Astrologie și psihoterapie

Marii psihologi nu au ezitat să se dedice unor domenii discreditate de știința oficială. Astfel, Jung a revalorizat alchimia pentru psihologie, iar Freud, onirologia. În prezenta carte, Fritz Riemann oferă o viziune surprinzătoare asupra astrologiei. Aceasta nu este o colecție de superstiții și falsuri științifice și poate funcționa ca un ajutor important pentru psihoterapeut, indiferent de formația sa. Păstrătoare a ideii unității lumii, conform căreia omul este influențat nu numai de mediul familial și social, ci și de corpurile cerești, astrologia îl poate ajuta pe psihoterapeut să aibă acces la natura originară, nedeformată a clientului, pe care altfel cu greu o poate cunoaște. De asemenea, prin intermediul cunoașterii ritmului dezvoltării unui individ, astrologia poate oferi previziuni asupra posibilelor crize ale pacientului, care pot fi salvatoare în cazul pacienților suicidari. Consilierea profesională, matrimonială, educațională pot și ele beneficia de aportul astrologiei.

***

Psihanalist și psihoterapeut, cofondator al Academiei pentru Psihanaliză și Psihoterapie din München, Fritz Riemann este cunoscut cititorului român prin cărțile sale Formele fundamentale ale angoasei și Arta de a te pregăti pentru vârsta a treia, publicate tot de Editura Trei.

Prefață
Prefață la cea de-a patra ediție

I Calea mea către astrologie

II Conceptul de bază al astrologiei

III Modul de gândire astrologic

IV Obiecții legate de astrologie

V Psihanaliză și astrologie

VI Despre practică în consilierea astrologică

VII Cele douăsprezece semne ale zodiacului: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești

VIII Planetele: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto

IX Câmpuri și aspecte

Bibliografie

Cel care spune ceva despre a șasea decimală va fi foarte lăudat, cel care vorbește despre esență va părea suspect.

•KARL STEINBUCH

Astrologia concepe întregul nostru sistem solar, până la urmă tot universul, ca pe un organism măreț, în care fiecare părticică este influențată de un întreg și la rândul său influențează întregul printr-o interacțiune veșnică. „Fiecare individ acționează asupra întregului ființei cosmice – chiar dacă o știm sau nu, chiar dacă vrem sau nu”, spune Nietzsche. Astfel, între „interior” și „exterior”, „sus” și „jos” există o analogie; ritmurile și legile macrocosmosului se reflectă în microcosmos, felul acestei reflectări și analogii va depinde fie treapta de dezvoltare a fiecărui mediu pe care îl atinge. Planetele au pentru astrologie valoarea de forțe formatoare și producătoare de efecte ale acestui organism, fiecare dintre ele având funcții și sarcini bine definite în cadrul întregului organism. În funcție de mediul în care se manifestă prin reacții materiale, organice, sufletești și spirituale acționează diferit, după principii planetare, pe plan mineral, vegetal, animalier și uman, corespunzător posibilităților de reacție ale mediului. Omul, fiind probabil singura ființă vie care iese în evidență pe cele trei planuri, cel material-fizic, cel organic-biologic și cel sufletesc-spiritual, le poate experimenta deci ca pe niște forțe fizice și legi ale materiei, ca pe funcții organice și ca pe impulsuri sau principii sufletești-spirituale.

În cursul istoriei omenirii, „la participation mystique”, participarea inconștientă la aceste forțe planetare și cosmice, a fost trăită și numită diferit, eu am propus s-o numim „inconștientul cosmic”: principiile planetare de configurare se insinuau în conștiință pe mereu alte căi. Epoca magic-animistă le-a proiectat în afară, în natură, ca pe niște demoni; era plăsmuitoare de mituri le-a așezat ca pe niște figuri divine pe cer sau în infern; epoca științelor naturii le-a descoperit și le-a descris ca pe energii și legități ale lumii fenomenale; din punct de vedere psihologic-antropologic noi le descriem ca funcții sufletești sau ca năzuințe ale pulsiunilor.

Astfel, forțele cosmice au împlinit în conștiința omenirii o schimbare a configurațiilor; toate aceste proiecții, denumiri sau concepții diferite se bazează însă pe aceleași principii cosmice.

Pe noi, cei de azi, ne neliniștește cel mai mult faptul că nu putem înțelege, că nu reușim să re trăim modul cum a ajuns omenirea la cunoștințele ei astrologice. Împreună cu Edgar Dacque putem presupune că omenirea avea pe atunci un dar, pe care el îl numește „perspectivă asupra naturii”, care pare să se fi pierdut azi. Marii mistici se pare că îl posedau încă și putem presupune, exprimat psihologic, că era vorba despre o „permeabilitate” pentru metafizic și transcendent, o capacitate de introspecție căreia i se dezvălui au asemenea relații.

Istoria dezvoltării umanității nu poate fi înțeleasă fără asemenea acte ale revelației. Cum altfel am putea să explicăm – cauzal –: că oamenii au „inventat” vorbirea, că au descoperit muzica și matematica, pentru a numi doar unele dintre marile minuni pe care le considerăm de obicei ca fiind de la sine înțelese, fără a ne face gânduri despre felul în care au luat naștere. Nu putem evita faptul că pentru acest fenomen trebuie să admitem existența unui principiu spiritual care s-a răsfrânt în perioade diferite ale umanității istorice în acte de revelație pe care azi le putem denumi din punct de vedere fiziologic ca fiind schimbări ale conștiinței sau extinderi ale acesteia. Totodată, actul devenirii conștiente, ca și momentul dezvoltărilor – „scadente” se sustrag din nou unei explicații cauzale – din punct de vedere cauzal putem face abia ulterior presupuneri cum s-a putut ajunge la asemenea dezvoltări.

Căci începuturile acestor modificări ale conștiinței se află într-un întuneric deplin pentru mintea noastră. Să ne referim încă o dată la limbă – cu siguranță putem spune despre cum a luat naștere, numai că nu s-au adunat câțiva oameni care au decis să numească, de pildă, pomul pom (sau arbore, tree) ș.a.m.d. Tot așa muzica și matematica nu au fost „făcute” de noi, Cartea prefacerilor (I Ching) din China sau acupunctura nu au fost „inventate”. Încercarea de a „deriva” aceste lucruri este tot atât de lipsită de perspective ca și derivarea vorbirii articulate din limbajul gesturilor, a muzicii instrumentale din cântat – chiar dacă le considerăm ca fiind formele lor preexistente, pentru a da satisfacție gândirii noastre istoric-cauzale și necesității de a avea explicații. Chiar și imaginarea că experiențele adunate într-o lungă perioadă de timp și mărunții pași parțiali făcuți au dus într-un târziu la acele descoperiri este o explicație mult prea precară și care nu se susține în final; gândind cantitativ-materialist, dăm de un oarecare punct în asemenea încercări explicative, și anume de „missing link” (veriga lipsă – n.t.) a darwinismului, care nu se poate demonstra, sau rămânern blocați în ipotetic.

De aceea putem doar să presupunem că schimbările conștiinței, că o altă trăire spirituală a evenimentelor lumii au dus când va la descoperirea astrologiei; ca și la alte fenomene, asemenea schimbări ale conștiinței i-au făcut pe oameni să descopere în acte de creație ceva ce exista deja în ei, acesta li s-a „revelat”. Revelația devine apoi cu timpul experiență și știință – dar știința bazată pe experiențe își uită de obicei proveniența, la fel ca și copiii care cred că tot ceea ce au devenit se datorează doar lor înșile. Urmărind acest gând aflăm în noi posibilitatea ca prin participarea noastră inconștientă la întregul cosmic să ni se poată conștientiza mereu părți ale acestuia, să ni se reveleze. În măsura în care conștiința umană se află în schimbări neîncetate, corespunzător constelațiilor cosmice aflate și ele în continuă transformare, au loc în ea mereu noi acte de revelație, respectiv schimbări ale conștiinței. Cunoașterea corespunzătoare datorată experiențelor este tulburată tot mereu de aceste schimbări ale conștiinței și deseori întrecută, chiar combătută, pe când revelatul este etern valabil, putând fi însă respins de spiritul epocii respective.

Important ar fi să putem „atrage” revelațiile. A ne ocupa, gândind sau meditând, de anumite problematici poate însemna munca inițială în vederea actului revelației, pe care noi îl desemnăm psihologic ca intuiție sau inspirație. Cazul lui Kekule căruia i s-a „revelat” în vis structura lanțului benzenic; întâmplarea lui Newton căruia i s-a dezvăluit legea gravitației prin observarea căderii unui măr; toate acestea nu pot fi înțelese fără direcționare corespunzătoare a intereselor și o muncă inițială a gândirii pe care ambii le-au folosit în cazul fenomenelor chimice, respectiv fizice. Omul din perioade îndepărtate, care era mult mai dependent de forțele naturii, a fost impresionat de măreția firmamentului și a astrelor lui, reușind să facă munca pregătitoare, astfel încât i s-au putut revela legăturile dintre macro și microcosmos. Științelor naturii cauzal-mecaniciste de azi le-a fost fatal că au tins spre puterea asupra naturii și că au devenit pe scară largă determinate de scopuri și foloase. Asta a dus, pe de o parte, la marile progrese ale tehnicii, pe de altă parte, la imensa dezolare care domnește azi în multe domenii ale științei. Întrebări referitoare la sens sau despre legăturile metafizice sunt considerate neștiințifice – știința și înțelepciunea s-au despărțit și par a se exclude azi una pe cealaltă; asta a dus la sărăcirea științei și la suspectarea înțelepciunii.

Depindem de faptul că toate cunoștințele astrologice trebuie prelua te mai întâi așa cum ne-au fost transmise. De aceea nici nu vreau să fac vreo încercare de a emite ipoteze despre cum au reușit oamenii să le dea planetelor și chiar zodiilor importanța lor simbolică. Chiar dacă cercetătorii moderni ai cosmosului și ai radiațiilor ne fac să înțelegem că suntem copleșiți de ritmurile și influențele radiațiilor pe care nu le cunoșteam până acum, că depindem de legi, dintre care unele par a fi confirmate de astrologie prin analogiile de scrise – de fapt nu reușim să ne apropiem de adevăratul secret al acestor corelații, așa cum nu ne putem apropia de esența unui om, deși știm că s-a născut dintr-un spermatozoid și un ovul. Doar o știință a spiritului va putea spera eventual să obțină o înțelegere mai adâncă despre asta, o știință
a spiritului care pleacă de la conceptul de bază al unui organism

Pag. 23 – 27