Biserica de la Drăgănescu

Cartea descrie fiecare imagine pictată în biserica de la Drăgănești, de asemenea sunt redate picturile color.

ABSIDA DREAPTÃ

Pe semiboltă este zugrăvită Nașterea Domnnului. Cete îngerești, având steaua în mijlocul lor, cântă „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăînvoire!” Cântarea îngerească se răspândește deodată cu lumina cerească, care se revarsă împrăștiindu-se peste albastrul serafic al celei mai sfinte nopți. Pruncul Iisus este înfășat și așezat pe o masă de piatră – mereu prezentă între lucrările Părintelui Arsenie de la Sâmbăta, Prislop sau Sinaia – având la dreapta Sa pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului stând în picioare. Arătând cu mâna dreaptă înspre Pruncul cel dumnezeiesc, iar cu stânga odihnindu-se pe marginea stâncii din gura peșterii, Maica Domnului poartă pe hlamida purpurie semnele întreitei feciorii: înainte de Naștere, în timpul Nașterii și după Naștere și anume, o stea deasupra frunții și pe cei doi umeri. În partea stângă îl vedem pe dreptul Iosif având toiagul în mâna stîngă. In centrul imaginii avem închinarea păstorilor care aduc ca dar un miel, Mielului lui Dumnezeu „care ridică păcatul lumii”. În stânga îi vedem pe cei trei magi care vin călări, fiind călăuziți de raze luminoase, iar în partea dreaptă contemplăm pe îngerul Domnului care vestește păstorilor de la Betleem și lumii întregi bucuria Nașterii lui Hristos. În spatele lor se distinge silueta unui palmier.

Deasupra, pe peretele absidei avem șase medalioane cu sfinți:

Pe peretele semicircular se află:

Iisus Hristos Judecătorul ca Împărat și Arhiereu, în nimb luminos, auriu, șezând pe tron în nor deasupra heruvimilor și serafimilor, în veșmânt roșu închis, mov, cu mitră pe cap și omofor, binecuvântează cu mâna dreaptă, iar în stânga ține sprijinind pe genunchi sfânta Evanghelie deschisă la cuvintele: „Eu sânt ușa, învierea și viața” (Ioan 10,9; 11,25). Pe fondul albastru înstelat, doi îngeri înaripați se închină Domnului la dreapta și la stânga. La dreapta tronului stă Maica Domnului în picioare, purtând un veșmânt de aceeași nuanță cu al Mântuitorului Hristos, veghind rugătoare cu mâinile întinse și deschise pentru îndurare și mare milă. La stânga tronului se află sfântul Ioan Botezătorul, în aceeași stare și atitudine de rugăciune, îmbrăcat în haină din păr de cămilă. Tronul de judecată se sprijină pe doi heruvimi, lângă un postament cu vultur, sub picioarele Domnului.

Mai jos se află masa etimasiei „Fiți gata” cu Cartea Vieții pecetluită și așezată pe o mahramă deschisă pe care se odihnește porumbelul alb al Duhului Sfânt. Vedem de asemenea o sfântă cruce cu inițialele INII, patru piroane și patru serafimi care stau împrejur. De sub această masă iese o Mână a dreptății dumnezeiești, care susține cu degetul arătător printr-un inel-cunună de spini un cântar sau balanță cu ac indicator și cu două talere atârnând la capete. În dreapta balanței scrie „Binele”, iar în stânga „Răul”. Balanța înclină atârnând sub greutatea faptelor bune. Împrejur scrie: „Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și nu se va atinge de dânsele munca”.

În partea stângă:

1. Spovedania sau „judecata de bună voie”: Un creștin penitent între două vârste, în haină castanie, se află îngenuncheat smerit sub epitrahilul preotului care stă în picioare, având mâna dreaptă pe creștetul penitentului, iar cu stânga ținând sfânta cruce. În planul din spate se vede icoana împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos de pe catapeteasmă, binecuvântând cu mâna dreaptă și având sfânta Evanghelia în stânga. Prin ușile împărătești se întrevede sfânta Masă cu sfântul potir, sfeșnic, sfânta cruce și sfânta Evanghelie. Creștinul își mărturisește păcatele citindu-le de pe un sul. În ușile împărătești se află îngerul păzitor în veșmânt alb, care-i șterge cu buretele de pe același lung sul desfășurat, păcatele mărturisite. Sulul desfășurat simbolizează conștiința deschisă la spovedanie.

Lângă această imagine citim următorul text, care este o sinteză a viziunii Părintelui Arsenie despre spovedanie: „Spovedania, Taina Pocăinței, prin care puterea lui Dumnezeu, dată preoților, șterge biruințele diavolului asupra omului. Căci «păcatul» aceasta este: o conspirație între diavol și minte împotriva lui Dumnezeu, sau împotriva unei porunci a Lui, – o ascultare a omului de Satana și nu de Dumnezeu. Când aceste biruințe sunt spovedite și ispășite prin canon și necazuri, acelea nu mai au nici o «greutate» la cântarul judecății particulare. Când sunt spovedite, dar numai pe patul morții și n-a mai rămas timp de canon și îndreptare, ei vin și înfricoșează sufletul cu necaz și urgie mare. Dacă însă omul le-a ars pe pământ măcar cu o lacrimă, aceasta nu se pierde, ci poate atrage mila lui Dumnezeu. Când biruințele lor rămân consimțite întru totul toată viața și neșterse de Taina Pocăinței, omul acela – deși botezat – s-a făcut fiu «aceluia» de care a ascultat. Biruințele «lui» au toată greutatea fărădelegii și cumpliții au câștigat sufletul omului. Sufletele drepților însă ca un șuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s-au îmbogățit în Focul Duhului Sfânt.”

2. Moartea sau sfârșitul creștinesc al vieții unui creștin, așezat pe pat, cu o lumânare în mână, sufletul părăsindu-i trupul în dreptul capului, ca un șuvoi alb în aură, cu „mâinile” încrucișate. Mai jos se vede marginea unui cimitir cu cruci le mormintelor, aflat pe un țărm sau tărâm. Pe un mormânt deschis scrie: „Aștept învierea morților”, iar în fața lui un bătrân gropar stă meditând, având în mâna dreaptă un toiag-lopată. Este dezbrăcat până la brâu și
cugetă la cuvintele scrise: „Înfricoșate locuri voi să trec ... „

3. „Judecata sufletului” – cuvinte scrise deasupra balanței ținută de „degetul lui Dumnezeu”. În prima imagine îngerul păzitor aduce sufletul la judecată. În cadrul central, sufletul se află sub balanță între cele două talere, înveșmântat în alb cu nimb sau aură, privind înspăimântat spre acuzatorii săi, diavolii. În jurul sufletului sunt cuvintele dogmatice: „Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deși port ranele păcatelor ... „ Pe talerul drept al „Binelui”, care atârnă mai greu, un înger aduce sulul faptelor bune, iar pe talerul stâng al „Răului”, care este mai ușor, se află sulul faptelor rele adus la judecată de demoni. Mai jos citim comentariul psalmistului: „Omul, în cinste fiind și nepricepând, alăturatu-s-a dobitoacelor și s-a asemănat lor” (Psalmul 48,12). În partea dreaptă a imaginii picturii observăm năvala și asaltul „porților iadului”: pe mare se află balaurul, șarpele cel vechi doborât din cer, care șerpuiește peste valuri, cu gura înroșită larg deschisă și cu un corn verde deasupra capului. Din gura lui ies mai multe duhuri rele: un diavol cu două coarne, cu ochii verzi și cu privirea cruntă, îndreptându-se către sufletul de sub balanță. Din mâinile noduroase ale Părintelui Arsenie:

Știi că:

„Pe pământ ți-am ajutat
Unul de altul am ascultat.
Mie mi te-ai dat în toate zilele.
Iată-ți vezi aci, poftele și firile!
Contrazicere, tăgadă n-au fost între noi vreodată.
În lume ai fost gura noastră, cum să te lăsăm pe dinafară?
Acum toate-s gata să-ți iai plata.
Mânca-l-ar tata ... „

Alte duhuri rele cu diferite chipuri ies și se îndreaptă, împinse de flăcările gurii deschise a Șarpelui-diavol, înspre sufletul aflat la judecată, aducând fiecare învinuirile sale: un țap aduce un sul pe care scrie „copilăria”, o fiară aduce un sul pe cap, iar un alt șarpe cu un sul deschis mânat de duhul desfrânării sub chipul unei femei stricate și dezgolite. De asemenea apar alți diavoli cu aripi de liliac de noapte, unul așeazând pe talerul „Răului” un sul cu păcatele săvârșite de omul aflat la judecata particulară. În planul de jos, un text al Părintelui Arsenie explică nedumerirea și spaima de care este cuprins sufletul omului în fața acestei înfricoșate priveliști:

„Nu ne cunoști? Noi suntem «lumea și viața» ta,
Care ți-ai făcut-o chipul și asemănarea ta.
Iubirile și răutățile tale pe pământ ne-au creat pe noi.
Noi suntem egoismul tău. Noi suntem tu!
Peste noi nu treci și de noi nu scapi în veci,
Pentru că suntem una pentru totdeauna!!!”

În partea dreaptă a absidei sunt pictați cei trei sfinți mucenici militari, ca tineri ostași, stând în picioare cu capetele descoperite:

Deasupra lor veghează Ochiul lui Dumnezeu revărsând în trei raze privirea-i luminoasă peste fiecare dintre sfinți. Deasupra citim cuvintele troparului: „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”. Sus, în colțurile din dreapta și stânga picturii, contemplăm Mâna lui Dumnezeu înaureolată, binecuvântând și revărsând lumină și har. La picioarele mucenicilor, ca un postament, avem textul troparului: „Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă”. Fondul galben înstelat alcătuiește un nor care cuprinde și înalță pe cei trei mucenici. În partea de jos avem câte o scenă din viața fiecărui mucenic:

1. Sfântul mare mucenic Gheorghe ca un tânăr ostaș, stând pe un cal alb ucide cu sulița balaurul care se zvârcolește jos. În fața lui privește recunoscătoare tânăra creștină salvată la poarta cetății, care ține mâinile ridicate. În partea de sus a zidului cetății, împăratul și împărăteasa privesc cu admirație biruința mucenicului.

2. În arena forului roman, cu patru nivele, cu tribuna plină de mulțimea curioasă și gălăgioasă, pe un soclu înalt și rotund, uriașul Lie înegrit și îngenunchiat, cade pe spate, atins de mâna dreaptă a tânărului atlet creștin Nestor, dar biruit nu atât de mâna acestuia, cât mai ales de fulgerul luminos care coboară din Ochiul dumnezeiesc triunghiular aflat înapoia mucenicului lui Hristos. Pe soclu citim cuvintele Părintelui Arsenie: „Fiecare avem în noi câte un Lie, câte un Goliat, câte o scorpie de biruit: pe ucigașii virtuților”. Mai jos, în fața soclului, se află nouă trupuri de creștini-mucenici în aureole, dezbrăcați, care odihnesc aruncați și străpunși în sulițele persecutorilor.

3. Sfântul mare mucenic Dimitrie îmbrăcat ca ostaș și stând pe cal alb, vijelios, doboară cu sulița la pământ pe un ostaș păgân, strivindu-l și cu copita calului.