Iată ce ne spune biograful lui Jakob Lorber despre modul în care acesta scria sub inspirație divină:
„Începea să scrie, fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineața, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuță, iarna fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mișcând penița neîntrerupt și uniform, fără a face vreo pauză de gândire și fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea și imaginea celor auzite.″
Lorber însuși scria în anul 1858 unui prieten:
„Referitor la vocea cea tainică interioară și la modul în care eu o percep nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel Sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos și pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau lângă mine nu pot totuși auzi vreo voce. Dar să știți că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos si mai clar decât orice sunet material.″ |
Adevăr Divin
