Capitolul 1
Responsabilitatea personală
Nu poți scăpa de responsabilitatea zilei de mîine evitînd-o astăzi.
Abraham Lincoln
Fiica noastră de 20 și ceva de ani, Molly, trebuia să aibă grijă de băiatul de 12 ani al unui vecin într-un weekend cînd părinții lui erau plecați. Sîmbătă dimineața, Molly l-a adus să își petreacă timpul la noi acasă, împreună cu prietenul său Grayson. Nu îl cunoscuserăm înainte pe Grayson – și nici pe părinții săi. Nu știm cum sînt, de unde vin sau ce meserie au, dar ceva tot știm despre ei. Au lăsat dovezi dare – în Grayson.
Locuim în Colorado, pe cîțiva acri de teren, unde avem și o șură și o piscină. Peste tot sînt semne care indică faptul că în această casă au crescut șapte copii: o trambulină, o frînghie ca o liană cu care te poți juca de-a Tarzan, un cărucior cu patru roți care arată ca vai de capul lui și foarte multe „jucării tehnice” pentru interior. Este un loc pe care copiii îl iubesc la nebunie. Deci ore la rînd băieții s-au distrat o grămadă și ziua a trecut pe nesimțite.
Pe la 7 seara, Molly a strigat: „Băieți, e timpul să plecăm!”. Auzind niște pași grăbiți și niște uși trîntite, am presupus că ieșiseră cu toții din casă, așa că ne-am speriat cînd Grayson a apărut în sufragerie.
„Mulțumesc pentru că mi-ați dat voie să vin în vizită, doamnă și domnule Miller!”
„Cu plăcere”, am răspuns noi. „Sperăm că te-ai distrat.”
„Cum să nu!”
„Să mai vii și altă dată, da?”, a spus Karen.
,,O să mai vin. Mulțumesc!”
„Grozav! Pa, Grayson.”
„Bine. Să aveți o seară frumoasă. Pa!”
Hmm, oare tocmai am avut o conversație cu un copil interesant care a fost politicos și și-a exprimat recunoștința? Chiar a spus „Să aveți o seară frumoasă”?
Și ne-am dat seama pe loc de următorul lucru: nu a învățat toate astea doar uitîndu-se la televizor. Le-a învățat de la mama și tatăl lui deoarece, ca și ceilalți copii, este rezultatul felului fum îl cresc părinții săi.
Unii oameni vor deschide iar discuția despre caracterul înnăscut versus cel dobîndit, însă noi preferăm să nu vorbim despre aceasta în Cum să formezi caracterul copiilor. Sigur, unele trăsături
sau caracteristici ale copiilor noștri pot fi înnăscute, însă, atunci cînd ne gîndim la impactul „caracterelor înnăscute”, există pericolul să folosim această idee ca scuză pentru toate problemele pe care le pot dezvolta copiii dacă nu avem grijă. Pentru că această carte este axată pe responsabilitatea personală în parenting, preferăm să îi încurajăm pe toți tații și toate mamele – inclusiv pe noi – să nu caute în altă parte motivele pentru care copiii noștri gîndesc, simt sau acționează așa cum o fac – aceste motive se regăsesc în stilul nostru de parenting. Astăzi mulți oameni vorbesc despre „dezvoltarea caracterului” copiilor și acest lucru este important, însă,
în realitate, caracterul unui copil își are rădăcinile în modul în care este crescut.
Știm că este o idee greu de acceptat pentru unii părinți, așa că o vom spune de la început, pentru a da tonul responsabilității personale:
Dacă un părinte are probleme cu copiii săi adolescenți, probabil că a avut probleme cu ei și cînd erau bebeluși.
Recent, un părinte ne-a împărtășit următoarele:
Fiul nostru, care este în clasa a VIII-a, ne scoate din minți! În fiecare săptămînă are sarcina să golească toate coșurile de gunoi din casă, să pună gunoiul în saci menajeri – nu în coșuri – și să le lase la colț, ca să fie ridicate de gunoieri. Dar, în schimb, el scoate în stradă, de fiecare dată, unul dintre coșurile noastre de gunoi mai mari, deși știe că nu așa trebuie să facă! Iar acesta nu este singurul caz în care observăm un astfel de comportament. Cînd nu își fixează ceasul deșteptător de cu seară și apoi se trezește prea tîrziu, spune că e vina surorii sale că nu l-a trezit. Dacă îi spunem să nu se mai joace la calculator, ci mai bine să își facă temele, la început ne ignoră și apoi zice că sîntem „răi”. Cînd nu își studiază lecția de pian, nu își asumă deloc responsabilitatea pentru faptul că nu s-a pregătit pentru următoarea întîlnire cu profesorul de pian. Ce să facem? Vă rugăm să ne ajutați!
Știm că unii vor dori să discute despre asta, indicînd și alte influențe în viața unui copil. Este de înțeles. Cu toate acestea, am descoperit că este mult mai ușor să aplicăm responsabilitatea personală în parenting nu împotrivindu-ne acestui principiu, ci adoptîndu-l. Pornind de la această premisă, indiferent de vîrsta copilului, oricine poate deveni părintele excepțional care își dorește să fie.
Aceasta este o situație extrem de frustrantă – și chiar îi compătimim pe acești părinți –, însă astfel e probleme nu apar peste noapte. Ele sînt rezultatul practicilor părinților de-a lungul întregii vieți a copilului lor. Deci este greșit să întrebăm „De ce este copilul meu atît de dificil?” și „Cînd o să se schimbe?” (le numim „întrebări incorecte”). Întrebările potrivite ar fi: „Ce am făcut eu ca să creez problemele pe care mă lovesc acum?” și „Cum pot începe eu să îmi schimb stilul de parenting?”. Acestea, pe care le numim „întrebări din spatele întrebărilor”, nu reprezintă doar o gîndire responsabilă, ci conduc la învățare – iar unde există învățare, există și schimbare. Pentru mulți părinți, o schimbare-cheie necesară este disponibilitatea de a adopta acest principiu:
Copilul meu este rezultatul stilului meu de parenting.
Capitolul 2
Parentingul se învață
Înainte de a mă căsători, aveam șase teorii despre creșterea copiilor; acum am șase copii și nici o teorie.
John Wilmot
Karen s-a instalat pe locul său, pregătindu-se pentru un zbor de două ore. Chiar în spatele ei stătea un băiețel adorabil, de vreo 4 ani, așezat între părinții lui. Ca majoritatea copiilor normali, era foarte activ. Karen știa aceasta pentru că el îi lovea continuu scaunul cu picioarele și nici măcar nu decolaseră încă!
Asta a continuat cîteva minute, pînă cînd tatăl lui l-a amenințat: „Dacă mai lovești cu picioarele scaunul doamnei, Moșul n-o să-ți mai aducă nimic de Crăciun”.
Auzind ce spune tatăl băiețelului, lui Karen i-a părut rău pentru copil. A fost tentată să se întoarcă și să zică: „Nu face nimic. Nici o problemă!”, dar, înainte să apuce să facă asta, comportamentul s-a
Pag. 11 – 17 | 
Adevăr Divin
