Cum poți fi sigur că-ți vei petrece veșnicia cu Dumnezeu

În această carte succintă și elocventă, respectatul pastor și autor Erwin W. Lutzer explică motivul pentru care poți să știi, chiar acum, unde vei fi după ce vei muri. El susține că mulți dintre cei care se așteaptă să ajungă în cer vor descoperi că s-au înșelat în mod regretabil. Dar, pentru cei care mai sunt încă în viață, nu e prea târziu să aleagă calea dreaptă – și să o cunoască!

Lutzer adresează următoarele întrebări:
• De ce Cristos ne învață că atât de mulți oameni religioși vor găsi ușa spre cer închisă în fața lor?
• Cât de desăvârșit trebuie să fii ca să ajungi în cer?
• Darul mântuirii îți va fi luat dacă săvârșești un păcat grav?
• Este un lucru lipsit de modestie să fii sigur de viitorul tău etern?
• Este greșit să te îndoiești de mântuirea ta? Când îndoielile sunt pozitive și când sunt periculoase?
• Indiferent cât de mult cunoști Evanghelia, această carte fascinantă îți favorizează o înțelegere radicală a harului și a puterii lui Dumnezeu.
• Cartea aceasta ți se adresează ție! Și unui prieten!

Introducere: Bun venit în eternitate  9
1. Tragedia credinței ancorate greșit... 13
2. De ce este harul atât de măreț... 33
3. Darul indispensabil... 57
4. Minunea de care avem nevoie... 81
5. Ținuți în mâinile lui Dumnezeu... 105
6. Mântuiți cu siguranță... 125
7. Doar pentru cei care se îndoiesc... 147
8. Da,... dar... 173

TRAGEDIA CREDINȚEI ANCORATE GREȘIT

Credința te poate distruge!

Locuind în Chicago, eu și soția mea ne aducem bine aminte de episodul falsificării medicamentului Tylenol care a avut loc aici în 1982. Poate vă amintiți că cineva dornic să ucidă la întâmplare a pus cianură în câteva capsule. Otrava și-a făcut efectul foarte bine. O femeie care a cumpărat Tylenol de la o farmacie de lângă biserica noastră, a murit în câteva minute după ce a luat o singură capsulă. În total au murit șapte persoane care n-au bănuit nimic.

Două lecții de neuitat decurg din această tragedie. În primul rând, credința în sine nu are niciun merit deosebit; ea nu are puterea să schimbe natura unui medicament, să-l facă util din dăunător. Șapte persoane au fost ferm convin se că au luat medicamentul, și nu otrava. Dar credința lor nu i-a salvat. De fapt, credința lor i-a ucis.

Credința este la fel de bună ca și obiectul în care este pusă. Sau, cu alte cuvinte, ceea ce credem este mai important decât înflăcărare a credinței noastre. Vechea zicală „Nu contează ce crezi, atâta vreme cât ești sincer” nu este adevărată, așa cum au dovedit victimele episodului Tylenol. Este mai bine să crezi adevărul cu mâinile tremurânde decât să crezi ferm în minciună. Ceea ce crezi contează cu adevărat.

A doua lecție pe care trebuie să o învățăm din episodul Tylenol este realmente înfricoșătoare: Uneori, o credință falsă seamănă cu una adevărată. Pentru observatorul obișnuit, cianura arăta ca și praful de Tylenol. Eticheta avea toate însemnările care îi arătau autenticitatea, deci nu părea să existe vreun semn de neîncredere în ceea ce privește conținutul. Promisiunea era că aceste tablete alină durerea, însă o singură capsulă a adus moartea.

Cristos ne-a învățat că mulți oameni, care au o credință puternică și statornică, vor descoperi într-o zi că această credință nu-i poate mântui. Spre mâhnirea lor veșnică, aceștia vor trăi să vadă ușa cerului trântindu-se în fața lor. Ei își vor petrece veșnicia de partea greșită a porții cerești.

S-ar putea să înțelegem mai bine această stare dacă folosim o ilustrație din această parte a porților cerului. Imaginează-ți că stai într-o mlaștină în timp ce un avion de intervenție zboară pe deasupra. Tu faci semne cu mâinile obosite și suspini, dar știi că pilotul nu te vede. Nu ai puterea necesară să mergi spre civilizație și pentru că sensul direcției tale este confuz, nu ai ști încotro să mergi și dacă ai fi în stare. Cum ceilalți membri din grupul tău au murit când avionul s-a prăbușit în mlaștină în urmă cu trei zile, tu ești complet singur.

Privești cu ochii pierduți în noapte, realizând că pur și simplu trebuie să te așezi în noroi și să mori. Tânjești după cineva care să fie cu tine, dar trebuie să suporți singur disperarea. Valuri de frică risipesc gândurile curaj oase pe care le aveai ieri. Te încearcă o febră arzătoare, iar acum aștepți sfârșitul în mod isteric.

Transpune această stare în proporții cosmice. Vezi interiorul raiului, zărești câțiva din prietenii tăi, dar Cristos îți spune că ești permanent des calificat. Nu există a doua șansă, nu există oportunitatea de a te întoarce a doua zi cu documentele potrivite în mână. Nu poți să schimbi ruta planurilor tale de călătorie. Pleci fără să mai vezi vreodată cerul. Privești cu ochii pierduți în întunericul din fața ta, conștient că intri în împărăția haosului moral, a singurătății și întunericului.

Îți vin în minte cuvintele lui Dante, de mult uitate:
„Abandonați orice speranță, voi cei ce intrați aici!”

Aș dori să nu fie așa și știu că și tu dorești acest lucru.
Totuși Cristos ne-a învățat că mulți care așteaptă ca poarta raiului să se deschidă larg, vor fi șocați să o vadă închizându-se în fața lor. Excluderea lor din prezența Lui este finală, personală și veșnică. Cuvintele de respingere pe care le vor auzi din partea lui Cristos vor răsuna veșnic în urechile lor.

„Vă invit să le auzim chiar de pe buzele lui Cristos însuși:

Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni  în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege. (Matei 7:21-23)

Acești oameni nu au visat niciodată că vor fi alungați de Cristos. La urma urmei, ei L-au recunoscut ca Domn și I-au slujit. Aveau un bagaj întreg de experiențe, spirituale pe care oamenii obișnuiți ca tine și ca mine le-am putea invidia. Mă înfiorez când îmi imaginez fețele lor schimonosite.

Astfel de oameni religioși nu au dus lipsă de credință; dimpotrivă, aveau prea multă! Ei erau încrezători că vor intra în cer. Dacă i-ai auzi pe ei, ai crede că au un loc rezervat pe primul rând de la balcon în catedrala cerească. Și acum să audă aceste cuvinte din partea lui Cristos!

Dacă ai face o investigație personală, profilurile lor ar dovedi că acestea nu erau suflete șovăielnice care își declarau dedicarea față de Dumnezeu doar duminica, iar în timpul săptămânii făceau ce doreau. Ei au fost oameni demni de încredere care au ținut ușile bisericii deschise ani la rând. Ei au făcut minuni în numele lui Cristos. Chiar au scos demoni și au săvârșit o mulțime de lucrări minunate. Ei L-au considerat pe Cristos Mântuitorul lor, nu judecătorul lor. Acești oameni buni au fost păcăliți să accepte cianura din capsula de Tylenol.
Desigur că este ușor pentru noi să credem că îi cunoaștem pe oamenii despre care vorbea Cristos. Zilele trecute am auzit un predicator la televizor care vorbea ca și cum Dumnezeu nu făcea nimic până nu  se consulta cu el întâi (exagerez puțin, dar înțelegeți ce, vreau să spun). El povestea întâmplări extraordinare despre lucrarea lui printre săraci. El descria toate minunile pe care Dumnezeu părea că le face prin el. Poate că totul era adevărat; poate era totul fals; sau poate era puțin din amândouă. Nu putem spune decât că Dumnezeu este judecătorul său.

Să nu interpretăm greșit afirmația lui Cristos: El nu vrea ca noi să credem că doar cei care au pretenții religioase extravagante vor fi înșelați. Avertizarea lui este și mai clară: Dacă oamenii care par mai îndreptățiți să o facă vor fi alungați din cer, atunci o mulțime de alți oameni obișnuiți vor avea aceeași experiență înfricoșătoare.

Mulți oameni sinceri, care sunt devotați credinței lor, mulți care niciodată nu s-au lăudat cu relația lor cu Dumnezeu, și mulți care doar au crezut în tăcere și au faptele bune ca dovadă – aceștia, de asemenea, s-ar putea să piardă împărăția cerurilor.

Sunt bucuros că Isus Cristos nu a lăsat nicio confuzie cu privire la cauza pentru care unii oameni se vor găsi de partea greșită a porții cerești. Nu ar fi fost frumos să ne fi lăsat în incertitudine, dar ne-ar fi lăsat cu îndoielile noastre să medităm asupra viitorului nostru nesigur. Lucrul de care avem nevoie este lumina, pentru a găsi calea dreaptă.

Recent, am citit despre un om foarte obosit care s-a cazat la un motel noaptea târziu. A privit cu atenție prin fereastra întunecată în timp ce trăgea perdelele, iar apoi s-a cufundat într-un somn adânc. Când s-a trezit și a tras perdelele, a văzut prin fereastra motelului maiestuosul munte Rainier. Muntele fusese acolo tot timpul; a fost acolo chiar și în întuneric. Dar nu a putut să-l vadă până când lumina soarelui nu i-a arătat unde era.