Adevăr Divin
Ce spui după Bună ziua?
Psihologia destinului uman
| În activitatea sa de medic psihiatru, Eric Berne a descoperit că fiecare om își scrie în copilărie, sub puternica influență a părinților, scenariul care îi va guverna cursul general al vieții. Scenariul de viață stabilește cu ce fel de persoană te vei căsători, câți copii vei avea, ba chiar și genul de pat în care vei muri și cine va fi de față atunci. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
El hotărăște dacă vei fi un învingător sau un învins, un monument de forță sau un alcoolic condamnat. Unor oameni, scenariul le cere să eșueze în profesie, să trăiască în mod repetat dezamăgiri în dragoste sau să sufere invalidități cronice. Scenariul altora sfârșește prin suicid. Ce spui după bună ziua? arată cum se scriu scenariile de viață și cum îl poți descoperi pe al tău. Dacă ai un scenariu nefericit, îți arată cum să scapi de el, astfel încât să începi în sfârșit să trăiești o viață a libertății și a împlinirii adevărate. |
Cuprins:
Nota asupra traducerii Prefață Semantică Partea 1. Considerații generale Capitolul 1. Introducere A Ce spui după „Bună ziua?” B. Cum spui „Bună ziua”? C O ilustrare D Strângerea de mână E Prietenii F Teoria Capitolul 2. Principiile analizei tranzacționale A Analiza structurală B Analiza tranzacțională C Structurare a timpului D Scenariile de viață Partea a II-a. Programarea parentală Capitolul 3. Destinul uman A. Planul de viață Magda Della Mary B. Pe scenă și dincolo de scenă C. Mituri și basme Povestea Europei Scufița Roșie O reacție marțiană Un scenariu de tip Scufița Roșie D. Așteptând rigor mortis Scenariul .Așteptănâ rigor mortis” Povestea Frumoasei din Pădurea adormită Drama familială Destinul umanG. Perspectivă istorică Capitolul 4. Influențe prenatale A. Chestiuni introductive Influențele ancestrale C.Scena concepției . ,D. Poziția la naștere Scenarii ale nașterii Prenume și nume de familieCapitolul 5. Dezvoltarea timpurie A. Influențe timpurii Convingeri și hotărâri Pozițiile – pronumeleD. Învingători și învinși Pozițiile triadice Pozițiile – predicateleG. Alegerea scenariului de viață Capitolul 6. Anii de modelare A. Programarea parentală B.Gândire în stil marțian Butch Micul avocatD. Instrumentarul scenariului Capitolul 7. Instrumentarul scenariului de viață A. Răsplata scenariului Injoncțiunea IspitaD. Electrodul Saci și alte lucruri PrescripțiaG. Modele parentale H. Demonul I. Permisiunea J. Eliberarea internă K. Componentele scenariului de viață M. Învingătorii N. Toți oamenii au un scenariu de viață? O. Contrascenariul RezumatCapitolul 8. Copilăria târzie A. Intrigi și eroi Concesiunea CupoaneleD. Iluziile Jocurile PersonaG. Cultura familială Capitolul 9. Adolescența A. Ocupații de timp liber B. Eroi noi C. Totemul D. Simțăminte noi Reacții fizice Camera din față și camera dosnicăG. Scenariu și antiscenariu H. Imaginea despre lume I. Tricoul inscripționat Nu poți avea încredere în nimeni Capitolul 10. Maturitatea și moartea A. Maturitatea B. Ipoteca C. Dependențele D. Triunghiul dramei E. Speranța de viață F. Bătrânețea G. Scena morții H. Râsul sub ștreang I. Scena postumă J. Piatra de mormânt K. Testamentul Partea a III-a Capitolul 11. Tipuri de scenariu A. Învingători, neînvingători și învinși B. Timpul scenariului C. Sexul și scenariul D. Timpul-cronometru și timpul-obiectiv Capitolul 12. Câteva scenarii de viață tipice A. Scufița Roz sau „Copilul nimănui” B. Sisif sau „Iar am pățit-o!” C. Micuța domnișoară Muffet sau „Nu mă poți speria!” D. Bătrânul soldat nu moare sau „Cine are nevoie de mine?” Ucigașul de balauri sau „Tata le știe pe toate”F. Sigmund sau „Dacă nu reușești pe o cale, încearcă alta” G. Florence sau „Un lucru dus la bun sfârșit” H. Scenarii tragice Capitolul 13. Cenușăreasa Trecutul Cenușăresei Povestea Cenușăresei Scenarii împletite între ele Cenușăreasa în viața reală După terminarea balului Basme și oameni realiCapitolul 14. Cum e cu putință scenariul de viață?
B. Eul mobil C. Fascinație și imprinting D. Mirosul inodor E. Presiunea anticipată și presiunea ulterioară F. Micul fascist G. Schizofrenicul curajos H. Manechinul ventrilocului I. Mai multe despre demon J. Persoana reală Capitolul 15. Transmiterea scenariului de viață A. Matricea scenariului Parada familiei Transmiterea culturalăD. Influența bunicilor Suprascenarizarea Combinarea directivelor scenariuluiG. Rezumat H. Responsabilitatea părinților Partea a IV-a Scenariul în practica clinică Capitolul 16. Etapele preliminare A. Introducere Alegerea terapeutului Terapeutul ca magicianD. Pregătirea „Pacientul de meserie”F.Pacientul ca persoană Capitolul 17. Semnele scenariului A. Semnalul scenariului Componenta fiziologică Cum se ascultăD. Semnale vocale elementare 1. Sunetele respiratorii 2. Accentele 3. Vocile 4. Vocabularul E. Alegerea cuvintelor 1. Părți de vorbire 2. Cuvinte OK 3. Cuvinte din scenariu 4. Metaforele 5.Frazele de securizare ‚ 6. Subjonctivul 7. Structura frazei F. Tranzacțiile sub ștreang G. Tipuri de râs 1. Râsete conforme cu scenariul 2.Râsete sănătoase H. Bunica 1. Tipuri de protest K. Comutările din scenariu Capitolul 18. Scenariul de viață în terapie A. Rolul terapeutului Dozarea jocului Motive pentru terapieD. Scenariul terapeutului E. Predicția rezultatului F. Antiteza scenariului G. Vindecarea Capitolul 19. Intervenția decisivă A. Căile finale comune B. Vocile din minte C. Dinamica permisiunii D. A vindeca pacienți versus a face progrese Capitolul 20. Trei prezentări de caz A. Clooney B. Victor C. Jan și Bill Partea a V-a Abordări știintifice ale teoriei scenariului de viață Capitolul 21. Obiecții la adresa teoriei scenariului de viață A. Obiecții spirituale B. Obiecții filosofice C. Obiecții raționale D. Obiecții doctrinare E. Obiecții empirice F. Obiecții privind dezvoltarea psihică G. Obiecții clinice Capitolul 22. Probleme metodologice A. Harta și terenul B. Grila conceptuală C. Date slabe și date tari Capitolul 23. Inventarul operațional al scenariului A. Definiția unui scenariu B. Cum poate fi confirmat un scenariu C. Introducere la inventarul operațional al scenariului D. Un inventar operațional al scenariului E. Un inventar operațional condensat F. Un inventar operațional al terapiei Anexă Chiar așa, ce spui după „Bună ziua″? Glosar Lista figurilor |
Fragment:
CAPITOLUL 1 Introducere A. Ce spui după „Bună ziua”? Această întrebare copilărească, aparent foarte simplă și lipsită de profunzimea așteptată în cazul unui demers științific, cuprinde în ea toate întrebările esențiale ale existenței umane și problemele fundamentale ale științelor sociale. Este întrebarea pe care copiii mici „și-o adresează” lor înșile, la care copiii mai mari învață să accepte răspunsuri deformate, pe care adolescenții și-o pun unii altora și celor care îi sfătuiesc, de care adulții scapă acceptând răspunsurile deformate ale celor mai buni decât ei și despre care bătrânii filosofi înțelepți scriu cărți fără a găsi vreodată răspunsul. Ea conține atât întrebarea fundamentală a psihologiei sociale: „De ce vorbesc oamenii unii cu alții?”, cât și întrebarea fundamentală a psihiatriei sociale: „De ce le place oamenilor să fie agreați?” Răspunsul ei e și răspunsul la întrebările puse de cei patru Călăreți ai Apocalipsei: război sau pace, foamete sau belșug, molimă sau sănătate, moarte sau viață? Nu-i de mirare că puțini oameni îl află în timpul vieții; de vreme ce majoritatea își traversează existența fără a găsi măcar răspunsul la întrebarea care o precede: „Cum spui «Bună ziua»?” În asta constă secretul budismului, al creștinismului, al iudaismului, al platonismului, al ateismului și, mai presus de toate, al umanismului. Faimosul „sunet al unei mâini care aplaudă” din ”Zen este sunetul vocii unei persoane care spune „bună ziua” altei persoane și, de asemenea, sunetul Regulii de Aur, indiferent în ce Biblie ar fi ea exprimată. A spune „bună ziua” corect înseamnă a-l vedea pe celălalt, a fi conștient de el ca fenomen, a fi prezent pentru el și pregătit ca el să fie prezent pentru tine. Poate că oamenii care demonstrează cel mai bine această capacitate sunt băștinașii din insula Fiji, al căror zâmbet autentic reprezintă una dintre rarele nestemate ale lumii. Apare lent, luminează întreaga față, persistă suficient încât să fie clar recunoscut și să exprime totodată recunoaștere clară și se stinge cu o încetineală tainică. În alte părți ale lumii își găsește pereche doar în zâmbetul cu care se întâmpină unul pe altul, în cel mai spontan mod, mama și sugarul și, de asemenea, în țările vestice, doar într-un anumit tip de personalitate deschisă. Cartea de față pune în discuție patru întrebări: cum spui „bună ziua”, cum răspunzi la „bună ziua”, ce spui după „bună ziua” și, în principal, trista problemă: ce face toată lumea în loc să spună ”bună ziua”? La aceste întrebări voi răspunde în continuare pe scurt, iar explicarea răspunsurilor va ocupa tot restul prezentului manual de psihiatrie, care se adresează în primul rând terapeuților, în al doilea rând, pacienților aflați în curs de vindecare și în al treilea rând, tuturor celor care vor să asculte. 1. Ca să spui „bună ziua”, trebuie mai întâi să scapi de tot gunoiul care s-a acumulat în mintea ta încă de când ai venit acasă de la maternitate și apoi să-ți dai seama că acest salut anume, din momentul prezent, este irepetabil. S-ar putea să ai nevoie de ani buni ca să înveți să faci asta. 2. Ca să răspunzi la „bună ziua”, trebuie să scapi de tot gunoiul din mintea ta și să vezi că există o persoană care stă în fața ta sau trece pe lângă tine, așteptând ca tu să-i răspunzi la salut. Și ca să înveți să faci asta e posibil să ai nevoie de ani întregi. 3. După ce spui „bună ziua”, trebuie să scapi de tot gunoiul care-ți revine în minte: de toate presiunile ulterioare ale nedreptăților pe care le-ai trăit și de toate presiunile anticipa te necazurilor în care ai de gând să intri. În felul ăsta vei amuți și nu vei avea nimic de spus. După ani de exercițiu, s-ar putea să te gândești la ceva care să merite spus. 4. Cartea de față se ocupă în mare parte cu gunoiul menționat, adică cu ceea ce-și fac oamenii unii altora în loc să spună „bună ziua”. Am scris-o cu speranța ca aceia cu pregătirea și cu talentul necesare se pot ajuta pe ei înșiși și-i pot ajuta și pe ceilalți să identifice ceea ce eu numesc (într-un sens filosofic) „gunoi”, fiindcă pentru a răspunde la celelalte trei întrebări trebuie în primul rând să înțelegi ce e gunoi și ce nu. Am numit „marțian” stilul de vorbire al oamenilor care învață să spună „bună ziua”, pentru a-l deosebi de vorbirea pământeană de zi cu zi, care – după cum ne arată istoria, din cele mai vechi timpuri atestate prin documente în Egipt și Babilonia și până în zilele noastre – a dus la războaie, foamete, epidemii și moarte, iar în cazul supraviețuitorilor, la un anumit grad de confuzie mentală. Să sperăm că, pe termen lung, învățată și predată cum se cuvine, marțiana va contribui la eliminarea acestor calamități. Marțian este, spre exemplu, limbajul viselor, care arată lucrurile așa cum sunt ele în realitate. C. O ilustrare Pentru a ilustra valoarea posibilă a acestei abordări, ne vom referi la un pacient pe moarte, adică un pacient care suferă de o boală incurabilă și mai are doar un timp limitat de trăit. Lui Mort, , un bărbat de treizeci de ani, afectat de o formă de cancer cu evoluție lentă, incurabilă în stadiul actual al cunoștințelor noastre, i s-a spus că-i mai rămân în cel mai rău caz încă doi ani de viață, iar în cel mai bun caz, cinci. A venit la psihiatru fiindcă îl supărau ticurile: clătinatul din cap și bâțâitul din picior, din motive pe care nu le cunoștea. În grupul său de terapie, Mort a descoperit în scurt timp explicația: își stăvilea temerile în spatele unui zid continuu de muzică pe care o asculta în minte, iar ticurile constituiau modullui de a ține ritmul acelei muzici. S-a stabilit prin observații atente că lucrurile stăteau așa și nu invers, adică nu muzica În scurt timp, a ieșit la iveală faptul că toți membrii grupului știau că vor muri mai devreme sau mai târziu și toți nutreau, în legătură cu asta, sentimente pe care le ascundeau în diverse moduri. La fel ca în cazul lui Mort, timpul și eforturile investite de acești oameni pentru a-și ascunde simțămintele erau un fel de plăți, acceptate prin șantaj, pe care le făceau Morții, iar asta îi împiedica să se bucure din plin de viață. Astfel stând lucrurile, ei puteau trăi mai mult, în cei douăzeci sau cincizeci de ani cât mai aveau la dispoziție, decât ar fi reușit Mort în cei doi, maximum cinci ani care-i rămăseseră. S-a stabilit pe această cale că importantă este nu durata, ci calitatea vieții: o descoperire deloc neașteptată sau inedită, dar făcută într-un mod mai impresionant decât de obicei, datorită efectului profund exercitat asupra tuturor de prezența unui om pe moarte. Ceilalți membri ai grupului (care înțelegeau marțiana, limbă pe care i-au predat-o bucuroși lui Mort și pe care acesta a învățat-o cu plăcere) erau de acord. că a trăi înseamnă tot felul de lucruri simple, cum ar fi să vezi copacii, să auzi păsările cântând și să le spui oamenilor „bună ziua”: experiențe caracterizate de spontaneitate și de conștientizarea momentului prezent, fără dramatisme și fără ipocrizie, cu rezervă și bună-cuviință. De asemenea, ei au căzut de acord că pentru a face asemenea lucruri, aveau nevoie cu toții, inclusiv Mort, să se debaraseze de gunoiul din mintea lor. Când au înțeles că, într-un fel, situația acestuia nu era cu mult mai tragică decât a lor, tristețea și timiditatea cauzate de prezența lui au dispărut. Puteau acum să se veselească împreună, puteau discuta ca de la egal la egal. Membrii grupului își puteau permite să fie duri cu Mort în privința gunoiului din mintea lui, pentru că el ajunsese să înțeleagă valoarea și motivația acestei asprimi; la rândul lui, Mort avea privilegiul de a fi dur cu membrii grupului în legătură cu gunoiul lor. Drept urmare, Mort a renunțat la identitatea de canceros și și-a reluat statutul de membru al speciei umane, deși toată lumea, inclusiv el, înțelegea pe deplin că situația sa era mai drastică decât a tuturor celorlalți.” Această împrejurare ilustrează mai limpede decât multe altele patetismul și profunzimea problemei lui „bună ziua”, problemă care, în cazul lui Mort, a traversat trei stadii. La început, când Mort a intrat în grup, ceilalți nu știau că e un om condamnat și i s-au adresat în stilul pe care și-l creaseră în cadrul grupului. În esență, atitudinea fiecărui membru era stabilită de educația primită de felul cum îl învățaseră părinții să întâmpine oamenii, de unele ajustări deprinse mai târziu în viață și de un respect și o sinceritate anume, adecvate psihoterapiei. Mort, ca nou-venit, a reacționat așa cum ar fi făcut-o oriunde altundeva, prefăcându-se a fi băiatul american ambițios și plin de viață pe care și l-au dorit părinții lui. Dar când a afirmat, în a treia ședință, că e un om condamnat, ceilalți membri s-au simțit confuzi și trădați. Se întrebau dacă au spus ceva care să-i fi prezentat într-o imagine nefavorabilă în ochii proprii și ai lui Mort, dar mai ales în ochii terapeutului. De fapt, păreau furioși atât pe Mort, cât și pe terapeut pentru că nu le-au dezvăluit mai devreme acest lucru important – aproape de parcă ar fi fost trași pe sfoară. Practic, ei îi spuseseră lui Mort un „bună ziua” standardizat, fără să-și dea seama cu cine vorbesc. Acum, fiindcă știau că el e o persoană aparte, ar fi vrut să dea timpul înapoi și s-o ia de la început, caz în care s-ar fi purtat altfel Așa că au luat-o de la început. În loc să vorbească deschis, ca înainte, i s-au adresat cu blândețe și precauție, de parcă ar fi spus: „Vezi ce eforturi fac ca să fiu plin de înțelegere față de tragedia ta?” Niciunul dintre membrii grupului nu mai voia acum să-și riște reputația vorbindu-i răspicat unui om pe moarte și, mai presus de toate, nimeni nu îndrăznea să râdă prea îndelungat sau prea tare în prezența lui. Dar noua atitudine era nedreaptă, pentru că îi dădea lui Mort un avantaj. Situația s-a corectat după ce s-a rezolvat problema a ceea ce putea face Mort; tensiunea a dispărut și membrii grupului au putut să se întoarcă și să o ia de la capăt pentru a treia oară, vorbindu-i ca unui membru al speciei umane, fără rețineri. Așadar, cele trei stadii au fost reprezentate printr-un „bună ziua” superficial, un „bună ziua” încordat, plin de compasiune, și un „bună ziua” relaxat, real Zoe nu-i poate spune „bună ziua” lui Mort până când nu află cine este el, iar asta se poate schimba de la o săptămână la alta, ba chiar de la o oră la alta, De fiecare dată când se întâlnesc, ea știe despre el ceva mai mult decât știa la întâlnirea anterioară și trebuie să-I salute într-un mod ușor diferit, dacă vrea să țină pasul cu progresul prieteniei lor. Dar cum e imposibil ca ea să știe totul despre Mort sau să anticipeze toate schimbările, nu poate să-i adreseze un „bună ziua” perfect, ci doar să se apropie din ce în ce mai mult de acel salut desăvârșit. D. Strângerea de mână Mulți pacienți care vin prima oară la psihiatru, fiind poftiți în cabinet, se prezintă și dau mâna cu acesta. Ba mai mult, unii psihiatri întind mâna primii. Eu am o altă politică în privința strângerii mâinii. Dacă pacientul întinde mâna într-un fel plin de viață, i-o strâng, pentru a nu fi nepoliticos, dar într-un mod care să nu mă angajeze cu nimic, pentru că mă întreb de ce este așa entuziast. Dacă mi-o oferă într-un stil care sugerează că face gestul pentru că așa cer bunele maniere, îi răspund cu politețe egală, astfel încât să fim înțeleși: acest ritual amabil nu va avea niciun amestec în treaba pe care o avem de făcut împreună. Dacă pacientul întinde mâna într-un mod care indică disperarea, atunci i-o strâng cu putere, încurajator, pentru ca el să știe că-i înțeleg nevoia. Dar felul cum intru în sala de așteptare, expresia de pe fața mea Pag. 25 – 31 |