Drumul Crucii și Sângele Graalului

Judith von Halle s-a născut in 1972, la Berlin; a frecventat școala la Berlin și în SUA. Studii de arhitectură la Berlin, diplomă de inginer in 1998. Întâlnire cu antroposofia în 1997. Activează ca arhitectă și colaboratoare a Casei Rudolf Steiner din Berlin. Prezintă conferințe la Casa RudolfSteiner din Berlin începând din 2001.

După ce în 2004 i-au apărut stigrnatele, Judith von Halle a început să trăiască într-un mod accentuat evenimentele petrecute in vremea lui Christos. Aceste experiențe permanente, prin însăși natura lor, nu au un caracter vizionar și nici clarvăzător, ci constituie o participare efectivă, cu implicarea tuturor simțurilor omenești, la evenimentele propriu-zise. În completarea acestei metode prin care a participat la viața lui Christos, Judith von Halle a aplicat și o metodă spiritual-științifică de observare – o formă de cercetare bazată pe însăși esența propriei persoane, anume eul omenesc, care trece în deplină conștiență pragul lumii spirituale. Combinând în această carte plină de forță rezultatele obținute astfel, ea descrie tainele privitoare la diferitele evenimente ale Patimi lor lui Christos. Astfel, Misteriul de pe Golgota este prezentat în legătură cu formarea Trupului Învierii. Apoi Misteriul rănii produse de lance în coasta lui Christos și a Sângelui Graalului; și cum anume stau în legătură cele Șapte Cuvinte ale lui Christos de pe Cruce cu opririle Sale pe Via Dolorosa.

Cuvânt introductiv

Prefață

1. Misteriul de pe Golgota și formarea Trupului Învierii

Dezvoltarea arhetipului spiritual-fizic

Substratul ocult al celor trei cutremure

Despre constituția multiplă a componentelor ființiale

Pământul drept corp fizic al Spiritului lui Christos

Semnele crucificării și înnoirea aurei Pământului

II. Misteriul străpungerii cu lancea și Sângele Graalului

Mărturia lui Ioan

Evoluția și dezvoltarea superioară a trupului

Sângele eterizat: baza înnoită a vieții

Corpul fizic pe plan eteric

III. Drumul Crucii și cele Șapte Cuvinte ale lui Christos de pe Cruce

Rostirea sentinței: punctul de plecare al Drumului Crucii

Drumul Jertfei

Cele Șapte Căderi

Cele Șapte Cuvinte de pe Cruce

Transformarea sângelui încărcat de păcate

Trupul Învierii - prima structură de forțe pe calea formării Omului-Spirit

Note

Listă cu operele lui Rudolf Steiner citate în conferințe

MISTERIUL DE PE GOLGOTA

ȘI FORMAREA TRUPULUI ÎNVIERII

În expunerile ce urmează vor fi analizate din punct de vedere spiritual-științific două etape ale Misteriului de pe Golgota, care la prima vedere nu par a se afla într-o legătură nemijlocită. Totuși, în privința substraturilor lor mai adânci, ele nu trebuie să fie concepute în mod separat una de alta, chiar dacă străpungerea cu lancea – din punctul de vedere al desfășurării pur temporale a evenimentelor – nu urmează imediat după Drumul Crucii. Pe parcursul acestor însemnări se va arăta în ce măsură examinarea unui aspect poate favoriza înțelegerea celuilalt. Oricum, lucrurile sunt de-așa natură încât – dacă omul se îndreaptă spre Evenimentul Christic cu ajutorul metodelor antroposofice – relațiile pur temporale ale evenimentelor istorice se retrag tot mai mult în fundal și în fața discipolului care progresează se deschide ca într-o grandioasă panoramă o perspectivă asupra corelațiilor lor spirituale.

Dacă vrem să ne apropiem de Misteriul străpungerii cu lancea, putem să o facem din mai multe direcții, și aș vrea să subliniez faptul că explicațiile ce urmează nu au pretenția de a fi exhaustive. E adevărat și rămâne adevărat un fapt: grandiosul eveniment al istoriei omenirii, pe care îl numim și Misteriul de pe Golgota, este incomensurabil, în dimensiunea lui, pentru spiritul uman al epocii noastre, și prin aceasta poate fi o sursă inepuizabilă de revelație pentru orice om care se consacră căii spiritual-știintifice de cunoaștere. Astfel, pentru orice suflet căutător pot rezulta cele mai diverse intuiții, care – dacă sunt intuiții adevărate – nu se contrazic niciodată, ci care, oricât de diferite ar părea, pot proiecta o lumină asupra aceluiași eveniment, numai că de pe alte poziții.

Când începem să cercetăm evenimentele de la răscrucea vremurilor, simțim că interiorul nostru se îndreaptă cu dor spre evenimentul căruia îi datorăm într-un mod atât de hotărâtor libertatea noastră interioară și capacitatea de evoluție. În sufletul nostru se răspândește o dispoziție superioară de venerație, care este indispensabilă pentru munca interioară și pentru apropierea de Misteriul de pe Golgota – pentru examinarea
evenimentelor istorice și, în egală măsură, pentru munca spiritual-științifică. Așadar, atunci când, pentru a ajunge la o înțelegere a naturii speciale a rănilor lui Iisus Christos, devine necesar să cuprindem în întregime comoara de cunoaștere profundă și vastă a științei spirituale a lui Rudolf Steiner, atunci când nu ne ocupăm numai de relatările evenimentelor istorice, ci pătrundem până în domeniul pretențios al antropologiei spiritual-științifice, nici atunci, dar mai ales atunci, această dispoziție sfântă nu trebuie să ne părăsească.

Atunci când ne îndreptăm atenția spre evenimentul străpungerii cu lancea, trebuie să dăm mai înainte o serie întreagă de explicații premergătoare, pentru a putea face inteligibil evenimentul propriu-zis. Pentru a înțelege Misteriul străpungerii cu lancea ne poate fi de ajutor dacă distingem mai întâi deosebirea dintre această rană provocată de lance și restul rănilor care i-au fost pricinuite lui Christos Iisus.

Trupul Celui Înviat în dimineața Paștilor prezintă atât semnele rănii provocate prin străpungerea cu lancea, cât și cele patru semne ale pironirii pe cruce. Pe celebrul Altar de la Isenheim sunt plasate corect nu numai semnele rănilor, ci și atitudinea și gestica corp oralității lui Christos cel Înviat sunt redate cu măiestrie de Matthias Grunewald în limbajul picturii. Totuși, Grunewald a atras atenția, pe lângă aceasta, pe partea din spate a altarului, prin zugrăvirea scenei Răstignirii, asupra unei alte situații deosebite: Dacă examinăm această scenă a Răstignirii, vedem că acolo este prezentat în imagine, într-o deosebire izbitoare față de redarea fenomenului Învierii, Trupul Domnului schingiuit acoperit de răni peste tot.

Evangheliile ne arată numai într-o manieră prudentă ce chinuri a trebuit să îndure Mântuitorul încă mai înainte de a fi răstignit pe cruce.

Ei bine, dar acum se poate naște întrebarea de ce pe Trupul Învierii se disting semnele rănilor, în schimb, nu se văd urmele îngrozitoare provocate pe Trupul Domnului prin biciuire și prin căderile din timpul purtării crucii.

Dezvoltarea arhetipului spiritual-fizic

În abordarea acestei probleme nu trebuie să pornim, totuși, de la ideea – așa cum se întâmplă astăzi destul de des – că în dimineața Paștilor ar fi înviat corpul fizic material al lui Iisus din Nazareth. De aceea, să ne reamintim mai întâi, printr-o scurtă privire de ansamblu asupra rezultatelor cercetării lui Rudolf Steiner pe acest tărârn, natura deosebită a Trupului Învierii care s-a ridicat din mormânt în zorii Duminicii Paștilor.

Trupul Invierii, care s-a format în timpul coborârii Fiului lui Dumnezeu în adâncurile Pământului între Vinerea Mare și Duminica Paștilor, este pregătit, pe de o parte, de Spiritul lui Christos, care este primit în interiorul Pământului în clipa în care trupul lui Iisus trece prin moarte. Pe de altă parte, el ia naștere și prin transformarea componentei fizice și a componentei eterice a lui Iisus nathanic (Iucanic), care a murit pe cruce și care a fost preluat de Pământ în noaptea dintre Sâmbăta Mare și Duminica Paștilor. Din aceste două ingrediente este țesut Trupul Învierii, așadar, din ceea ce este corpul fizic uman, dar în condițiile pătrunderii acestuia de un Spirit Divin, care trece prin moartea umană, pentru a o birui. Ce înseamnă, în acest context, „a birui moartea”? Aici se face referire la natura umană spiritualizată, care odinioară era neatinsă de puterile vrăjmașe și care poate redeveni așa cum a fost. Rudolf Steiner a caracterizat formarea Trupului Învierii ca pe o .restabilire completă a principiilor pierdute ale evoluției omului”; Dacă un asemenea principiu a fost „pierdut”, aceasta nseamnă că el a existat cândva mai înainte. Prin Jertfa lui Christos, organizarea fizică a omului a fost transpusă într-o stare în care se afla Înainte de influențele lui Lucifer și Ahriman.

Omul trebuie să devină în viitor, din punct de vedere fizic, la fel de „neatins” cum era odinioară la ieșirea din Paradis; așa cum era el odinioară, Înainte de a se fi cufundat în lumea materială, așadar, înainte ca fizicul său să devină material și prin aceasta muritor. El va părăsi din nou Pământul în aceeași stare în care se afla din punct de vedere fizic inainte de această cădere. Acesta este (și) motivul pentru care, atunci când vorbește despre realitatea Învierii lui Christos, Pavel vorbește de „al doilea Adam” (1 Corinteni 15,47).

Dar, s-ar putea obiecta: Oare de ce forma spirituală a omului a trebuit să devină, în principiu, o formă materială, de carne și să-i întâlnească pe Lucifer și pe Ahriman astfel încât omul să devină o ființă muritoare, dacă el se va reîntoarce, totuși, la starea divină?

Era necesar ca omul să iasă din Paradis, deoarece condițiile în care el va putea intra din nou în lumea spirituală trebuie să fie cu totul altele decât cele care au existat atunci când el a părăsit lumea spirituală. Țelul Zeilor buni este acela de a lăsa ca și alte ființe, de exemplu, neamul omenesc, să devină zei. Dar o ființă poate deveni cu adevărat o ființă divină abia atunci când ea nu mai are nevoie să fie condusă de o ființă superioară. Dar în acele vremuri, care sunt cuprinse în noțiunea de Paradis, era prezentă tocmai această stare în care ființa umană neautonomă era condusă și călăuzită în permanență de lumea Zeilor. De aceea, omul trebuia să se desprindă încetul cu încetul din contactul său legat de trup cu lumea spirituală și să-și piardă, odată cu aceasta, și clarvederea naturală. Pentru a deveni independent, omul trebuia să uite totul, el trebuia să se desprindă din relația sa dată de Zei cu lumea spirituală, trebuia să se îndrepte spre materialism, pentru a ajunge mai întâi la o cunoaștere de sine și în cele din urmă la dezvoltarea Eului său.
În acest sens, se poate spune că lucrarea lui Lucifer și a lui Ahriman în perioada precreștină i-a slujit omului, până la un anumit punct, pentru dobândirea conștienței, și acest lucru a fost îngăduit de înaltele ierarhii spirituale.

Dar a venit, apoi, un moment în care influențele puterilor întunecate au devenit prea puternice. Eul, prezent doar în stare de germene – care i-a fost dăruit omului de Elohimi abia pe Pământ – nu era capabil să domine corpul astral, pe care omul îl dezvoltase deja din perioada stadiului lunar, și care devenea tot mai puternic sub influența lui Lucifer. Consecința a fost o evoluție în sensul decăderii. Corpul astral luciferic a început să aibă influență asupra corpului eteric.