Prima Predică
În care se menționează începutul creării cerului
și a pământului și crearea lui Adam
NEPUTINȚA OMULUI
DE A ÎL CUNOAȘTE PE DUMNEZEU
Slavă lui Dumnezeu a cărui proslăvire nu poate fi atinsă de vreun vorbitor, ale cărui binefaceri nu pot fi numărate de vreun socotitor și al cărui drept nu i-L pot da cei ce se străduiesc, pe care nu Îl pot ajunge cele mai ambițioase gânduri și nu n pot percepe cele mai adânci înțelegeri. Descrierea Sa nu-i mărginită de vreun hotar sau de vreo proslăvire. Niciun timp nu-i este socotit, niciun răgaz stabilit. El este cel ce a făcut creația cu Puterea Sa, a împrăștiat vântoasele cu Milostenia Sa și a întărit pământul mișcător cu stânci.
RELIGIA ȘI CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU
Întâiul țel al religiei este de a îl cunoaște pe El, desăvârșirea cunoașterii Lui este mărturisirea Lui, desăvârșirea mărturisirii Lui stă în a crede în Singularitatea Sa, desăvârșirea credinței în Singularitatea Sa stă în Neîntinarea Sa, iar desăvârșirea Neîntinării Sale stă în negarea însușirilor Sale, căci fiece însușire este o dovadă că acesta nu este cel căruia i se atribuie, iar cel descris printr-o însușire nu este acea însușire. Cel ce îl descrie pe Dumnezeu – mărire Lui! – prin însușiri, Îl compară, iar cel ce îl compară, Îl socoate doi, iar cel ce îl socoate doi, ajunge să admită părți ale Lui, iar cel ce admite părți ale Lui se înșeală asupra Lui, iar cel ce se înșeală asupra Lui, arată spre El, iar cel ce arată spre El, Îi admite limite, iar cel ce Îi admite limite, Il poate măsura. Oricine spune „în ce?” este El, socoate că El este cuprins înlăuntru; oricine spune „pe ce?” este El, socoate că El este în afară. El este Ființător, însă nu față de lumea întâmplată. El există, însă nu față de non-existență. El este cu fiece lucru, însă nu apropiat fizic. El este diferit de orice lucru, însă nu separat fizic. El lucrează, însă nu prin mișcări sau unelte. El vede chiar și atunci când nimeni din creația Lui nu este privit. El este Unul, astfel încât nu există nimeni care să Ii țină de urât, nimeni de care să Ii fie dor în absență.
CÃILE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU.
CREAREA LUMII
El a zidit creația toată, de la început, plămădind-o din nimic, fără o reflecție prealabilă, fără să recurgă la vreo probă, fără să facă vreo mișcare, fără ca vreo grijă să Îl tulbure. El a dat tuturor lucrurilor un timp al lor, a pus laolaltă schimbările lor, le-a dat imboldurile, le-a hotărât înfățișările pe care le cunoștea înainte de a le crea, trăgându-le hotarele și sfârșitul, știindu-le înclinațiile și urzelile.
Pe urmă, a creat – mărire Lui! – văzduhurile și le-a despărțit, a hotărnicit marginile și a tăiat căi pentru vântoase. A făcut să curgă ape în valuri tumultoase, înălțătoare, unele asupra altora pe care le-a încărcat pe aripile vânturilor furtunoase și a uraganelor năpustitoare cărora le-a poruncit să le care, le-a dat puterea de a le struni tăria și de a le înfrâna pornirea. Vântul suflă pe dedesubt, iar pe deasupra lui apa se revarsă.
Apoi, a creat – mărire Lui! – un vânt cu o suflare stearpă, mereu în același loc, ce bate cu tărie, răspândit până departe. I-a poruncit vântului să înalțe preaplinul apelor și să stârnească valurile mărilor. Așadar, el le-a bătut cum se bate untul în putinei, apoi le-a împins cu putere în văzduh, învârtejindu-le pe cele de început cu cele de sfârșit până când au prins să se reverse în dune de spumă. Atunci El – mărire Lui! – a ridicat spuma în văzduh și a făcut din ea șapte ceruri. Pe cel mai de jos dintre ele l-a pus ca val nemișcat, iar pe cel mai de sus ca acoperiș ocrotitor, o zidire înălțată fără ca vreun stâlp s-o sprijine, fără ca vreun cui să o pironească. Le-a împodobit apoi cu stele și iluminări. de focuri arzătoare, și a pus să plutească un soare strălucitor și o lună luminoasă pe un rotund roti tor, un acoperiș mișcător, o tablă zbătătoare.
MINUNEA CREÃRII ÎNGERILOR
Apoi, El a despărțit cerurile cele de sus și le-a umplut cu îngerii Săi de toate felurile. Unii se prosternează fără să îngenuncheze, alții îngenunchează fără să se ridice, alții stau în rânduri strânse, alții aduc laude lui Dumnezeu fără să se plictisească și fără ca somnul să le închidă ochii, fără ca mintea să le hălăduiască, fără ca trupurile să li se moleșească, fără să fie prinși de uitare.
Printre ei, sunt păstrătorii revelației Sale, solii Săi către profeți, aducătorii la îndeplinire a hotărârilor și poruncilor Sale. Printre ei, sunt ocrotitorii robilor Săi și paznicii de la porțile raiului. Printre ei, sunt cei care au picioarele bine înfipte în pământ, în vreme ce gâturile le ajung în cerul de sus, trupurile lor depășesc orice măsură, umerii lor se potrivesc cu stâlpii Tronului. Ei își țin privirile plecate dinaintea lui, aripile strânse sub el, despărțiți de cei aflați sub ei de voaluri de glorie și perdele de putere. Ei nu-și Îl închipuie pe Domnul lor cu un anume chip, nu Îi atribuie nicio trăsătură a făpturilor Sale, nu Îl mărginesc cu vreun loc, și nu Ii fac asemănare.
MINUNILE CREÃRII OMULUI
Dumnezeu a pus laolaltă lut tare și moale, dulce și sărat de pe tot pământul și l-a înmuiat în apă până ce a devenit curat, apoi l-a frământat, astfel umezit, până ce a devenit cleios. Din el a plăsmuit apoi un chip cu coaste, tendoane, mădulare, încheieturi. Apoi, l-a întărit încât să se țină, l-a învârtoșat până a trosnit, și i-a dat un timp mărginit și un soroc cunoscut. Apoi, a suflat în el din duhul Său, iar acesta a devenit om dăruit cu minte care să-l îndrume, cu deșteptăciune de care să se folosească, măruntaie de care să se slujească, mădulare care să-l poarte, o iscusință prin care să deosebească adevărul de deșertăciune, să perceapă gusturile și mirosurile, culorile și feluritele soiuri. El este un aluat din luturi de felurite culori, de asemănări armonioase, de contraste îndepărtate, de amestecuri contrarii ce cuprind și caldul și recele, și moliciunea și tăria.
Atunci, Dumnezeu le-a cerut îngerilor să-l ia printre ei, să îndeplinească porunca pe care le-a dat -o de a se prosterna în fața lui și de a i se supune, preacinstindu-l, Dumnezeu a spus: ,,Prosternați-vă înaintea lui Adam!, ei s-au prosternat, afară de Iblis” (Coran, 2:34; 7:11; 17:61; 18:50; 20:116).
Îngâmfarea a pus stăpânire pe el, iar depravarea l-a copleșit. Mândru că a fost creat din foc, și-a arătat disprețul pentru făptura din lut. Dumnezeu, atunci, i-a dat un răgaz ca să-și împlinească sfidarea, să-I pună la încercare pe om și să-și îndeplinească făgăduiala. El a spus: „Ai acest răgaz până în ziua timpului cunoscut (de Noi).” (Coran, 15:38; 38:81).
După aceea, Dumnezeu i-a dat lui Adam să locuiască într-o casă în care i-a făcut un trai îndestulat și o viață tihnită, prevenindu-l asupra lui Iblis și dușmăniei sale. Amăgit de către Iblis care nu i-a iertat că trăiește în rai în tovărășia celor drepți, Adam a dat siguranța pe îndoială, hotărârea pe slăbiciune, fericirea pe neliniște, mândria pe remușcare. Totuși, Dumnezeu i-a dat lui Adam prilejul de a se căi, învățându-l cuvintele Milei Sale, făgăduindu-i că îl va aduce din nou în raiul Său după ce l-a trimis jos, în locul ispitelor, ca să înmulțească stirpea sa.
SCOPUL TRIMITERII PROFEȚILOR
Dumnezeu – mărire Lui! – a ales din stirpea lui Adam profeți care au luat chezășie revelația Sa pentru a păstra propovăduirea Sa cu credință. Atunci când majoritatea oamenilor au trădat legământul lor față de Dumnezeu, nepăsându-le de dreptul Său, făcându-i Lui semeni: ‚Diavolii i-au abătut de la cunoașterea Lui și i-au ținut departe de slujirea Sa. Așadar, Dumnezeu le-a trimis soli și profeți pentru a îndeplini legământul față de creația Sa, pentru a le reaminti binefacerile uitate, pentru a-i îmboldi cu propovăduirea, pentru a le dezvălui virtuțile ascunse ale înțelepciunii și pentru a le arăta semnele Atotputerniciei Sale, adică bolta cerească aninată deasupra lor, pământul care le slujește drept locuință, mijloacele care le asigură viața, destinele care îi duce la moarte, durerile care-i fac să îmbătrânească, întâmplări ce urmează unele după altele asupra lor.
Niciodată Dumnezeu nu și-a lăsat creația fără un profet trimis de către El, sau fără o carte pogorâtă de către El, sau fără o dovadă convingătoare sau fără un drept temei. Trimișilor nu li se micșorează însemnătatea din pricina numărului lor mic sau din pricina numărului mare al hulitorilor lor. Cel dinainte îl vestește pe cel care îi urmează sau cel ce urmează este vestit de către cel dinaintea sa.
TRIMITEREA PROFETULUI MUHAMMAD PACEA ȘI BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU FIE
ASUPRA SA ȘI A URMAȘILOR SÃI!
Si astfel s-au scurs veacurile si au trecut vremurile, tații ducându-se și în locul lor venind fiii până când Dumnezeu l-a trimis pe Muhammad – pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa și a urmașilor săi! – ca profet al Său, ca să Îi îndeplinească făgăduiala și să îi ducă la bun sfârșit profeția. Angajamentul său a fost luat de la profeți, trăsăturile firii sale faimoase, nașterea sa prețioasă. La vremea aceea, oamenii de pe pământ erau împărțiți în gloate răzlețite, cu dorințe împrăștiate, urmând căi felurite. Unii dintre ei îl confundau pe Dumnezeu cu propria Sa creație, alții îi luau Numele în derâdere sau se îndreptau către alții în afara Lui. Prin Muhammad – pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa și a urmașilor săi, Dumnezeu i-a călăuzit pe oameni scoțându-i din rătăcire și i-a izbăvit prin puterea Sa de necunoaștere.
Așadar, Dumnezeu a ales ca Muhammad – pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa și a urmașilor săi! – să îl întâlnească, să fie mulțumit de a-l avea la El, să-l preacinstească pentru că a stat în această lume trecătoare, să-l scoată apoi din acest loc al ispitelor, luându-l la El în preacinstire.
NECESITATEA IMAMATULUI
Profetul – pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa și a urmașilor săi! – v-a lăsat vouă ceea ce și ceilalți profeți au lăsat popoarelor lor, căci ei nu le lasă de izbeliște, ci le arată o cale limpede și le dă o pravilă dreaptă.
CORANUL ȘI PREVEDERILE LEGISLATIVE
Cartea Domnului vostru este la voi. Ea arată limpede îngăduitul și opritul, obligațiile și virtuțile, veșnicul și trecătorul, îngăduielile și hotărârile de nezdruncinat, particularul și generalul, exemplele și pildele, limitele și depășirea lor, precisul și ambiguul.
Dumnezeu deslușește totul, limpezind ceea ce nu este precis, arătând ceea ce este obligatoriu de a fi știut și ceea ce le este îngăduit robilor săi să nu știe. De asemenea, arată ceea ce este obligatoriu de făcut în temeiul Cărții, însă care este anulat de către tradiție”, sau care este obligatoriu de făcut în temeiul tradiției, însă care este îngăduit a fi lăsat deoparte în temeiul Cărții. Totodată, arată ceea ce este obligatoriu pentru o vreme anume, însă nu și după aceea. Între opreliștile Sale sunt deosebiri: unele sunt grave și încălcarea lor duce la chinul Focului, iar altele sunt mici și pot fi iertate. EI stabilește astfel pragul de jos și pragul de sus pentru fiece faptă.
DESPRE PELERINAJ
Dumnezeu v-a făcut ca obligație pelerinajul la Casa Sa cea Sfântă care este locul către care se întorc precum turmele și porumbeii la apele de primăvară. Dumnezeu – mărire Lui! – a făcut-o un semn pentru micimea lor dinaintea măreției Sale și pentru plecăciunea lor dinaintea Maiestății Sale. El a ales dintre creaturile Sale pe cei care îi aud chemarea și îi răspund, pe cei care cred în adevărul Cuvântului Său. Ei își însușesc felul de-a fi al profeților Săi și seamănă cu îngerii care înconjoară tronul Său, având toate foloasele închinării la El și căutând la El iertarea făgăduită. Dumnezeu – mărire Lui! – a făcut-o un semn al islamului și un loc sfânt pentru cei ce se întorc către ea. El a impus acest drept, făcând din pelerinaj o obligație și v-a sortit vouă să veniți la ea. Dumnezeu – mărire Lui! – a spus: „Oricine intră acolo se află în tihnă. Oamenii, cei care pot face drumul, trebuie să meargă pentru Dumnezeu în pelerinaj la Casă. Cel care tăgăduiește, să știe că Dumnezeu este Bogat și fără lumile acestea” (Coran, 3:97).
PREDICA A 2-A
DESPRE PROSLÃVIRE
Lui îi înalț laude căutând spre împlinirea binecuvântării Sale, supunându-mă dinaintea Puterii Sale, cerând ocrotire față de neascultarea Lui. Lui îi cer ajutorul căci El este de ajuns. El nu duce în rătăcire pe cel pe care îl călăuzește. El nu îl ocrotește pe cel pe care îl dușmănește. Cel ce primește cele trebuincioase de la El nu este în nevoie niciodată. Preamărirea Lui are mai multă greutate decât orice altceva și este mai prețioasă decât orice comoară.
Mărturisesc că nu există dumnezeu în afară de Dumnezeu, Unul, Cel fără de seamăn. Mărturia mea este făcută cu toată sinceritatea, căci esența sa este credința noastră. Noi ținem
Pag. 13 – 19 |
Adevăr Divin
