Prin viitorul netrait (Octogon 073)

Piticu’ mușcă nada

Yankeul care s-a prezentat la întâlnire posedă o meclă de bidon turtit, încununată de un ciuf tuns aproximativ perie. Nici în vremile bune, când nu intrase încă la apă, nu depășea un metru șaizeci și cinci. Convenabil, nu-i așa? Apasă clanța cu nasu’ și deschide ușa cu fruntea. Țoalele de pe el, de la cele mai bengoase firme de ambalat tipi și tipese, flutură în juru’ lui ca niște flamuri de luptă. Precis, le-a primit de pomană, de la urmașii unor decedați ceva mai bine clădiți. All in all, insu’ e un dezastru natural căruia nu i se poate reproșa nimic. Nobody is perfect! par a țipa toate însușirile sale vizibile. Tind să-i dau dreptate. La o adică, tipu’ ar putea deveni foarte util. De pildă, ar putea speria pruncii obraznici, în locu’ desuetei babe Cotoroanța. Sau, de ce nu, ar putea învăța cățelușii degenerați, ai unor pricopsiți, să latre ca niște câini adevărați.

Începeți să credeți că fac mișto de bietu’ om? Vă înșelați și you are wrong! Individu’ mă distrează teribil. Toate contradicțiile i se împletesc șocant și admirabil: moaca frământată ca Valea Plângerii, hainele care îi curg jalnic în juru’ trupului, ochii de pisoi nevinovat... Unde mai pui că posedă o voce puternică, de bariton și-un nume pe măsură – David Strong. Senzația de suprarealism combinat cu elemente de comedie burlescă e întărită de prezența unui dulău, Da, amicii mei, așchimodia s-a prezentat la ciocnire însoțit de-un dog german cam cât un vițel. Singuru’ spai dotat cu potaie văzut în viața’ mea. Mai încape îndoială că, pentru asortare perfectă, dulăul răspunde la numele King?

Cinci superspai din zestrea mămicuței Europa stăm cu gurile căscate și admirăm ciudatu’ cuplu – ciaistu’ și javra. Eu, zâmbind încântat de situație. Jean, consumatoru’ de havane, învăluit într-un nor de fum puturos care ar decima și o legiune de sconcși. Fii-su, Lulu, rânjește de i se văd și măselele. Probabil, vrea să-i comunice lui King că, in case of emergency, posedă și el niște canini veritabili. Johny Corday indianu’ tace mai ceva decât monumentu’ eternei liniști. El a adus specimenu’ la întâlnirea cu noi, spaii Uniunii Europene. Nu pare să fi glumit nici o iotă. În fine, Bălaiul privește exemplaru’ ca hipnotizat. Dacă nu mă înșel, bănuie că red skin Corday ne-a jucat o farsă. Bineînțeles, calculează cam ce caragață ar putea face de copoiu’ merigan. NU-i place să iasă în pierdere, nici măcar în materie de tărbacă.

– Ți-ai făcut o părere? deschide Jean tratativele cu spaiu’ unchiului Sam americanu’.

Strong mângâie cu mânuța-i de copil purcoiu’ de cd-uri și printuri. Acestea i-au fost livrate de ai noștri, în urmă cu două zile, pentru luminarea dovleceilor găștii ciaiste.

– Făcut, confirmă yankeul. Proastă.

– Dreptul vostru la opinie, încearcă’ frâncu’ să netezească asperitățile.

– Extratereștrii se joacă, își motivează piticuțu’ aprecierea.

– Îhî, îi cântă Bălaiul în strună. Se joacă-n bunghi cu Omenirea.

Ãla micu‚ îi aruncă o privire piezișă și continuă:

– Urmăresc altceva decât au declarat.

– Altceva, răsună ca un ecou glasul lipoveanului.

– Dacă știți, de ce vă băgați gâturile în lațuri?! se revoltă mister Strong.

– Nu par să aibă intenții ostile, încearcă spaiu’ gal să dea un curs serios discuției.

– Dar au! Ripostează Bălaiul, să-l pună pe ciaist pe jar.

Un om onest, de la care aș putea afla lucruri interesante, gândește piticuțu’, despre lipovean. Pot paria că aprecierea asta i se învârte prin bilă ca un rulment într-o tigaie. Acu’, pe bune, poa’ să nu fie chiar rulment, ci un ouț. Știți dumneavoastră cum e proverbu’.

Ochișorii micuțului exprimă cea mai profundă încredere în hahalera de lipovean. Bălaiu’ simte că i-a venit prostu’ la gard și adoptă cea mai prietenoasă fațadă din arsenalu’ său:

– Meșterică, pe mine mă poți crede, că n-am nici un interes în bisnisu’ ăsta.

– S-auzim! i se adresează meriganu de sus, deși nu-i ajunge nici până la barbă.

– Dosiți cocârțu’ de păpușoi! îl sfătuiește lipa binevoitor. Extratereștrii se dau în vânt după el. O să vă confiște până și ultima picătură.

– Mă iei peste picior?! izbucnește nichipercea. Bălaiul însă nu-și schimbă cu nimic fizionomia.

Rămâne la fel de „binevoitor”:

– Vor să lase o întreagă națiune fără pileală, înțelegi?

Un gest mai ostil ca ăsta nu se poate. Până și cei care dau cu bomba atomică sunt mai umani. Însăși viața americană se scaldă în licoare, amigo. V-au pus gând rău, înțelegi?

Strong nu înțelege. Îl privește urât iar javra aia, King, mârâie amenințător. Da’ amenințător, nu glumă. Cam ca un politruc sau guv din nostra patriae care se răstește la un sitizăn timid. Știi, tu, mă, cine sunt eu și ce-ți pot face? Lipoveanul, însă, a halit pe pâine jmecheri de tipul lui și mai și. Se bosumflă artistic și-l ia pe Corday de martor:

– Vezi, ted skiu, cum sunt primite bunele mele intenții de reprezentantu’ societății de consum? Eu, lord, am vrut să previn o catastrofa națională în Meriga și el...

Indianul iese din muțenia lui obișnuită dar nu intră în jocul lipoveanului. Se adresează lui Strong, pe un ton oficial:

– Spune ce ai de spus! Dacă n-ai nimic, ia-ți dulăul și te du!

Bidon-face se saltă pe piciorușe, să ajungă la înălțimea noastră și anunță că el e tipu’ împuternicit să facă o gaură-n Cer:

– Am mandat să negociez chiar și cu extratereștrii!

– Shoot! îl îndemn eu politicos. Eu sunt juma’ de extraterestru. N-am planificat măgăriile alea de care ne-ai acuzat, da’ mi-ai dat o idee.

– Toarnă! se gurguță piticania.

– Vă voi penaliza pentru injurii.

– Ha! se bucură Bălaiul. Meșterică, scoate paraiu’!

Strong se strâmbă, de parcă ar fi gustat poamă acră, apoi se încruntă ca un halitor de copii cruzi:

– Varain, nu uita că am în spate cei mai puternici oameni de pe planetă!

– Mai ai dracului decât Brital Seth? încep eu să-l trag de limbă.

Jivinuța îmi răspunde cu un gest care sugerează zdrobirea oricărei ființe care s-ar opune’ „stăpânilor din umbră”, apoi mă avertizează:

– Varain, cunoști legea noastră!

– Îhî! îi confirm eu. Ucide cei mai inteligenți și mai curajoși inamici, să dispară orice sămânță de împotrivire!

– Vezi?

– Văd, Strong. Numai că, în actuala situație, noi nu suntem dușmani. Ai proba prieteniei noastre în față.

Micuțu’ aruncă o privire pe cd-uri și printuri, apoi propune:

– Să zicem că aveți dreptate! De ce au ales extratereștrii spioni dintr-o națiune mică?

– Pen’ că suntem frumoși, meșterică, îi răspunde Bălaiul. Și-avem în țeste mai mult decât obișnuitu’ neuron care ajută meriganii să mestece gumă și să strige slogane.

– Iar începi?! se revoltă Strong.

Potaia King își arată caninii și mârâie. Se vede că întreține legături telepatice cu stăpânu’ său. Jean a duduit ca un cazan sub presiune. În fine, se decide să intervină. Eliberează o trâmbă de fum pe direcția javrei și-l întreabă pe american:

– Ce vă irită, mon ami? Spune direct, fără ocolișuri!

– Rușii, recunoaște Strong. Le-ați organizat un contact cu extratereștrii.

– Și?

– Noi trebuia să-i întâlnim primii!

– Scumpicule, îl prinde lipoveanul din volei, voi trâmbițați că aveți relații cu oamenii din ceruri, de aproape două decenii.

Pag. 3 – 7