9. DESPRE BUNÃTATEA OMULUI
Este omul bun? Probabil că oricine se va mira cum de este posibil să întrebăm un astfel de lucru din moment ce oamenii sunt atât de diferiți. Există oameni buni și oameni răi, oameni foarte răi și oameni mai puțin răi, oameni foarte buni și oameni mai puțin buni. Experiența oferă mereu noi și noi confirmări ale acestui adevăr. Există unii oameni foarte egoiști, care nu vor altceva decât propriul lor profit niște tâlhari atunci când e vorba de afaceri, niște tirani atunci când sunt în casele lor, oameni pe care nu îi interesează altceva decât ceea ce este în avantajul lor. Și totodată există alții care se oferă cu multă ușurință pe ei înșiși, deseori făcând chiar sacrificii incredibile, gândindu-se întotdeauna numai la ceilalți, nedorind nimic altceva decât să îi slujească pe ceilalți și să facă bine. Despre o persoană care nu este în stare să sesizeze această diferență nu putem spunem altceva decât că este oarbă. Între cele două extreme, cea a oamenilor buni și cea a oamenilor răi, există diverse alte tipuri de oameni, așa cum există diferite nu care intermediază între culoarea roșie și cea albastră curcubeu. De asemenea, am putea spune că nu există niciun om pe de-a-ntregul rău; fiecare are pe undeva ceva bun în el, asemenea acelui atroce bandit chinez fără pic de milă, a măcelărit mii de oameni, dar care totodată se juca drăgăstos cu copiii, ca și cum el însuși nu ar fost altceva decât un copil nevinovat. Și, de asemenea, simțim obligați să spunem că nu există niciun om pe de-a-ntregul bun; există în fiecare om un defect, există un aspect în care el eșuează a mai fi bun. Însă cei mai mulți dintre oameni se găsesc undeva la mijloc, înclinați puțin înspre a fi buni sau înclinați puțin înspre a fi răi, în conformitate cu natura fiecăruia.
Această perspectivă asupra problemei este destul de corectă și este și necesară. Însă Biblia are altceva de spus în această privință: „Nu este niciun om drept, niciunul măcar, „căci toți au păcătuit”. Ceea ce afirmă Pavel în aceste pasaje nu este faptul că până și cei mai buni oameni au pe undeva niște mici defecte. În plus, „toți” înseamnă că, în mod fundamental, toți oamenii au o aceeași condiție, adică una rea. Aceasta deoarece „păcătos” nu se referă la un om în care există și ceva rău, așa cum un măr splendid ar putea avea și o mică pată care însă poate fi îndepărtată cu o simplă tăietură de cuțit, astfel încât mai apoi cu greu să se mai poată vedea că ceva a fost îndepărtat. Nu, prin „păcătos”, Biblia are în vedere pe cineva care are ,,0 inimă rea”, care este afectat de rău în însăși esența sa. Așa că „toți sunt păcătoși” nu înseamnă că până și cei mai buni nu sunt totuși niște sfinți. Mai degrabă, înseamnă că trebuie să renuntăm la a mai face diferenta între oamenii așa-ziși „buni” și cei așa-ziși „răi”. Cum am putea reconcilia această viziune a Bibliei cu cea pe care am prezentat-o la început și despre care am susținut că este corectă? Nu este greu să facem acest lucru. Atunci vorbeam despre ceea ce este adevărat din perspectiva oamenilor și cele afirmate atunci sunt adevărate atâta timp cât avem în vedere perspectiva umană. Însă altfel stau lucrurile în fața lui Dumnezeu. Nu este ca și cum Dumnezeu nu ar realiza deosebirea pe care oamenii o fac între bine și rău. Cum ar putea El, care le vede pe toate, să nu realizeze și această distincție? Nu îi este deloc indiferent lui Dumnezeu dacă un copil depune eforturi pentru a învăța să scrie sau dacă doar mâzgălește. Atunci, cum ar, putea fi indiferent pentru El dacă cineva aparține tipului de oameni „răi” sau tipului de oameni „buni”? Acesta este un lucru care îl preocupă pe Dumnezeu – astfel proclama Biblia cu glas puternic însă, la nivelul și din perspectiva din care Pavel scrie că „toți au păcătuit”, aceste considera în legătură cu „binele și răul” chiar nu au nicio însemnătate. Voi clarifica această afirmație printr-o analogie.
Doi oameni se urcă într-un tren. Atunci când intră vagon unul dintre ei face acest lucru într-o manieră fire așa cum ar face-o un om rațional, pe când celălalt urcă într-un mod stupid. După ce amândoi urcă în tren, uitându-se pe fereastră, amândoi observă că au luat un tren șit și că merg într-o direcție greșită. Că unul dintre oam se comportă mai rațional, iar celălalt mai degrabă într-un mod stupid reprezintă un lucru care îi diferențiază pe doi oameni; totuși, această diferență nu are nicio relev în privința faptului că amândoi, indiferent de diferen care există între ei ca indivizi, merg în direcția greșită. Tocmai acesta este lucrul pe care Biblia îl are în vedere cuvântul păcat, și anume direcția total greșită a vieții noastre, tendința noastră de a ne îndepărta de Dumne Apostolul ne spune că toți oamenii căIătoresc cu acest El însuși, unul dintre cei mai fără de pată oameni, văzu „oameni ca fiind aproape un sfânt, spune într-un mod poate de clar despre sine însuși: ,,0, nenorocitul de mine! Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac!”
Pentru a simplifica lucrurile, haideți mai bine să vorbim despre tine și despre mine, și nu despre toți o în general. În ceea ce mă privește pe mine, găsesc că ceea ce spune apostolul Pavel despre el însuși se aplică și mie, în totalitate. Însă cum stau lucrurile în ceea ce te privește pe tine? Ești gata să îl contrazici pe apostol și să spui:
„Dragul meu, nu te înțeleg deloc și sunt dezamăgit de ceea ce îmi spui. Cel puțin în ceea ce mă privește, eu nu sunt un nenorocit care vrea să practice binele, dar care, în loc de acesta, practică răul.” Ai putea să faci această afirmație, nu în fața oamenilor, ci în fața lui Dumnezeu?
Păcatul reprezintă acea stare de decadență care a pus stăpânire pe noi toți. Reprezintă o îndepărtare radicală de Dumnezeu, reprezintă o atitudine de ne-loialitate față de Creatorul care ne-a dat atâtea lucruri nouă și care dovedește atât de multă credincioșie față de noi, reprezintă o sfidătoare înstrăinare de El, înstrăinare la care noi toți, fără nicio excepție, luăm parte. Accentuez asupra faptului că toți „luăm parte” la această înstrăinare. Aceasta deoarece este cât se poate de adevărat că noi toți suntem conectați, unu cu ceilalți, prin niște rădăcini ascunse, asemenea rădăcinilor care se întind pe sub tufele de căpșuni, toate aceste plante dezvoltându-se dintr-o tulpină comună. Nu doar că suntem conectați unii cu ceilalți prin faptul că aparținem unei specii biologice, dar, mai mult decât atât, legătura dintre noi este una având natura maleficității. Există un fel de „sevă a păcatului” care curge prin întregul sistem de rădăcini, dar pe care, totodată, fiecare individ în parte o recunoaște ca fiind propria sa vină. Orișicum am explica această vină, ca reprezentând o moștenire genetică, ca fiind rezultatul proastei educații etc., în final, ea reprezintă propria mea vină. Știu că sunt implicat în răul altora și că totodată îi implic pe ei în propriul meu rău. Pe cât de departe merg amintirile mele, realizez că am avut mereu conștiința vinovată în fața lui Dumnezeu. Și totodată știu, atunci cand mă văd pe mine în fața lui Dumnezeu, că este propria mea vină. Nimeni nu poate explica aceasta; răul păcatul, sunt mereu de neexplicat. |
Adevăr Divin
