II. IERARHIA SEPHIROTICÃ
Kether-Coroana, numită și Kether elyon, Coroana supremă printre toate celelalte coroane divine, sephirothuri sau Principii universale, este întreaga Realitate increată și infinită a lui Dumnezeu. Nimic nu este în afara ei. Neantul nu există, pentru că, dacă ar exista, nu ar mai fi neant ci realitate din Realitatea sa. Kether, singura Realitate, pe de o parte, rămâne ascunsă în sine însăși, în transcendența sa absolută și, pe de altă parte, se manifestă ca Imanență increată, în sânul propriei sale reflectări tranzitorii, creația. Kether este Sinele, este Ipseitate pură, Esență supra-inteligibilă, Unitate fără urmă de dualitate. Este Realitatea fără condiție, fără nici o determinare: în Ea, Dumnezeu este ceea ce este dincolo de Ființă; căci Ființa nu face parte din Realul în Sine ci este prima lui afirmare. Kether săIășluiește în Esența sa, în Supra-Ființa sa, mai mult decât conștientă de Sine însăși, fără să vrea ceva și fără să acționeze în vreun fel, căci Esența sa este totul, în Ea totul este Tot fără cea mai mică restricție, distincție, opoziție sau relație. Aici nu există nici subiect, nici obiect, nici cauză, nici efect; nu există decât Unu fără al doilea, Ipseitate fără alteritate, Totalitate indivizibilă. Kether, în Esența sa pură și absolută, nu are aspecte; Ea este Realitatea etern misterioasă; nu există altceva care să poată fi comparat cu ea sau să i se poată asocia. Nu am putea vorbi despre ea decât cu condiția să negăm ceea ce Ea nu este sau să o situăm deasupra a Tot ce este inteligibil, deci să o de semnăm prin termeni care să fie negativi sau superlativi sau cel puțin interogativi. Astfel, Kabbala referindu-se la Kether în sine o numește: Ain, „Neant”, Absența oricărei realități determinate sau condiționate: Non-Ființa sau Supra-Ființa, Non-Cauza, Absolutul; En Soph, „Non-limită”, Infinitul; Raza de-Razin, „Misterul Misterelor”, Suprainteligibilul sau Supraconștientul; Mi, „Cine?”, „eternul Obiect al căutărilor”; Attika de Anikin, „Bătrânul Bătrânilor” sau Principiul tuturor Principiilor universale; „Bătrânul venerabil” sau Principiul suprem. Infinitatea absolută a Esenței supreme, Ipseitatea pură a lui Kether exclude orice Alteritate și, pornind de aici, orice cunoaștere a Ei: „Infinitul (En-Soph) nu poate fi cunoscut, pentru că nu am putea cunoaște ceea ce nu are nici început, nici sfârșit. .. Ce este începutul? Este Punctul suprem. începutul a tot, ascuns în Gândirea (divină, sinonimă cu Hokhmah, „înțelepciunea” supremă ce emană din Kether), și tot el este sfârșitul (oricărei emanații)... Dar dincolo de el (în Kether, Infinitul pur) nu există sfârșit, nici al intenției, nici al luminii, nici al „făcliei”; toate luminile depind de ea (Kether), dar ea nu poate fi atinsă. Este o Voință supremă, mai misterioasă decât toate Misterele. Este „Neantul” (Ain, care este Absolutul) (Zohar, Peqllde, 239a). În același timp, Kether nu este doar Realitatea ce exclude tot ce nu este ea-însăși, ci, de asemenea, cea care include totul pentru că nu există nimic în afara ei. Kether exclude, în calitate de Ain-„Neantul”, tot ceea ce nu este ea-însăși. Ea include, fiindcă este En-Soph, sau Infinitul, ce cuprinde, în Unitatea Sa fără margini, tot ce este posibil. Astfel, fiind în întregime dincolo de ființă și de cunoaștere, în Esența Sa non-cauzaIă, singura Realitate, datorită Nelimitării Sale, capătă conștiința Posibilităților sale universale. Prin intermediul Ființei Sale cauzale, inteligentă și inteligibilă, Ea se cunoaște și Se afirmă ca Principiu ontologic necesar și unic: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ehyeh ase/zer Ehyeh) (Exod 3, 14) „Eu sunt Cel dintâi, Eu sunt Cel de pe urmă și afară de Mine nu este alt Dumnezeu! Cine este ca Mine să vorbească, să se facă cunoscut, să-Mi dovedească!... Este oare alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă (Ființă necesară), nu cunosc alta”. (Is 44, 6-8) „Înaintea Mea n-a fost făcut (nu s-a manifestat) nici un Dumnezeu și după Mine nu va fi altul. .. Eu sunt Dumnezeu”. Iibid., 43,10-13) În Unitatea absolută a Supra-Ființei Sale (Ain), Kether nu poartă nici o urmă a multiplului și transcende Unitatea cauzală a Ființei Sale (Ehyeh) care conține, în Entitatea Aspectelor Sale inteligibile (adică, sephirothurile arhetipurile multitudinii cosmice: dualitatea în principiu. Dar Unitatea Ființei depășește, în același timp, orice dualism prin Infinitatea Sa ce se integrează – etern și fără nici o mișcare – în Esența pură și non-duaIă: Supra-Ființa. Așadar nu există sciziune în Unu, nici separare între Ființa și Supra-Ființa sau Non-Ființa sa, dar nu există nici confuzie ierarhică între ele. Dacă Non-Ființa cuprinde în mod indistinct Ființa – a cărei Esență pură și indeterminată este – ea nu „este” totuși, neavând nevoie să „fie”, pentru a fi reală; la fel, Ființa, deși „fiind” Non-Ființa, prin identitate esențială cu ea, nu este același lucru cu Non-Ființa în determinarea sa primară și ontologică. Kether este, așadar, Principiul care se identifică în același timp cu Ain și cu Ehyeh, fără a aboli ierarhia gradelor universale; cu alte cuvinte, Kether este En Soph care, în Omniposibilitatea Sa, cuprinde în sine atât Ființa, cât și Non-Ființa, lăsându-i fiecăreia posibilitatea caracterului său propriu. De aceea, atunci când cercetăm această Unitate infinită care îmbrățișează totul, se vorbește de Kether sau de En Soph; și când vrem să desemnăm unul sau celălalt din cele două Aspecte Supreme ale Sale, ne referim fie la Ain, fie la Ehyeh.
|