Despre idei

Modul revoluționar în care David Hume (1711-1776) a abordat marile teme ale filosofiei a determinat traseul intelectual al multor gânditori ulteriori (empiriștii, Kant, Einstein).

Despre idei conține primele două părți din Tratat asupra naturii umane (1739), adică piatra de hotar a empirismului humean: cele mai importante pagini dedicate originii ideilor și legăturii acestora cu experiența, cu simțurile și cu imaginația, redefinind raportul dintre ideal și real.

PARTEA I

despre idei, originea, compunerea, conexiunea, abstragerea lor etc. ... 5

Secțiunea I
   Despre originea ideilor noastre ... 7

Secțiunea II
   Diviziunea subiectului ... 15

Secțiunea III
   Despre ideile memoriei și ale imaginației ... 17

Secțiunea IV
   Despre conexiunea sau asocierea ideilor ... 21

Secțiunea V
   Despre relații ... 27

Secțiunea VI
   Despre moduri și substanțe ... 31

Secțiunea VII
   Despre ideile abstracte ... 33

   PARTEA A II-A

despre ideite de spațiu și timp ... 47

Secțiunea I
   Despre divizibilitatea infinită a ideilor noastre de spațiu și timp ... 49

Secțiunea II
   Despre divizibilitatea infinită a spațiului și timpului ... 53

Secțiunea III
   Despre celelalte calități ale ideilor noastre de spațiu și timp ... 59

Secțiunea IV
   Răspunsuri la obiecții ... 69

Secțiunea V
   Continuarea aceluiași subiect ... 89

Secțiunea VI
   Despre ideile de existență și existență externă ... 107

SECȚIUNEA 1

Despre originea ideilor noastre

Toate percepțiile minții umane se împart în două genuri distincte, pe care le voi numi IMPRESII și IDEI. Diferența dintre acestea constă în gradele de tărie si de vivacitate cu care se impun minții și cu care își croiesc drum în gândirea sau în conștiința noastră. Putem numi impresii acele percepții care pătrund cu mare forță și violență; sub această denumire includ toate senzațiile, pasiunile și emoțiile noastre, așa cum apar ele mai întâi în suflet. Prin idei înțeleg imaginile palide ale acestora în gândire și cugetare; astfel sunt, de exemplu, toate percepțiile trezite de discursul de față, cu singura excepție a acelora care provin din văz și din pipăit și cu excepția plăcerii sau disconfortului nemijlocite pe care el le poate prilejui. Cred că nu este necesar să folosesc mai multe cuvinte pentru a explica această distincție. Oricine își va da seama, singur și fără dificultate, de diferența dintre simțire și gândire. Distingem cu ușurință între gradele de intensitate pe care le au ele în mod obișnuit, deși nu este imposibil ca, în anumite cazuri, să se apropie foarte mult una de cealaltă. Astfel, în somn, în stările febrile, în nebunie sau în orice emoție foarte puternică a sufletului, ideile se pot apropia de impresii, după cum, pe de altă parte, se întâmplă uneori ca impresiile să fie atât de palide și de slabe încât să nu le putem distinge de idei. Însă, lăsând deoparte această strânsă asemănare care apare în câteva cazuri, cele două categorii amintite sunt, în general, atât de diferite încât nimeni nu poate avea rețineri în a le așeza sub rubrici distincte și în a atribui fiecăreia un nume aparte pentru a marca diferența.

Există și o altă diviziune a percepțiilor noastre, pe care ar fi potrivit să o avem în vedere și care se aplică atât impresiilor, cât și ideilor. Aceasta este diviziunea în simplu și complex. Percepțiile (sau impresiile și ideile) simple sunt în așa fel încât nu admit nici distincție, nici separare. Cele complexe sunt opusele acestora și au părți care pot fi deosebite. Deși o culoare, un gust și un miros anume sunt calități reunite în acest măr, se poate percepe cu ușurință că ele nu sunt una și aceeași, ci că pot fi cel puțin distinse una de alta.

Odată ce, prin aceste diviziuni, am pus în ordine și am aranjat obiectele noastre, ne putem acum consacra unei cercetări mai atente a calităților și a relațiilor lor. Primul lucru care îmi sare în ochi este marea asemănare dintre impresiile și ideile noastre, în orice privință, cu excepția gradului lor de tărie și vivacitate. Unele par a fi, într-un fel, reflectarea celorlalte, astfel încât toate percepțiile minții sunt duble și apar atât ca impresii, cât și ca idei. Când închid ochii și mă gândesc la odaia mea, ideile pe care mi le formez sunt reprezentări precise ale impresiilor pe care le-am simțit; nu există vreo trăsătură a unora care să nu se regăsească în celelalte. Dacă îmi trec în revistă și celelalte percepții, găsesc mereu aceeași asemănare și aceeași reprezentare. Ideile și impresiile par întotdeauna să își corespundă reciproc. Acest lucru mi se pare remarcabil și Îmi reține pentru un moment atenția.

La o privire mai atentă, găsesc că m-am lăsat dus prea departe de ceea ce se arată la prima vedere și că trebuie să recurg la împărțirea percepțiilor în simple și complexe pentru a limita această judecată generală că toate ideile și impresiile noastre sunt asemănătoare. Observ că multe dintre ideile noastre complexe nu au avut niciodată impresii care să le corespundă și că multe dintre impresiile noastre complexe nu sunt niciodată copiate cu exactitate în idei. Îmi pot imagina o cetate precum Noul Ierusalim, care să fie pavată cu aur și ale cărei ziduri să fie din rubine, deși niciodată nu am văzut o astfel de cetate. Am văzut Parisul, dar pot afirma oare că îmi pot forma o idee a acestui oraș astfel încât ea să reprezinte în mod perfect toate străzile și casele sale, cu proporțiile lor reale și corecte?

Prin urmare, îmi dau seama că, deși există în generai o mare asemănare între impresiile și ideile noastre complexe, regula că unele sunt copiile exacte ale celorlalte nu este totuși universal adevărată. Să cercetăm, în continuare, cum stau lucrurile cu percepțiile noastre simple. După cea mai atentă examinare de care sunt eu în stare, îndrăznesc să afirm că aici regula se susține rară nicio excepție și că fiecare idee simplă are o impresie simplă care i se aseamănă, iar fiecărei impresii simple îi corespunde o idee. Ideea de roșu pe care ne-o formăm în întuneric și impresia care ne izbește ochii în lumina soarelui diferă între ele numai în grad, nu și în natură. Faptul că. așa stau lucrurile cu toate impresiile și ideile noastre simple este imposibil de dovedit printr-o enumerare detaliată a acestora. Oricine se poate convinge în această privință trecând în revistă oricâte exemple dorește. Însă dacă cineva ar nega această asemănare universală, atunci nu cunosc un alt mod de a-I convinge decât cerându-i să indice o impresie simplă lipsită de o idee care să îi corespundă sau o idee simplă lipsită de o impresie care să-i corespundă. Dacă nu răspunde acestei provocări, ceea ce cu siguranță nu poate, atunci ne îngăduim să tragem concluziile necesare din tăcerea sa și din propriile noastre observații.

Găsim, astfel, că toate ideile și impresiile simple se aseamănă unele cu altele; și, întrucât cele complexe sunt formate din ele, putem afirma în general că aceste două specii ale percepției își corespund în mod exact. Odată ce am descoperit această relație, care nu mai necesită o examinare suplimentară, sunt curios să aflu și alte calități ale lor. Să cercetăm cum stau lucrurile în ceea ce privește existența lor, care dintre impresii și idei sunt cauze și care sunt efecte.

Examinarea deplină a acestei chestiuni este subiectul prezentului tratat; prin urmare, ne vom mulțumi aici să stabilim o judecată generală, că toate ideile noastre simple, la prima lor apariție, sunt derivate din impresii simple care le corespund și pe care le reprezintă în mod exact.

Căutând fenomene care să dovedească această judecată, nu am găsit decât două genuri, dar în fiecare gen fenomenele sunt evidinte, numeroase și sugestive. În primul rând, mă asigur, printr-o nouă examinare, de ceea ce am susținut deja, că fiecare impresie simplă este însoțită de o idee care îi corespunde și că fiecare idee simplă este însoțită de o impresie care îi corespunde. Din această conjuncție constantă a percepțiilor asemănătoare conchid nemijlocit că există o mare conexiune între impresiile și ideile noastre aflate în corespondență și că existența unora are o influență considerabilă asupra existenței celorlalte. O asemenea legătură constantă, într-un asemenea număr nesfârșit de cazuri, nu se poate ivi niciodată din întâmplare, ci dovedește în mod clar o dependență a impresiilor de idei sau a ideilor de impresii. Pentru a putea afla de care parte stă această dependență, iau în considerare ordinea primei lor apariții și aflu, prin experiență constantă, că impresiile simple preced întotdeauna ideile care le corespund și că nu apar niciodată după ele. Pentru a-i da unui copil o idee de stacojiu sau de portocaliu, de dulce sau de amar, îi înfătișez obiectele sau, cu alte cuvinte, îi transmit aceste impresii, dar nu procedez într-atât de absurd încât să mă străduiesc să îi produc impresii prin suscitarea ideilor. Ideile noastre nu produc, la apariția lor, impresiile care le corespund; nu percepem nicio culoare, nici nu avem vreo senzație prin simplul fapt că ne gândim la ele. Pe de altă parte, vedem că orice impresie, fie ea a minții sau a trupului, este în mod constant urmată de o idee care i se aseamănă si care este diferită de ea doar în ceea ce privește gradele de tărie și de vivacitate. Legătura constantă dintre percepțiile noastre asemănătoare este o dovadă convingătoare că unele sunt cauzele celorlalte; iar această prioritate a impresiilor este în egală măsură o dovadă că impresiile sunt cauzele ideilor noastre, iar nu ideile cauzele impresiilor.

Pentru a confirma aceasta, am în vedere un alt fenomen clar și convingător, și anume că, ori de câte ori facultățile care dau naștere vreunor impresii sunt, printr-o întâmplare oarecare, împiedicate în acțiunile lor – ca atunci când cineva se naște orb sau surd –, nu se pierd doar impresiile, ci și ideile care le corespund, așa încât nu se mai ivesc niciodată în minte nici cele mai slabe urme ale vreunora dintre ele. Acest lucru nu este adevărat doar atunci când organele senzațiilor sunt complet distruse, ci și când ele nu au fost niciodată puse la lucru pentru a produce o anume impresie. Nu ne putem forma o idee corectă privind gustul unui ananas fără să-l fi gustat efectiv.

Există, totuși, un fenomen care contrazice această concluzie și care poate dovedi că nu este cu totul imposibil ca ideile să vină înaintea impresiilor care le corespund. Cred că se va admite cu ușurință că cele câteva idei distincte ale culorilor care pătrund prin văz – sau ale sunetelor transmise prin auz – sunt într-adevăr diferite unele de altele, deși sunt în același timp asemănătoare. Or, dacă acest lucru este adevărat pentru culori diferite, trebuie să fie nu mai puțin adevărat și pentru nuanțele diferite ale aceleiași culori, și anume că fiecare dintre ele produce o idee distinctă, independentă de celelalte. Căci dacă acest lucru ar fi tăgăduit, ar fi posibil prin gradația continuă a nuanțelor, să preschimbăm pe nesimțire o culoare în aceea care este cea mai îndepărtată de ea. Chiar dacă nu admitem că nuanțele intermediare sunt diferite, nu vom putea susține fără să cădem în absurd că extremele ar fi identice. Să presupunem, așadar, că cineva s-a bucurat de vederea sa vreme de treizeci de ani, timp în care s-a familiarizat cu toate felurile de culori, în afară de, să zicem, o anumită nuanță de albastru, cu care nu a avut prilejul să se întâlnească vreodată. Să-i așternem în față toate nuanțele diferite ale acestei culori, în afară de aceea necunoscută, coborând treptat de la cea mai întunecată la cea mai luminoasă. Este limpede că omul nostru va percepe o carență acolo unde lipsește nuanța și că își va da seama că în acel loc există o distanță mai mare decât în oricare alta dintre culorile alăturate. Și acum întreb dacă este posibil ca acel om să suplinească această deficiență prin propria sa imaginație și să își producă de unul singur ideea acelei nuanțe particulare, deși aceasta nu i-a fost niciodată transmisă prin simțuri. Cred că puțini sunt aceia care să nu fie de părere că poate face acest lucru, dovedind astfel că ideile simple nu sunt întotdeauna derivate din impresiile care le corespund. Cu toate acestea, exemplul este atât de aparte și de singular încât abia dacă merită atenția noastră și nu merită ca numai pentru acest caz excepțional să ne modificăm maxima generală.

Însă, dincolo de această excepție, trebuie să remarcăm în această chestiune că principiul priorității impresiilor față de idei trebuie înțeles cu o altă limitare: așa cum ideile sunt imagini ale impresiilor noastre, tot astfel ne putem forma idei secundare, care sunt imagini ale celor primare, precum se vede din chiar acest raționament cu privire la ele. Aceasta nu este, la drept vorbind, atât o excepție de

Pag. 7 – 13