Doar rămâi tăcut

Un învățător adevărat nu are nici un fel de învățătură, nici un tel de tehnici, metode sau precepte. Pentru a-ți cuoaște Sinele nu ai nevoie de nimic. Ceea ce ești cu adevărat, ești întotdeauna – Acela. Nimeni nu te poate învăța nimic. Va trebui să realizezi cine ești, aici și acum, chiar în această clipă.

Când oamenii vor renunța la orice cale, când vor înlătura din minte orice concept, atunci vor cunoaște cine sunt cu adevărat. Vor ști că ei sunt Acela: Acela care au fost și vor fi veșnic.

H. W. L. POONJA
   de David Godman ... 7

CUFUNDAREA ÎN ETERNITATE
   de Catherine Ingram ... 69

CINE PUNE ÎNTREBÃRILE AICI?
   de Wes Nisker ... 81

AICI ȘI ACUM ÎN LUCKNOW
   de Shanti Devi ... 91

FÃRÃ ÎNTREBÃRI, FÃRÃ RÃSPUNSURI
   de Henner Ritter ... 95

CINE EȘTI TU?
   de Jeff Greenwald ... 109

SALTUL ÎN NECUNOSCUT
   de Ron Stark și Henry Baer ... 135

NIMIC NU A EXISTAT VREODATÃ
   de Chokyi Hyima Rimpoche ... 159

NICI O ÎNVÃȚÃTURÃ, NICI UN ÎNVÃȚÃTOR, NICI UN DISCIPOL
   de Rama Crowell ... 171

SUMMA IRU
   de David Godman ... 211

GLOSAR ... 251

H.W.L. POONJA

de David Godman

Acest capitol este din Puterea Prezenței, una din viitoarele cărți ce va apărea sub semnătura lui David Godman. Deși se vorbește la persoana întâi singular, nu a fost editat de Papaji, ci reprezintă fragmente din mai multe discursuri și răspunsuri la întrebări compilate de David Godman sub forma acestui capitol autobiografic. Ulterior, Papaji a revizuit textul care urmează, pentru a fi sigur că acesta descrie cât se poate de fidel viața sa.

Prima experiență izbitoare pe care am trăit-o a fost pe când aveam opt ani. Era în anul 1919. Britanicii, imediat după ce învinseseră în primul război mondial, au acordat elevilor o vacanță de o lună, pentru a sărbători și celebra și ei victoria. fiecărui copil i s-a dat o insignă pe care să o poarte în vederea comemorării victoriei. Pe atunci trăiam în Faisalabad, o parte a Punjab-ului care astăzi se află în Pakistan. Mama mea hotărâse ca în această vacanță neașteptată să mergem în vizită la rudele noastre din Lahore. Vizita s-a desfășurat în timpul verii, deoarece îmi aduc aminte că fructele de mango începuseră deja să se coacă.

Într-o seară, în timp ce stăteam cu toții într-una din casele unei rude din Lahore, cineva a început să pregătească o băutură din mango, lapte și migdale. Oricărui copil i-ar fi lăsat „gura apă” după acel suc îmbietor, dar când mi s-a oferit paharul nu am schițat nici un gest pentru a-l primi. Vroiam să beau, dar adevărul este că începusem să fiu învăluit și să mă mistui într-o experiență care mă facea să mă simt foarte liniștit și fericit. Nu am mai putut răspunde sau mișca. Mama mea și celelalte femei au început imediat să se alarmeze când au văzut subita mea inactivitate. S-au strâns în jurul meu și au început să se întrebe ce s-a întâmplat și ce pot face. Deja ochii mi se închiseseră. Deși nu le puteam răspunde sau spune ceva, auzeam cum vorbesc și eram pe deplin conștient de toate încercările lor de a mă readuce la starea normală. Au început să mă zgâlțâie, să mă ciupească, să îmi dea cu apă pe față. Cineva chiar m-a ridicat în brațe, dar din partea mea nu a apărut nici un răspuns. Nu eram încăpățânat. Experiența a fost atât de copleșitoare încât pur și simplu mi-a paralizat capacitatea de a răspunde la stimuli exteriori. Timp de o oră au încercat tot ce le-a stat în putință ca să mă readucă la starea normală, însă nu au reușit.

Nu am fost bolnav și, înainte de a-și face apariția starea aceea, nu am avut nici un fel de simptom neobișnuit. Datorită modului instantaneu în care se produsese fenomenul și faptului Că nimic nu mă putea face să ies din acea stare, familia a ajuns la concluzia că sunt posedat de un spirit malefic. În acele zile nu existau doctori sau psihiatri decât în orașele mari. Ori de câte ori se întâmpla ceva de genul acesta, răspunsul cel mai des întâlnit era transportarea victimei la moscheea locală, astfel încât mulla să încerce o exorcizare. Foarte mulți obișnuiau să îi ducă și vacile sau alte animale, atunci când acestea nu mai dădeau lapte sau când se îmbolnăveau.

Deși proveneam dintr-o familie hindusă, totuși am fost dus la moschee și încredințat acelui mulla. El a început să incanteze câteva cuvinte și să plimbe pe deasupra corpului meu unele bucăți de metal. Aceasta era procedura standard de exorcizare. Mulla, cu optimismul său obișnuit, a spus că mă voi însănătoși după câteva ore, dar toate eforturile sale, ca si acelea ale familiei mele, nu au reusit să mă scoată din starea în care mă aflam. Am fost dus acasă și întins pe pat.

Timp de două zile am rămas în acea stare beatifică si liniștită, incapabil să comunic cu cineva, însă pe deplin conștient de tot ce se petrecea în jurul meu.

După două zile am deschis ochii. Mama mea, o înflăcărată bhakta, m-a întrebat: „L-ai văzut pe Krișna?” Văzând cât sunt de fericit, ea a renunțat la ideea că am fost posedat de un spirit malefic, substituind această teorie cu aceea că am fost implicat într-o experiență mistică.

„Nu” – am răspuns. „Tot ce îți pot spune este că am fost foarte fericit.”

În ce privește cauza sau cauzele acele stări, si eu eram la fel de ignorant ca și familia mea. Nu știam ce experimentat sau ce a precipitat subita cufundare în acea fericire intensă și paralizantă.

I-am spus mamei mele: ,,A fost o fericire imensă, o pace și o frumusețe neobișnuite. Mai mult de atât nu îți pot spune.” Adevărul este că aceea a fost o experiență directă a Sinelui, dar atunci nu înțelesesem acest lucru. După mai mulți ani am început să apreciez pe deplin ceea ce mi se întâmplase.

Mama mea nu vroia să renunțe la teoria ei. Mi-a arătat o imagine cu Krișna copil și m-a întrebat: ,,Ai văzut pe cineva care să arate așa?”

l-am răspuns din nou: „Nu, nu am văzut.”

Mama mea obișnuia să cânte prin casă foarte multe bbaiana închinate lui Krisna. S-a căsătorit la vârsta de șaisprezece ani și m-a născut pe mine când avea optsprezece ani. Când s-a produs acea experiență, ea era încă o femeie foarte tânără. Vocea și chipul ei atrăgeau în casa noastră foarte multe persoane.

Deși nu avea nimic de-a face cu experiența prin care am trecut, mama m-a convins într-un fel că acea stare s-a produs deoarece am intrat în contact cu Krișna. Astfel, a început să mă încurajeze și să îmi spună că dacă voi recita și cânta numele lui Krisna, dacă devin un bhakta al său, atunci experiența va reveni. Acesta a fost un argument foarte puternic pentru mine. Imediat ce am deschis ochii și am revenit la starea normală, am început să tânjesc să experimentez din nou acea stare magnifică prin care trecusem. Din moment ce nu cunoșteam altă cale prin care o puteam dobândi, am început să ascult sfaturile mamei mele și am decis să devin un devot al lui Krișna. Mama m-a învățat cum să practic toate ritualurile si incantațiile asociate cultului lui Krisna.  

Odată ce am pornit la drum, nu mi-a luat mult timp ca să îmi dezvolt o puternică și intensă iubire pentru Krișna. După câtva timp am uitat care era scopul practicii mele și am devenit atât de fascinat de Krișna, atât de îndrăgostit de forma sa, încât această iubire a înlocuit foarte repede dorința de a experimenta din nou starea prin care trecusem.

Am fost foarte atras de o anumită imagine a lui Krișna copil, exact acea poză pe care mama mi-a arătat-o în ultima zi a experienței prin care am trecut. Chipul lui Krișna era atât de frumos, atât de atrăgător, încât nu am avut nici o dificultate în a-mi îndrepta spre toată atenția, iubirea și devoțiunea. Ca un rezultat al acestei bhakti intense, Krisna a început să îmi apară în fața ochilor, exact sub forma din poză. La început îmi apărea numai noaptea și ne jucam, uneori chiar dormeam împreună. Eram foarte inocent în acea perioadă și nu am realizat că aceea era manifestarea uneia dintre cele mai mari zeități din hinduism – pentru care foarte mulți devoți își iroseau o viață întreagă doar ca să aibă o cât de mică străfulgerare a Lui. Naiv fiind, am crezut că este ceva foarte normal ca El să îmi apară și să se joace cu mine.

Forma sa fizică era la fel de reală ca a mea – o puteam simți și atinge – însă El îmi putea apărea și sub forme mult mai subtile. Dacă îmi puneam pătura peste cap, tot mai puteam să Îl văd. Chiar și atunci când închideam ochii, imaginea lui Krișna se afla în fața mea. Acel Krișna era o energie plină de voioșie și foarte jucăușă. Întotdeauna îmi apărea când mă urcam în pat și, prin tot felul de Jocuri și trucuri, mă împiedica să dorm. După ce noutatea s-a mai domolit, am început să simt că apariția lui Krișna devenise puțin obositoare, deoarece nu mă lăsa să dorm nici atunci când eram foarte obosit. Am început să mă gândesc cum pot scăpa de El și mi-a venit ideea să Îl trimit la mama mea. Știam că, datorită faptului că era o credincioasă foarte înflăcărată, s-ar fi bucurat foarte mult să Îl vadă.

„De ce nu te duci să dormi cu mama mea?” – l-am întrebat într-o noapte. „Nu mă lași să dorm și sunt obosit.  Du-te la mama mea.” Se pare însă că Krișna nu era interesat deloc de compania mamei mele. Nu s-a dus niciodată la ea și a preferat să-și piardă timpul numai cu mine. Într-o noapte, mama ne-a auzit vorbind si a întrebat: „Cu cine vorbești?”  

„Cu Krisna” – i-am răspuns. „El vine în fiecare seară și nu mă lasă să dorm. Dacă închid ochii, tot îl văd – uneori chiar mai clar decât atunci când am ochii deschiși. Îmi pun pătura peste cap și tot nu pot scăpa de El.”

Mama a intrat în cameră pentru a se lămuri despre ce vorbesc, dar nu a văzut nimic. Ea nu L-a văzut nici măcar o singură dată – și El a venit la noi în casă de nenumărate ori.

Când nu se afla lângă mine simțeam dorința să-L văd.

Îmi plăcea foarte mult să Îl văd și să mă joc cu El. Singura problemă era că de foarte multe ori eram obosit și nu mă puteam juca cu El, iar El nu mă lăsa să dorm până când nu ne jucam împreună.

Nu venea în fiecare seară. Uneori apărea, alteori nu.

Niciodată nu m-am îndoit de realitatea Lui; niciodată nu m-am gândit că este un fel de viziune sau halucinație. Odată i-am trimis si o felicitare, în care îi scriam cât de mult Îl iubesc și mă gândesc la El. Am trimis-o prin poștă și nu am fost deloc surprins când am primit răspunsul său: un plic timbrat, ștampilat și adus de poștaș până acasă. Pentru mine, El era atât de real încât mi se părea complet natural să corespondăm prin poștă. Din momentul în care Krisna mi-a intrat în viață, am pierdut orice interes fată de școală. Mergeam la scoală, stăteam în clasă, dar mintea îmi era complet absentă de la lecții – inima îmi era îndreptată doar asupra lui Krișna. Uneori, când mă cuprindea un val de beatitudine, mă abandonam acelei experiențe și pierdeam contactul cu lumea exterioară.

După ce am avut acea experiență stranie, în mine a existat în permanență dorința de a-L căuta pe Dumnezeu. Întotdeauna, inconștient, căutam o modalitate prin care să pun în practică această dorință. Îmi aduc aminte că, pe când aveam unsprezece ani, am văzut un grup de asceți, sadhu, trecând pe lângă casa noastră. Imediat m-am simțit atras de ei si am încercat să mă alătur lor: „Părinții mei au murit. Vreți să aveți voi grijă de mine?” Au fost de acord și am plecat cu ei la peste douăzeci de kilometri de orașul în care locuiam. Nu le-am spus nimic părinților și, desigur, ei m-au căutat disperați câteva zile. Apoi le-a ajuns la ureche zvonul că m-aș fi alăturat unui grup de asceți și au pornit în căutarea mea.

Îmi aduc aminte că tatăl meu, imediat ce m-a văzut, a exclamat: ,,Am crezut că te-ai pierdut! Am crezut că te-ai pierdut!”

Însă mie nu îmi părea deloc rău de aventura mea și i-am răspuns: „Cum să mă pierd? Crezi că sunt precum un bou care nu știe pe unde să meargă și nu știe cum să mai ajungă acasă? În fiecare clipă am știut unde mă aflu”. Nu apreciam deloc grija și atenția pe care mi-o arătau. Alăturându-mă acelor asceți am încercat să îmi domolesc setea pentru Divin. Am mers atât de departe încât i-am spus tatălui meu: „De ce ați venit după mine si nu m-ati lăsat lui Dumnezeu?” Tatăl, bineînțeles, nu mi-a permis să rămân acolo și a început să îi dojenească pe acei asceți în privința comportamentului lor iresponsabil, iar după aceea m-a luat acasă.

În timpul copilăriei mele, majoritatea băieților își puneau în practică fanteziile jucându-se de-a soldații sau pretinzând că sunt sportivi, oameni de afaceri, regi și împărați. Eu, dimpotrivă, aveam o dorință nestăvilită de a-i imita pe asceți. Nu știam nimic despre viata interioară a acelor oameni, însă eram foarte atras să îi imit perfect din punct de vedere al aspectului fizic. Îmi amintesc că într-o zi m-am dezbrăcat complet și m-am dus la sora mea pentru a o convinge să se dezbrace și ea și să devenim amândoi sadhu. Ne-am dezbrăcat, ne-am uns corpurile cu cenușă, pentru a imita vibhuti, și ne-am așezat lângă un foc pe care îl aprinsesem în grădina noastră. Asta a fost tot, deoarece nu știam nimic despre meditație sau yoga. Un vecin, întâmplându-se să treacă pe acolo, ne-a văzut în grădină și a

Pag. 7 – 13