Imaginea controversată a omului
.
În anul 1970 cunoscutul biolog Ludwig von Bertalanffy și-a intitulat una din cărțile sale: „ ... dar despre om nu știm nimic, și încă în anul 1984 întâlnirea pe temă umanistă din Salzburg a pus sub semnul întrebării: „Ce știe medicina despre om?"
Imaginea noastră despre om este încă controversată. Pentru că despre aceasta este vorba mereu: este omul acest trup din carne? Dar oare nu e mult prea evident: fiecare va spune, atunci când vorbește despre acest trup, că are un trup. Cât de natural separăm acest trup de Eul nostru, cum îl facem o proprietate diferită de acest Eu! Prin urmare se vorbește – spre deosebire de acest trup – de un „suflet". Da, dar ce este acest suflet? Ce închipuim când folosim acest cuvânt?
Despre această dimensiune lipsă vom discuta acum, aici. Deoarece ea este cea care ne permite să recunoaștem acele legături ascunse, care decurg din spatele fațadei aparițiilor exterioare; o fațadă, de-a lungul căreia alergăm – să fim sinceri – destul de nedumeriți și fără nici o bănuială. Există încă, din păcate, un secret cu privire la întrupare. Privește bineînțeles mai puțin partea trupească a existenței noastre, și mai mult tot ceea ce de fapt constituie existența ființei umane. Iar pentru aceasta este necesar să analizăm această existență a ființei noastre din punct de vedere spiritual.
Omul este spirit!
Bineînțeles: poate mă folosesc de o noțiune care pentru unii dintre dumneavoastră e vagă, fără conținut și care nu posedă nici o putere de afirmație adevărată. Dacă întrebați pe cineva: „Ce este oare spiritul?", cel întrebat va fi probabil mai întâi surprins și apoi va răspunde probabil: „inteligența ... , rațiunea ... ", aproape nimeni nu va spune: ,,Acesta sunt eu însumi!" În această nerecunoaștere a propriei firi zace întreaga noastră tragedie omenească. Această făptură numită om trăiește de secole aici, pe acest astru și încă se mai dezminte în mare parte pe el însuși, pentru că jocul intelectual și cultivarea îndoielii îi sunt mai importante decât strigătul din interior. Dar atâta timp cât omul nu are o imagine clară despre el însuși, îi lipsește punctul de plecare pentru toate reflecțiile sale. Desigur că atunci el nu este în stare să judece ce anume îi folosește cu adevărat, în sensul determinării existentei sale.
De aceea trebuie spus de la început cu claritate: sâmburele nostru intern, Eul nostru adevărat, e spirit. Dar nu confundați vă rog, această noțiune cu inteligența terestră, cu intelectul sau cu judecata. Rațiunea, pe care o considerăm atât de des a fi spiritul – doar așa numim noi o activitate pur intelectuală, ca ,,muncă spirituală" – această rațiune este numai un mecanism de salvare a informațiilor, un aparat de combinare, care poate fi imitat de un calculator, folosit în scopuri pur pământești. În procesele de gândire obiective, raționale, de exemplu în tehnică, acest aparat este în stare de realizări considerabile. Dar așa cum computerul este legat de substanța aparatului, așa-numitul „hard-ware", și rațiunea are nevoie de aparatul material al creierului. Spiritul însă este de cu totul altă natură, și anume imaterială. Veți fi poate tentat să spuneți: „Păi da, aceasta este o afirmație. Și unde este dovada?"
Dați-mi voie să vă spun ceva esențial cu privire la aceasta: numai lucrurile pământești se pot dovedi prin mijloace materiale, dar adevărul, care depășește granițele materiei, niciodată nu se poate demonstra în acest mod! Vreau să vă mai spun și ce acest lucru este așa și nu poate fi niciodată altfel. Prin „dovedire" înțelegem procesul de a face ceva examinabil prin și pentru simțurile noastre. Dar aceste simțuri sunt: văzul, a mirosul, gustul și simțul tactil. Ele sunt legate în întregime trupul nostru material. Însă extrasenzorialitatea poate fi percepută în acest fel, tot atât de puțin cât am fi în stare să scoatem apă cu o plasă de prins pești. În cel mai fericit caz rămân agățați câțiva stropi. Aceștia sunt, raportat la tema noastră, aproximativ rezultatele parapsihologiei. Dobândirea cunoașterii nu se poate realiza niciodată pe această cale.
Dovada spiritului o puteți găsi numai în spirit. Și acolo îl veți și găsi; doar îl purtați în dumneavoastră. În știință există așa-numita „teorie informațională". Acesta este un nume cam pompos pentru un fapt în fond foarte simplu, și anume că într-un recipient de un litru nu se pot introduce doi litri. Sau cu alte cuvinte și în mod mai general: nimic nu se poate întrece pe sine însuși, nimic nu poate trece peste delimitările ce îi sunt trasate prin felul lui de a fi. Însă totuși sunteți în stare să înțelegeți, să simțiți, să trăiți iubirea și ura, bucuria și tristețea, frumusețea, mulțumirea, pe scurt valori extramateriale. În sensul teoriei informaționale științifice chiar aici este cuprinsă dovada că purtăm în noi imaterialul, pentru că altfel ne-ar fi lipsit capacitatea de înțelegere.
Chiar și oamenii de știință recunoscuți nu se mai tem astăzi să-i spună acestui spirit pe nume. Sir John Eccles, cercetător al creierului uman, deținător al premiului Nobel, scrie în lucrarea sa „Eul și creierul său", în felul următor:
» Creierul, ca și mașină neuronală, nu poate, în principiu să efectueze integrarea cerută – (se face referire la priceperea tuturor acelor lucruri importante care îndeplineau existența ființei noastre). Pentru aceasta e nevoie de un spirit activ și independent, care folosește creierul ca instrument. «
Această recunoaștere a unui om de știință confirmă exact necesitatea despre care s-a vorbit deja de mult în cartea „In Lumina Adevărului", Mesajul Graalului, de Abd-ru-shin. Acolo se zice:
»Trebuie să învățăm în sfârșit să facem distincție între spirit și intelect, între nucleul viu al omului și unealta sa! « (Conferința „A fost odată ... !") |
Adevăr Divin
