Zamolxe mi-a grăit în vis
Primește-mă, Zemolxe. precum sunt.
Iertarea ta să picure pe mine,
Pe Fiul Alb al vechiului Pământ,
Pe duhul alb al sfintelor ruine ...
Sunt un om terminat. Medicii mi-au prezis că voi mai trăi maxim șase luni și ei nu se înșeală decât arareori. Eu sunt vinovat de moartea mea. Pentru o clipă, numai pentru o clipă, am lăsat garda jos. Eram pe pământ străin, departe de patria mea și-am cedat unei tentații puerile. Am băut un singur pahar cu vin, fără a lua în seamă semnalele de alarmă din subconștientul meu. Mi-am zis că, în inima Europei, în care nimeni nu mă cunoștea și nu mă ura, nu mă pândea nimic periculos. Creierul meu de spion neconvențional. Antrenat mai mult de treizeci de ani să se apere de cele mai perfide lovituri, m-a atenționat. O stare de inexplicabilă anxietate a precedat băutul paharului de vin. Al ultimului pahar de vin din viața mea.
Ireparabilul s-a produs. Noaptea m-am simțit rău, de parcă m-ar fi lovit cea mai puternică rază psihotronică. Rațiunea mea, derutată de fenomenele neobișnuite ce se desfășurau cu viteză în organism, nu mi-a indicat corect cauza stării proaste. O trădasem și ea mă trăda, la rândul ei. Mi-am aplicat procedurile psi de eliminare a radiațiilor celor două tipuri de arme psihotronice folosite de dușmani – electromagnetice și cu infrasunete. Nici un efect. Dimineata, eram lac de transpirație și cu pielea trupului acoperită de o spuzeală roșietică. Otravă, am gândit eu încă liniștit.
O voi dezintegra cu forțele psi special antrenate. Nimic deosebit. Doar un eveniment obișnuit în cumplita încleștare nevăzută dintre noi, luptătorii pentru viitor și agenții celor care se agățau cu ghearele și cu dinții de trecutul sălbatic. Acasă! mi-a poruncit îngerul meu veghetor, hiperconștiința. Am ascultat-o. Era și timpul, nu? Mi-am adunat puținul bagaj și am prins primul avion către țară. Mi-am învins două tentative de leșin, pe timpul zborului. În aeroportul internațional Otopeni, abia vedeam și mă clătinam pe picioare. Ofițerii de intervenție m-au dus mai mult pe sus la autoturism și-au pornit direct către spitalul nostru secret. Cât eram eu de zdrobit, tot am înțeles ceva din privirile schimbate Între ei: transportau un cadavru. Corpul energetic, numit de oamenii obișnuițisuflet, se mai zbătea încă să salveze trupul muritor, însă șansele se apropiau de zero. Am închis ochii mulțumit că voi muri acasă, pe pământul neamului meu. Drumul meu prin imperiul durerii, înscris numai sub semnul datoriei, urma să se termine. Sufletul meu va pleca spre minunatele lumi astrale, mă legănam eu în vise dulci. Voi afla și eu ce înseamnă fericirea despre care am citit în cărți.
M-am trezit pe un pat alb, îmbrăcat Într-o pijama curată. Mi-era și mai rău. Un arici de foc se zbătea în cavitatea mea toracică și în cea abdominală. De pe scaunul de lângă pat, doctorul Remus Heldeș mă privea gânditor, mângâindu-și absent barba albă ca neaua.
- Ți-ai făcut-o, băiete, a concluzionat el, observând că devenisem conștient.
- Am făcut-o și plătesc.
- Plata supremă, a precizat el rece.
- Când? am vrut eu să știu.
- În maxim șase luni. Ți-am cumpărat aceste luni de viată cu o sumă imensă.
- Nu înțeleg.
- Am procurat cele mai scumpe medicamente din laboratoarele de testare ale rușilor și americanilor.
- Mulțumesc!
- N-ai pentru ce. Comandantul ți-a făcut acest dar neobișnuit.
- Generalul Gherase?!
- El. Te consideră vinovat de ratarea misiunii din Franța.
- Și-mi face daruri?
- Te pedepsește în felul său. Îți dă șase luni de viață, să-ți judeci faptele ȘI să suferi pe măsura
greșelii.
- Dar sufăr deja!
- Nu destul. Ratarea misiunii din Franța ne întârzie aplicarea planului cu câțiva ani și ...
- Și?
- Câteva mii de oameni nevinovați vor muri din cauza ta.
- Doamne!
- Scoate-l pe Dumnezeu din această ecuație!
Tu ești singurul vinovat.
- Da, recunosc.
- Vei medita și vei suferi în deplină singurătate. Vei suferi cumplit, dar nu ai voie să-ți curmi viața.
- Cunosc regulile, domnule colonel-medic. Le voi respecta întocmai.
- Sunt sigur, agent Z. Dorești ceva anume?
- Să discut un minut cu comandantul.
- Refuză să te vadă. Te-a crescut ca pe propriul fiu, de la vârsta de 16 ani, iar tu i-ai înșelat încrederea.
- Bine. De când devin paria?
- De mâine, vei putea merge. Greu, dar vei merge. Mâine, vom aplica procedura de excludere și de radiere a ta din evidențele Octogonului.
Figura dură a doctorului părea dăltuită în calcar alb. Probabil, în adâncul sufletului său, mai ascundea o sămânță de sentimente umane, cum ascundeam toți luptătorii din Octogonul Românesc. A plecat fără a-mi
arunca o privire. Eu am închis ochii și am început să-mi execut ultima pedeapsă. Autojudecarea și mustrarea de
conștiință pentru greșeala mea.
A doua zi, după miezul nopții, am fost urcat într-o dubă și transportat aproape cinci ore. Când agenții însoțitori m-au scos, Soarele se ivea deasupra unui munte falnic. Am privit în jur. O cabană mică, din bârne, stătea pleoștită sub o stâncă roasă de ploi și de vânturi. În fața ei, o mică poieniță, pătată în alb și verde, cu omăt și iarbă scurtă. O liniște grea, de mormânt, apăsa întregul loc. Păream pe altă lume.
- Ești într-o zonă nelocuită din Făgăraș, mi-a explicat agentul șef. În cabană, vei găsi acte, ceva bani și hrană de supraviețuire pentru șase luni. Apa, din izvor.
- În regulă.
- Dumnezeu să te ierte!
N-am răspuns la ultima urare auzită din gura unui fost camarad. Mă îndoiam că Dumnezeu era interesat de o ființă microscopică, de pe planeta Terra, care pe deasupra mai era și spion, cu numele de cod Z. | 
Adevăr Divin
