Călătoria în lumea de jos
Să nu-ți faci iluzii. Ai nevoie de curaj
pentru a face călătoria către interiorul tău. În a doua fază ni se cere să ne
uităm la rănile provocate de părinții noștri și să ne confruntăm cu
sentimentele de frică și de rușine pe care ni le provoacă. Ni se cere să vedem
unde anume în copilărie încep tiparele de trădare de sine și cum se continuă
ele la maturitate, influențând alegerile pe care le facem în privința
activității și a relațiilor noastre. Ni se cere să privim tot scenariul vieții
personale: cum ne-am cedat puterea și le-am permis celorlalți să ia decizii în
locul nostru, sau cum ne-am asumat rolul îngrijitorului, al celui care controlează,
luându-le altora puterea și asumându-ne sarcina nepotrivită de decide în locul
lor.
Ni se cere să vedem întregul cerc vicios
al abuzului - cum victimele devin torționari, cum ne transformăm în părinții
noștri și le transmitem și copiilor noștri rănile primite de la ei. Nu este
ceva la care poți privi cu plăcere. De aceea, majoritatea oamenilor nu pornesc
în această călătorie sau, dacă pornesc, fac cale întoarsă. înainte de a vedea
lumina de la capătul tunelului.
Este nevoie de mult curaj, pentru a
simți și a transforma cea mai profundă rană din interiorul nostru. Nu ai putut
face asta în copilărie. Era ceva prea înspăimântător și copleșitor. Nu aveai
tăria și siguranța de sine pentru a-i face față. Nu aveai sprijinul celorlalți.
A fost o perioadă de singurătate, iar tu ai făcut ceea ce facem cu toții: ai
îngropat rana, ai negat-o, ai ascuns-o și ai uitat de ea. Nu-i nimic. Ce
altceva ai fi putut face?
Dar chiar dacă ai făcut-o să dispară
pentru un timp, aceasta reapare în mod inevitabil. Rana personală și tiparul de
trădare de sine ies la suprafață în fiecare relație apropiată pe care o ai.
Copiii tăi, părinții, frații, colegii de
serviciu, chiar și străinii pe care îi întâlnești pe stradă te fac să ai unele
reacții. Ești ”declanșat”, când te aștepți mai puțin. În pofida
efortului tău de a-ți ascunde sentimentele în spatele unei măști, mânia (chiar
furia) reușește să curgă în afară. Îi poți abandona pe cei dragi; sau îți poți
da voie să fii abuzat la nivel emoțional sau fizic. Toate acestea se întâmplă
în viața ta sau în viața unei persoane apropiate. Este ceva obișnuit; dar
despre care nimeni nu vrea să vorbească.
Există o conspirație a tăcerii. Nimeni
nu vrea să cerceteze până la capăt. Iar după aceea, oamenii se întreabă de ce
se duce cineva să-și cumpere o mitralieră și împușcă zece oameni la locul de
muncă sau la școală, sau își ucide soția și copiii. Este ceva înfiorător. Dacă
nu este conștientizat și vindecat, cercul vicios al violenței proliferează.
Violența începe în inimile și în mințile
noastre. Se extinde în exterior, în familie și în comunități. Se epuizează prin
intermediul războaielor și al actelor de genocid. Infuzează conștientul
colectiv. Oamenii vor să ucidă și să extermine ceea ce nu înțeleg și nu
acceptă. Vor să distrugă umbra din ceilalți. Se demonizează între ei, ca să nu
fie nevoiți să simtă suferința provocată de abuzurile lor. Cred că ucid
venetici sau diavoli, nu ființe umane. Însă, în realitate, ei își ucid mamele
și tații. Își ucid copiii. Își ucid frații și surorile. Toate acestea pentru că
se urăsc pe ei înșiși. Toate doar pentru că nu s-au putut uita cu compasiune la
umbra lor. Toate pentru că nu au învățat să-i ofere iubire copilului rănit din
interior.
Vindecarea copilului rănit
În a dona fază, învățăm să ne revendicăm
aspectele pe care le-am respins în noi înșine. Vedem ceea ce nu ne place,
aspectele de care ne este rușine. Pentru a vedea ceea ce condamnăm în noi
înșine, folosim oglinda pe care ne-o pun la dispoziție ceilalți oameni, învățăm
să vedem și să avem grijă de copilul lăuntric - cel care se simte respins și
nevrednic, cel care simte că nu merită să fie iubit și nici măcar să respire
aerul din jur.
|
Adevăr Divin
