Conform textelor și monumentelor, acest fir conducător este acela care se impune pentru a înțelege dăinuirea și grandoarea Egiptului. De la Imhotep, creatorul arhitecturii în piatră, până la Hermes Trismegistus, ultim avatar al lui Thot, zeul cunoașterii, această carte pune în lumină douăzeci și opt de personaje excepționale, unele ilustre, altele puțin cunoscute, care incarnează perioade faste ale aventurii egiptene: faraoni, regine, maeștri arhitecți, scribi, preoți și preotese ne fac să traversăm peste epoci și dinastii. Sesostris, Hatșepsut, Akhenaton, Sethi, însă și un inițiat al timpului piramidelor, un înțelept din provincie, un prinț arheolog, un scrib al terenurilor agricole și un filosof întemnițat pe nedrept.
Cu această uimitoare galerie de portrete, Christian Jacq propune o lectură nouă, originală și personală a Egiptului faraonic prin intermediul vieții acelora, bărbați și femei, pe care egiptenii îi considerau drept înțelepți. |