Convorbiri duhovnicești cu monahul Proclu Nicău

Creștinii să caute a căpăta aceste două virtuți: smerenia și dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuți Duhul Sfânt îl învață mila, pentru că din dragoste izvorăște mila. Și dacă are milă de toți, adică de aproapele, nu poate greși. Iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai cântărește pe altul, el se vede pe el mic și păcătos. Dumnezeu iubește pe omul smerit și nebăgat în seamă de nimeni.

Cea mai mare virtute îi smerenia. Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie și căință, degeaba! Și dacă și-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut.

Când te întâlnești cu mulți, diavolul îți șoptește că ești mai bun ca altul. Și când îți spune diavolul că ești mai bun ca altul, acela-i semn că ai mare nevoie de multă pocăință.

Când va veni culmea răutăților și va dispărea rușinea de la creștini și de la păgâni, atuncea vine sfârșitul lumii. Vai de noi, vai de noi! Cu cât creștinii nu vor da năvală la biserici să se pocăiască, e-acea măsură e semnul că vine sfârșitul.