Adevăr Divin
Spațiul variantelor. Gradul I (Transurfingul realității)
Cum să ne dezvoltăm intuiția și să ne alegem soarta
| Transurfingul realității – serie de mare succes (în Rusia s-a vândut în peste un milion de exemplare), a fost tradusă deja în 20 de limbi. În aceste cărți autorul ne ajută să privim și să înțelegem lumea, pe noi înșine, gândurile noastre și toate interconexiunile create, dintr-o nouă perspectivă. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Cum să ne trezim, cum să facem să nu mai fim manipulați, cum să ne dezvoltăm intuiția, cum să ne alegem destinul, iată numai câteva din subiectele prezentate în cărțile acestei serii, cărți ce au schimbat destine. Sperăm să vă fie de folos. Dar mai bine îl lăsăm pe autor să vă prezinte prima carte a seriei.
„În această carte se discută despre lucruri stranii și neobișnuite. Sunt atât de șocante, încât nu le puteți crede. Nici nu e nevoie să le credeți. Aici sunt prezentate metode cu ajutorul cărora puteți să verificați totul dumneavoastră înșivă și veți vedea cum concepția avută odinioară se năruie. Transurfingul este o tehnică viguroasă, capabilă să vă dea putere pentru a realiza imposibilul din punctul de vedere al uzanței existente și anume, să vă croiți soarta așa cum doriți. Transurfingul nu este o metodă nouă de autoperfecționare, ci este un nou mod de a gândi și a acționa pentru a bține ceea ce dorim. Nu să obținem prin strădanii, ci să primim. Nu să ne schimbăm, ci să ne întoarcem către noi înșine. ... Cu toții facem în viață multe greșeli, iar apoi ne gândim ce bine ar fi dacă am putea să întoarcem trecutul și să corectăm totul. Eu nu vă promit „un bilet dus-întors în copilărie”, dar greșelile le putem corecta, ceea ce va fi similar cu întoarcerea în trecut. Altfel spus: „Înainte, în trecut”. Sensul acestor cuvinte vă va li clar spre sfârșitul cărții. N-ați auzit niciodată și n-ați citit nicăieri ce vreau eu să vă spun. De aceea pregătiți-vă pentru ceva inedit, pe cât de uimitor, pe atât de plăcut!” |
Cuprins:
Cuvânt înainte În acest capitol se face o introducere teoretică în Murmurul stelelor dimineții Capitolul II Grupuri de oameni care au gândurile orientate în Pendulii distructivi Capitolul III Metafora „pasărea albastră” și „roata succesului” Antipodul pendulului Capitolul IV Oamenii își creează singuri probleme și piedici, iar apoi Potențiale excedentare Capitolul V De ce fiecare generație matură consideră că înainte Succesiunea generațiilor Capitolul VI De unde provin presentimentele, intuiția, prezicerile, Câmpul informațional |
Fragment:
Visurile nu se împlinesc. Murmurul stelelor dimineții
M-a trezit lătratul câinelui din vecini. Mizerabilul, totdeauna mă trezește. Ah! Cât îl urăsc! De ce trebuie să mă scol din cauza zgomotului pe care-l face javra asta? Trebuie să ies, să mă plimb puțin, să mă liniștesc cumva, să-mi domolesc dorința de a-i da foc casei vecinului. Deh! Cum e câinele, așa sunt și vecinii. În permanență cineva mă necăjește și vrea să pună mâna pe mine. Mă îmbrac plin de draci. Unde naiba îmi sunt papucii? Unde sunteți? Dacă vă găsesc, cu siguranță o să vă arunc! Afară e ceață, e umezeală. iar eu merg printr-o pădure mohorâtă, pe o potecă unde alunec mereu. Au căzut deja toate frunzele, dezgolind trunchiuri le copacilor pe jumătate uscați. Oare de ce locuiesc eu aici, în mijlocul acestei mocirle întunecate? Ia să-mi aprind o țigară! Scot țigara. N-ar trebui să fumez. Dar o fac din obișnuință. Trebuie? Chiar trebuie?’ De când a ajuns țigara să fie pentru mine o obligație? Da, îmi repugnă să fumez dimineața pe stomacul gol. Altă dată, la o petrecere îmi făcea plăcere să fumez. Țigara era un semn de mondenitate, de libertate, de stil. Dar sărbătorile trec și vin zilele cenușii, ploioase, cu o mulțime de probleme, care de care mai urâtă, ca și mizeria asta de băltoacă. Și pentru fiecare problemă mai trag câte o țigară și reintru în rutina pustiitoare. Fumul de la țigară mi-a intrat în ochi: îmi acopăr pentru o clipă ochii cu mâinile. ca un copil nemulțumit. Ce m-am săturat! Și chiar în acea clipă, ca o replică la gândurile mele, o ramură de brad, îndoindu-se cu răutate, mă pocnește zdravăn peste obraz. Ce mizerie! O rup mânios și o arunc cât colo, dar ea rămâne agățată de pom și începe să salte, să sară ca o paiață, dorind parcă să-mi demonstreze toată neputința mea de a schimba ceva în viață. Plec indispus. De fiecare dată, când am încercat să lupt cu viața aceasta, la început ea s-a dat bătută, îmbărbătându-mă parcă, dar apoi mi-a mai tras un bobârnac. Doar în filme, eroii își ating țelul măturând totul în cale. În viață nu-i așa. Viața seamănă cu jocul la ruletă. La început câștigi: o dată, de două ori, de trei ori. Îți imaginezi că ești învingător, că toată lumea îți stă la picioare. Dar până la urmă ieși în pierdere. Nu ești decât un curcan îndopat pentru sărbători, fript și apoi mâncat în acordurile muzicii și al râsetelor mesenilor. Ai greșit!... Și așa, cu gândurile astea nu tocmai vesele, am ajuns la malul mării. Valuri mărunte mușcau cu răutate din malul de nisip. Marea m-a întâmpinat neprietenoasă, cu o suflare umedă și rece. Pescăruși ghiftuiți mai ciuguleau câte ceva ici-colo. În ochii lor nu era nicio fărâmă de emoție sau de gândire, ci doar un pustiu rece și întunecat. În ochii aceștia mi s-a dezvăluit parcă toată lumea care mă înconjura, la fel de rece și vrăjmașă. Pe mal un tip aduna sticle goale. Cară-te de-aici, ciumă puturoasă! Vreau să fiu singur. Dar ăsta – nu și nu: iată că vine spre mine gloaba urâtă! Mai bine mă duc acasă. Nicăieri n-am liniște! Am obosit. Oboseala asta nu mă părăsește nici când mă odihnesc. Trăiesc de parcă aș fi în ultimele zile de carceră. De s-ar schimba totul cât mai curând: atunci voi începe o nouă viață, va fi altfel, voi putea să mă bucur de viață. Dar toate acestea vor fi în viitor. Deocamdată este aceeași tristă silnicie. Tot aștept ceva, dar viitorul acesta se lasă mult așteptat. Acum, ca de obicei, îmi voi lua micul dejun, care n-are nici un gust, e fad, și mă voi duce la plicticosul meu loc de muncă, unde va trebui să storc din mine rezultate bune, necesare nu mie, ci altcuiva. Încă o zi apăsătoare din viața mea lipsită de sens. M-a trezit murmurul stelelor dimineții. Ce vis plicticos am avut! Parcă-ar fi un crâmpei din propria-mi viață. Ce bine că a fost doar un vis! M-am întins, cu un sentiment de ușurare, întocmai ca motanul meu. Iată-l, leneșul, stă tolănit și numai după mișcarea urechilor dă semne că a luat cunoștință de prezența mea. Scoală-te, mustăciosule! Mergem să ne plimbăm. Mi-am comandat o zi însorită și am pornit-o spre mare. Cărarea ducea prin pădure; murmurul stelelor dimineții se amesteca treptat cu corul mulțimilor de glasuri ale păsărilor de tot felul. Undeva, între tufișuri, unul din glasurile păsărești era foarte vehement: „Mâncare!” Ei, ce mai ziceți de asta? Un ghemotoc pufos, micuț: cum de-i ajung puterile să glăsuiască așa de tare? Uimitor. Până acum nu m-am gândit că deși fiecare pasăre are ciripitul atât de diferit. Niciuna nu este disonantă în corul cântătoarelor. Totdeauna rezultă o simfonie perfectă pe care nu o poate reproduce nici cea mai mare orchestră. Soarele și-a trimis razele printre copaci. Strălucirea de basm a razelor a însuflețit într-o clipă adâncul pădurii, iar fluiditatea culorilor a transformat-o într-o minunăție de hologramă. Poteca m-a călăuzit grijulie spre mare. Valurile de smarald abia șopteau ceva vântului cu adiere caldă. Malul mării, deși nemărginit și pustiu, acum îmi insufla pace sufletească și liniște. ca și cum lumea noastră suprapopulată mi-ar fi rezervat special mie, acest colțișor plăcut. Sunt unii care presupun că lumea înconjurătoare este o iluzie pe care ne-o creăm noi înșine. Nu, nu am suficientă infatuare încât să afirm că toată această frumusețe este rezultatul percepției mele! Aflându-mă încă sub influența apăsătoare a visului avut, am început să-mi amintesc viața mea de dinainte, care într-adevăr era plicticoasă. lipsită de lumină. Adesea. la fel ca și mulți alții, încercam să cer de la viață ceea ce chipurile, mi s-ar fi cuvenit. Drept răspuns, viața îmi întorcea, parcă și mai indiferentă. spatele. Sfătuitorii, înțelepțiți de experiență. îmi spuneau că această lume nu ți se oferă așa de simplu și că trebuie să o cucerești. Am încercat să lupt cu viața, dar n-am obținut nimic, doar mi s-au sleit puterile. Și în cazul acesta sfătuitorii au avut un răspuns pregătit: „Nu ești cum ar trebui să fii, mai întâi schimbă-te și apoi cere ceva de la lumea aceasta”. Am încercat să lupt cu mine însumi, dar a rezultat că lucrul acesta este și mai dificil. Și iată, odată, am avut un vis: mă aflam parcă într-o rezervație naturală. Mă înconjura o frumusețe de nedescris. Mergeam și admiram toată această minunăție. În acest timp, a apărut un bătrân cu barbă albă, tare posac. După câte am înțeles, era Supraveghetorul rezervației. A început, în tăcere, să mă studieze. M-am îndreptat spre el și numai ce am deschis gura, că a și început să mă judece. Pe un ton distant mi-a spus că nu dorește să asculte nimic, că a obosit din cauza vizitatorilor capricioși și lacomi, care sunt veșnic nemulțumiți și permanent pretind câte ceva, fac gălăgie și lasă în urma lor munți de gunoaie. Am dat din cap a înțelegere și am plecat mai departe. Natura unică a rezervației pur și simplu m-a năucit. De ce până acum n-am mai venit aici? Ca vrăjit mergeam fără vreun scop și priveam împrejur. Perfecțiunea naturii înconjurătoare nu poate fi redată prin cuvinte. De aceea aveam în cap un gol extaziat. În curând a apărut din nou Supraveghetorul. Expresia aspră a feței i se mai îndulcise. Cu un semn mi-a propus să-l urmez. Ne-am urcat pe culmea unui deal înverzit, de unde ni s-a înfățișat o vale a cărei frumusețe este greu de descris. O așezare umană: căsuțe, ca niște jucării. se pierdeau în verdeață și flori ca și cum erau ilustrații la un basm. Puteai privi cu duioșie dacă n-ar fi părut într-un fel ireală. Bănuiam că așa ceva poate fi doar în vis. M-am uitat întrebător la Supraveghetor, dar el a râs în barbă ca și cum ar fi vrut să-mi spună: „Asta încă nu-i nimic!” Am coborât amândoi în vale și mi-am dat seama că nu îmi amintesc cum am ajuns în rezervație. Aș fi vrut să primesc cel puțin câteva explicații de la el. Cred că am făcut o remarcă stângace, nepotrivită. spunând că sunt grozav de fericiți cei care își pot petrece viața în mijlocul acestei frumuseți. A răspuns enervat: „Cine te oprește să fii printre ei!” Atunci am pus placa la modă, că nu toți se nasc în lux și nimeni nu-și poate alege soarta. Supraveghetorul n-a luat în seamă cuvintele mele și mi-a spus: „Tocmai asta este, că fiecare om e liber să-și aleagă oricare soartă. Singura libertate, adevărată, de care dispune omul, este libertatea de a alege. Fiecare poate să aleagă ce își dorește”. Acest raționament nu se încadra în reprezentările mele despre viață și am început să ripostez. Dar Supraveghetorul nici măcar nu a vrut să mă asculte: .. Prostule! Ai dreptul să alegi, dar nu-l folosești! Tu, pur și simplu, nu înțelegi ce înseamnă să alegi!” „E o aiureală” –nu m-am lăsat eu. „Cum pot să aleg tot ce îmi doresc? Se poate crede că în lumea asta totul este permis.” Chiar în clipa aceea am înțeles că totul se petrecea în somn. Nedumerit, n-am știut cum să mă port în atare situație stranie. Dacă nu mă înșeală memoria, i-am făcut un apropo că în somn, ca de altfel și în realitate, individul are libertatea să facă orice prostie, că în aceasta constă toată libertatea lui. Se pare că această observație nu l-a afectat și la remarca mea mi-a răspuns printr-un surâs. Realizând tot nefirescul situației (de ce m-am prins în discuție cu personajul din visul meu?) am început să mă întreb dacă nu este mai bine să mă trezesc. Bătrânul parcă mi-ar fi ghicit gândurile: „Ajunge, avem puțin timp” – mi-a spus el. „Nu m-am așteptat ca ei să-mi trimită un asemenea guguman ca tine. Va trebui totuși să-mi îndeplinesc misiunea”. Se făcea că îl întreb despre ce „misiune” este vorba și cine sunt „ei”. A trecut peste întrebările mele și mi-a spus o ghicitoare ciudată: „Fiecare om poate obține libertatea să aleagă absolut tot ce-și dorește. Iată și ghicitoarea: cum obții această libertate? Dacă reușești să dezlegi ghicitoarea, merele tale vor cădea în cer.” De unde până unde mere? Mi-am pierdut răbdarea și i-am răspuns că nu intenționez să ghicesc nimic, că doar în somn și în basme se petrec asemenea minuni și că, la urma urmei, în realitate merele cad întotdeauna în jos, pe pământ. Răspunsul lui a fost prompt: .Ajunge! Haide. trebuie să-ți arăt ceva”. Trezindu-mă, am regretat că nu-mi aminteam sfârșitul visului. Aveam totuși senzația fermă că Supraveghetorul mi-a furnizat o anume informație pe care nu o pot exprima verbal. În memorie, mi s-a întipărit doar un singur cuvânt necunoscut – Transurfing. Singurul gând care mi se învârtea în minte era acela că nu e necesar să-mi făuresc o viață mai acătării – totul este demult rânduit, fără participarea mea, dar spre binele meu. Nu trebuie să mă războiesc pentru un loc sub soare – aceasta fiind calea cea mai ineficientă. De altfel, nimeni nu-mi interzice să-mi aleg exact acea lume pe care mi-aș dori-o. La început. această idee mi s-a părut absurdă. Aș fi uitat cu totul despre acel vis, dar curând, spre marea mea uimire. am remarcat că în memorie au început să-mi apară amintiri clare despre ceea ce voia să-mi spună Supraveghetorul prin cuvântul a alege și cum anume trebuie procedat. Rezolvarea ghicitorii Supraveghetorului mi-a venit de la sine exact ca niște informații de nu se știe unde, în fiecare zi mi se dezvăluia ceva nou și de fiecare dată mă încerca o uimire uriașă, vecină cu teama. Nu sunt în stare să explic rațional de unde îmi veneau. Un singur lucru îl pot spune cu certitudine: nu din capul meu. De când am descoperit Transurfingul. (mai precis, mi s-a permis acest lucru), viața mea are alt rost acum, e plină de sens, de bucurie. Cine a creat vreodată ceva, acela știe ce bucurie și ce satisfacții îți dă creația, lucrul făcut cu propriile tale mâini. Dar aceasta nu înseamnă nimic în |