Tinerii la răscruce

Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a găsit de cuviință să picteze Cina cea de Taină, luând modele... Și a fost foarte greu să găsească modele pentru Apostoli. Pe Iisus l-a găsit foarte repede, adică pe tânărul (modelul) care să arate cu față blândă, stând la masă. Desigur câteva luni, aproape un an a durat până a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfârșea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care să-I picteze pe Iuda! A umblat prin taverne, prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care să arate la față în felul acesta, care să exprime toată viclenia, toată nemernicia, toată prostia, tot, tot.

În sfârșit a găsit unul. Cu câțiva gologani sau o țuică, ce i-o fi dat, a acceptat și venea zilnic și stătea pe scaun și el îl tot picta în icoană. La un moment dat, după câteva zile, a văzut că omul pe care-l căutase atâta timp, plângea. Și s-a mirat: cum un nemernic, un bețiv (cine știe câte rele făcuse), cum de plângea acesta!? Și l-a întrebat: „De ce plângi?”. Și n-a vrut să spună.
Dar până la urmă i-a spus: „Pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta când l-ai pictat pe Hristos”. Auziți, cum decăzuse el; tot el fusese model și pentru Hristos și acum era model pentru Iuda. Așa ajunsese, în halul acesta ajunsese; și dându-și seama, stând așa pe scaun cum îl punea pictorul să stea, cu punga în mână și gata să plece, cum e în icoană, i-a venit să plângă.

Va să zică, distanța dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric e foarte mare. Dar trecerea noastră în lumină sau în întuneric, urcușul nostru către bine sau coborâșul nostru către rău, este la o distanța foarte mică... Ne stă în putere să alegem binele sau răul, să alegem liturghia sau somnul, să alegem postul sau îmbuibarea, să alegem rugăciunea sau discoteca, să alegem înjurătura sau Psaltirea.

Care e modelul tău: Hristos sau Iuda? ... 5

Hristos și idolii

Confuzie și idoli ... 11

Falșii hristoși ai creștinilor! ... 11
Idolii creștinilor! ... 14

Hristos sau idolii secolului XXI? ... 39
Suntem ortodocși sau idolatri?! ... 39
Idoli de toată vremea și tot ceasul! ... 42
Ce avem de făcut? ... 48

Dumnezeu sau mamona? ... 56

Despre necazurile vieții și purtarea Crucii ... 59

Să căutăm necazurile! – ca să nu fim năpădiți de ele ... 59
Să ne unim cu Dumnezeu prin aproapele nostru ... 64
Să purtăm crucea, nevinovați fiind ... 66

Tinerețe și înnoire în spiritualitatea ortodoxă ... 87
Înnoirea trebuie făcută „azi, acum, la tinerețe” ... 88
Nu biserica trebuie înnoită, ci trăirea noastră în biserică ... 91
„Înnoirea” vieții sexuale. Avortul ... 93

Copiii neavortați îi vindem la baptiștii americani ... 94
Preotul și-a uitat chemarea de proroc. Credinciosul și-a uitat misiunea socială ... 97

Suntem pregătiți (manipulați) ca să ne autodistrugem! ... 100
Onania. Căsătoria. Relațiile sexuale și sarcina. Teologie și asistență socială ... 105

Tinerii și provocările lumii de azi ... 116

Ce facem la tinerețe? ... 117
Atavismul – efectele păcatelor părinților ... 119
Provocările lumii de azi ... 125
Tinerii și sfârșitul lumii. Tinerii pot amâna sfârșitul lumii ... 163

Care este viitorul tău: raiul sau iadul? ... 176

Anexe

„Asociația Pro-Vita pentru născuți și ne născuți” – o manifestare a poruncii iubirii – Pr. Ghe. Calciu-Dumitreasa ... 1 82

Hristos și tinerii – Arhim. Teofil Părăian ... 188

Confuzie și idoli

Falșii hristoși ai creștinilor!

„Confuzie și idoli” este o temă interesantă. Ea va deveni și mai interesanta dacă dumneavoastră veți ajuta la susținerea ei. Uneori ne complăcem în confuzie. Confuzia uneori ne are la mână și ne domină. Uneori ne și iubește, alteori o iubim,’ de cele mai multe ori o iubim. Pentru că în confuzie (în ape tulburi) oamenii sunt mai puțin obligați, se simt mai puțin obligați. De aceea sunt de acuzat cei care vor să pescuiască în ape tulburi.

Ce este confuzia? Confuzia este lupta de a prezenta realitatea altfel. Deși diavolul a biruit în rai în mod direct, ulterior omul s-a sesizat, Dumnezeu l-a ajutat, Hristos, Fiul lui Dumnezeu l-a răscumpărat și omul nu mai pică chiar așa ușor în greșeală.

Atunci diavolul i-a spus că „dacă mănânci de aici ai să fii ca Dumnezeu, o să trăiești în veci, poți să fii chiar mai ceva decât Dumnezeu”. Dumnezeu îi spusese: „din toți pomii da, de aici nu”; îi și explicase că „toți pomii au fructele la fel de gustoase” și totuși omul având informație precisă, lămurită, că nu trebuie să mănânce de acolo pentru a face ascultare (acesta este și sensul postului, definiția cea mai simplă a postului este ascultarea, postul este ascultare), totuși a ascultat de diavol. Ulterior, omul s-a învățat minte și astăzi nu mai ascultă așa oricum. De aceea, când vine postul – unul din cele patru posturi, sau cele trei zile de post din săptămână – omul ține post, adică face ascultare. De ce? Pentru că nu dorește să mai fie amăgit, dorește să recâștige ceea ce a pierdut, adică raiul. Pentru aceasta diavolul a strecurat o altă metodă. Cea mai puternică se pare că este confuzia. Desigur, dintre confuzii, cea mai grea de biruit este aceea care-L prezintă pe Hristos în diferite ipostaze de abordare.

Hristos este Unul, El este Fiul lui Dumnezeu născut din Tatăl mai înainte de veci, fără de mamă, și întrupat în Sfânta Fecioară Maria în veci, adică în timp, fără de tată, de la Duhul Sfânt. Acesta este Hristos. Nu s-a putut susține mult timp că Hristos n-a existat. Au încercat, începând încă de pe vremea când propovăduia Sfăntul Apostol Pavel, să-L prezinte pe Hristos, să-L descopere pe Hristos ca fiind un om obișnuit, mort. Ulterior, învățați bine plătiți ca să denatureze adevărul, adică să strecoare confuzie, L-au prezentat ca pe un om deosebit și atât. Cu toate acestea, Hristos rămâne Același în veci, Hristos și sfinții Săi, întru care este minunat – ,,minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”. Nu s-a reușit. Și atunci s-a încercat înmulțirea imaginii despre Hristos, până s-a ajuns la crearea de hristoși; și anume omenirea și-a creat pe bucățele propriul hristos. Unii și-au creat un hristos care nu pretinde mai nimic: nu pretinde să postești, nu pretinde să mergi la Liturghie, nu pretinde să mergi la un bolnav să-l vizitezi, nu pretinde să te rogi, nu pretinde să cunoști învățătura de credință. Pretinde așa, o dată la Paști, o dată la Crăciun, eventual o dată la doi ani la aceste sărbători, poate la naștere, botez, cununie, înmormântare să mai fie Hristos pe acolo. Acesta este un hristos fals. Confuzia, fiindcă a fost acceptată ca atare, a biruit, pentru că e un hristos fals, și acest hristos fals este impropriat chiar de creștini ortodocși. Aici este marea problemă.

Noi acuzăm, și bine facem, că baptiștii, evangheliștii, penticostalii, iehoviștii și alții nu sunt așa, și nu cred în Maica Domnului și nu cred în Hristos răstignit pe Sfânta Cruce, ci pe un lemn, că nu au sfinți, că nu consideră Sfânta Cruce ca sfântă și altar de jertfă a lui Hristos în toată cinstea. Tot ce spunem este adevărat. Atât înțeleg ei. Noi considerăm, noi avem pretenția că mai mult știm și mai mult acceptăm. Dar noi, creștinii ortodocși, ce facem? Ne prezentăm înaintea omenirii cu crezul în Hristos Cel Adevărat, sau rămânem cu crezul într-un hristos fals? Pentru că există hristos fals inventat de mintea noastră. Există hristos fals în mintea ortodoxului care merge și practică yoga și susține cu tărie că el are pe Hristos cel adevărat. Merg studenții și intelectualii și fac spiritism și vin la biserică și se spovedesc – și nu spun că ei merg la spiritism – și cred că au un Hristos adevărat. Confuzie totală. Intelectualii și studenții practică radiestezia, se spovedesc, sunt nelipsiți de la Liturghie, se împărtășesc și ei spun că îl acceptă pe Hristos Cel Adevărat. Dar confuziile au fost puternice, chiar și înainte de Hristos.

Azi, un alt exemplu de confuzie este aceea dintre naționalism și patriotism Naționalismul este un păcat, patriotismul nu, este o virtute. Dar dacă ești patriot, imediat ești acuzat de naționalism. Și atunci iată, și de data aceasta avem de-a face cu o confuzie. Să ne întrebăm noi dacă, cei 4,3% dintre creștinii care s-au declarat ortodocși (4,3% care merg duminică la biserică din cei 98% creștini ortodocși din populația românească; numai atâți mergem noi la biserică în fiecare duminică, 4,3 %, care este un procent foarte îngrijorător, nu este un procent mic, este un procent îngrijorător), să vedem dacă aceștia pot să mai susțină pe Hristos Cel Adevărat în inimile lor, în mințile lor, în conștiința noastră românească.

În momentul în care un creștin ortodox are câțiva copii – să zicem 5, 6, 8 – el este întrebat tot de ortodocși dacă nu cumva aparține unei secte. Ca și când prezența copiilor în familie este un aspect propriu sectanților. Asta este încă o confuzie. Dacă ții post, se găsește de obicei cineva să te întrebe dacă ,,nu ești cumva sectant că numai ei nu mănâncă carne”!

Unii creștini se spovedesc de formă, alții se împărtășesc cu toată ușurătate a, alții nu vor să se împărtășească – altă confuzie. Unii vin la biserică și la predică pleacă, alții merg numai la biserici unde sunt corurile.

Ni se spune adesea că a venit Traian și ne-a strecurat latinitatea. Altă confuzie, pentru că nu putea să strecoare latinitatea într-un număr așa micuț de ani. Iar asta este un alt fel de confuzie care vizează inclusiv aspectul religios al poporului nostru. Alții vin și ne spun că trebuie să trăim în mod ecumenic și că nu contează dacă suntem de-o parte sau de alta. Alții spun că Trupul și Sângele Domnului sunt la toate liturghiile, chiar și cele care nici nu seamănă a Liturghie. Noi refuzăm și confuzia asta. Dorim să trăim în oikoumene, adică în aceeași casă, dar nu dorim să fim ecumenici, pentru că ecumenismul este o confuzie. Prima confuzie, cea mai mare confuzie este ecumenismul, nu ecumenicitatea. Ecumenismul ne zice că putem fi și acolo și acolo, sunt buni și aceia și ceilalți, au o gândire sănătoasă și aceștia și cei de acolo și cei de dincolo, putem să trecem de acolo dincolo, totul este să crezi. Asta da confuzie! Iată câteva cuvinte despre confuzie.

Am vorbit despre confuzie care poate să acapareze mințile noastre, să se creeze această învârtoșare în mintea și în inima noastră, și să credem că, deși avem aproape 11 milioane de avorturi în nouă ani, noi putem să mai sperăm în prosperitate materială, financiară, spirituală, artistică etc. Asta este, să zicem, o confuzie specială: să credem că, deși înotăm în sângele copiilor avortați și trăim în mirosul de carne arsă din crematoriile unde se ard copiii, noi totuși am putea să construim, să prosperăm. Asta este o confuzie specială, despre care putem vorbi la sfârșit, cu întrebările dumneavoastră.

Idolii creștinilor!

Să trecem la idoli. Idolii sunt rezultatul confuziei. Confundarea făpturii cu Făptuitorul se numește idolatrie. Cinstirea făpturii în locul Creatorului se numește idolatrie. Și dacă am definit așa idolatria să ne dăm cu părerea dacă nu cumva, pe lângă faptul că suntem confuzi, suntem și idolatri. Rahila avea sub șaua cămilei, sub samarul cămilei, idolii tatălui ei. Rahila, pe care o pomenim la cununie, Rahila, care se închina lui Dumnezeu, avea și idoli. Îi furase și-i pusese sub samar. Rahila suntem noi, ne închinăm și lui Dumnezeu și la idoli.

Care sunt idolii noștri? Mintea noastră a reușit și nu se mai închină la viței de aur. Nu se mai închină la soare, la tunet, la fulger, nu mai inventează zei ca grecii antici. Așa de mulți zei aveau, încât, ca nu cumva să scape vreunul ne adorat în mintea lor, unuia atenienii îi ridicaseră o statuie fără să-i cunoască numele. Și chiar scriseseră pe soclul statuii: statuie ridicată în cinstea zeului necunoscut. De aceea Sfântul Pavel are acolo un succes extraordinar când anunță tema conferinței lui despre zeul necunoscut. Atunci atenienii vin în Areopag și-l ascultă. Laudă felul în care îl prezintă pe acest zeu necunoscut, pe Hristos, ca mort și înviat. Dar în momentul acela atenienii pleacă și spun „despre asta, te mai ascultăm noi și altă dată”.

Acum, pe drum, mă gândeam dacă nu cumva o să mi se întâmple și mie, pentru că dacă lui i s-a întâmplat, poate o să mi se întâmple și mie, când vor auzi studenții că spun despre confuzie și idoli, la un moment dat când o să spun că idolii la care ne închinăm sunt aceștia și aceștia, să nu cumva să se ridice și să plece. Dar văd că dumneavoastră ați avut altă prezență de spirit decât bărbații atenieni și ați rămas.

Idolii actuali sunt foarte subtil inventați. Unii ne închinăm la propria noastră persoană, adică facem din noi un dumnezeu, sau din părți ale corpului nostru facem idolul. Unii au ca dumnezeu chiar stomacul, sunt persoane care trăiesc pentru a mânca. Alții fac idoli din sănătatea lor și grija lor este să fie sănătoși. Și noi avem recomandarea Mântuitorului și aceasta este legea, să ne îngrijim de sănătatea și de mântuirea noastră. Așa ne rugăm, dar nefăcând din sănătatea noastră un idol. De aceea unii merg și aduc o jertfă foarte puternică acestui idol, foarte deosebită, unii spre exemplu mănâncă numai frunze, alții numai varză. Aceștia se numesc vegetarieni, dar n-au nimic comun cu postul, pentru că postul nu-i ca să te simți mai ușor, ca să nu ai toxine în tine, postul este ca să faci ascultare. Dar ei nu țin post din ascultare, ei țin post din dorința ca să trăiască mai mult, ca să-și facă mai mult de cap în fel și chip. Unii, în lume, și la noi au început, mănâncă 11 luni de toate, fără post, rară nimic – destrăbălare culinară. O lună se retrag undeva și țin acest regim vegetarian. Și plătesc mult pentru asta, li se prepară anumite mâncăruri într-un anumit fel. Observați cum au făcut ei din asta un idol.

Știința, dorința de a cunoaște tot, de a înțelege tot, poate deveni idol. Nu-mi neglijez familia, nu-mi neglijez sănătatea, nu-mi neglijez prezența mea în Biserică, adică tendința mea de a dori și eu mântuirea, pentru a mă închina unei științe. Religia stimează știința și știința stimează religia. Ele nu se întâlnesc niciodată pentru că sunt planuri diferite, ele nu se contrazic niciodată pentru că nu au cum întrucât sunt planuri diferite, ele se admiră, ele profită una de alta, dar nu facem niciodată amestecătură.

Și apropo de confuzie, că asta am uitat să vă spun, unii amestecă știința cu religia și încearcă să pretindă că fac manipulări de energie și că umplu golurile energetice ale omului. Și combinația asta, confuzia asta are un nume special: se numește șarlatanie, combinația dintre religie și știință, pretinsa combinație.

Pag. 11 – 15