Martiriul sfinților apostoli Petru și Pavel

Singurele cărți din Sfânta Scriptură în care există date referitoare la moartea lui Petru sau vreo aluzie la acest eveniment sunt Evanghelia după Ioan, Apocalipsa aceluiași apostol, și probabil Epistola către Evrei. Toate celelalte cărți au fost scrise mai înainte ca martiriul acestui apostol să aibă loc. Aici sunt trei lucruri importante de demonstrat. Primul, că Sf. Petru a fost la Roma; al doilea, că el a fost martirizat prin crucificare; al treilea, că răstignirea s-a petrecut la Roma. Pentru toate aceste trei aspecte mărturiile cele mai evidente vin din afara Scripturii, iar argumentul cel mai puternic în acest sens este unanimitatea Părinților târzii ai Bisericii. La aceasta trebuie adăugate dovezile pe care le oferă săpăturile arheologice (cea mai interesantă este marea inscripție a Sfântului Damasus care începe cu HIC HABITASSE, probabil cea mai faimoasă inscripție creștină), frescele din catacombe și mai ales tradiția populară romană. În scrierile Părinților Bisericii găsim de asemenea mărturii indubitabile referitoare la primatul lui Petru, la stabilirea scaunului său episcopal la Roma și la supremația lui spirituală în toate Bisericile creștinătătii.

În loc de introducere: Persecuția și martiriul sfinților Petru și Pavel... 7

Hieronymus: De Viris Ilutstribus... 37
Fer. Ieronim: Despre bărbații iluștri... 41

Passio Sanctorum Apostolorum Petri et Pauli... 47
Pătimirea sfinților apostoli Petru și Pavel... 69

Martiriul sfântului apostol Pavel... 101
Martiriul sfântului apostol Petru... 108

Despre mormintele de la Roma ale sfinților Petru și Pavel... 122

Bibliografie selectivă... 148
Index general... 151

ÎN LOC DE PREFAȚÃ

Persecuția și martiriul sfinților Petru și Pavel

Șederea la Roma a lui Petru și Pavel, cei doi mari apostoli ai lui Hristos, precum martiriul lor în capitala imperiului au fost acceptate de toți creștinii de pretutindeni, din cele mai vechi timpuri și până azi, ca niște fapte istorice. Sursele scrise privitoare la aceste evenimente sunt foarte puține, căci, exceptând scrierile canonice, puțină literatură creștină din perioada începuturilor a supraviețuit nenumăratelor persecuții imperiale.

În Sfânta Scriptură există doar două sau trei cărți în care ne-am aștepta să găsim date referitoare la moartea lui Petru sau vreo aluzie la acest eveniment. Acestea sunt Evanghelia după Ioan, Apocalipsa aceluiași apostol, și probabil Epistola către Evrei. Toate celelalte cărți au fost scrise mai înainte ca martiriul acestui apostol să aibă loc. Aici sunt trei lucruri importante de demonstrat. Primul, că Sf. Petru a fost la Roma; al doilea, că el a fost martirizat prin crucificare; al treilea, că răstignirea s-a petrecut la Roma. Pentru toate aceste trei aspecte mărturiile cele mai evidente vin din afara Scripturii, iar argumentul cel mai puternic în acest sens este unaminitatea Părinților târzii ai Bisericii. La aceasta trebuie adăugate dovezile pe care le oferă săpăturile arheologice (cea mai interesantă este marea inscripție a Sfântului Damasus care începe cu HIC HABITASSE, probabil cea mai faimoasă inscripție creștină), frescele din catacombe și mai ales tradiția populară romană. În scrierile Părinților Bisericii găsim de asemenea mărturii indubitabile referitoare la primatul lui Petru, la stabilirea scaunului său episcopalla Roma și la supremația lui spirituală în toate Bisericile creștinătății.

Potrivit surselor extracanonice, cei doi apostoli ar fi mers la Roma pentru a propovădui învățătura cea nouă. Momentul venirii lui Petru la Roma este subiect de controversă. Nu vom intra aici în detalii; este însă de reținut – urmând opinia celor mai mulți savanți – că apostolul a sosit în capitala imperiului cu puțin timp înainte de moartea sa și aici a fost martirizat în timpul împăratului Nero. Mai putem spune, bazându-ne de data aceasta pe relatările din Faptele Apostolilor, că Pavel a fost judecat la Roma (în perioada primei sale predicări) și achitat, fiind nevoit să părăsescă Italia, dar ceva mai târziu s-a întors aici, înainte de moartea lui Nero, și a fost martirizat.

*

Nu există nicio dovadă în baza căreia să putem spune când a avut loc efectiv arestarea celor doi apostoli. În cazul Sf. Pavel, mesajul trimis lui Timotei în Epistola a II-a – prin care îi relatează că se află în închisoare, într-o detenție aspră, ca și cum ar fi fost „un făcător de rele” și prin care îl roagă pe acesta să vină la el înainte de sosirea iernii – sugerează o întemnițare de câteva luni. El nu se mai află în condițiile blânde din experiența sa anterioară. Epafrodit întâmpină o mare dificultate în a-l găsi.

De această dată Sf. Pavel nu are nicio îndoială cu privire la rezultatul final, căci pedeapsa cu moartea este sigură și va urma îndată ce va fi judecat. Dar, pentru un anume motiv, probabil pentru că a invocat din nou cetățenia sa romană și achitarea sa anterioară, și a apelat încă o dată la împăratul în persoană, el nu se așteaptă ca procesul său să înceapă curând.

Tradiția locală spune că apostolii au fost întemnițați vreme de nouă luni, și se pare că aceasta se confirmă în cazul Sf. Pavel. În privința Sf. Petru, este aproape sigur că procesul lui nu ar fi durat prea mult de la arestare. Poziția sa de conducător al „sectei” creștine n-ar fi putut avea prea mare importanță. În ochii legii el era doar unul dintre peregrini, un biet țăran iudeu din Galileea, care nu avea dreptul la o condiție privilegiată. Magistrații se puteau ocupa de el imediat, ca și cu oricare alt creștin de rang inferior. Nu exista niciun motiv pentru a-l ține în închisoare și a genera inutil probleme și cheltuieli. Tot ceea ce ar fi fost necesar, în privința lui, era să fie adus înaintea magistraților competenți, pentru a-i fi adresată întrebarea simplă dacă este creștin, și la recunoașterea acestui fapt, să fie condamnat imediat la oricare dintre pedepsele potrivite unor astfel de oameni și care să fie pe placul judecătorilor săi: răstignirea, expunerea în arenă, sau, dacă li se părea potrivit, munca silnică pe viață în mine sau cariere de piatră. Cei ca el erau tratați cu rapiditate, căci nu aveau drept la apel. Și pe urmă, este posibil ca autoritățile să fi spus: „Acum, că îi avem în mâinile noastre pe ambii conducători ai acestei secte blestemate, de ce ar trebui să-l așteptăm pe împărat să se întoarcă pentru a rezolva cazul? Chiar dacă Pavel este cetățean roman și a făcut apel la împărat, Nero a lăsat toată puterea în mâinile lui HeIius. De ce să nu sufere ei împreună, ba chiar în aceeași zi, chiar dacă statutul lor diferit cere pedepse diferite? Va fi o lovitură puternică pentru acești creștini, o lovitură care va băga spaima în ei și îi va face mult mai supuși și loiali Statului, și poate că îi va stârpi cu desăvârșire căci toată Roma este îngrijorată din cauza lor.”

Nu putem ști nimic cu certitudine, deoarece nimic concret nu a fost înregistrat. Tradiția reține ca loc de detenție închisoarea Mamertina, în apropiere de Capitoliu și Forum, acesta din urmă fiind locul ultimei lor captivități. Primele mărturii în această privință le avem din Faptele sfinților Processus și Martinian, un document care nu este datat mai devreme de secolul al V-lea. Despre acești doi martiri se spune că erau temnicerii de la Mamertina și că au fost botezați în închisoare de Sfântul Petru, în fântâna care încă se află acolo, despre care istoria spune că a izvorât din piatră în chip miraculos la porunca lui Petru pentru a putea săvârși botezul. În orice caz, putem afirma cu certitudine că închisoarea Mamertina, sub care se afla temnița numită Tullianum, așa cum era numită atunci, era funcțională în vremea aceea fiind cunoscută ca una dintre principalele închisori ale Romei. Este descrisă de Sallustius în relatarea sa despre conspiratorii lui Catilina:

„Există un loc numit Tullianum, la care se ajunge coborând pe partea stângă, la aproximativ doisprezece metri sub nivelul solului. Există ziduri de jur împrejurul lui și deasupra se află o cameră boltită. Întregul său aspect este aspru, întunecos, urât mirositor și îngrozitor.”

Chiar și astăzi, deși camera de deasupra a fost transformată în biserica San Pietro in Carcere, și cu toate că temnița de jos este acum legată de o scară (în timp ce odinioară foștii prizonieri erau lăsați în jos printr-o deschizătură), locul te îngrozește mai mult ca oricare altul din Roma. Temnița de jos a fost scena multor tragedii. Aici, prizonierii de stat, așa cum au fost conspiratorii catilinari, erau strangulați pe rând. Aici, Iugurtha a fost înfometat până la moarte de Marius. Aici, Vercingetorix, conducătorul galilor, a fost ucis din ordinul lui Iulius Caesar. Aici, de asemenea, Simon Bar Iona, ultimul apărător al Ierusalimului în teribilul asediu din anul 70, a fost ștrangulat la numai câțiva ani după moartea apostolilor, după ce a fost plimbat captiv pe străzile Romei, spre triumful lui Titus. Chiar și astăzi, locul este plin de mister. Descrierea lui Charles Dickens este binecunoscută, însă merită amintită aici:

„Este mică și cu un acoperiș jos, iar groaza și tristețea adâncă cuprind vechea temniță în întregime, ca și cum ar ieșit la iveală din podea, alcătuind o ceață întunecată... Totul este foarte tăcut și cu o atmosferă funerară; iar închisorile de jos sunt atât de tăinuite, cuprinse de beznă, stătute și goale, încât acest mic punct întunecat devine un vis într-un vis.”

Dacă există un aspect asupra căruia criticii moderni tind să arate o lipsă totală de imaginație istorică, acesta este în mod sigur data martiriului apostolilor Petru și Pavel. Iată o problemă asupra căreia, pe lângă toate celelaltele, tradiției romane ar trebui să i se acorde încredere. Alte locuri și alte persoane ar putea fi puse sub semnul întrebării în această privință. Nu există niciun motiv pentru care, de exemplu, compilatorul romanelor clementine, trăind departe în Răsărit, ar fi putut deține informații clare în privința acestui subiect.