Capitlolul întâi. PERSPECTIVÃ ISTORICÃ ASUPRA TEORIEI VIEȚILOR SUCCESIVE
INDIA. Doctrina vieților succesive sau reîncarnarea este denumită științific Palingeneza, cuvânt format din termenii grecești Palin (din nou) și Geneză (naștere). Remarcabil este faptul că acest concept a fost formulat încă din zorii civilizației, în India Antică, într-o epocă ce se pierde în negura istoriei; de altfel, încă din vechime, populațiile din Asia și din Grecia au crezut în nemurirea sufletului, iar unele dintre acestea au fost preocupate să afle dacă acest suflet era creat în momentul nașterii sau existase și anterior concepției. India reprezintă probabil leagănul intelectual al umanității, fapt care se întrevede dacă citim Vedele și Baghavad Cita. Iată câteva citate care pledează în favoarea nemuririi sufletului:
«Sufletul nu se naște și nici nu moare vreodată; el nu s-a născut vreodată si nu trebuie să renască; fără naștere, fără sfârșit veșnic, vechi de când lumea, sufletul nu moare atunci când moare corpul. Cum oare cel care știe că sufletul e nepieritor, etern, nenăscut și nesfârșit, ar putea să-l omoare pe cineva? La fel cum ne aruncăm hainele învechite pentru a ne îmbrăca cu veșminte noi, tot așa sufletul părăsește corpurile învechite pentru a se înveșmânta în noi trupuri. Eu am fost născut de multe ori și tu la fel, Arjuna; eu îmi cunosc toate viețile mele anterioare, dar tu nu le cunoști încă ... »
Doctrina vedică afirmă veșnicia sufletului cât și evoluția sa progresivă prin încarnările multiple, care au ca scop distrugerea oricărei dorințe și idei de recompensă personală pe acest pământ iar zeul instructor își reconfirmă aceste deziderate, vorbindu-i regelui Arjuna: «Aceste suflete purificate, care au atins perfecțiunea supremă, ajung la mine și nu se mai întorc în această viață trecătoare, loc al tuturor relelor și stricăciunilor.
Lumile se vor reîntoarce la Brahma, o, Arjuna, dar cel care ajunge la sânul meu nu se mai întoarce pe pământ. .. »
Persia și Grecia. În mazdeism, care este religia perșilor, găsim expresia unei concepții înaintate, cea a recompensei finale acordate tuturor creaturilor, nu înainte ca acestea să sufere încercări expiatorii pentru ca sufletul să-și merite fericirea veșnică. Mazdeismul, deci, alungă ideea unui infern veșnic care ar fi în contradicție absolută cu fericirea Autorului tuturor ființelor. În Grecia, pitagora a fost primul care a introdus doctrina renașterii sufletului, doctrină pe care a cunoscut-o în timpul peregrinărilor sale în Egipt și în Persia. Existau, de fapt, două doctrine; una rezervată inițiaților care frecventau misterele, și alta destinată mulțimii, oamenilor de rând; aceasta din urmă a dat naștere erorii numită metempsihoză. Pentru cei inițiați, ascensiunea sufletului era graduală și progresivă, fără regresiuni în regnurile inferioare, în timp ce poporului de rând, incult, i se spunea că sufletele răufăcătoare urmau să renască în trupuri de animale, după legea karmei, a pedepselor și recompenselor, după cum vorbește Timeu din Locros, unul din filosofii pitagoricieni care a trăit în secolul V î.H.: «Pentru aceste rațiuni s-au stabilit erori trecătoare bazate pe credința în trans-migrarea sufletelor (metempsihoza), în așa fel încât, de pildă, sufletele bărbaților timizi să se transfere după moarte în trup de femeie, expuse fiind disprețului și abuzurilor; sufletele crimina1ilor să transmigreze în trupul animalelor feroce pentru a-și primi pedeapsa; cele ale lacomilor să transmigreze în corpul porcilor și mistreților; cele ale leneșilor, paraziților, ignoranților și nebunilor să se transfere în corpul animalelor acvatice.»
În Grecia Antică, trebuie să remarcăm faptul că Herodot, vorbind despre doctrina egiptenilor, a prevăzut necesitatea transmigrării sufletului prin filiera animală, însă îi atribuia un caracter de penalitate, care a si confirmat de altfel eroarea metempsihozei. Cu toate acestea, părintele istoriei credea că sufletele purificate pot evolua pe alte astre ale cerului. El afirma că hierofanții persanului Mithra erau reprezentări ale transmigrației sufletelor în corpurile celeste, sub simbolul misterios al unei scări cu șapte trepte, fiecare din alt aliaj, care simbolizau cele șapte astre ce denumesc cele șapte zile ale săptămânii, dispuse însă într-o ordine inversată, după cum precizează Celsius: Saturn, Venus, Jupiter, Mercur, Marte, Luna si Soarele.
În concluzie, în antichitatea greacă existau două învățături, una pentru mulțime (exeoterică), alta pentru oamenii inteligenți (esoterică), cărora li se releva adevărul după ce erau inițiați în ceea ce se numea mistere. Aristofan si SofocIe denumesc misterele cu expresia speranțele morții. Iar Porfirus spune: «Sufletul nostru trebuie să fie în momentul morții așa cum era pe timpul misterelor: scutit de patimi, de dorințe, de ură și de furie». Vedem deci care era importanța morală și civilizatorie a misterelor; de altfel, inițiaților li se revela doctrina secretă despre: 1. Unitatea dumnezeirii; 2. Pluralitatea lumilor și rotația pământului în jurul axei sale și a soarelui, după cum ne-au învățat mai târziu Copernic și Galilei; 3. Multiplicitatea vieților succesive ale sufletului. Platon a adoptat ideea pitagoriciană a palingenezei, pe care a expus-o în dialogul Phedon, bazându-se pe două rațiuni principale. Prima afirmă că, în natură, moartea succedându-i vieții, este logic să admitem că și viața îi succede morții, întrucât dacă nimic nu s-ar naște din nimic iar ființele pe care le vedem murind nu ar mai reveni la viață, totul s-ar sfârși prin a se afunda în moartea veșnică. În al doilea rând, marele filosof grec se baza pe existența reminiscențelor, în¬trucât, în opinia sa, a învăța înseamnă a ne reaminti. Or, spune el, dacă sufletul nostru își amintește că a trăit înainte de a se pogorî într-un corp, de ce n-aș crede că, părăsindu-l, ar putea însufleți succesiv multe alte corpuri? Mai apoi, Platon afirmă că sufletul, debarasat de toate imperfecțiunile sale, atașându-se de valorile și virtuțile divine, devine la rându-i sacru și nu se mai reîncarnează pe pământ. Dar, înainte de a ajunge la acest salt evolutiv, sufletele își petrec mii de ani în Hades, iar atunci când trebuie să revină pe pământ mai întâi beau din apa râului Lethe, râul uitării, care le șterge amintirea existențelor anterioare.
|
Adevăr Divin
