CAPITOLUL II
Viziuni ale Sophiei în Europa modernă timpurie
În secolul al XVII-lea, viziunile Sophiei trăite de teosofii creștini protestanți din Germania și Anglia au avut o puternică încărcătură personală. Această reflecție asupra unei religii mai personale a fost, poate, o reacție la războiului religios aproape continuu al perioadei. Protestantismul, în particular, a dat naștere unui sectarianism considerabil, bazat frecvent pe învățăturile unor învățători carismatici: luteranii, calviniștii și alții, fiecare insistând asupra corectitudinii absolute a perspectivei lor teologice. În contrast, având în vedere că tradiția sofianică a insistat asupra trezirii și practicii spirituale individuale și colective, aderenții ei au fost în mod explicit non-sectarieni. Acest capitol vizează îndeosebi modul în care au fost primite aceste viziuni ale Sophiei în perioada cuprinsă între începutul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Istoricul american Arthur Versluis, în Wisdom’s children (Înțelepciunea copiilor) (1999) a descris aceasta ca fiind tradiția teosofică protestantă. În orice caz, Versluis pare să fi reconsiderat această descriere la puțin timp după publicare; iar în Wisdom’s book (Cartea înțelepciunii) recunoaște că erau și teosofi catolici. Antoine Faivre, somitate a franceză în materie de esoterism occidental l-a descris de curând pe catolicul german Franz von Baader (1765-1841) ca fiind „cel mai important teosof din secolul al XIX-lea.”Ar trebui, bineînțeles, să se observe că acești teosofi creștini nu au legături directe cu teosofii de mai târziu din binecunoscuta Societate Teosofică din Anglia sfârșitului de secol al XIX-lea și nici cu ramurile ei din India, USA și din alte părți.?
În scrierile misticului creștin german (oficial, luteran) Iacob Boehme (1575-1624), găsim începuturile înțelegerii moderne a Sophiei. Boehme s-a inspirat din tradițiile mistice ermetice și iudeo-kabbalistice mai timpurii, ca și din propria introspecție, pentru a produce sinteza lui teologică unică”.
Boehme a edificat o teologie complexă, bazată pe credința lui într-un principiu universal, legat de Natura Eternă și de Înțelepciune în forma ei feminină, ca Sophia. Pentru o trecere în revistă a credințelor lui Boehme, ne putem întoarce la misticul francez din XVIII-lea, contele Louis Claude de Saint Martin:
„Iacob Boehme a considerat certă existența unui Principiu Universal; era convins că totul este legat în imensul lanț de adevăruri și că Natura Eternă este așezată pe șapte principii sau baze, pe care uneori le numește puteri, forme, roți spirituale, surse și fântâni și că acele șapte baze există și în natura materială dezordonată, sub stăpânire. Nomenclatura lui, adoptată pentru aceste relații fundamentale, sună astfel: prima astringență, a doua tristețe sau amărăciune, a treia chin, a patra foc, a cincea lumină, a șasea sunet, iar pe a șaptea o numește FIINȚÃ sau lucrul însuși.”
Imageria lui Boehme pentru Sophia ca reflexie eternă a lui Dumnezeu amintește de una dintre accepțiunile lui Shekhinah, la origine prezența lui Dumnezeu. În textele Kabbalei, cum este Sefer ha-Zohari din secolul al XIII-lea, cele șase aspecte masculine, adică Hesed(măreție), Geburah sau Din (judecată), Tiferet (frumusețe), Hod (maiestate), Nesah (îndurare) și Yesod (temelie) sunt reflectate în a șaptea, feminina Shekhinah. În primele câteva luni din ceea ce s-a dovedit a fi anul final al vieții lui (1624), Iacob Boehme a strâns în rezumat pentru prietenii și discipolii săi ideile sale din Clavis (sau Cheie pentru scrierile sale). Când discută despre Natura Eternă și cele șapte proprietăți ale sale, clarifică faptul că cea de-a șaptea le conține pe celelalte șase:
„A șaptea proprietate este subiectul sau conținutul celorlalte șase proprietăți, în care lucrează ele, așa cum viața face în trup; iar această a șaptea proprietate este numită corect și adevărat temeiul sau locul naturii”.
Când vorbește despre a Șaptea proprietate în detaliu, Boehme subliniază din nou această integrare:
,,122. A șaptea proprietate este substanța, adică subiectul sau casa celorlalte șase, în care sunt toate
în chip substanțial asemenea sufletului în corp: prin aceasta înțelegem în special, în ceea ce privește lumea luminii, paradisul sau mugurii puterii lucrătoare.
123. Căci fiecare proprietate își face un subiect sau un obiect prin propria emanație, iar în a șaptea toate proprietătile sunt într-o temperatură, ca într-o singură substanță și ca și când ar purcede toate din Unitate, așa încât se întorc toate din nou într-un singur temei”.
Este cunoscut faptul că Boehme a studiat Kabbala cu BaIthasar Walther, medicul german care a devenit director al laboratorului chimic al Electorului din Dresda. |
Adevăr Divin
