...
Un anumit cuvânt exprimă mai bine ceea ce vreau să spun la un
moment dat într-un context anume, e vorba de energia cuvintelor
și de ceea ce se ascunde în spatele lor…
...de
multe ori eu nu mă adresez minții tale și atunci lucrurile trebuie
mai degrabă simțite, decât înțelese… Acum că ești avertizat
despre inexactitatea cuvintelor, haide să începem cu ego-ul și cu
personalitatea, pentru că ele sunt cel mai ușor de definit. Am să
numesc „personalitate” o structură rudimentară
mental-emoțională, sau mai bine zis – scheletul unei structuri,
cu care te naști. Ea este influențată oarecum de astre, de gene,
dar conține și elemente din memoria emoțională a vieților tale
anterioare… „Personalitatea” asta are legătură cu karma ta,
cu ceea ce ai de continuat să înveți sau să repeți sau să
ispășești în această viață. Această personalitate uneori ți-o
poți alege înainte de naștere, astfel încât ea să te ajute în
îndeplinirea sarcinilor tale; de cele mai multe ori, însă, ea este
pur și simplu dictată de karmă. Repet, acesta este doar un cuvânt,
de obicei prin „personalitate” se înțelege cam altceva, eu
încerc să explic și să separ cumva aceste noțiuni doar ca să te
fac să înțelegi, Omule…Ego-ul se va suprapune acestei
personalități, la un moment dat, ele devenind aproape indistincte
(de aceea majoritatea oamenilor folosesc aceleași cuvinte pentru
cele două)…
Ego-ul
este format din tot ceea ce ți-ai lipit și ți-au lipit, ca niște
etichete, pe parcursul vieții tale, societatea, cultura, morala,
este tot ceea ce ți-a adus educația, este tot ceea ce te-au învățat
părinții, tot ceea ce ai învățat tu din experiențele tale, că
„ești”, „cătrebuie să fii”, „că trebuie să devii”.
Și, cel mai grav, ceea ce ajungi tu să crezi despre tine la
sfârșitul acestui proces…Ego-ul este deci o structură foarte
„construită”. Ea este în primul rând o structură de adaptare
socială și de „supraviețuire” în societate. Aici intră toate
conceptele moralei societății respective, aici intră dogmele
religioase, cei șapte ani de acasă, binele și răul etc. Ego-ul
este ceea ce tu arăți celorlalți, este ceea ce tu vrei ca ceilalți
să creadă despre tine; atâta despre tine, cum spuneam mai
înainte… Ego-ul este în întregime construit și, cu cât
structura sa este mai complexă, cu atât te vei pierde mai mult în
ea, te vei îndepărta de centrul tău… (pe care îl vom denumi
deocamdată „Sine”).
Ego-ul
este plin de emoții, aici se află bineînțeles egoismul, aici se
află tendința de dominare, voința în general, controlul și multe
altele. Întrebi de ce este periculos ego-ul… Tocmai pentru că,
datorită dezvoltării sale extraordinare, datorită rigidității și
amplorii pe care o ia în general, Sinele rămâne undeva pierdut și
îngropat în acest ego și este complet uitat… Ori tocmai acesta
din urma este„centrul” ființei.
Meditația,
contemplația, toate sunt orientate spre„înăuntru”, spre Sine,
spre a regăsi acest Sine uitat,spre a regăsi drumul înapoi spre
centru. Ego-ul este periferia, este împrăștierea, disiparea spre
exterior…Între ego și minte există o legătură
puternică.Urmărește-ți mintea și observă cum ea este orientată
mereu, mereu înspre exterior; ori tocmai din acest exterior se
construiește ego-ul. Ego-ul nu poate trăi fără minte și
mintea nu poate trăi fără ego.
Ce
face meditația, ce face contemplația? Redirecționează sensul spre
noi înșine, spre interior, astfel încât forța minții și a
ego-ului să scadă încet-încet. Ego-ul este periculos pur și
simplu pentru că este fals și pur și simplu pentru că te minți
pe tine și pe ceilalți pretinzând a fi acel ego; și de aici
izvorăsc toate nenorocirile emoționale, toate conflictele, toate
relele omenirii, toate pornesc din ego, din ego-ul dominator,
controlor, răzbunător ș.a.m.d. Atenție, însă, ego-ul nu
înseamnă numai „relele” emoționale; ego înseamnă tot ceea ce
ți s-a spus că trebuie să fii, să devii, tot ceea ce ți s-a spus
că ești sau că nu ești, lucruri pe care tu ți le-ai însușit cu
conștiinciozitate și pe care, de multe ori, le consideri foarte
valoroase: „sunt cel mai bun”, „sunt copia tatălui meu, ar fi
mândru de mine” etc.
Ar
fi deci – Sinele, acel „tu însuți”, și ego-ul;
iar calea inversă de urmat în practica ta ar fi de la ego spre „tu
însuți” – spre copilul din tine, iar apoi spre Sinele tău.
Pentru a ajunge la capătul drumului trebuie să te debarasezi
complet de ego și de personalitate. În final ar trebui să rămână
doar o coajă extraordinar de transparentă, de subțire, un
pseudoego care să te ajute la relaționare, la comunicare, să facă
posibil încă traiul în societate. Revenind la cuvinte, pentru
mulți oameni, acest Sine ar fi „sufletul”. Pentru alții –
sufletul este de fapt energia vitală, ceea ce ține în viață
corpul. Șamanii numesc „suflet” altceva, pentru ei sufletul are
o componentă emoțională, sufletul se poate „rupe”,se poate
„recupera, vindeca”. Sufletul este cel carese reîncarnează,
este cel care umblă de colo colo în milioane de vieți, în eoni
întregi, purtând în inima sa Sinele absolut, Conștiința…Sinele
absolut (Atman, Spiritul, Conștiința primordială) este fără
început și fără sfârșit, fără naștere sau moarte, infinit și
fără formă, El se manifestă în toată Creația, de fapt El
este toată Creația și toată Creația este în el…Tradițiile
tibetane vorbesc despre Natura ta reală,despre Esența ta și a tot
ceea ce există. Aceasta este unica Realitate, este Realitatea
absolută. Sinele individual este diferențierea, este visătorul
care se visează a fi separat de originea sa, de care se îndepărtează
din ce în ce mai mult… Dar iată că mintea mai păstrează totuși
intuiția Sinelui absolut din care ea se naște și pe care îl
concepe ca pe o ființă mai mare, atotputernică, iubitoare, dețină
-toare a tuturor adevărurilor și pe care îl numește Dumnezeu...
|
Adevăr Divin
