Ars Alchimica

Scrierile lui Paracelsus se disting mai ales prin mani­era concisă și totodată cuprinzătoare în care sunt expuse ideile. Din acest punct de vedere, ele pot fi comparate cu lucrările lui Tales, Heraclit, Pitagora, Anaxagora și Hipocrat. După cum spune un discipol al său: „În tratatele lui Paracelsus nu există nici o necla­ritate și dacă vom urma căile pe care ni le-;a arătat, avansând în același timp în domeniul științei fizice, vom desco­peri cele mai însemnate comori îngropate în locurile pe care ni le-;a indicat cu ajutorul baghetei sale magice.”

Cu toate că este posibil să-;l privim pe Paracelsus în lumina oricărei perspective, singura cale de a înțelege corect omul și strădania sa este aceea de a evita tendința de a ignora caracterul mistic în favoarea celui rațional, pe scurt, de a accepta dualitatea naturii sale. El a scris foarte mult despre tainele Cabalei și secretele alchimiei și magiei naturale. Pe de altă parte, a fost un susținător fidel al cer­cetării experimentale, criticându-;i vehement și constant pe cei ce refuzau să scruteze problemele la originile lor și care acceptau cu ochii închiși autoritatea celor din vechime: „Am început sa-;mi desăvârsesc arta imaginându-;mi că nu există nici un pro­fesor în toată lumea capabil să mă învețe, și că a trebuit să capăt eu însumi cunoștințele în acest scop. Singura carte pe care am studiat-;o a fost cartea Naturii scrisă de degetul lui Dumnezeu.”

Cercetările întreprinse de Paracelsus în vederea obținerii Pietrei Filosofale a sădit în el cre­dința că omul reprezintă adevărata Chintesență. El spune: „După ce Dumnezeu a creat toate elementele, stelele și orice alt lucru și le-;a stabilit locul lor după voia Sa, El a trecut, în cele din urmă, la crearea omului. A extras esența din cele patru elemente într-;o singură substanță. A extras, de asemenea, esența înțelep­ciu­nii, a artei și a rațiunii din astre, iar această dublă esență a comprimat-;o într-;o unică substanță.”

Din această substanță a fost făcut omul, cea mai înăltă dintre creațiile lui Dumnezeu. Se poate distinge în această viziune o importantă idee a Renașterii: bunătatea esențială și natura perfectibilă a Omului.