Am încercat mai întâi o ezitare din punctul de vedere al sensului pe care trebuia să-l dau învățăturii astrologice: inegalabilă disciplină pentru a iscodi viitorul, sau altceva, nebănuit de profund?
În al doilea rând, aveam de ales între o factură tehnică greoaie și savantă, aceea a politehniștilor francezi, și alta relativ simplă, care nu pierde nimic din maiestatea științific-matematică ce se proiectează asupra Astrologiei.
Învingând astăzi aceste ezitări, mă socot despărțit de toți autorii moderni – cu mica excepție a lui Max Heindel, astrologul rosecrucian – și de linia lor de gândire astrologică. Să mă explic.
Toți misticii care s-au consacrat acestei nobile discipline s-au lovit de stânca liber arbitrului sau a fatalismului. Vâslași nepricepuți, au încercat s-o ocolească, arborând fie un liber arbitru țărmurit, fie o influență astrală capricioasă, dar cârmuită de vrerea omului. Alții au promovat ideea unui fatalism pustiitor. Aceste maniere foarte comode pentru simplificarea sistemului de gândire și pentru scopul mercantil al plasării tratatelor de astrologie dau cea mai periculoasă și mai nenorocită perspectivă asupra unei lucrări de acest gen. O optică strâmtă, fără plan director în materie de Astrologie, poate oferi frecvent satisfacții cercetătorului propriei sale ursite în compartimentele practice ale vieții de fiece zi: sănătate, carieră, căsătorie, copii, avuție etc. Cercetarea astrologică poate duce la un rezultat mângâietor sau dramatic. în primul caz, va hrăni încrederea și curajul; în al doilea caz, va hărăzi o grea descurajare. Astfel privită, ursita omenească va apărea ori ca un joc capricios al forțelor care ne înconjoară, ori ca o fatalitate neînduplecată.
Ceea ce va fi, însă, pur și simplu deznădăjduitor, va fi lipsa completă de perspectivă a trăirii omenești de la leagăn până la mormânt.Ce va trebui atunci să desprindem ca să luminăm existența umană și ca să dăm un sens disciplinei astrologice? Un fapt elementar: acela că ființa omenească urmărește, în trăirea ei pământeană, un ciclu programatic, care se numește Destin, iar prin acesta se exprimă ideea cea mai minunată dintre toate, aceea a echilibrului care orânduiește tot Universul. Evoluția omului se face pe temeiul marii legi a armoniei universale, a legii iubirii care se împlinește prin dăinuiri succesive, pe ideea consecințelor din trecute vieți, care perfecționează sufletul - fărâmă din Dumnezeire - ce trebuie să se întoarcă în substanța originară de unde a purces. Această evoluție este riguros necesară, fiindcă omul este supus principiului manifestării duale și contradictorii.
Armand G. Constantinescu |