pentru a afla acolo, direct, adevăratele învățături ale sistemului yoga indian. M-am ghemuit pe podea în multe ashramuri, înconjurat de fețe cafenii și auzind dialecte ciudate. Am căutat acei oameni rezervați și retrași, cei mai buni yoghini, și am ascultat umil instrucțiunile lor oraculare. Am vorbit ore întregi cu învățați brahmani din Benares, discutînd despre întrebările vechi de cînd lumea ale filozofiei și credinței care au chinuit mintea și au tulburat inima omului de cînd a început acesta să gîndească. M-am oprit din cînd în cînd pentru a mă amuza privind magicienii și făcătorii de minuni și întîmplări ciudate mi-au ieșit în cale.

Am vrut să adun faptele reale despre yoghinii de astăzi prin metoda investigației directe. Mă mîndream cu faptul că experiența de jurnalist m-a ajutat să obțin, cît mai curînd posibil, mare parte din informațiile pe care le căutam, că munca la biroul redactorului și mînuirea tăioasă a creionului roșu mă pregătiseră să devin necruțător de critic în separarea grîului de neghină și că acel contact cu bărbați și femei din toate clasele sociale pe care această profesie îl oferă în general, cu cerșetori zdrențăroși, ca și cu milionari bine hrăniți avea să mă ajute să trec puțin mai lin prin masele pestrițe ale Indiei, în rîndul cărora i-am căutat pe acei oameni stranii, yoghinii.

Pe de altă parte, dusesem o viață complet detașată de circumstanțele exterioare. Mi-am petrecut mare parte din timpul liber studiind cărți tainice și umblînd pe cărări ocolite și puțin cunoscute ale experimentelor psihologice. Am cercetat amănunțit subiecte care au fost întotdeauna învăluite într-un mister întunecat. La acestea trebuie adăugată o atracție înnăscută față de lucrurile orientale. Înaintea primei mele vizite, Orientul și-a întins tentaculele imense care mi-au prins sufletul; în cele din urmă, ele m-au atras către studierea cărților sacre ale Asiei, a comentariilor savante ale invățaților ei și a ideilor consemnate ale înțelepților săi, în măsura în care puteau fi procurate traduceri englezești.

Această experiență duală s-a dovedit a fi de mare valoare. M-a învățat să nu permit niciodată ca simpatia mea față de metodele orientale de cercetare a misterelor vieții să îmi submineze dorința științifică de a descoperi critic și imparțial faptele. Fără această simpatie nu aș fi mers niciodată printre oamenii și în locurile în care englezul obișnuit din India ar disprețui să pășească. Fără această atitudine strictă, științifică, poate că aș fi fost tîrît în sălbăticia superstiției, așa cum par să fi fost tîrîți atît de mulți indieni. Nu este ușor să îmbini calități care sînt considerate de regulă contradictorii, dar eu am încercat cu adevărat să le mențin într-un echilibru sănătos.

*

Nu mă voi apuca să neg faptul că Occidentul are puține de învățat de la India de astăzi, dar voi afirma fără ezitare că avem multe de învățat de la înțelepții indieni din trecut și de la cei cîțiva care mai trăiesc astăzi. Turistul alb care „bifează” orașele și locurile istorice importante și apoi pleacă grăbit, dezgustat de civilizația înapoiată a Indiei, are fără îndoială dreptate să o judece aspru. Și totuși, într-o bună zi va apărea un tip mai înțelept de turist care va căuta nu ruinele unor temple inutile, nici palatele de marmură ale unor regi morți de mult, ci înțelepții în viață care pot dezvălui o înțelepciune ce nu este predată în universitățile noastre.

Sînt acești indieni doar niște pierde-vară care stau tolăniți sub aprigul soare tropical? Nu au făcut ei nimic, nu au gîndit nimic care să fie de valoare pentru restul lumii? Călătorul care vede doar degenerarea lor materială și moliciunea lor mentală nu vede prea departe. Nu are decît să înlocuiască disprețul cu considerația și poate că va deschide buze pecetluite și uși ascunse.

E adevărat că India a moțăit și a sforăit timp de secole; e adevărat că pînă și astăzi există milioane de țărani în această țară care sînt la fel de analfabeți, care împărtășesc aceeași perspectivă compusă din superstiție puerilă și religie de grădiniță ca și țăranii englezi din secolul al XIV-lea. E adevărat, de asemenea, că învățații brahmani din centre școlare își irosesc anii inutili despicînd firul sacerdotal în patru și rafinînd ideile metafizice cel puțin la fel de subtil cum au făcut-o și scolaștii noștri medievali. Și totuși, rămîne încă un reziduu de cultură mic, dar neprețuit, categorisit sub termenul generic yoga, care oferă omenirii beneficii la fel de valoroase în felul lor ca orice beneficii oferite de științele occidentale. Ea poate să ne aducă trupul cel mai aproape de starea de sănătate pe care Natura a intenționat ca acesta să îl aibă, să satisfacă una dintre cele mai imediate nevoi ale civilizației moderne – o seninătate imaculată a minții – și să deschidă calea către comori durabile ale spiritului pentru cei dispuși să trudească pentru ele. Recunosc că această mare înțelepciune aparține mai degrabă trecutului, decît prezentului Indiei, că această cunoaștere păzită despre yoga nu prea înflorește astăzi, în timp ce odinioară avea profesori vrednici și elevi credincioși. Este posibil ca secretul în care a fost învăluită cu grijă să fi reușit să înăbușe orice răspîndire a acestei științe străvechi; nu știu.

Poate că nu este fără rost, atunci, să le cerem semnilor noștri occidentali să privească spre Orient nu pentru o nouă credință, ci pentru cîteva grăunțe de cunoaștere care să se adauge cunoașterii noastre actuale. Cînd orientaliști precum Burnouf, Colebrooke și Max Miiller au apărut pe scena cunoașterii și ne-au adus unele dintre comorile literare ale Indiei, savanții Europei au început să înțeleagă faptul că păgînii care locuiau această țară nu erau atît de proști pe cît consideraserăm noi, în ignoranța noastră. Deștepții care declară că găsesc învățătura asiatică lipsită de idei utile pentru Occident își dovedesc prin aceasta propria lipsă de fond. Persoanele practice care ar eticheta studiul ei drept „stupid” reușesc doar să pună această etichetă pe mintea lor îngustă. Dacă se presupune că ideile noastre despre viață sînt determinate în întregime de întîmplarea că ne-am născut în Bristol, și nu în Bombay, atunci nu sîntem demni de numele de oameni civilizați. Aceia care nu își deschid mintea la toate ideile orientale blochează și accesul unor idei extraordinare, al unor adevăruri profunde și al unei cunoașteri psihologice utile. Cei care tatonează această știință străveche a Orientului în speranța de a găsi vreo comoară de fapte stranii și înțelepciune și mai stranie vor descoperi că demersul lor nu a fost zadarnic.

*

Am călătorit spre est în căutarea yoghinilor și a cunoașterii lor ermetice. Aveam și gîndul de a găsi o lumină spirituală și o viață mai pură, dar nu acesta era scopul meu principal. În această căutare am cutreierat pe malurile fluviilor sfinte ale Indiei - liniștitul Gange verde-cenușiu, largul Jumna și pitorescul Godavari. Am dat ocol țării. India m-a primit la sufletul ei, iar ultimii înțelepți rămași au deschis multe uși pentru occidentalul nefamiliar.

Pot doar să spun că în India mi-am recăpătat credința. Nu cu mult timp în urmă eram unul dintre cei care îl consideră pe Dumnezeu o halucinație a imaginației umane, adevărul spiritual o simplă nebuloasă și justiția providențială o plăsmuire a idealiștilor infantili. Și eu eram oarecum agasat de cei care construiesc paradisuri teologice și care apoi ți le prezintă încrezători, cu aerul că sînt agenții imobiliari ai lui Dumnezeu. Nu aveam decît dispreț pentru ceea ce păreau a fi eforturile inutile și fanatice ale unor teoreticieni necritici.

Prin urmare, dacă am început să gîndesc puțin diferit privitor la aceste chestiuni, să fii convins că am avut un motiv bun. Și totuși, nu am ajuns să jur supunere nici unei credințe orientale; de fapt, le studiasem deja, intelectual, cu mult timp înainte pe cele care contează. Am ajuns la o nouă acceptare a Divinului. Poate părea un lucru nesemnificativ și personal, dar, ca fiu al acestei generații moderne, care se bazează pe elemente concrete și pe rațiunea rece și căreia îi lipsește entuziasmul pentru cele religioase, o consider o adevărată realizare. Această credință a fost redobîndită în singura modalitate în care o poate redobîndi un sceptic, nu prin argumente, ci fiind martorul unei experiențe copleșitoare. Iar cel care a provocat această schimbare crucială din gîndirea mea a
fost un înțelept din junglă, un sihastru modest care înainte trăise timp de șase ani într-o peșteră. Este foarte posibil ca el să nu fi fost capabil să treacă un examen de bacalaureat, însă nu îmi e rușine să consemnez în capitolele de final ale cărții de față cît de îndatorat îi sînt acestui om. Existența unor astfel de înțelepți recomandă India suficient pentru a justifica atenția unor occidentali inteligenți. Viața spirituală a Indiei secrete există încă, în ciuda furtunilor agitației politice care acum o ascund, iar eu am încercat să ofer o relatare autentică despre mai mulți experți ce au atins o putere și o seninătate la care noi, muritor ii de rînd, tînjim cu nostalgie.

Am depus mărturie în carte și despre alte lucruri, lucruri minunate și bizare. Ele par incredibile acum, în timp ce îmi scriu povestea, în decorul prozaic al zonei rurale englezești; într-adevăr, mă minunez de temeritatea mea de a le așterne pe hîrtie ca să le citească o lume sceptică. Dar nu cred că ideile materialiste care domină acum lumea vor rămîne pentru totdeauna; deja se pot percepe semne prevestitoare ale unei preschimbări iminente a gîndirii. Și totuși, foarte sincer vorbind, nu cred

Pag. 11 – 17