Apologia lui Origen după ediția martirului Pamfil, în traducere latină
1. Către mărturisitorii condamnați la muncă în minele Palestinei
Fraților! Ceea ce vi s-a întâmplat vouă nu îmi pare a fi ceva neobișnuit – anume că înțelegerea voastră pentru Origen s-a pierdut într-o asemenea măsură, încât voi gândi deja despre el lucruri asemănătoare precum alți câțiva. Acești oameni acționează fie din ignoranță, din cauza căreia nu pot atinge înălțimea minții sale, fie din răutate, dându-și silința nu doar să învinovățească cuvintele lui Origen, ci să atace violent și pe aceia care le citesc. Aici, ei sunt așa de lipsiți de milostivire, încât nu manifestă nicio indulgență , pe care, în mod normal, o arată, de exemplu, celor care citesc cărțile păgânilor greci sau chiar ale ereticilor, pentru a le cerceta și cunoaște. Doar lor, socotesc aceștia, ar trebui să li se atribuie capacitatea de a aprecia o lucrare: dacă s-a spus ceva bun despre un altul, ei ar ști să păstreze, după cum ar ști să se țină departe de rău, în oricare formă a sa. Pentru cei care citesc cărțile lui Origen, ei cred că nu ar fi valabilă în niciun chip acea poruncă, ce le poruncește „să devină schimbători de bani încercați”, care știu să păstreze binele și să se depărteze, însă, de rău în orice chip al său. Mai degrabă, care este văzut citind exclusiv cărțile lui, este copleșit pe loc de către aceștia cu apelativul neplăcut de eretic. Și astfel, ei privesc dușmăni tor mulți bărbați cu viață smerită și cu intenții religioase – la care nu găsesc absolut nicio vină – numai pentru că au descoperit că acești bărbați studiază ceva mai amănunțit cărțile bărbatului amintit. Încă și mai nerușinat, sunt de părere, într-un fals mod, că el împreună cu ale sale cuvinte, a fost așezat de către aceștia pe locul Sfinților Apostoli sau Profeți.
2. În legătură cu faptul acesta, nu sunt sigur dacă aceste reproșuri izvorăsc din dorința de a calomnia sau dacă ei au auzit așa ceva într-un oarecare timp, de la oarecare oameni simpli, care îl cinsteau pe acest bărbat cu prea multă admirație.
3. În orice caz, întâlnim adesea enunțuri în care el, cu frică de Dumnezeu și foarte smerit, cere indulgență pentru ceea ce se întâmplă duhului cercetătorului prin discuție excesivă și cercetare variată a Scripturii. Atunci când explică ceva, se îngrijește să adauge și să mărturisească faptul că el nu propovăduiește niciun enunț definitiv și nu încheie cu o teoremă dogmatică, ci că cercetează pe potriva propriilor sale puteri și dezbate înțelesul Scripturilor, neafirmând că l-a înțeles întreg și deplin. El declară că ar face mai degrabă presupoziții despre multe lucruri, fără să fie sigur că a înțeles întru totul ceea ce este adevărul întreg și deplin.
Câteodată descoperim, de asemenea, că el își mărturisește neștiința sa în multe chestiuni. Aici, el enunță posibilitățile, dar nu încheie cu soluții, ci mărturisește absolut smerit și sincer, fără a roși, că aceasta nu îi este clară. Tot așa, am mai auzit că el adaugă adesea, ceea ce spun astăzi chiar dușmanii săi fără a fi în cunoștință de cauză: dacă cineva a vorbit mai bine despre locurile tratate de el sau le-a explicat mai bine, atunci să fie ascultat mai bine cel care a vorbit mai corect decât el.
Pe lângă aceasta, vedem că el dă uneori explicații diferite ale aceluiași capitol. Și cu un adânc respect, ca unul care știe că vorbește despre Sfintele Scripturi, le prescrie cititorilor săi, după ce în prealabil a explicat tot ceea ce a crezut de cuviință, verificarea lucrurilor izolate pe care le-a spus și sprijinirea numai pe ceea ce cititorul deștept a înțeles ca fiind corect. Căci și lui însuși îi era într-adevăr limpede că cititorul nu trebuie să preia drept verificat și asigurat tot ceea ce el a exprimat sau a discutat. Se crede că în Scripturi se găsesc multe lucruri mistice și ascunse.
4. Dacă noi, așadar, luăm aminte cu grijă cât de limpede și de catholic (universal) a făcut el o mărturisire deschisă asupra tuturor tratărilor sale, în prefața Comentariului său la Facere, atunci vom cunoaște foarte ușor întreaga sa gândire.
5. Origen: Dacă noi, prin renunțarea la cercetare, nu ne-am dovedi în orice privință leneși și delăsători, pentru că Domnul și Mântuitorul nostru la aceasta ne cheamă, atunci am fi pășit, cu adevărat, înapoi. Căci suntem conștienți cât de departe ne aflăm de mărimea duhovnicească, cu ajutorul căreia rațiunea trebuie să cerceteze lucruri așa de mari.
6. Pamfil: Iar mai târziu spune:
7. Origen: Dacă pe cineva îl nedumerește ceva important, referitor la o problemă litigioasă, trebuie discutat, dar nu în forma unei afirmații apodictice. Aceasta o face ori un bărbat nechibzuit, ori cineva care și-a pierdut simțul în favoarea slăbiciunii omenești și s-a uitat cu totul pe sine. Sau asemenea fac oamenii care sunt deja perfecți și știu, plini de încredere, că ei au învătat de la Domnul Hristos Însuși, adică de la Cuvântul Adevărului sau cei care primesc veste de la Înțelepciune Însăși, prin care totul s-a făcut. Sau cei care primesc răspunsuri din cer, atunci când au ajuns în vâltoare și întuneric, unde este Dumnezeu Însuși (Ieș. 20,21). Acolo a ajuns și Moise și nu a putut să înțeleagă sau să rostească așa ceva absolut deloc. Noi însă, putem crede în Domnul Hristos exclusiv potrivit capacităților noastre moderate și ne lăudăm că suntem ucenicii Săi. Cu toate acestea, nu îndrăznim să spunem că am fi primit de la El o cunoaștere a lucrurilor înfățișate în cărțile sfinte, care să ne fie predată față către față. Căci sunt sigur că nici măcar lumea întreagă nu se poate măsura cu puterea și măreția sensului ei (In. 21,25). De aceea, nu îndrăznim să facem o propovăduire din ceea ce spunem, așa cum puteau Apostolii. Însă, în timp ce mulți nu își cunosc propria ignoranță și propovăduiesc cu insistență drept enunț sigur ideile lor neconcise și dezordonate, care câteodată sunt chiar srnintite și închipuite, noi suntem multumiti că nu confundăm neștiința noastră referitoare la lucrurile cele mari și la cele ce sunt peste noi.
8. Pamfil: Acestea îl auzim pe el zicând despre sine și el întărește cele spuse printr-un duh pe măsură și printr-o atitudine corespunzătoare. Privind din această perspectivă, ne minunăm că unii devin atât de orbi și îi reproșează, lui care vorbește atât de smerit despre sine, că ale sale cuvinte sau cărți sunt socotite de alții scrieri apostolice sau cuvinte profetice sau că el însuși este asemănat de un altul cu profeții sau Apostolii.
9. Este neîndoielnic faptul că el a deținut în Biserică demnitatea unui prezbiter, că a dus o viață excesiv de ascetică și filosofică declarată, că a păstrat rânduiala pură a religiei și s-a dedicat, mai presus de toate, Cuvântului lui Dumnezeu și învățăturii. Fără îndoială, lucrul acesta devine limpede prin chestiunile care înfățișează, pentru noi, cele mai sigure semne ale lucrării și ostenelilor sale – cu precădere prin predicile pe care le ținea în Biserică, pe nepregătite, aproape zilnic și pe care stenografii le-au transmis urmașilor ca monument, prin transcrierea lor.
Era drept, așadar, ca un asemenea bărbat să fie prețuit pe baza tuturor mărturiilor muncii și ostenelii sale. Din râvnă este permisă apărarea lui, dar nu și exagerarea meritelor sale, mai mult decât o cere măsura; nu este permisă nici căderea în greșeli opuse, de a-l condamna cu ușurință și de a propovădui pur și simplu că el s-ar abate de la învățătura bisericească. Ambele greșeli au fost prevăzute și interzise de către Cuvântul dumnezeiesc... |
Adevăr Divin
