Adevăr Divin
Clarviziune și puteri oculte
| Clarviziune, claraudiție, premoniție și senzații, clarviziune psihometrică... |
35.00 31.50 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Clarviziune, claraudiție, premoniție și senzații, clarviziune psihometrică, clarviziune prin cristal, clarviziune la distanță, clarviziune în trecut, clarviziune în viitor, vedere extrasenzorială, previziune, dezvoltarea clarviziunii, călătoria în corp astral, fenomene din planul astral, influența senzitivă locală și la distanță, atracție senzitivă, vindecare senzitivă, telepatie, citirea gândurilor, transfer de gânduri și alte fenomene senzitive. |
Cuprins:
Introducere ... 5 |
Fragment:
LECȚIA 1 SIMȚURILE ASTRALE
Persoana neîncrezătoare care „crede doar în mărturia simțurilor ei”. Omul care are multe de spus despre „simțul calului”. Simțul obișnuit fată de simțurile neobișnuite. Cele cinci simțuri de bază nu sunt singurele simțuri. Simțurile de bază nu sunt așa de infailibile pe cât s-ar putea crede. Iluziile celor cinci simțuri fizice: Ce se află în spatele organelor de simț fizic. Toate simțurile – o evoluție a simțirii de senzații. Cum primește mintea raportul simțurilor: Adevăratul cunoscător din spatele simțurilor. Ce înseamnă pentru om dezvoltarea unor noi simțuri. Simțurile supra-fizice. Simțurile astrale. Omul are șapte simțuri fizice, nu doar cinci. Fiecare simț fizic are un simț astral omolog. Care sunt simțurile astrale. Simțirea planului astral. Cum funcționează mintea în plan astral prin intermediul simțurilor astrale. Dezvoltarea simțurilor astrale deschide omului o lume nouă a experiențelor: În mod obișnuit, cursantul de ocultism este destul de familiarizat cu individul prost ca noaptea care adoptă atitudinea ieftină și sceptică față de chestiunile oculte, atitudine pe care și-o exprimă în remarca lui voit deșteaptă conform căreia el „crede doar în ceea ce simțurile lui pot percepe”. El gândește că mintea lui îngustă a reușit astfel să tranșeze definitiv chestiune a, sugerând că ocultistul este o persoană credulă și îngăduitoare, care, în ciuda mărturiilor oferite de simțuri, crede în existența unor lucruri. Cu toate că părerea sau punctele de vedere ale persoanelor din această categorie sunt, desigur, sub nivelul de preocupare serioasă al oricărei persoane care studiază ocultismul, totuși atitudinea intelectuală a unor asemenea persoane este demnă de a fi luată în considerare, fie și în treacăt, întrucât ea ne oferă un subiect pentru lecția cu privire la atitudinea copilărească a mediei persoanelor așa-zis „practice” în privința mărturiilor oferite de simțuri. Pretinsele persoane practice au multe de spus referitor la simțurile lor. Lor le face plăcere să vorbească despre „dovezile” oferite de simțurile lor. De asemenea, ele au multe de spus despre faptul că au „bunul-simț” de partea lor, că sunt persoane cu un „bun-simț sănătos”, iar uneori fac neobișnuita apreciere că sunt „ca un cal de sensibili”, părând să considere aceasta drept o înzestrare deosebită. Vai de pretențiile persoanelor din această categorie. Ele se dovedesc adesea destul de credule în privința chestiunilor care depășesc domeniul lor de activitate și de gândire, așa că acceptă fără ezitare cele mai ridicole învățături și dogme, care ajung la ele prin vocea unor pretinse autorități, dar se strâmbă în fața unor învățături înaintate, pe care mintea lor nu este capabilă să le înțeleagă. Orice le pare neobișnuit este marcat ca „nărăvaș” și nu este pe placul prețiosului lor „simț al calului”. Numai că nu am intenția de a-mi pierde vremea discutând despre intelectele lor de o jumătate de centimă. Am făcut doar aluzie la ele pentru a vă arăta faptul că pentru multe persoane ideea de „simț” și cea de „simțuri” sunt foarte strâns înrudire. Ei consideră „simț” toată cunoașterea și înțelepciunea; iar toate aceste simțuri ca fiind derivate direct din cele cinci simțuri obișnuite. Ei ignoră aproape complet aspectele intuitive ale minții și nu au nici măcar habar de procesele superioare ale raționamentului. Acest gen de persoane acceptă de-a gata tot ceea ce le este raportat de simțurile lor. Ei consideră o erezie să pună la îndoială un raport venit din partea simțurilor. Una dintre replicile lor favorite este „Aproape că m-a făcut să mă îndoiesc de simțurile mele”. Ei nu reușesc să realizeze că simțurile lor, în cel mai bun caz, sunt instrumente imperfecte și că mintea este constant folosită la corectarea rapoartelor greșite care vin de la cele cinci simțuri obișnuite. Chiar și fără a vorbi despre fenomenul destul de comun al daltonismului, în care o culoare pare să fie o alta, simțurile noastre sunt departe de a fi exacte. Prin sugestie, putem fi făcuți să ne imaginăm că mirosim sau că receptăm gustul anumitor lucruri care nici măcar nu există, iar cei care se supun hipnozei pot fi determinați să vadă lucruri care sălășluiesc doar în imaginația lor. Experimentul familiar în care o persoană își suprapune arătătorul peste mijlociul de la o mână și apoi atinge cu ele un bob de mazăre sau vârful unui creion ne arată cât de „amestecat” poate fi uneori simțul tactil. Multe cazuri familiare în care avem iluzii optice ne dovedesc faptul că până și ochii noștri ageri ne pot înșela – orice scamator știe cât de ușor poate fi păcălit ochiul prin sugestie sau Prin mișcări înșelătoare. Poate că exemplul cel mai la îndemână de raport greșit al simțurilor este cel al mișcării de rotație a Pământului. Simțurile oricărei persoane îi raportează acesteia că planeta este un corp fix și nemișcat, în timp ce Soarele, Luna, planetele și stelele se mișcă în jurul Pământului la fiecare 24 de ore. Abia atunci când cineva acceptă rapoartele capacităților de raționament, el știe că Pământul nu numai că se învârte în jurul propriei axe o dată la 24 de ore, dar are și o mișcare de revoluție în jurul Soarelui cam la fiecare 365 de zile, iar însuși Soarele, urmat de Pământ și de celelalte planete, se mișcă realmente în spațiu, deplasându-se spre sau în jurul unui punct aflat la mare distanță de el. Dacă există un singur raport primit din partea simțurilor care ar putea părea dincolo de orice dubiu sau îndoială, atunci cu siguranță ar fi acest raport al simțurilor, care ne vorbește despre fixitatea pământului de sub picioarele noastre și despre mișcarea corpurilor cerești în jurul lui – cu toate că știm că aceasta este doar o iluzie și că datele reale ale cazului sunt complet diferite. Din nou, cum reușește doar o mână de oameni să își dea. seama că ochiul percepe lucrurile eronat, că lucrurile stau tocmai pe de-a-ndoaselea și că mintea reușește doar treptat să realizeze trucul impresiei inițiale? Nu încerc să fac pe niciunul dintre voi să se îndoiască de informațiile primite de la cele cinci simțuri ale lui. Ar fi un lucru prostesc, fiindcă toate nevoile noastre stringente depind de aceste cinci simțuri în activitățile noastre de zi cu zi și, în consecință, am ajunge curând să suferim dacă am neglija rapoartele simțurilor de bază. În schimb, încerc să vă familiarizez cu adevărata natură a acestor cinci simțuri, pentru a vă da seama de ceea ce nu sunt, dar și de ceea ce sunt, astfel încât să puteți realiza că nu este nimic absurd în a crede că există mai multe canale de informații deschise eului sau sufletului persoanei și nu doar aceste cinci simțuri pe care le folosim în mod frecvent. Odată ce veți dobândi o corectă concepție științifică asupra adevăratei naturi a celor cinci simțuri de bază, veți fi capabili să pricepeți inteligent natura facultăților sau a simțurilor parapsihice superioare și, prin aceasta, să fiți mai bine pregătiți să le folosiți. Așa că să ne îngăduim momentele necesare pentru a ne asigura fixarea corectă a acestei cunoașteri în mințile noastre. De fapt, ce sunt cele cinci simțuri? Un prim răspuns din partea voastră ar putea fi: „pipăitul, văzul, auzul, gustul, mirosul”. Dar aceasta este o simplă enumerare a diferitelor forme de simț. Ce este însă un „simț” atunci când îl analizăm cu atenție? Ei bine, veți găsi că dicționarul ne spune să simțul este „o aptitudine, o înzestrare specifică animalelor sau o modalitate de percepere a lucrurilor exterioare prin intermediul senzațiilor produse asupra diferitelor organe ale corpului”. Mergând însă la rădăcinile chestiunii, observăm că cele cinci simțuri ale omului sunt cinci canale prin care el devine avertizat sau conștient de unele informații referitoare la lucrurile care se află în afara lui. Numai că aceste simțuri nu se rezumă doar la organele de simț. Dincolo de organe există un aranjament aparte al sistemului nervos sau al centrilor creierului, aranjament care preia mesajele primite la nivelul organelor; iar dincolo de acesta, iarăși, se află eul, sau sufletul, sau mintea, care, în cele din urmă, este adevăratul CUNOSCÃTOR. Ochiul este doar un aparat de fotografiat; urechea este doar un receptor de unde sonore; nasul este doar un aranjament de membrane mucoase sensibile; gura și limba constituie o incintă cu papile gustative; sistemul nervos, doar un aparat sensibil desemnat să transmită mesaje creierului și celorlalți centri – toate fiind părți ale mașinăriei fizice, susceptibile la degradare sau distrugere. În spatele acestui întreg aparat se află adevăratul cunoscător, utilizatorul lui. Știința ne spune că, din toate aceste cinci simțuri, atingerea sau pipăitul a fost simțul primordial, cel fundamental. Toate celelalte se presupun a fi doar modificări și forme specializate ale acestui simț original al pipăitului. Vă spun acest lucru nu doar în sensul unei informații științifice interesante și instructive, ci și pentru că înțelegerea acestui fapt vă va permite să înțelegeți mai clar ceea ce vă voi spune despre înzestrările sau simțurile superioare. Multe din formele de viață simple și neevoluate sunt dotate doar cu acest simț, chiar și acesta fiind slab dezvoltat. Forma elementară de viață „simte” când își atinge hrana, dar și alte lucruri cu care se află în contact. La rândul lor, plantele au și ele ceva asemănător acestui simț, care, în unele cazuri, cum este cel al mimozei, de pildă, este destul de bine dezvoltat. Cu mult înainte ca simțul vederii sau ca sensibilitatea la lumină să apară în viața animală, descoperim dovezi ale gustului și ceva asemănător unui auz rudimentar sau unei sensibilități la sunete. Mirosul s-a dezvoltat treptat din simțul gustului, cu care se află chiar și acum în strânsă legătură. La unele forme inferioare de viață animală, simțul mirosului este cu mult mai bine dezvoltat decât în cazul oamenilor. La timpul potrivit, auzul a evoluat din simțul rudimentar al pipăitului care percepea vibrațiile. Vederea, cea mai evoluată dintre simțuri, a apărut ultima și a apărut din evoluția sensibilității elementare la lumină. Dar, înțelegeți, toate aceste simțuri nu sunt altceva decât modificări ale simțului original al pipăitului sau al atingerii. Ochiul înregistrează atingerea sau pipăitul undelor de lumină care ajung până la el. Urechea înregistrează atingerea sau pipăitul undelor sonore (sau al vibrațiilor din aer) care pot ajunge la ea. Limba și alte porțiuni ale gustului înregistrează amprenta chimică a particulelor de hrană sau a altor substanțe care intră în contact cu papilele gustative. Nasul înregistrează specificul chimic al gazelor sau al particulelor fine de materie care intră în contact cu membrana lui mucoasă. Nervii senzoriali înregistrează prezența lucrurilor exterioare care se află în contact cu terminațiile nervoase de la nivelul diferitelor părți ale pielii corpului. Observați că toate aceste simțuri înregistrează pur și simplu contactul sau „atingerea” lucrurilor exterioare. Dar organele de simț, ele însele, nu realizează cunoașterea prezenței lucrurilor. Ele nu sunt decât părți ale unui aparat delicat care servește la înregistrarea sau la receptarea impresiilor primare din exterior. Așa minunate cum sunt, ele își au omoloagele în lucrurile făurite de om, ca de pildă: aparatul de fotografiat sau ochiul artificial; fonograful sau urechea artificială; aparatura chimică de finețe sau detectorul artificial de gust sau de miros; telegraful sau nervii artificiali. Nu doar acestea, dar este oricând posibil să se descopere fire nervoase, asemenea celor de telegraf, care să comunice către creier mesajul ochiului, al urechii, al nasului sau al limbii – informând ceva din creier despre ceea ce s-a simțit la celălalt capăt al liniei. Separați nervii care duc spre ochi și, chiar dacă ochiul ar continua să înregistreze perfect, mesajul lui nu va mai ajunge la creier. Sau adu creierul în stare de inconștiență și niciun mesaj nu va mai ajunge la el de la nervii care se află în legătură cu ochiul, urechea, nasul, limba sau suprafața corpului. În privința receptării de mesaje din partea simțurilor este vorba de ceva mai mult decât te-ai fi gândit în primă instanță, înțelegi? Acum toate acestea înseamnă că ego-ul, sufletul sau mintea, indiferent ce termen preferi, este adevăratul Cunoscător, care devine conștient de lumea exterioară prin intermediul mesajelor simțurilor. Deconectată de la toate aceste mesaje, mintea va fi aproape goală, cel puțin din punctul de vedere al receptării lucrurilor exterioare. O astfel de deconectare a fiecăruia dintre simțuri ar însemna diminuarea sau înlăturarea unei părți a lumii individuale. Și, în mod similar, fiecare nou simț adăugat listei tinde să Pag. 8 – 13 |