„Un val de mare sculptat umblă prin București și se numește Ion Coja. Uneori, de foarte puține ori, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci își smulg singuri, hotărâți și lucizi, bucuriile și durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viață de om. Îl respect și mi-e drag ca o scuturare de meri, pentru că se pricepe de minune să le scoată apa proștilor din urechi.”

Capitolul I. - Cartea lui Ted Anton este o carte comandată, ca și asasinarea lui Culianu ... 9

Capitolul II. - A fost un omor ritual? ... 21

Capitolul III. - Culianu naționalist? ... 34

Capitolul IV. – O invenție americană: sticla de vin cu dop de metal ... 48

Capitolul V. - Occident, mon amour! ... 63

Capitolul VI. - „Ultimul refugiu al comunismului” ... 82

Capitolul VII. - Ioan Culianu și Jan Palak ... 88

Capitolul VIII. - „Omul securității” ... 103

Capitolul IX. - Marele Manipulator ... 114

Capitolul X. - Reversul democrației ... 123

Capitolul XI. - K.G.B.? ... 132

Capitolul XII. - Holocaust „necunoscut” ... 141

Capitolul XIII. - Cel mai bun student din ultimii cincizeci de ani ... 151

Capitolul XIV. - Tăcerea lui Eliade ... 162

Capitolul XV. - Alexandru Graur, profesorul exemplar ... 177

Capitolul XVI. - La nivel planetar ... 193

Capitolul XVII. - Cărți care ucid ... 201

Post scriptum ... 221

Capitol final 2012 ... 297

Culianu - ultima ... 311

ANEXE

     Anexa 1 - George Alexianu, guvernatorul Transnistriei 315

     Anexa 2 - Banda lui Nicu Lascu și partizanii din munți ... 318

     Anexa 3 - Notă din Dosarul de securitate ... 322

     Anexa 4 - Discurs program la Vatra Românească ... 324

     Anexa 5 - Greșeala cea fatală a fie iertatului ... 337

     Anexa 6 - Întâlnire cu Emil Cioran ... 342

     Anexa 7 - Demența sionist

     Anexa 8 - Un milion de evrei ... 381

     Anexa 9 - Evreii în ianuarie 1941 ... 396

     Anexa 10 - Cine a trimis la Auschwitz 460.000 de evrei din Ungaria? ... 401

     Anexa 11 - Katyn românesc la Saratov pe Volga în 1941 ... 407

     Anexa 12 - România - colonie a Israelului? ... 411

     Anexa 13 - Șahul mondial și evreii geniali ... 427

Capitolul 1

CARTEA LUI TED ANTONESCU ESTE O CARTE COMANDATÃ, CA ȘI ASASINAREA LUI CULIANU

–Stimate domnule profesor Ion Coja, vă invit la o discuție, ceva mai lungă și mai detaliată, asupra cazului „CULIANU”. Ioan Petru Culianu v-a fost student și prieten, iar dumneavoastră ați avut câteva intervenții în presă, după asasinarea marelui profesor, prin care ați încercat să acreditați o altă versiune asupra tragicului și nedreptului sfârșit de care a avut parte Ioan Petru Culianu.

– Ceea ce am încercat eu să fac a fost nu atât să acreditez o altă versiune, cât să discreditez versiunea lansată nu se știe exact de cine și îmbrățișată cu o suspectă unanimitate de presă. Deci, mai înainte de a avea eu o părere despre asasinarea lui Ioan Petru Culianu, am certitudinea că versiunea pusă în circulație este inacceptabilă, contrazicând atât bunul simț, cât și semnificația faptelor luate în considerație. Așadar, ca să fie clar de la bun început: am unele bănuieli, păreri, impresii sau cum vreți să le numiți, dar nu se poate spune că am eu o anumită „versiune” asupra celor petrecute în nefericita zi de 21 mai 1991. Asta nu mă împiedică să observ că în versiunea care circulă cu privire la acest asasinat s-au strecurat o serie de neconcordanță care cu greu s-ar putea explica în alt fel decât prin intenția, repet și subliniez: intenția cuiva de a deruta opinia publică, de a ne pune pe o pistă falsă. Această intenție pentru mine este evidentă!

– A cui ar fi această intenție?

– Evident, aproape sigur ea aparține celor care au comandat, și asasinarea lui Ioan. Petru Culianu. Iar puterea, capacitatea acestora de a da o anumită orientare presei, în comentarea și interpretarea acestui asasinat, denotă că asasinii nu sunt niște oarecari resentimentari, niște indivizi care aveau ceva personal de împărțit cu profesorul Culianu.

– Am sentimentul că deja vă lansați în susținerea unei veritabile versiuni proprii asupra acestui asasinat, alta decât cea sintetizată de Ted Anton, în de acum celebra sa carte Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu.

– Nu este exclus ca, stimulat de acest dialog cu dumneavoastră, sistematizând și punând cap la cap datele de care dispunem, să ajungem împreună la o versiune „bucureșteană” aș numi-o, căci ea nu m-ar reprezenta numai pe mine, ci și pe prietenii din Țară ai sărmanului Nene. Așa i se spunea
în facultate, Nene, cu accent pe silaba ultimă. Dumnezeu să-l odihnească! Cu câți am stat de vorbă dintre prietenii lui Nene, cam toți sunt neîncrezători în onestitatea și corectitudinea cu care a fost anchetată și prezentată asasinarea lui Ioan Petru Culianu!

– Despre un asasinat la comandă vorbește și versiunea „americană”, mergând pe ideea că securitatea română ar fi comandat și chiar executat acest asasinat.

– Deocamdată, nimic nu este propriu-zis nici exclus și nici dovedit, orice ipoteză trebuie luată în seamă și nu avem nici un motiv pentru a accepta sau respinge cu totul vreuna din ipoteze.

– Pentru cei care n-au citit cartea lui Ted Anton, Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, îmi voi permite să citez din prefața la această carte, prefață semnată de Andrei Oișteanu, un soi de rezumat: „Ted Anton acreditează ipoteza unui asasinat politic, produs fie de membri ai mișcării (neo)legionare, fie ai serviciilor secrete românești, fie, în fine prin colaborarea celor două organizații. Curtat inițial și de securiști și de legionari, Culianu a fost, de fapt, urît și de unii și de ceilalți.” Considerați că Andrei Oișteanu a rezumat corect cartea lui Ted Anton?

– Mai mult decât corect! Și când spun așa nu fac o figură de stil, ci vreau să subliniez că prefața lui Oișteanu este o operă de colaborare cu autorul Anton Ted, susținând efortul acestuia de a escamota adevărul și de a-și pune cititorii pe o pistă falsă. Prefața d-lui Oișteanu este un pas mai departe în îndepărtarea publicului de adevăr! Dar, despre meritele acestei prefațări, vom vorbi mai târziu. Cât privește sintaxa autorului, Dumnezeu cu mila!

– Deci, domnule profesor, să ne lămurim de la bun început: dumneavoastră nu acceptați „ipoteza acreditată de Ted Anton”? E nevoie de un răspuns net, tranșant, căci numai un astfel de răspuns ar justifica să continuăm discuția noastră.

– Da, de aici pornim, de la neputința mea de a accepta concluzia lui Ted Anton! Mai exact spus, mi-e greu să accept chiar cartea lui Ted Anton!... Dar, firește, nu-i reproșez că a scris o carte proastă, nu este nici primul și nici ultimul. Îi reproșez că încearcă să-și inducă în eroare cititorii!

– E grav ce spuneți și, bănuiesc, va fi și interesant pentru cititori!... Așa că vom continua. Pentru a oferi, o spun deschis, o replică la cartea lui Ted Anton! Eu presimt că așa se vor petrece lucrurile!

– Domnule coleg, să fim bine înțeleși între noi: nu despre Ted Anton mi se pare mie interesant să discutăm! Ci despre Culianu! Îndeosebi despre moartea sa năpraznică și nedreaptă! Care a devenit și mai nedreaptă, dacă pot spune așa, căci glonțului ucigaș i s-a adăugat acum această carte mistificatoare!

– Totuși, vă rog să ne lămuriți, pentru domnia voastră cine este Ted Anton, autorul cărții Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu? L-ați cunoscut pe Ted Anton.

– Ted Anton este un american, grec de felul său, beneficiarul unei burse care i s-a plătit pentru a se documenta asupra morții lui Ioan Petru Culianu. Detaliu esențial: Ted Anton nu l-a cunoscut pe Culianu.

– De ce vi se pare important aceste detaliu?

– Pentru că în modul cel mai firesc o asemenea bursă se potrivea să fie oferită unuia, student sau profesor, care îl cunoscuse pe Nene, care știa, resimțise limpede dimensiunea intelectuală și culturală a pierderii pe care lumea, aș îndrăzni să spun umanitatea, a suferit-o prin dispariția prematură a lui Ioan Petru Culianu.

– Nu văd legătura!

– Bun! S-o luăm mai băbește! Ipoteza cea mai verosimilă este aceea că moartea, asasinarea lui Culianu a fost comandată, plănuită de cineva. Să nu-i spunem încă „securitatea română”, ci s-o numim ,,o instituție”. Admitem această ipoteză?

– Bineînțeles! Este ipoteza cea mai plauzibilă.

– Odată crima executată, iar criminalul continuând să rămână neidentificat, care credeți că ar putea fi preocuparea, grija cea mare a instituției respective?

– Să se ascundă cât mai bine!

– Iartă-mă, e un răspuns aproape fără sens! Ce grijă are un criminal, care n-a fost prins asupra faptei și a cărui identitate încă nu a fost descoperită? Să se ascundă?! Nici vorbă! N-are nevoie să se ascundă! Ci el se plimbă pe bulevard, nimeni nu-l bănuiește de crimă, dar el ce frământări are? Care-i grija lui cea mare?

– Să știe la ce concluzii a ajuns ancheta, ce probe au fost adunate etc.! Să știe dacă acele probe duc sau nu la persoana sa!

– Exact! Excelent! Deci, instituția a comandat crima, criminalul și-a făcut datoria, a executat destul de bine comanda, mai rămâne ca poliția să nu descopere niciodată identitatea criminalului și, mai ales, identitatea instituției! Corect?

– Corect!

– Frământați de grija de a ști ce se știe sau ce se bănuiește cu privire la moartea lui Ioan Petru Culianu, instituția asasină are mai multe posibilități. Bunăoară, citește presa! Dar atâta nu e destul! Cel mai bine ar fi dacă cineva, din partea instituției, ar sta de vorbă cu toată lumea – polițiști, martori, colegi, rude, studenți etc., întrebându-i ce știe fiecare și ce bănuiește fiecare despre moartea lui Culianu, despre asasinii acestuia etc! Dar e posibil așa ceva?

– Înțeleg! E posibil! Dai cuiva o bursă ca să scrie o carte despre moartea lui Culianu și bursierul respectiv are toate ușile deschise: poliția îi arată dosarele, probele etc, martorii îi spun mai mult decât au spus polițiștilor, prietenii, rudele, la fel!

– Căci le câștigă tuturor încrederea, dragostea chiar! Ei, bine, aici vine de se leagă detaliul esențial pomenit mai sus. E foarte probabil că printre foștii studenți sau colegi nu se putea găsi” bursierul” de care avea nevoie instituția! De aceea, contrar așteptărilor, s-a apelat la o persoană care nu l-a cunoscut pe Nene, dar gata să „colaboreze”.

– Dacă vă înțeleg bine, îl acuzați pe Ted Anton de complicitate cu asasinii?

– Nici vorbă! N-am nici o dovadă! Dar nu mă pot împiedica să gândesc, să-mi pun întrebări, să formulez ipoteze. Doar nu? Hoțul cu un singur păcat, iar păgubașul cu o· mie! Excelentă vorbă! În definitiv, când se produce o crimă și poliția îl caută pe criminal și nu prea are probe, ce întrebare își pune? În primul rând, cui folosește? Cui prodest? Cine are ceva de câștigat de pe urma acestei crime? Așa îmi pun și eu întrebarea: cine avea cel mai mare interes ca să se scrie această carte despre moartea lui Culianu? Cine avea interes să se facă documentarea pe care și-a făcut-o Tcd Anton? Evident, „instituția” cu pricina era cea mai interesată să știe tot ce se știe despre moartea lui Culianu! Tot ce gândesc despre această moarte cei ce au motive să aibă o părere în această chestiune! Cum spunea și Culianu, citat de Ted Anton: adevărul asupra unui eveniment este deseori înlocuit de ceea ce gândesc oamenii despre acel eveniment. Ceea ce gândesc oamenii despre acel eveniment este mai important decât adevărul însuși! Face parte din realitate, oricum! Mai mult decât adevărul însuși. E mai real!

– Haideți să precizăm: îl acuzați de ceva pe Ted Anton?... A veți grijă, vă paște un proces de calomnie dacă...

– Precizez: nu am nici o dovadă, nici un temei să-l acuz pe Ted Anton de complicitate cu. „instituția” asasină. Dar asta nu mă împiedică să observ că această carte, mai exact spus această operă de documentare pentru scrierea acestei cărți, le-a făcut, probabil, un imens serviciu celor care l-au asasinat pe Culianu! Evident, acest serviciu putea să fie și involuntar! Involuntar inclusiv din partea celor ce l-au angajat pe Ted Anton, i-au plătit bursa etc.!

– Asta n-o mai înțeleg!

– Nu este neapărat nevoie ca ei să-și fi dat seama că procedând așa cum procedează vin în ajutor asasinilor! Nu cred că acesta le-a fost scopul! Dar nu are importanță ce cred eu, căci „șarpele îndoielii” din mintea mea lucrează fără să țină seama de ce cred eu sau ce vreau eu să cred! Și acest șarpe îmi scoate în față gândul că nu-i exclus... Nu-i exclusă nici o suspiciune, nici o bănuială atâta vreme cât criminalul n-a fost identificat, arestat și anchetat pe toate fețele, lămurindu-se astfel toate aspectele crimei! Deci nu-i exclus nici ca această carte să fie „opera” asasinilor!

– Cred că aceasta ar fi o premieră mondială, un caz unic!

– Merita Ioan Petru Culianu măcar atâta considerație din partea asasinilor săi!

– Și, totuși, șarpele îndoielii are el un motiv! Am impresia că vreți să ni-l dezvălui ți mai târziu, mai încolo.

– N-aș zice „motiv”! Dar eu, citindu-i cartea lui Ted Anton și putând constata „pe pielea mea” cum s-a folosit autorul de datele pe care eu i le-am oferit, devin fără voia mea penetrabil la orice suspiciune care ar pune în discuție buna credință a lui Ted Anton. Pot ușor dovedi aceasta raportându-mă la informațiile pe care eu Însumi i le-am dat și pe care Ted Anton parte le-a omis din textul cărții, parte le-a prezentat în mod deformat, totul pentru a face mai plauzibilă versiunea pe care, din această cauză, consider că a ținut cu tot dinadinsul s-o acrediteze! Să ne-o vâre pe gât!

– Iarăși am să vă rog să fiți mai explicit!

– Nu e greu. în cadrul documentării pe care Ted Anton și-a făcut-o în România, stând de vorbă cu familia profesorului Culianu, cu foștii colegi, prieteni, profesori etc., Ted Anton s-a întâlnit și cu mine, dacă nu mă înșel ne-am întâlnit acasă la Silviu Angelescu. Ted Anton era interesat de discuția cu mine, atât pentru că fusesem apropiat de Culianu, în anii studenției acestuia, cât și pentru că sunt vicepreședinte la Vatra Românească, al cărei nume a fost legat de asasinarea lui Culianu. Depun deci mărturie cu privire la reaua credință a lui Ted Anton care a ascuns, a omis să spună ce era mai important din informațiile oferite de mine, nu mai zic de comentariile și opiniile mele, de asemenea rămase neconsemnate. Dar, mă rog, este o chestiune de gust, nu-l acuz că nu mi-a citat părerile! Dar îl acuz că a ascuns unele informații căpăta te de la mine, iar alte informații le-a denaturat. Or, aceste informații i-ar fi permis să formuleze o ipoteză nouă sau, în orice caz, să demonstreze lipsa de temeinicie a ipotezei aflate în circulație publică, în presă etc. În mod normal, ca ziarist cum se pretinde a fi, domnul Ted Anton trebuia să reacționeze la datele pe care i le ofeream, să reacționeze normal și să se folosească de elementele noi pe care i le ofeream. Dacă n-a făcut-o, înseamnă că Ted Anton a scris cartea despre Culianu de pe altă poziție, din altă postură decât cea de ziarist! A avut alte interese! Care?

– Vă propun să lăsăm pentru mai târziu enumerarea acestor informații ascunse ori denaturate de Ted Anton.

– De acord!

– Să rezumăm deocamdată cele spuse până acum!

– Vă rog!

– Mai întâi, cartea despre care vorbim este o carte comandată! Ca și crima!

– Perfect!

– Comanda nu privea scrierea unei cărți despre personalitatea științifică excepțională a lui Ioan Petru Culianu, căci în acest caz ar fi fost obligatoriu să fie oferită bursa unui student sau coleg al lui Culianu, cuiva din specialitate!

– E foarte clar, când stai de vorbă cu Ted Anton sau îi citești cartea, că nu prea avea organ cu care să prizeze personalitatea lui Culianu. Când scrie despre personalitatea intelectuală, academică a lui Nene, scrie despre ceva ce nu pricepe. Scrie ultra crepidam.

– Sunteți cam rău!... Deci, scopul urmărit sau, în orice caz, rezultatul la care se ajunge: adunarea tuturor datelor legate de asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Cum ne spune și prezentarea ce i se face, Ted Anton „a devenit expert în cazul Culianu, fiind în această calitate consultat de FBI, de rețelele de televiziune ABC sau NBC, de posturile de radio americane sau franceze”. Cui îi
folosea să aibă o documentare asupra cazului Culianu, adică asupra asasinatului, mai bogată chiar și decât a poliției, a FBI-ului? Cui prodest, nu?! În primul rând asasinilor, „instituției”! Nu?!

– Este perfect! M-ați înțeles atât de bine încât vă bănuiesc că deja îmi dați dreptate!

– Nu! Nici măcar deocamdată! Mă străduiesc doar să înțeleg gânduri le care vă bântuie! Deci să precizăm: ce acuzație îi aduceți lui Ted Anton?

– Reaua credință! ...

– Deci nu-l acuzați de colaborare cu asasinii?

– Nu!. .. Chiar dacă, așa cum presupun, documentarea făcută de Ted Anton îi interesa în cel mai înalt grad pe asasini! Noi nu știm cine sunt asasinii, cui i-a trebuit atât de mult moartea lui Culianu. Dar este ușor de înțeles cui i-a folosit cel mai mult cercetarea făcută de Ted Anton, documentația adunată. Parte din această documentare a ajuns la cunoștința tuturor, deci și a asasinilor prin cartea publicată. Mai rămâne și partea de documentare care nu a văzut lumina tiparului! În ce mă privește, ea era mai importantă decât cea publicată. Presupun că a ajuns la cunoștința asasinilor.

– Afirmați că Ted Anton a omis să publice informații importante privitoare la asasinat?

– Nu atât privitoare la asasinat, cât mai ales privind versiunea pe care încearcă s-o impună cartea. Avea de la mine informații care infirmau această versiune. De ce nu le-a făcut publice?

– De ce?... Vom încerca să vedem asta în continuare! Consider însă că, în consecința celor de mai sus, dacă aceste rânduri vor ajunge sub ochii lui Ted Anton, datoria sa este să revadă în toate detaliile împrejurările prin care a ajuns să scrie această carte ca să-și dea seama dacă a fost sau nu manipulat de cineva. De lucrul acesta numai Ted Anton își poate da seama. Dar, firește, asta cu condiția ca acei inși care s-au folosit de el...

– Adică „instituția”!

– Da, să fi comis greșeala care să-i permită lui Ted Anton să se dumirească al cui joc l-a făcut. Dacă această greșeală n-a fost comisă, atunci Ted Anton nu are cum să-și dea seama că a făcut jocul cuiva!... Deci nu-l acuz de colaborare cu asasinii! Mergem mai departe?

... Eu cred însă că discuția noastră nu a pornit cum trebuie. Hai să lămurim înainte de orice motivul pentru care purtăm acest dialog, motivul pentru care suntem convinși că va exista un interes public pentru schimbul nostru de idei, păreri, informații etc. Motivul nu-l constituie asasinatul în sine și nici enigma încă neelucidată ce s-a născut astfel. Motivul este unul singur și deosebit de important: Ioan Petru Culianu a fost o mare personalitate, de rang mondial, planetar. Printre cei de vârsta sa se impusese ca un savant și profesor de excepție, singurul care pășea pe urmele lui Mircea Eliade cu șanse de a-și depăși maestrul. Era, din toată lumea asta mare, unul din creierele cele mai bine „mobilate”, atât prin volumul erudiției, cât și prin vigoarea creativă a minții sale. Nu am citit prea mult din ce a scris, dar destul ca să-mi dau seama că urma să devină, cât de curând, una din figurile reprezentative ale culturii noastre, planetare, la acest început de secol și mileniu de care ne apropiem. Deci, trebuie să ne fie clar că prin asasinarea lui Ioan Petru Culianu a fost curmată o carieră intelectuală, culturală, științifică literalmente excepțională. Astfel că prima întrebare pe care eu mi-aș pune-o este dacă asasinarea lui Ioan Petra Culianu are vreo legătură cu caracterul excepțional al personalității sale culturale! Aveți dreptate și v-aș ruga să insistați puțin asupra acestui aspect într-adevăr esențial.

– Eu nu regret moartea unui prieten, pe numele său Ioan Petru Culianu. Vreau să spun că nu am motive să mă lamentez public din această pricină. Eu regret moartea, dispariția unei inteligențe strălucitoare, a unui om pe care, de la prima discuție pe care am avut-o împreună, l-am suspectat că e mai inteligent decât mine. Poate că am întâlnit oameni mai dotați decât mine, mai inteligenți, dar nu mi-am dat seama de asta decât în două cazuri: când l-am cunoscut mai întâi pe Ioan Petru Culianu și, mai apoi, pe celălalt Petru, Petre Țuțea. Mi-a fost foarte clar că mi-a dat Dumnezeu norocul rar de a da peste un om cu mult mai deștept și mai învățat ca mine.

– Vreți să spuneți că acest noroc a fost pentru dumneavoastră rar!

– E drept, alții au norocul ăsta în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi, probabil de aceea nici nu prețuiesc cum se cuvine acest noroc!... Oricum, când l-am cunoscut pe Culianu mi-am oferit mic însumi surpriza de a trăi o stare prin care nu mai trecusem: bucuria de a te întâlni cu un om mai deștept, mult mai deștept, mai capabil, mai performant, cum se zice azi. Am fost foarte mulțumit de mine însumi că am știut să mă bucur de o asemenea împrejurare. Pentru alții, știu, este un calvar să dea peste cineva în chip vădit loru-le superior.

Am întâlnit astfel de oameni, incapabili să se bucure că mă cunosc, că m-au Întâlnit, că le sunt coleg sau student! Sau profesor! Sau rudă ori prieten! !Eu m-am bucurat când l-am cunoscut pe Culianu, m-am bucurat că e cu un cap mai deștept decât mine și pot spune cu toată seriozitatea că asta mi-a sporit respectul de sine, de mine însumi. Respectul de mine-mi. Fără acest respect omul nu este om, după Pitagora și toată tradiția ariană!

– Credeți că această bucurie o vor încerca și cititorii acestei cărți, ai acestui dialog?

– Sunt convins, dar sper că vor fi și câțiva cititori cărora să nu le oferim această bucurie. Depinde de dumneavoastră ca aceștia să fie cât mai puțini, totuși.

– În ce fel depinde de mine?

– Pentru că aveți șansa ca întrebările dumneavoastră să fie mai interesante decât răspunsurile mele. Vă ascult!

– Mă provocați, deci, să vă pun o întrebare inteligentă, interesantă. Ce-ați zice dacă v-aș întreba așa: ce legătură credeți că există între asasinarea lui Ioan Petru Culianu și caracterul excepțional al personalității sale?

– Mda, întrebarea nu-i rea!... Nu prea am un răspuns propriu-zis la această întrebare. Dar aș comenta-o, totuși. Căci, dacă am putea stabili o asemenea legătură, atunci ipoteza americană își pierde mult din consistență. Aș merge chiar mai departe și aș zice că aceste dimensiuni excepționale ale personalității lui I.P.C., ale savantului „de notorietate internațională” cum cred că figura Nene în documentele securității române, pledează oricum împotriva ideii că în asasinarea lui Culianu ar fi amestecată o instituție românească, fie ea și securitatea! Și asta pentru motivul binecuvîntat că securitatea românească, până în decembrie 1989, adică atâta timp cât a fost în ascultare față de directivele și indicațiile lui Ceaușescu, a avut o anumită atitudine față de personalitățile din diasporă, atitudine care urmărea atragerea acestora, sensibilizarea lor față de

Pag. 9 – 15