Educația prin iubire

Ross Campbell - medic, consilier și autor de succes - recomandă o metodă de educație prin care se urmărește formarea persoanei, și nu un simplu control al comportamentului. Premisa unei formări efici-ente este iubirea necondiționată de care copilul are nevoie pentru a se maturiza și pe care nu o poate găsi decât alături de părinți. Su-gestiile practice însoțite de povești edificatoare, dar și de încărcătură emoțională, fac din această carte un manual prețios al părintelui ideal.

Pentru că toți ne naștem, creștem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înșelăm, facem copii, divorțăm, plângem, uităm și iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinți sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, și mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubește și vrea să o protejeze.
O colecție intimă de sfaturi, probleme și soluții pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.

Asemeni valurilor furtunii ce se abate în plină beznă, societatea care nu-și găsește lumina bântuie fără rost în căutarea adevărului.

Familiile, copiii nenăscuți încă, stabilitatea, pacea și viitorul, toate sunt în primejdie în prezent.

JOSEPH STOWELL

„Mary era un copil atât de minunat și de bine-crescut”, mi-a spus îndurerată mama sa Beth, atunci când a venit împreună cu soțul ei Dan la mine ca să mă consulte.

Era un copil atât de vesel și rareori ne-a făcut probleme.

Prietenii noștri spuneau că este un copil ideal. Am încercat să-i împărtășim toate lucrurile bune pe care le trăiserăm la rândul nostru – am familiarizat-o cu biserica, muzica și sporturile. Un timp, Dan a fost chiar și la karate cu ea: Mai avea niște mici conflicte cu sora și cu fratele ei din când în când”, a continuat mama ei. „Dar acum, sunt foarte apropiați. Uneori părea foarte abătută și perioade întregi nu voia să împărtășească nimănui nimic din ceea ce i se întâmpla. Și ne-am gândit că așa e ea. În majoritatea cazurilor părea mulțumită. Mary întotdeauna a avut mulți prieteni.

Nu era necuviincioasă, deși era foarte voluntară. Era însă foarte disciplinată – a avut Dan grijă de asta. Cum e cu putință ca un copil căruia i s-a oferit totul și care părea atât de disciplinat să ajungă în halul ăsta? Nu ne-am gândit niciodată că s-ar putea apuca de droguri. Suntem total dezorientați în privința celor cu care s-a înhăitat de când a terminat facultatea. Și când te gândești că am ales un colegiu creștin tocmai pentru a preveni asemenea situații! Acum vrea să se mărite cu un imigrant ilegal – cel care bănuim de altfel că a lăsat-o gravidă. Totul e un adevărat coșmar!”

„Când ați observat prima schimbare la Mary?” am întrebat.

„Atunci când am fost la ea la facultate încă din primul an”, mi-a răspuns Dan. „Nu s-a bucurat atât de tare pe cât ne-am așteptat să ne vadă acolo, dar n-am dat prea mare importanță, pentru că notele erau bune și am avut impresia că s-a adaptat foarte bine în mediul universitar. Când notele ei au început să devină îngrijorător de proaste și tot schimba specialitatea, ne-am dat seama că e vorba de o problemă gravă. În final a absolvit, dar și-a ales facultatea care o solicita cel mai puțin.”

„V-a povestit cumva Mary cum își petrecea timpul liber?”

„Tocmai asta ne-a deranjat cel mai tare. Deși ne povestea mereu despre tot felul de lucruri în care părea implicată, n-am știut vreodată cu adevărat ce se întâmpla în viața ei socială și spirituală. Am crezut că s-a înscris într-o organizație creștină din campusul universitar și că duce o viață obișnuită pentru o studentă. Habar n-aveam că lua droguri sau că s-a încurcat cu David.

„Oare unde am greșit, dr. Campbell? Cum am putea s-o ajutăm acum? O iubim și am vrea să facem parte din existența ei, dar este atât de rece cu noi. N-aș putea spune că e chiar ostilă, dar este distantă. Nu ne vine a crede că e aceeași fată pe care am trimis-o la facultate acum câțiva ani. Ce am putea face?”

POVESTEA LUI MARY

Când am contactat-o pe Mary și am întrebat-o dacă vrea să stăm de vorbă, la început m-a refuzat. Totuși un preot al tinerilor care reușise să se apropie de ea a convins-o în final sa vină la mine. Cum stătea ea așa la mine în cabinet, am constatat că este o tânără atrăgătoare de 22 de ani, dar care părea tristă și destul de neglijentă. Se vedea că este însărcinată, se deplasa cu multă dificultate, pe chip nu i se citeau niciun fel de sentimente și părea foarte retrasă. După câteva minute de discuții diverse despre facultate, familie și prieteni, Mary a început să-mi spună o poveste foarte tristă.

„Nici nu știu prea bine de unde să încep, dr. Campbell. Îmi iubesc părinții și familia și am avut o copilărie frumoasă. Nu mi s-a întâmplat nimic îngrozitor, așa cum a fost cazul cu mulți dintre prietenii mei. Ca să spun drept, nici nu înțeleg de fapt de ce totul s-a încurcat într-o asemenea măsură. Am vrut să devin specialistă în biologie marină, dar n-am fost în stare să mă adun. Când n-am mai obținut notele necesare, mi-am pierdut orice fel de interes. Deși am avut prieteni grozavi și multe șanse la facultate, pur și simplu n-am fost fericită. Profesorii mei au încercat să mă ajute în toate felurile, dar nimic n-a mers.”

„Dar cum te descurcai în relațiile cu ceilalți înainte de facultate și cum te-ai descurcat după aceea?” am întrebat eu.

„În liceu am avut niște iubiți – în măsura în care mi-am dorit asta. N-am făcut sex, dacă asta era întrebarea, dar au existat niște băieți. La facultate a fost cam la fel. Până la David, nu m-am culcat cu nimeni altcineva. L-am cunoscut când mă angajasem chelneriță în timpul liber ca să câștig ceva bani. El era picolo – nu are încă drept de muncă. Familia lui vrea să vină și ea în Statele Unite, iar David speră să-i ajute, dar mai întâi trebuie să-și clarifice propria situație.”

„Mary, mai povestește-mi despre David”, am rugat-o eu.

„Ei bine, este o persoană minunată care ține cu adevărat la mine. Nu este foarte credincios, dar este atât de înțelegător. Îi pasă de oameni și vrea să-și ajute familia. El spune că mă iubește cu adevărat și că mă va ajuta să scap de problema drogurilor. În privința asta n-o duc prea bine – am urmat un tratament de dezintoxicare vreme de șase luni, dar nu pot spune că m-am lăsat definitiv. Un timp rezist destul de bine, apoi o iau de la capăt. M-ai putea ajuta, doctore?”

Povestea lui Mary nu este neobișnuită. Ea este sensibilă, are suflet bun și n-are intenții rele. Numai că are probleme în privința hotărârilor pe care ar trebui să le ia. Pentru că se lasă ușor convinsă, adesea persoanele mai puternice și mai egoiste profită de ea. Mary este prototipul acestui model recent de neadaptare a copiilor deveniți adulți – categorie rareori întâlnită până în perioada ultimilor ani. Acești copii minunați și aparent normali, proveniți din familii bune, ai căror părinți s-au străduit din răsputeri, sunt implicați în adevărate crize sentimentale încă din primii ani de după majorat. Pentru cei care au cunoscut-o, Mary nu părea o candidată la probleme grave sau care ar putea chiar să-i distrugă viața. Ca, de altfel, nenumărați alți copii care se trezesc în situații similare. Cum ajung acești copii și adolescenți s-o apuce pe drumuri greșite? Avem impresia că putem explica asemenea situații când tinerii provin din familii sărace, unde sunt maltratați, sau din cămine dezorganizate, în urma divorțurilor, dar nu pentru copiii crescuți în familiile creștine, iubitoare și echilibrate.

DOUÃ METODE DE EDUCAȚIE

Putem explica oare faptul că tot mai mulți copii sfârșesc prost, inclusiv cei proveniți din familii bune? Da. Există niște răspunsuri clare care explică de ce atât de mulți copii precum și părinții lor au atât de multe probleme fără precedent până acum. Aceste răspunsuri nu sunt simple, deși multe dintre probleme își au originea la nivel educațional: felul în care reacționăm în raport cu nevoile copiilor noștri. Există două formulări care rezumă felul în care părinții rezolvă nevoile copiilor lor. Unii părinți practică metoda educației prin reacție. Alții aplică o metodă proactivă la nivelul educației. Diferența-cheie în privința rezultatelor acestor atitudini la nivel educațional este următoarea:

Educația prin reacție urmărește în special ceea ce fac copiii. Educația proactivă urmărește în special de ce au nevoie copiii.

Metoda prin reacție presupune o educație care are la bază un sistem de pedepse. Metoda proactivă anticipează și încearcă să satisfacă nevoile elementare ale copiilor. Această metodă pozitivă, proactivă, este cea mai eficientă în privința educației copilului.

CHEIA EDUCAȚIEI EFICIENTE

Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza educației eficiente. Nu contează dacă ea variază ca formă de exprimare în funcție de timp și spațiu. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinții să satisfacă nevoile copilului și ca acesta să se simtă iubit cu adevărat.

Nevoile esențiale ale copiilor nu se modifică. Sigur că există factori care se schimbă – contextul, factorii externi și modalitatea de exprimare în funcție de societatea respectivă – iar modificările pe care le-am constatat în ultimele decenii îi îndreptățesc pe părinți să se îngrijoreze, complicându-le foarte mult delicata misiune de a-și crește copiii. Adesea, societatea pare că face front comun împotriva a ceea ce încercăm noi să realizăm acasă. Și totuși, în ciuda acestei realități, trebuie să nu uităm: nevoile fundamentale ale copiilor rămân aceleași. Cea mai importantă nevoie constă în faptul că ei vor să se simtă iubiți.

Majoritatea părinților își iubesc copiii, dar nu toți își exprimă afecțiunea astfel încât să se facă înțeleși sau să satisfacă întru totul nevoile copilului. Dacă mediul cultural sau comunitatea din jur corespunde suficient valorilor familiei, părinții pot adesea să fie ceva mai puțin eficienți în educație, având în vedere că altcineva le va prelua această misiune. Dar atunci când copiii se dezvoltă într-un mediu cultural total diferit față de ceea ce cred și prețuiesc părinții, sarcina de a satisface nevoile copiilor rămâne exclusiv asupra lor.actualmente, aproape că nu ne mai putem permite greșeli.