Primul principiu al biocentrismului: Ceea ce noi percepem ca realitate este un proces care implică şi propria noastră conştiinţă. O realitate „exterioară'', dacă ar exista, ea ar trebui — prin definiţie — să existe în spaţiu. Dar asta e absurd, pentru că spaţiul şi timpul nu sunt realităţi absolute, ci mai degrabă, instrumente ale minţii omeneşti şi animalice. Al doilea principiu al biocentrismului: Percepţiile noastre interioare şi exterioare sunt întreţesute în mod inextricabil. Ele sunt feţe diferite ale aceleiaşi monede şi nu pot fi separate. Al treilea principiu al biocentrismului: Comportamentul particulelor subatomice – al tuturor particulelor şi obiectelor, de fapt — este legat în mod inextricabil de prezenţa unui observator. Fără prezenţa unui observator conştient, în cel mai bun caz, ele există într-o stare nedeterminată de unde de probabilitate. Al patrulea principiu al biocentrismului: Fără conştiinţă, „materia'' există într-o stare nedeterminată de probabilitate. Orice univers care ar fi putut să preceadă conştiinţa a existat doar într-o stare de probabilitate. Al cincilea principiu al biocentrismului: însăşi structura universului este explicabilă doar prin biocentrism. Universul este reglat pentru viaţă, ceea ce este perfect logic, având în vedere că viaţa creează universul şi nu invers. Universul este pur şi simplu logica spaţio-temporală completă a sinelui. Al şaselea principiu al biocentrismului: Timpul nu are existenţă reală în afara percepţiei simţului animal. El este procesul prin care percepem schimbările din univers. Al şaptelea principiu al biocentrismului: Spaţiul, ca şi timpul, nu este un obiect sau un lucru. Spaţiul este o altă formă a modului nostru animal de a înţelege lumea şi nu are o realitate independentă. Cărăm după noi timpul şi spaţiul, la fel cum o broască ţestoasă îşi cară carapacea. Astfel, nu există o matrice absolută, existentă de la sine, în care evenimentele fizice să aibă loc independent de viaţă.
|