Răsplătirea ta eternă

În această carte provocatoare, dr. Lutzer ne dă motive întemeiate pentru care nu vor exista lacrimi în cer. Când vom reflecta asupra modului în care am trăit pentru Cristos, s-ar putea să plângem de cealaltă parte a porților cerești.

Această carte pune în discuție concepțiile greșite, larg răspândite, despre scaunul de judecată, concepții care au redus semnificația acestuia. Deși creștinii sunt justificați prin credință, Cristos îi va judeca totuși „după binele sau răul pe care-l [vor fi făcut când [trăiau] în trup” (2 Corinteni 5: 10). Felul bun sau rău în care ne purtăm aici ar putea, într-adevăr, să determine statutul nostru în cer pentru veșnicia întreagă.

Dumnezeu caută o mireasă care să stea cu Cristos pe tronul Său și să domnească cu El pe veci. Însă în această viață suntem încercați pentru a determina dacă suntem vrednici de o așa înaltă onoare. Dr. Lutzer crede că doar celor care vor auzi „Bine, rob bun și credincios!” li se vor acorda cele mai înalte privilegii posibile. Mulți alții vor fi mustrați de Cristos și „[vor rămâne] de rușine” atunci când Se va arăta El (1 Ioan 2:28).

Fii pregătit ca înțelegerea ta în ce privește scaunul de judecată al lui Cristos să fie contestată, provocată și, probabil, permanent schimbată. Niciun cititor al acestei cărți nu va mai vedea în aceeași lumină experiențele vieții.

1. Lacrimi în cer... 9
2. Tu vei fi acolo... 27
3. Ce putem câștiga... 47
4. Ce putem pierde... 67
5. Ce va căuta Cristos... 93
6. Ce vei lua cu tine... 113
7. Aleargă ca să câștigi... 127
8. Stai la coadă ca să-ți primești răsplata... 143
9. Domnește cu Cristos pe veci... 159
10. Marele Tron Alb al Judecății... 181

LACRIMI ÎN CER

Lacrimi în cer!

După părerea multor creștini, lacrimile și cerul pur și simplu nu merg împreună. Ca războiul și pacea, lumina și întunericul sau sănătatea și boala, aceste două lucruri pur și simplu nu pot coabita.

Însă eu cred că există motive temeinice pentru care vor exista lacrimi în cer. E foarte posibil să plângem de cealaltă parte a porților cerești când ne vom gândi la cum am trăit pentru Cristos, Care ne-a cumpărat cu un preț atât de mare. Lacrimile noastre vor fi lacrimi de regret și rușine, de remușcare din cauza vieților noastre trăite mai degrabă pentru noi înșine decât pentru El, Care „ne iubește, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său” (Apocalipsa 1:5). Poate că nici nu am mai înceta să plângem în cer dacă nu ar veni Dumnezeu Însuși să ne șteargă lacrimile de pe obraji (Apocalipsa 21:4).

Scaunul de judecată al lui Cristos este, spre rușinea noastră, aproape în întregime ignorat de creștini. Cei mai mulți cu care am vorbit, își închipuie că înfățișarea înaintea lui nu va fi un eveniment prea important. Când îi întreb de ce, primesc de obicei ca răspuns câteva argumente bazate pe unele concepții greșite care și-au făcut loc în mințile multora.
Supozițiile greșite mor greu. Am descoperit că nu pot învăța pe nimeni nimic despre scaunul de judecată al lui Cristos până nu elimin unele impresii care au golit această doctrină de o mare parte din sensul ei. Până nu vom fi dispuși să măturăm din cale aceste opinii, noi nu vom putea aprecia învățătura bogată a Bibliei pe această temă. Nici nu vom putea fi transformați de o doctrină care ar trebui să aibă impact asupra trăirii noastre de zi cu zi.

Iată câteva supoziții comune care trebuie puse sub semnul întrebării dacă dorim să recuperăm învățătura biblică despre scaunul de judecată al lui Cristos.

CONCEPȚII GREȘITE

În capul listei cu idei greșite se află crezul că nu poate exista o recapitulare a vieților noastre înaintea scaunului de domnie al lui Cristos deoarece, credincioși fiind, ne sunt iertate și aruncate „în fundul mării toate păcatele” (Mica 7:19). În fond, continuă acest argument, în ce-L privește pe Dumnezeu, greșelile și păcatele noastre din trecut nu mai există. „Oare nu le acoperă Calvarul pe toate?”, m-a întrebat un prieten când am sugerat că unii oameni vor avea parte de regrete adânci și privilegii pierdute înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Pentru el, scaunul de judecată al lui Cristos nu înseamnă deloc judecată. Toți credincioșii vor trece prin fața lui cu brio.

Nu e deloc așa.

Să luăm aminte la cuvintele lui Pavel: „Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos / pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10). Această expresie, „binele sau răul” răpește speranța nutrită de noi că eșecurile noastre nu se vor întoarce niciodată ca să ne bântuie. Ea ne amintește că Tatăl nostru din ceruri ne judecă în ciuda faptului că știm sigur că suntem copiii Lui pe veci.

Să ne aducem aminte de povestea lui Anania și Safira, care au. mințit în privința prețului obținut pentru o proprietate a lor pe care o vânduseră, în așa fel încât să-și poată păstra o parte din banii primiți, în timp ce pretindeau că au dăruit toți banii bisericii (Faptele apostolilor 5:1-11). Deși erau creștini, au fost nimiciți de Dumnezeu și au murit pe loc pentru necinstea lor. Probabil că atunci când au ajuns în cer, s-au întrebat: „Cum de s-a putut întâmpla așa ceva? Petru ne-a spus că Golgota a acoperit toate păcatele!”

Această experiență a Ananiei și Safirei, alături de altele de acest gen din Noul Testament, constituie o puternică evocare a faptului că Dumnezeu îi judecă pe păcătoșii justificati. Și dacă El ne judecă pe pământ, uneori până acolo că avem parte de moarte fizică, în mod cert nu este greu de crezut că El ne va judeca și în cer pentru modul în care am trăit aici. Așa cum spune Jim Elliff: „Asemenea avertismente transpiră efectiv prin toți porii Scripturii”. E adevărat.

Împăratul David, care a comis păcatele îngemănate ale adulterului și crimei, a fost judecat pentru păcatul său chiar și după ce l-a mărturisit și a primit asigurarea că este iertat de Dumnezeu. Natan a spus: „Domnul îți iartă păcatul.., nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească săvârșind fapta aceasta, fiul care ți s-a născut, va muri.” (2 Samuel 12:13-14). Dacă Anania și Safira ne aduc aminte de faptul că Dumnezeu ne judecă pentru păcatele nemărturisite, David ne aduce aminte de faptul că Dumnezeu ne judecă pentru păcatele pe care le-am mărturisit și care ne-au fost iertate. Iertarea juridică este una, iar disciplinarea pe care le-o aplică Tatăl copiilor Săi încăpățânați este cu totul alta.
Da, cei care se încred numai în Cristos în vederea mântuirii lor sunt răscumpărați, iertați pe veci și perfecți din punct de vedere legal înaintea lui Dumnezeu. Noi nu mai suntem sub condamnare, ci „am trecut de la moarte la viață” (1 Ioan 3:14). Noi intrăm în cer cu neprihănirea lui Cristos care ne este imputată; suntem acceptați pe baza meritului Său demn de laudă. După această afirmație toți creștinii trebuie să spună neapărat „Amin”.
Însă – și lucrul acesta este important – noi nu ar trebui să tragem concluzia că fiecare creștin se va descurca bine înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Noi putem suferi pierderi serioase; mulți dintre noi vor sta poate acoperiți de rușine în fața lui Cristos atunci când își vor viziona viețile. Nu este adevărat, așa cum învață unii, că la zece minute după întâlnirea noastră personală cu Cristos nimic nu va mai conta, pentru că vom primi toți aceeași răsplată. Ce se va întâmpla la scaunul de judecată poate avea consecințe permanente.
În iad există diferite pedepse, iar în cer există diferite răsplătiri. Acest lucru nu înseamnă că cerul se va împărți în oameni avuți și oameni lipsiți. În cele din urmă, toată lumea va fi fericită în cer, pentru că Dumnezeu ne va mângâia prin a ne șterge lacrimile din ochi. Fiecare va fi slujitor și se va bucura de părtășia accesibilă tuturor care intră în prezența lui Dumnezeu prin intermediul lui Cristos. Însă nu vom avea cu toții aceleași privilegii, căci modul în care trăim pe pământ va avea un ecou veșnic. Pavel nu vedea o contradicție între a învăța despre justificarea prin credință și realitatea înrudită că vom fi judecați după toate faptele noastre făcute după convertire „când trăia [m] în trup”. De întrebările „Ce?” și „De ce?” ne vom ocupa în capitolele următoare.

O a doua concepție greșită este că nici măcar după convertire lucrările noastre nu presupun niciun merit înaintea lui Dumnezeu. Când reformatorii au predicat (în mod corect) despre faptul că suntem mântuiți numai prin har și nu prin fapte, unii teologi au continuat ideea lor și au susținut că nici pentru lucrările noastre de după mântuire nu avem niciun merit. Ei au ajuns la concluzia că în cer toți creștinii vor primi aceeași răsplată sau că diferențele de orice gen dintre ei se vor datora voii suverane a lui Dumnezeu. Mulți studenți la teologie care i-au urmat au acceptat aceeași premisă de bază.

Aproape toți creștinii sunt de acord cu faptul că unii credincioși vor fi aprobați de Cristos, în timp ce alții vor fi criticați și dezaprobați; cu toate acestea, se susține, consecințele negative de orice gen vor fi curând uitate după aceea. Dacă cineva va avea un statut diferit în cer, continuă argumentul, acest lucru ar sugera că faptele au un anumit merit pe care Dumnezeu îl recunoaște, iar acest lucru, se spune, este în contradicție cu harul lui Dumnezeu.
Haideți să testăm această premisă.

Firește că eu subscriu cu pasiune la ideea că dacă ne punem credința în Cristos, suntem declarați neprihăniți...