2. Și cum nimic din toate acestea nu se află
în esența sa, ce mai rămâne, decât numai Binele?
Căci, având o asemenea esență, în el nu se află nici un fel de rău; tot astfel,
în nici unul din celelalte lucruri nu se găsește Binele.
Căci în toate celelalte lucruri se află toate celelalte lucruri, atât în cele
mici cât și în cele mari, atât în cele neînsemnate, cât și în acest viețuitor,
cea mai mare și mai puternică dintre toate.
Întrucât toate lucrurile care sunt supuse nașterii sunt pline de patimi,
nașterea însăși fiind rodul pasiunii; iar unde este patimă, acolo nu este
Binele; unde este Binele, acolo nu este patimă. Căci acolo unde este zi, nu
este noapte; unde este noapte, nu este zi.
De aceea, este cu neputință ca în cele ce ajung la ființă să fie Binele, ci
numai în ceea ce este nenăscut.
Însă, văzând că materia este parte a tuturor lucrurilor, tot astfel, ea este și
parte a Binelui.
În felul acesta este Lumea bună, căci făurește toate lucrurile; faptul că numai
în ceea ce privește făurirea tuturor lucrurilor este bună, însă nu și în toate
celelalte lucruri. Căci ea este trecătoare și în mișcare și făuritoare de
lucruri trecătoare,
3. în timp ce în om binele este determinat prin răul mai mare sau mai mic; căci
ceea ce aici nu este foarte rău este bine; iar ceea ce aici este numit bine
este cel mai mic rău.
Prin urmare, este cu neputință ca binele să fie aici pur, lipsit de rău; căci
aici binele ajunge rău și, ajungând rău, nu mai este bine; și, nemaifiind bine,
devine rău.
De aceea, numai în Zeul însuși se află Binele sau, mai degrabă, Binele este
Zeul însuși.
De aceea, o, Asclepios, în oameni nu se află decât numele Binelui, lucrul în
sine nu este nicăieri [în ei], pentru că este cu neputință.
Căci nici un trup material nu îl conține - [fiind] un lucru încercuit din toate
părțile de răutate, chinuri, necazuri, patimă, mânie, greșeală și de gânduri
prostești.
Și cel mai mare rău, Asclepios, este că fiecare dintre lucrurile pe care le-am
pomenit mai înainte, se crede că ar fi cel mai mare bine.
Iar ceea ce este un rău și mai mare, este lăcomia burții, greșeala care este
căpetenia tuturor celorlalte rele - lucrul care ne face să ne întoarcem aici,
jos, de la Bine.
4. Iar eu îi mulțumesc Zeului că, în ceea ce privește cunoașterea Binelui, mi-a
întipărit în minte [gândul] că este cu neputință ca el să se afle în lume. Căci
lumea este deplinătatea răului; însă Zeul este deplinătatea Binelui, iar Binele
este deplinătatea Zeului.
Căci cele mai înalte culmi ale Frumuseții se află în jurul esenței [Binelui];
într-adevăr, acestea par atât de pure și de neamestecate și poate că ele însele
sunt esențele sale. |