Aromaterapia
Terapie prin uleiuri esențiale
Este un ghid complet pentru studierea unei tehnici antice, populare, utilizată pentru tratarea unei game largi de afecțiuni. Această lucrare oferă informații detaliate despre o mare varietate de uleiuri, descriind efectele fizice, emoționale și spirituale a mai mult de 50 de uleiuri esențiale. |
9.53 8.58 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Se oferă, de asemenea, explicații pentru folosirea uleiurilor în deplină siguranță, pentru obținerea unor rezultate eficiente în toate aspectele vieții, inclusiv în cazul sarcinii și al nașterii. Denise Whichello Brown este un practician foarte apreciat, lector și autor de reputație internațională, cu mai mult de 20 de ani de experiență în medicina complementară. |
Cuprins:
Cuvânt-înainte ... 9 Introducere ... 11 Capitolul 1. Istoria aromaterapiei ... 13 Civilizațiile timpurii ... 13 Evul Mediu ... 18 Secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea ... 19 Secolul al XX-lea ... 19 Capitolul 2. Extracția uleiurilor ... 21 Distilarea ... 21 Presarea ... 22 Extracția pe bază de solvenți ... 23 Extracția pe bază de grăsimi ... 24 Extracția cu dioxid de carbon ... 25 Hidrodifuziunea / Filtrarea ... 25 Macerarea ... 25 Capitolul 3. Cumpărarea, păstrarea și folosirea uleiurilor ... 27 Calitatea și falsificarea ... 27 Păstrarea și depozitarea ... 28 Sfaturi pentru cumpărare și depozitare ... 29 Folosirea uleiurilor esențiale ... 30 Capitolul 4. Uleiurile vegetale/de bază/nevolatile ... 41 Alte uleiuri vegetale ... 55 Capitolul 5. Uleiurile esențiale de la A la Z ... 60 Capitolul 6. Remediile florale ale lui Bach ... 132 Cele 38 de remedii curative – de la A la Z ... 134 Prepararea și administrarea remediilor ... 149 Capitolul 7. Masajul aromaterapeutic ... 151 Pregătirea ... 151 Echipamentul ... 153 Atitudinea și starea psihică ... 154 Contra indicații ... 155 Tratamentul ... 156 Capitolul 8. Alimentația sănătoasă ... 162 Ce să faceți și ce să nu faceți ... 162 Încolțirea ... 164 Sucurile de fructe și sănătatea ... 166 Capitolul 9. Circulația ... 169 Anemia ... 169 Angina pectorală ... 172 Presiune a ridicată a sângelui (hipertensiunea) ... 175 Presiunea scăzută a sângelui (hipotensiunea) ... 178 Circulația deficitară ... 180 Venele varicoase ... 182 Uleiuri pentru alte boli circulatorii ... 185 Capitolul 10. Digestia ... 187 Anorexia nervoasă (și bulimia) ... 187 Candida ... 190 Constipația ... 193 Arsurile gastrice/aciditatea gastrică/indigestia (dispepsia) ... 196 Obezitatea ... 198 Uleiuri pentru alte boli digestive ... 201 Capitolul 11. Mușchii și articulațiile ... 204 Artrita – osteroartrita ... 204 Artrita reumatică (AR) ... 207 Guta ... 210 Uleiuri pentru alte probleme musculare/ale articulațiilor ... 212 Capitolul 12. Pielea și părul ... 213 Pielea ... 214 Părul ... 225 Capitolul 13. Problemele feminine ... 232 Amenoreea (absența ciclului) ... 232 Dismenoreea (menstruația dureroasă) ... 234 Endometrioza ... 236 Menopauza ... 238 Menoragia (sângerarea abundentă) ... 242 Sindromul premenstrual (SPM) ... 243 Uleiuri pentru alte probleme feminine ... 248 Capitolul 14. Sarcina, nașterea, bebelușii și copiii ... 249 Boli frecvente în perioada sarcinii ... 250 Remediile din Florile lui Bach în sarcină ... 253 Dieta în sarcină ... 254 Uleiuri pentru alte probleme în sarcină ... 255 Nașterea ... 255 Îngrijirea postnatală ... 256 Aromaterapia pentru bebeluși ... 258 Remedii din Florile lui Bach pentru bebeluși ... 260 Aromaterapia pentru copii ... 261 Dieta la copii ... 265 Capitolul 15. Aromaterapia pentru cupluri ... 267 Parfumul ... 267 Masajul ... 269 Problemele sexuale ... 270 Capitolul 16. Încotro mergem mai departe ... 274 Pregătirea profesională ... 274 Consultația aromaterapeutică ... 275 Aromaterapia pentru afecțiuni curente: index terapeutic ... 277 Sistemele circulator/imunitar ... 277 Sistemul digestiv ... 278 Sistemul urogenital ... 279 Boli în zona capului/ale pielii capului ... 281 Boli musculare/articulare ... 281 Sistemul nervos ... 282 Sistemul respirator ... 284 Piele ... 285 Index ... 287 |
Fragment:
Capitolul 4. Uleiurile vegetale/ de bază/nevolatile
Din acest capitol veți afla mai multe despre: proprietățile terapeutice și posibilitățile de utilizare ale unei game largi de uleiuri vegetale recomandate în aromaterapie Uleiurile esențiale în stare pură sunt foarte concentrate și nu ar trebui folosite direct pe piele, nediluate. Așadar, este nevoie de un mediu natural (de exemplu ulei vegetal) pentru un tratament cu masaj aromaterapeutic. Având în vedere faptul că uleiul vegetal constituie o componentă principală a unui amestec aromaterapeutic, ar trebui să ținem seama de calitatea acestuia. Pentru beneficii terapeutice inaxime, atât uleiurile vegetale, cât și cele esențiale ar trebui să fie de calitate superioară. Uleiul vegetal ales trebuie să fie obținut prin presare la rece, deoarece în acest mod se evită folosirea excesivă a căldurii și astfel se diminuează orice modificare a proprietăților naturale. Ulei urile produse prin procesul de extracție „la cald”, deși mult mai ieftine, nu sunt potrivite pentru utilizarea în aromaterapie, deoarece sunt de calitate inferioară. Uleiul esențial ar trebui, de asemenea, să nu fie rafinat și nici tratat cu chimicale. Procesul rafinării presupune decolorare a prin înălbire, înlăturarea gustului și a mirosului, extracția acizilor grași naturali, ceea ce poate duce la tulburare și îndepărtarea acizilor grași liberi. Uleiurile vegetale au proprietăți terapeutice și conțin multe vitamine și minerale, dar cu cât gradul de procesare este mai ridicat, cu atât vor fi asimilate mai puține vitamine. Un alt aspect nedorit este faptul că în fabricile de producere a uleiurilor prin presare se pot adăuga coloranți, alți aditivi și antioxidanți sintetici, pentru a le crește termenul de garanție. În scop aromaterapeutic, folosiți întotdeauna uleiuri obținute prin presare la rece (de preferat tipul „virgin”, adică primul ulei colectat), nerafinate, vegetale, fără aditivi. Este puțin probabil să găsiți aceste uleiuri pe rafturile din supermarket! Deoarece uleiul vegetal reprezintă cea mai mare parte a unei mixturi pentru masaj, alegeți-l întotdeauna cu atenție. Uleiul mineral (purificat, uleiullight petroleum), precum și uleiul din comerț pentru bebeluși, nu ar trebui folosite niciodată în aromaterapie, așa cum este folosit uleiul vegetal. Uleiurile minerale tind să astupe porii, în timp ce unele molecule din uleiurile vegetale sunt absorbite în piele. De asemenea, uleiurile minerale nu conțin constituenții nutriționali ai uleiurilor vegetale (vitamine, minerale sau acizi grași), care hrănesc pielea. Motivul pentru care uleiul mineral este folosit în industria cosmetică este faptul că nu râncezește, însă rămâne pe piele ca un „luciu uleios” și nu îi permite acesteia să respire. Durata de viață a unui ulei de bază depinde de acidul gras component și de conținutul de vitamina E. Ulei urile vegetale care au o compoziție bogată în acizi grași saturați vor rezista mai mult decât acelea care conțin mulți acizi grași nesaturați. De asemenea, prezența vitaminei E în uleiul vegetal îi va prelungi acestuia durata de viață. Există o varietate largă de uleiuri vegetale potrivite pentru masajul aromaterapeutic. Unele dintre cele mai folosite uleiuri vegetale sunt cele de migdale dulci, de sâmburi de caise, de sâmburi de piersici sau de sâmburi de struguri. Aceste uleiuri nu sunt. foarte consistente și au un miros care abia se simte, așa că nu vor acoperi aroma uleiurilor esențiale. Unii aromaterapeuți vor folosi doar aceste uleiuri vegetale, dar majoritate a preferă să adauge la amestecurile lor aromaterapeutice și un alt ulei mai gros, mai vâscos, cum ar fi uleiul de avocado, jojoba sau de primulă. Amestecul special creat de mine include migdale dulci, sâmburi de caise și de piersici, jojoba, avocado, gălbenele și germeni de grâu. În următoarea secțiune sunt enumerate și descrise principalele proprietăți și indicații ale unei mari varietăți de uleiuri vegetale. Uleiul de avocado Denumirea latină: Persea americana Copacul de avocado este originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii. A fost descoperit de spanioli în secolul al XV-lea și apoi a fost adus în Europa. Acest ulei minunat, de culoare verde închis, este obținut prin presare la rece din pulpă de avocado proaspăt. Uleiul de avocado adevărat este mai rar și, de aceea, de obicei, uleiul rafinat care se găsește în comerț are culoarea galben pal. Totuși, cel care trebuie folosit este uleiul presat la rece, nerafinat. Dacă uleiul este ușor tulbure, dacă sunt prezente depuneri și are o culoare verde, atunci aceasta indică faptul că nu a fost trecut printr-un proces intens de rafinare. Avocado este folosit în multe produse cosmetice, cum ar fi rujurile, cremele, loțiunile și șampoanele. Un fruct de avocado poate fi zdrobit și aplicat pe piele pentru a preveni deshidratarea după o vacanță la soare, deși poate fi aplicat și uleiul de avocado care este mult mai puțin impur. De asemenea, are o aromă distinctă, similară cu fructul matur. Uleiul de avocado este bogat în lecitină, vitaminele A, B și D, minerale, precum și acizi grași saturați și nesaturați. Rezistă timp îndelungat. Întrebuințări: este absorbit de piele mult mai ușor decât alte uleiuri; catifelează toate tipurile de piele; benefic pentru pielea uscată, deshidratată, deoarece este un ulei foarte penetrant; calmează ars urile pielii; previne îmbătrânirea prematură a pielii; ajută la refacerea pielii; stimulează circulația slabă; menține suplețea și elasticitatea pielii; oferă protecție împotriva soarelui și uneori este combinat cu uleiul de susan în acest scop.
Uleiul de avocado este, de obicei, adăugat unui amestec într-o soluție diluată, până la 10%. Precauții speciale: Este un ulei sănătos, care nu provoacă sensibilizare, dar nu-l folosiți dacă este fără culoare, rafinat, pal. Uleiul de cocos Denumirea latină: Cocos nucifera Se spune că arborele este originar din regiunea Oceanului Indian. Cocotierul crește acum în multe zone tropicale, datorită importantei sale comerciale. Ca o curiozitate, „cocos” înseamnă în limba portugheză „maimuță”, deoarece nuca seamănă cu fața acestui animal. Uleiul de cocos este de obicei extras cu ajutorul solvenților și este compus în primul rând din acizi grași saturați. Este foarte folosit în India, în medicina ayurvedică, pentru mai multe tipuri de durere. Uleiul de cocos este folosit în mare măsură în sudul Indiei, deoarece se spune că acesta îți menține mintea relaxată. Este unul dintre cele mai populare uleiuri întrebuințate în masajul capilar indian. Datorită proprietăților sale, multe formule de săpun și de balsamuri de păr conțin ulei de cocos. Uleiul de cocos nu este folosit foarte frecvent în tratamentele aromaterapeutice – este o opțiune populară pentru tratamentele masajului capilar indian. Întrebuințări: benefic pentru pielea uscată și crăpată; excelent pentru părul uscat, fragil sau tratat chimic.Precauții speciale: Trebuie să aveți grijă cu pielea hipersensibilă, deoarece, uneori, au fost semnalate cazuri de urticarie. Uleiul de gălbenele Denumirea latină: Calendula officinalis Uleiul de gălbenele este un ulei macerat, ceea ce înseamnă că minunatele flori de culoare galbenă sau portocaliu deschis sunt mace rate într-un ulei nevolatil, pentru a rezulta uleiul de gălbenele de culoare galben-portocalie. Planta își are originile în zona mediteraneană și este cultivată încă din Evul Mediu. Este extrem de apreciată de botaniști, iar infuziile, extractele și tincturile sunt niște remedii foarte populare. Uleiul de gălbenele nu trebuie confundat cu uleiul esențial de crăițe (Tagetes), care sunt asociate adesea cu gălbenelele. Întrebuințări: este cunoscut și folosit în toate bolile de piele; calmează ars urile și inflamațiile; vindecă pielea crăpată; folositor pentru tratamentul venelor varicoase și sparte; ajută la calmarea mâncărimilor și la vindecarea bolilor de piele, cum ar fi eczemele; eficient pentru tenul sensibil, atenuând vinișoarele de pe față (este un bun tratament anticuperotic); calmează și vindecă mameloanele crăpate; reduce și previne cicatricele; folositor pentru atenuarea vânătăilor; este un aditiv minunat pentru cremele de mâini și de picioare.În mod normal, uleiul de gălbenele este combinat, în procent de 10%, cu uleiul vegetal de bază folosit de dumneavoastră într-o soluție diluată, deși poate fi folosit și în stare pură, pe anumite zone ale corpului. Precauții speciale: Uleiul de gălbenele nu prezintă efecte secundare. Uleiul din germeni de grâu Această plantă este originară din vestul Asiei, iar uleiul este extras din germenii săi. Germenii de grâu sunt agitați într-un ulei de calitate superioară, obținut prin presare la rece, până când uleiul este absorbit de aceștia. Apoi, acest amestec este supus presării la rece pentru a produce un ulei compus din o treime germeni de grâu și două treimi ulei de bază (de exemplu: de migdale dulci, de măsline etc.). Pag. 41 – 45 |