Adevăr Divin
Evoluția spontană
Viitorul nostru pozitiv și cum ajungem la el
Aceasta este o poveste de dragoste – o poveste de dragoste pentru întregul Univers: pentru tine, pentru mine și pentru fiecare organism viu. |
52.00 39.00 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Dacă îţi vine greu să-ţi imaginezi că putem ieşi vreodată din crizele cu care ne confruntăm acum pentru a locui într-o lume mai bună, o lume plină de iubire, gândeşte-te la povestea unei alte lumi aflate în tranziţie. Imaginează-ţi că eşti o celulă printre milioanele de celule ce alcătuiesc o omidă aflată în dezvoltare. Structura din jurul tău a funcţionat ca un mecanism perfect, iar viaţa de larvă a decurs într-un mod predictibil. Apoi, într-o zi, mecanismul începe să se cutremure şi să se zguduie. Sistemul începe să aibă scăpări. Celulele încep să se sinucidă. Există o senzaţie de întuneric şi de distrugere inevitabilă. Din populaţia aflată acum pe moarte începe să apară o nouă specie de celule, numite „celule imaginale''. Organizându-se într-o comunitate, ele elaborează planul de a crea ceva complet nou faţă de ceea ce a fost distrus. Din resturile în descompunere apare un aparat de zbor minunat: un fluture, care le permite celulelor care au supravieţuit să scape din cenuşă şi să trăiască experienţa unei lumi minunate, dincolo de orice imaginaţie. Iar lucrul uimitor este că omida şi fluturele au exact acelaşi ADN. Ele sunt acelaşi organism, dar primesc şi reacţionează la un semnal de organizare diferit. În această fază ne aflăm astăzi. Când citim ziarul şi ne uităm la ştirile de seară de la televizor, vedem relatări despre o lume-omidă. Totuşi, celulele imaginale umane se trezesc la o nouă posibilitate peste tot în lume. Ele se adună, comunică şi se acordează la un nou semnal coerent de iubire. Iubirea, aşa cum vom descoperi, nu este un sentiment siropos, ci liantul vibraţional care ne va ajuta să construim acest nou aparat de zbor şi să ne manifestăm destinul la nivel de omenire, ceea ce numim „destin materializat de om''. Există şansa să te afli printre celulele imaginale evoluţioniste care contribuie la naşterea acestei noi versiuni a omenirii. Deşi poate că nu este evident în acest moment, viitorul se află în mâinile noastre. Pentru a garanta acest viitor, trebuie ca mai întâi să ştim cine suntem cu adevărat. Printr-o înţelegere clară a modului în care programarea noastră ne modelează viaţa şi înarmaţi cu cunoştinţele necesare pentru a schimba această programare, ne putem rescrie destinul. Evoluţia spontană introduce ideea conform căreia, odată ce vom accepta noua responsabilitate de a avea împreună grijă de spaţiul în care locuim, fără a mai intra în competiţie unii cu alţii, această planetă va avea parte de o vindecare miraculoasă. |
Cuprins:
Cuvinte de apreciere pentru cartea Evoluţia spontană ... 5 Partea I / Dar dacă tot ceea ce ştii este greşit? ... 27 Capitolul 1 / Nu văd până nu cred ... 33 Partea a II-a / Cele 4 mituri despre Apocalipsă ... 127 Capitolul 5 / Mitul nr. 1: Doar materia contează ... 133 Partea a III-a / Schimbarea gărzii şi recultivarea Grădinii ... 271 Capitolul 11 / Evoluţia fractală ... 283 Anexă: Metode de schimbare a credinţelor ... 458 Note ... 460 |
Fragment:
Conştient sau inconştient, cei mai mulţi dintre noi îşi acceptă sentimentul de neputinţă şi de slăbiciune într-o lume care, aparent, nu mai poate fi controlată. Ne percepem ca nişte simpli muritori, care nu fac decât să încerce să-i supravieţuiască zilei de astăzi. Oamenii, plecând de la prezumţia de neputinţă, Îl cheamă deseori pe Dumnezeu ca să le rezolve problemele. Imaginea unui Dumnezeu protector, asurzit de cacofonia nesfârşită de rugăminţi ce se ridică de pe această planetă aflată în suferinţă, a fost descrisă în mod amuzant în filmul Bruce Almighty (Dumnezeu pentru o zi), în care personajul interpretat de Jim Carrey, Bruce, preia munca lui Dumnezeu. Paralizat de vuietul rugăminţilor continue din mintea lui, Bruce le-a transformat în notiţe, care, în cele din urmă, ajung să-l îngroape sub ele. Deşi mulţi susţin că-şi trăiesc viaţa în conformitate cu Biblia, senzaţia de neputinţă este atât de răspândită, încât până şi cei mai fervenţi credincioşi par să fie orbi la referinţele frecvente care se fac în Scripturi despre puterile noastre. De exemplu, Biblia oferă instrucţiuni specifice în ceea ce priveşte muntele de deznădejde: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia «Mută-te de aici colo» și s-ar muta. Nimic nu v-ar fi cu neputinţă.'' E o sămânţă de muştar greu de înghiţit. Tot ce avem nevoie este credinţa - şi nimic nu va fi imposibil pentru noi? Mdaa... sigur! Dar, serios, cu aceste instrucţiuni divine la îndemână, ne punem întrebarea: „Sunt presupusele noastre neputinţe şi slăbiciuni o reflexie reală a capacităţilor umane?'' Progresele în ştiinţă şi fizică oferă o alternativă uimitoare care sugerează că sentimentul nostru de neputinţă este rezultatul limitărilor învăţate. Prin urmare, când întrebăm „Ce ştim cu adevărat despre noi?'', întrebăm de fapt „Ce am învăţat despre noi înşine?''. Suntem atât de slabi pe cât am fost învăţaţi să credem? În termeni de evoluţie umană, cea care oferă „oficial'' adevărul este ştiinţa materialistă. Şi, conform modelului medical tradiţional, corpul uman este un mecanism biochimic, controlat de gene, în timp ce mintea umană este un „epifenomen'' neclar, respectiv o condiţie secundară, accidentală, derivată din funcţionarea mecanică a creierului. E un mod bizar de a spune că trupul fizic este real, dar mintea este un produs al imaginaţiei creierului. Până nu demult, medicina convenţională ignora rolul minţii în funcţionarea corpului, cu o singură excepţie iritantă: efectul placebo, care demonstrează că mintea are puterea de a vindeca trupul atunci când oamenii au credinţa că un anumit medicament sau tratament le va fi benefic, chiar dacă remediul este doar o pilulă cu zahăr, fără nicio valoare farmaceutică. Studenţii la Medicină învaţă că 1/3 dintre toate bolile se vindecă prin magia efectului placebo. După mai mulţi ani de şcoală, aceiaşi studenţi ajung să ignore importanţa minţii în procesul de vindecare, deoarece ea nu se mai potriveşte cu schemele paradigmei newtoniene. Din nefericire, ca medici, ei îi privează pe pacienţi de puterea lor prin faptul că nu încurajează puterea de vindecare pe care o deţine mintea. Suntem în continuare privaţi de puterea noastră prin acceptarea tacită a unei idei esenţiale în teoria darwinistă: evoluţia este stimulată de lupta pentru supravieţuire. Programată cu această percepţie, omenirea se trezeşte într-o luptă continuă pentru a rămâne în viaţă într-o lume unde domneşte regula supravieţuirii celui mai bine adaptat. Tennyson a descris foarte expresiv realitatea acestui coşmar darwinist, numind-o lumea „neagră în cerul gurii''. Scufundată într-un ocean de hormoni de stres, produşi sub impulsul fricii de către glandele noastre suprarenale, comunitatea celulară internă este mânată la nivel subconştient să apeleze în permanenţă la comportamentul „luptă sau fugi'' pentru a supravieţui într-un mediu ostil. Ziua ne luptăm să ne câştigăm existenţa, iar noaptea fugim de luptele noastre cu ajutorul televiziunii, alcoolului, drogurilor sau al celorlalte forme de distracţie în masă. |