Misterul lui Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul la începutul Erei Creștine

Lucrarea prezintă, dintr-o perspectivă michaelică, cosmică, relația spirituală dintre apostolii lui Iisus Christos, în special dintre Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul, pe baza cercetărilor spirituale ale lui Rudolf Steiner prezentate în ciclul de conferințe care analizează contextele karmice în care au acționat aceste mari individualități contemporane Misteriului de pe Golgotha.

Cuvânt înainte ... 7

Misterul lui Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul la începutul erei creștine ... 9

Note  ... 49

Lista lucrărilor lui Rudolf Steiner citate ... 53

MISTERUL LUI IOAN BOTEZÃTORUL ȘI IOAN EVANGHELISTUL

LA ÎNCEPUTUL EREI CREȘTINE

Rudolf Steiner și-a încheiat ultimul său ciclu mare de 81 de conferințe cu terna „Considerații esoterice privind contextele karmice” cu o prezentare a fundalurilor karmice ale individualității lui Karl Julius Schroer. El și-a încheiat ultima conferință cu cuvintele: „Acesta este aspectul cu care am dorit să întregesc acest ciclu de conferințe” (GA 238,23.9.1924). Din aceste cuvinte reieșea clar pentru toți participanții faptul că odată cu conferința următoare ar putea începe ceva cu totul nou. Discuțiile pe terna karmei trebuiau să fie continuate, dar abordând un domeniu cu totul nou.

În conferințe anterioare, Rudolf Steiner descrisese tainele karmei mai mult dintr-o perspectivă michaelică, cosmică. Aici, în centru erau experiențele sufletelor care se aflau la începutul erei creștine împreună cu Michael în sfera solară și care viețuiau Misteriul de pe Golgotha din această perspectivă cosmică. Multe lucruri pledează pentru faptul că în conferințele următoare privind karma Rudolf Steiner urma să aleagă un punct de plecare mai mult tehnic-esoteric. Din acest motiv, în centrul cercetării s-ar fi aflat contextele karmice privind individualitățile contemporane Misteriului de pe Golgotha: apostolii lui Iisus Christos. Dintre acești discipoli direcți făceau parte, înainte de toate, cei doi Ioan: Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul.

Relația spirituală dintre aceste individualități este „o taină evidentă” a așa-numitei „ultime alocuțiuni”,« ultimei conferințe pe care Rudolf Steiner a mai putut-o ține, la 28 septembrie 1924, înainte de a se îmbolnăvi. Această conferință este dedicată înainte de orice fundalurilor karmice ale seriei de încarnări a uneia dintre individualitățile Ioan: Ilie – Ioan Botezătorul – Rafael – Novalis. Este o temă pe care Rudolf Steiner a dezvoltat-o mai ales în anul 1912, dar și mai devreme, în multiple moduri. În „ultima alocuțiune”, Rudolf Steiner a făcut pentru prima oară legătura dintre această serie de reîncarnări karmice cu linia de încarnări a Evanghelistului Ioan sau Ioan Lazăr. Căci, potrivit cercetărilor sale spirituale, individualitatea lui Lazăr a devenit, după inițierea sa în Bethania, Ioan Evanghelistul (vezi GA 103, 22.V.1908). Legătura dintre aceste două serii de încarnări constituie, în întreaga sa operă, o noutate absolută. Însă, deoarece Rudolf Steiner a caracterizat-o totuși printr-o singură frază, în ultima sa alocuțiune, ea a fost greșit înțeleasă de o parte dintre auditori. Unii au presupus chiar că el s-ar fi exprimat greșit. În realitate, Rudolf Steiner s-a referit aici la o taină mai profundă, care trebuia să constituie un punct de plecare pentru toate următoarele abordări ale problemei karmei.

Faptul că Rudolf Steiner ar fi dorit să dezvolte această primă și singură referire privind legătura dintre cele două individualități Ioan într-o conferință ulterioară, pentru a o aduce la claritate deplină, este dovedit de o amintire a Mariei Steiner: „El ne-a dat prima parte a misterului lui Lazăr; atunci nu doar mi-a spus mie, ci a scris mai târziu pe plicul primei redactări: A nu se comunica mai departe până când nu voi fi dat și a doua parte a acesteia” (GA 238, p. 175). Din cauza îmbolnăvirii sale, Rudolf Steiner nu a mai putut duce la bun sfârșit această a doua parte, precum și continuarea abordării karmei. Nu putem decât să presupunem că prin prezentarea legăturilor dintre apostolii lui Iisus Christos, și înainte de toate dintre discipolii săi cei mai iubiți, din care avea să se dezvolte mai târziu curentul rosicrucian, ca fiind curentul principal al esoterismului creștin, paralel cu cea de a doua clasă a școlii lui Michael, s-ar fi pus încă o dată piatră de construcție la temelia reunirii curentului spiritual michaelic cu cel rosicrucian.

În „ultima alocuțiune”, Rudolf Steiner a făcut trimitere la legătura dintre cele două individualități Ioan cu următoarele cuvinte: „Noi am indicat faptul că în decursul timpului, în punctele cele mai importante ale evoluției pământești a umanității, entitatea care se afla prezentă atunci a apărut din nou, astfel încât inițierea pe care trebuia s-o primească privind evoluția umanității nu i-o putea da decât însuși Iisus Christos, că entitatea lui Ilie a reapărut in Ioan-Lazăr; care este aceiași personalitate, așa cum puteți desprinde deja din scrierea mea Creștinismul ca fapt mistic (GA 238,28.9. 1924). Așa cum am menționat, conținutul acestor cuvinte era pentru mulți auditori atât de nou, încât unii nu l-au putut înțelege corect. Din această cauză, Marie Steiner scria mai târziu: „Forțelor noastre de cunoaștere le va rămâne menit faptul de a dezvălui ceea ce este corect să deosebim între tainele încarnării și ale încorporării, ale încrucișărilor liniilor individualității” (GA 238, p. 175). Cu aceste cuvinte, Marie Steiner rezolvă problema principală legată de cele două individualități Ioan la care se referea Rudolf Steiner în ultima sa alocuțiune. Aceasta constă în întrepătrunderea individualității pământești a viitorului Ioan Evanghelistul, în timpul inițierii sale ca Lazăr, cu entelehia lui Ioan Botezătorul acționând din lumea spirituală.

Din alte rezultate ale cercetării spirituale a lui Rudolf Steiner rezultă că după moartea sa de martir individualitatea lui Ioan Botezătorul a devenit sufletul-grup al celor doisprezece apostoli (vezi GA 139,20. 9.1912).Mai târziu, după inițierea lui Lazăr de către Christos, în Bethania, individualitatea lui Ioan Botezătorul l-a pătruns pe Lazăr venind de sus. Ceea ce s-a întâmplat prin acest proces, Rudolf Steiner i-a dezvăluit în timpul bolii sale ltei Wegman în următorul fel: „În acel timp, Lazăr nu își putea dezvolta deplin forțele pământești decât până la sufletul sentimentului sau al rațiunii; Misteriul de pe Golgotha are loc în cea de a patra perioadă postatlanteană și în acest timp a fost dezvoltat sufletul rațiunii sau al sentimentului. Din această cauză, trebuia să-i fie împrumutat de către o altă entitate cosmică, urcând de la sufletul conștienței, Manas, Buddhi și Atma. Astfel, în fața lui Christos se afla un om care ajungea din adâncurile Pământului până în cele mai de sus înalturi ale Cerului, care, în deplinătatea corpului fizic, purta în sine prin toate componentele sale, până în mădularele spirituale, Manas, Buddhi și Atma, care într-un viitor îndepărtat vor putea fi dezvoltate de toți oamenii” (GA 238, p. 175).

Pentru a înțelege mai bine legătura descrisă de Rudolf Steiner, să ne îndreptăm atenția asupra felului de inițiere pe care l-a parcurs fiecare dintre cei doi Ioan pe calea spre împlinirea misiunii lor la începutul erei creștine.

Să urmărim mai întâi inițierea lui Ioan-Lazăr. Într-o conferință din ciclul referitor la Evanghelia a Cincea, Rudolf Steiner caracterizează cea de a șasea treaptă a vechii inițieri persane, aceea a Eroului solar, cu următoarele cuvinte: „Eroul solar conviețuia, așadar, pentru această perioadă a inițierii sale cu întregul sistem solar. Soarele era locul său de locui re, așa cum omul obișnuit trăiește pe Pământ ca pe planeta sa. Așa cum în jurul nostru se găsesc fluvii și munți, în ambianța Eroului solar se aflau în timpul inițierii sale planetele sistemului solar. Eroul solar trebuia să se afle, în timpul inițierii sale pe Soare. În vechile Misterii acest lucru putea avea loc numai în afara corpului” (GA 148,3.10.1913). Pe această treaptă a inițierii era vorba de somnul de trei zile, asemănător cu moartea din vechile Misterii, descris adeseori de Rudolf Steiner. Sufletul celui ce era inițiat părăsea în acest timp în întregime corpul fizic, pentru a se ridica în sfera Soarelui și a-L întâlni acolo pe Christos. De la El obținea instrucțiunile privind evoluția umanității pământești.

Ceva mai departe, Rudolf Steiner spune, în aceeași conferință, că Evenimentul de Rusalii ar fi avut un efect similar asupra apostolilor: prin revărsarea Duhului ei au devenit „Eroi solari”. „Și apostolii au devenit într-un anumit mod suflete care purtau în ele acel conținut pe care-l aveau în sufletele lor vechii Eroi solari. Forța spirituală a Soarelui se revărsase asupra sufletelor acestor oameni și a acționat de atunci în evoluția umanității (ibidem). Ceea ce se spunea aici despre evoluția spirituală a celor doisprezece apostoli. se potrivește întru totul cu individualitatea lui Ioan-Lazăr. Căci el a fost singurul care nu a participat împreună cu cei doisprezece apostoli la Evenimentul de Rusalii, la cincizeci de zile după Misteriul de pe Golgotha, ci a primit Spiritul lui Christos, în mod cu totul individual, încă din ziua de

Pag. 11 – 17