Guénon nu tratează simbolismul crucii în sens restrâns, creștin, și nici într-unui restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referință. El este discutat în primul rând din perspectivă metafizică, aceasta fiind, susține autorul, și cea mai importantă. Apoi semnificația sa este regăsită în interpretarea altor structuri cu aceeași virtute explicativă, dar cu o geometrie diferită, cum este Arborele cu șarpele încolăcit în jurul trunchiului sau țesătura cu firele sale intersectate.
Firul roșu este menținut de unghiul unic de abordare a întregii lucrări ce rezonează, de altfel, și cu poziția autorului: sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu îl exclude pe cel istoric. Aceasta pentru că, de fapt, cel din urmă este condiționat de, și derivat din principiul metafizic, care este cel esențial. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente, în acest sens, crucea reprezintă un fel de busolă de orientare în mijlocul stărilor multiple de existență a ceea ce este real: Ființa. Structura ei trimite, pe verticală, la ierarhia tipurilor ontologice (determinate de Ființă) și, pe orizontală, la amploarea individualităților acestora. Lucrarea este densă conceptual, profundă, și nu ne lasă să uităm nici o clipă intenția autorului de a vorbi despre ceea ce e cu adevărat semnificativ, real.
Irina-Gabriela Buda |
Adevăr Divin
