Istorioare cu tâlc din tradiția sufită

Titlurile capitolelor acestei lucrări aduc în discuție un mare număr de subiecte cu caracter etic, lucrarea constituindu-se astfel într-un compendiu de filozofie ale cărui principii vor rămâne valabile de-a lungul timpului.

Mesajul lui Sa`di nu este cel al unui vizionar. Religia sa a fost eminamente practică - el nu a fost adeptul recluziunii și ascetismului, ci susținea că îndeplinirea îndatoririlor față de semeni este sinonimă cu îndeplinirea îndatoririlor față de Divin. Aceasta este ideea de bază a învățăturilor sale. „Religia″, spunea el, „constă numai în serviciul adus oamenilor; ea nu se rezumă la mătănii, la covorul pentru rugăciune sau la obiceiul de a cerși″.

Această idee apare într-o istorioară din primul capitol susținută de un înțelept la care se spune că a venit în vizită un rege al Persiei pentru a-i cere sfatul. Povestea, precum multe altele din carte, poate sau nu să se bazeze pe o întâmplare reală; dar introducând în poveștile sale diferite personaje care au existat în realitate, Sa`di creează fundalul palpitant și în același timp instructiv specific legendelor, ce se întrepătrunde cu preceptele morale care abundă în cartea sa.

În capitolul doi este ilustrată grația salvatoare a bunăvoinței. Două dintre anecdotele din acest capitol îl au ca personaj principal pe Hatim Tai, renumitul conducător arab a cărui generozitate era atât de mare, încât ar fi preferat să moară decât să îl dezamăgească pe mesagerul trimis de un rege invidios pentru a-l asasina. Merită să mai amintim și istorioara intitulată Dervișul și vulpea din care înțelegem modul în care Orientul interpretează cuvântul qismat, adică „noroc″. Sa`di subliniază aici necesitatea eforului personal, criticând lenea și dezinteresul celui care, folosind Soarta ca și scuză, nu face nimic.

Să știi că acela care îl defăimează pe aproapele său, de fapt, își dezvăluie propriile lui metehne.

Dacă vorbești pe cineva de rău, aceasta face din tine un păcătos, chiar dacă este adevărat ceea ce ai spus.

***

Un om care mergea pe jos a fost lăsat în urmă de tovarășii săi de drum, deoarece ei călăreau catâri. Omul se tânguia spunând: „Cine, din acest deșert, este mai nenorocit decât mine?”

Un catâr din caravană i-a răspuns: ,,0, tu, omule prost!

Cât timp vei mai deplânge tirania sorții? Mulțumește-i lui Dumnezeu că, deși nu căIărești un catâr, nu ești un animal pe care îl căIăresc alți oameni.”