Cel mai căutat thriller al momentului – SIMBOLUL PIERDUT, de Dan Brown – a apărut în limba română! Volumul păstrează matrița copertei originale elegant codificată și ne oferă o incursiune fascinantă în lumea tainică a masoneriei. Acțiunea cărții, desfășurată în încăperile, tunelurile și templele secrete din Washington D.C., se îndreaptă într-un ritm amețitor spre un final cu totul surprinzător.
Simbolul pierdut îl are drept protagonist pe fascinantul profesor de simbologie de la Universitatea din Harvard, Robert Langdon, pe care l-am cunoscut în Codul lui da Vinci și Îngeri și demoni.

Subiectul
Romanul este o cursă uluitoare prin lumea simbolurilor și a codurilor masonice care traversează întreaga istorie a capitalei americane, de aceasta dată, la fel de bogată în simboluri ancestrale precum capitalele europene decodificate în romanele anterioare din această serie a lui Dan Brown – Paris, Roma și Londra. Aflat acum în căutararea simbolului pierdut, Robert Langdon se lansează alert în operațiunea de salvare de la moarte a unui vechi prieten, un mason respectabil, Peter Solomon, și o cunoaște pe sora acestuia Catherine, o cercetătoare redutabilă în domeniul noeticii – știința nouă dedicată studiului gândurilor umane și forței acestora. Timpul acțiunii se concentrează în 12 ore de neuitat, presărate, după rețeta unică – marca Dan Brown, cu repere și explicații encicliopedice care traversează istoria omenirii. De altfel, suntem avertizați, încă de la început, că „toate ritualurile, informațiile științifice, operele de artă și monumentele la care se face referire în roman sunt reale“. De la arhitectura Capitoliului ori a Obeliscului, la Cifrul francmasonic, de la puterea gândurilor, la cele mai secrete descoperiri științifice legate de potențialul studiului acestora în evoluția umanității, se țese o poveste inedită, pregătind un final surprinzător suspendat între știință și credință.

Pregătirea
Pregătirea romanului a durat 6 ani, timp în care o documentare foarte laborioasă și talentul înnăscut al lui Dan Brown și-au reconfirmat supremația în industria editorială mondială. Rezultatul – un thriller de excepție, așa cum se așteptau toți specialiștii, care a înregistrat deja cele mai mari tiraje inițiale din lume și cifre de vânzări spectaculoase încă din 14 septembrie, data apariției ediției în limba engleză. Sau, așa cum declara autorul, „o carte pe care mi-ar plăcea să o citesc“.
Anunțat inițial cu un alt titlu, Cheia lui Solomon, noul roman este astfel conceput încât să devină rapid un bestseller.

Casa Templului

20.33

Secretul este să știi cum să mori.
Încă de la începuturile timpului, secretul a fost întotdeauna să știi cum să mori.
Inițiatul de treizeci și patru de ani privi în jos, spre craniul uman pe care îl ținea în palme. Țeasta, aidoma unui bol, era plină cu vin roșu ca sângele.
„Bea, își spuse. Nu ai de ce să te temi.”
Așa cum cerea tradiția, își începuse călătoria în veșmântul ritualic al ereticului medieval dus la eșafod, cu cămașa largă deschisă sus, lăsând să i se vadă pieptul palid, cu pantalonul ridicat până la genunchi pe piciorul stâng și mâneca dreaptă suflecată până la cot. În jurul gâtului îi atârna greu un laț din sfoară – un „cablu de remorcă”, așa cum îl numeau confrații. In seara aceasta însă, la fel ca frații care îl priveau, era înveșmântat aidoma unui maestru.
Toți cei care îl înconjurau purtau veșmintele de gală: șorțuri din piele de oaie, eșarfe și mănuși albe. La gât le atârnau giuvaierurile ceremoniale ce scânteiau în lumina palidă, asemenea unor ochi fantomatici. Mulți dintre cei prezenți dețineau poziții de putere în societate, însă inițiatul știa că titlurile lor lumești nu însemnau nimic între zidurile acestea. Aici, toți erau egali, frați jurați, uniți printr-o legătură mistică.
Trecându-și privirile pe deasupra lor, inițiatul se întrebă cine din exterior ar putea crede vreodată că toți acești oameni se reunesc cu adevărat într-un singur loc ... și mai cu seamă în acest loc. Încăperea avea aerul unui sanctuar din lumea antică.
Adevărul însă era si mai bizar.
„Mă aflu la numai câteva străzi de Casa Albă.”
Colosala construcție situată la numărul 1733 pe Sixteenth Street NW în Washington, DC, era o copie a unui templu precreștin, templul regelui Mausol, mausoleul original ... locul în care ești dus după moarte. Nară, la intrarea principală, doi sfincși de câte șaptesprezece tone fiecare străjuiau ușile din bronz. Interiorul era un labirint de încăperi ritualice, săli, galerii închise, biblioteci și chiar un zid gol pe dinăuntru, în care se aflau rămășițele trupești a doi oameni. Inițiatului i se spusese că fiece încăpere a acestei clădiri adăpostea un secret; el știa însă că nici una nu avea secrete mai mari decât uriașa sală în care îngenunchease el acum, ținând în palme craniul.
Sala Templului.
Încăperea era un cub perfect. Cavernos. Plafonul se afla la uluitoarea înălțime de treizeci de metri, susținut de coloane monolitice din granit verde. O galerie etajată, cu scaune din lemn de nuc rusesc și piele lucrată manual, înconjura încăperea. Zidul vestic era dominat de un tron înalt de zece metri, în fața căruia se afla o orgă mascată. Zidurile erau un veritabil caleidoscop de simboluri străvechi ... egiptene, iudaice, astronomice, alchimice și altele, încă necunoscute.
În seara aceasta, Sala Templului era iluminată de lumânări dispuse într-un aranjament precis. Strălucirea lor slabă era intensificată doar de razele palide ale lunii, care pătrundeau prin amplul oculus din plafon și cădeau pe cel mai frapant obiect din încăpere: un enorm altar cioplit dintr-un bloc de marmură belgiană neagră, lustruită, situat exact în centrul sălii pătrate.
„Secretul este să știi CUM să mori”, își aminti inițiatul.
– E timpul, șopti un glas.
Inițiatul își îndreptă privirea spre distinsa siluetă înveșmântată în alb, din fața lui. Maestrul Adorator Suprem. Omul, a cărui vârstă bătea spre șaizeci de ani, era o îndrăgită personalitate a vieții americane, un bărbat robust și extrem de bogat. Părul lui, odinioară negru, căpătase tonuri argintii, iar chipul reflecta un intelect viguros și o viață marcată de putere.
– Depune jurământul, îi spuse Maestrul Adorator, cu o voce moale aidoma fulgilor de zăpadă. Încheie-ți călătoria!
Drumul inițiatului, la fel ca toate aceste călătorii, începuse de la primul grad. În noaptea aceea de demult, într-un ritual asemănător cu cel de azi, Maestrul Adorator îl legase la ochi cu o bandă de catifea, îi apăsase pe pieptul gol un pumnal ceremonial și îl întrebase:
– Declari cu toată seriozitatea, pe onoarea ta, neinfluențat de scopuri mercenare sau altcum injuste, că liber și de bunăvoie te oferi candidat pentru misterele și privilegiile acestei confrerii?
– Declar, mințise inițiatul.
– Atunci, acesta să fie un spin în conștiința ta, îl avertizase maestrul, iar moartea fulgerătoare să te lovească dacă vei trăda vreodată tainele ce îți vor fi împărtășite.
La vremea aceea, inițiatul nu simțise nici o teamă. „Niciodată nu vor ști care e adevăratul meu scop aici.”
În seara asta însă, în Sala Templului domnea un aer aproape palpabil de sinistră solemnitate, iar în minte îi reveniră avertismentele ce-i fuseseră date pe parcursul călătoriei, amenințări cu teribile consecințe care-l vor aștepta dacă va dezvălui cuiva secretele pe cale să le afle: Gâtul tăiat de la o ureche la alta ... limba smulsă din rădăcină ... măruntaiele scoase și arse ... împrăștiate în cele patru zări ... inima smulsă și dată jivinelor pădurii ...
– Frate, continuă maestrul, așezând o mână pe umărul inițiatului.
Rostește jurământul final.
Îmbărbătându-se pentru această ultimă etapă a călătoriei, inițiatul își mișcă ușor trupul musculos și își îndreptă din nou atenția spre craniul din palme. În lumina lumânărilor, vinul rubiniu părea aproape negru. În încăpere se așternuse o tăcere mormântală, iar el simțea asupră-i ochii tuturor, așteptându-l să-și rostească ultimul jurământ și astfel să se alăture elitei lor.
„În seara asta, își spuse el, între zidurile de aici se petrece un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată, în întreaga istorie a confreriei. Nici măcar o dată, de secole.”
Știa că asta va fi scânteia ... și că-i va conferi lui puteri incredibile. Energizat, trase aer în piept și rosti cu glas tare aceleași cuvinte pe care nenumărați bărbați le rostiseră înaintea lui, în țări de pe întreg cuprinsul lumii:
– Fie ca acest vin pe care îl beau acum să devină pentru mine otravă mortală ... dacă îmi voi încălca vreodată, cu intenție sau cu bună știință, jurământul.
Cuvintele lui reverberară în încăperea cavernoasă. Apoi se asternu linistea.
Reprimându-și un tremur al mâinilor, inițiatul duse craniul la gură si simți osul atingându-i buzele. Închise ochii și înclină bolul, sorbind vinul cu înghițituri mari, prelungi. Când înghiți și ultimul strop, lăsă craniul jos. pentru o clipă, își simți plămânii încordându-se, iar inima începu să-i bata nebunește. „Dumnezeule, și-au dat seama!” Apoi, la fel de repede cum apăruse, oribila senzație dispăru.
O căldură plăcută i se răspândi în vene. Inițiatul răsuflă și zâmbi în sinea sa în vreme ce-și îndrepta privirea către ochii cenușii, nebănuitori, ai celui care cu atâta nesocotință îl primise în cele mai secrete rânduri ale confreriei.
„Curând vei pierde tot ce ai mai drag pe lume.”