Adevăr Divin
Mă numesc Roșu
| Orhan Pamuk nu este altceva decât cronicarul fidel al propriei conștiințe, al unei lumi născute din diferențele dintre Orient și Occident și al unui subiect care a frământat mințile unor gânditori celebri, precum Heidegger sau Derrida Romanul său este o meditație despre autenticitate și originalitate, o operă construită ambițios pe mai multe niveluri dintr-odată.” Chicago Tribune |
44.95 40.01 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Un Istanbul neliniștit și crepuscular la sfârșit de epocă otomană...
„O nouă stea s-a ivit la Răsărit: Orhan Pamuk.” The New York Times Book Review |
Cuprins:
Nota traducătorului ................................ 9 1.Eu sunt Leșul. ................................... 11 2.Mă numesc Negru .............................. 15 3.Eu, Câinele ....................................... 21 4.Voi fi numit Ucigașul ........................... 26 5.Eu sunt Unchiul vostru ........................ 34 6.Eu, Orhan ......................................... 41 7.Mă numesc Negru .............................. 45 8.Mă numesc Ester ............................... 49 9.Eu, Șeküre ....................................... 53 10.Eu sunt un Copac ............................. 64 11.Mă numesc Negru ............................ 69 12.Mi se spune Fluture ........................... 82 13.Mi se spune Barză ............................ 91 14.Mi se spune Măslină .......................... 99 15.Mă numesc Ester ............................ 108 16.Eu, Șeküre .................................... 113 17.Eu sunt Unchiul vostru ..................... 118 18.Voi fi numit Ucigașul ........................ 125 19.Eu, Banul ...................................... 132 20.Mă numesc Negru ........................... 138 21.Eu sunt Unchiul vostru ..................... 142 22.Mă numesc Negru ........................... 148 23.Voi fi numit Ucigașul ........................ 154 24.Mă numesc Moartea ....................... 160 25.Mă numesc Ester ............................ 164 26.Eu, Șeküre .................................... 172 27.Mă numesc Negru .......................... 188 28.Voi fi numit Ucigașul ....................... 194 29.Eu sunt Unchiul vostru ..................... 208 30.Eu, Șeküre .................................... 223 31.Mă numesc Roșu ............................ 233 32.Eu, Șeküre ...................................... 237 33.Mă numesc Negru ............................ 243 34.Eu, Șeküre ..................................... 258 35.Eu, Calul ........................................ 272 36.Mă numesc Negru ........................... 275 37.Eu sunt Unchiul vostru ..................... 287 38.Eu, Maestrul Osman ........................ 292 39.Mă numesc Ester ............................ 301 40.Mă numesc Negru ........................... 308 41.Eu, Maestrul Osman ........................ 313 42.Mă numesc Negru ........................... 331 43.Mi se spune Măslină ........................ 343 44.Mi se spune Fluture ......................... 346 45.Mi se spune Barză ........................... 348 46.Voi fi numit Ucigașul ........................ 350 47.Eu, Diavolul ................................... 361 48.Eu, Șeküre .................................... 366 49.Mă numesc Negru ........................... 370 50.Noi, Cei Doi Derviși Rătăcit ori ........... 385 51.Eu, Maestrul Osman ........................ 388 52.Mă numesc Negru ........................... 408 53.Mă numesc Ester ............................ 427 54.Eu, Femeia .................................... 442 55.Mi se spune Fluture ......................... 447 56.Mi se spune Barză ........................... 461 57.Mi se spune Măslină ........................ 471 58.Voi fi numit Ucigașul ........................ 482 59.Eu, Șeküre . ................................. 511 Glosar ............................................... 523 |
Fragment:
1 Eu sunt Leșul Acum sunt o mortăciune – un, leș pe fundul unui puț. A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare, inima mi s-a oprit de mult, însă nimeni, afară de ticălosul meu ucigaș, nu are habar de câte mi s-au întâmplat. Iar el, nenorocitul acela, spre a fi sigur că m-a ucis, mi-a ascultat răsuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior în coaste, m-a cărat la puț, m-a săltat și mi-a dat drumul în el de-a rostogolul. În vreme ce mă prăvăleam, capul, pe care mi-l spărsese mai întâi cu o piatră, s-a făcut fărâme, iar chipul, fruntea și obrajii mi s-au făcut zob, au ajuns una cu pământul. Mi s-au frânt oasele, iar gura mi s-a umplut de sânge. De patru zile nu m-am mai întors acasă; mă caută nevasta, copiii. Fata mea s-a prăpădit de atâta plâns, se uită necontenit spre poarta grădinii; toți stau cu ochii țintă la drum, la poartă. Oare să stea, într-adevăr, cu ochii țintă la poartă? Nici asta nu știu. Poate că s-au desprins de-acum, ce e rău în asta? Câtă vreme se află aici, omul are simțământul că viața continuă să se scurgă la fel ca mai înainte. Înainte de-a mă naște eu, în spatele meu dăinuia un timp fără zăgazuri. Și după moartea mea va fi un timp nemărginit. Pe când trăiam, nu mă gândeam deloc la aceste lucruri; viețui am fericit, între două timpuri întunecate. Eram fericit, aș zice că eram fericit; acum pricep asta. Eu eram cel care făurea cele mai izbutite auriri din atelierul Padișahului Nostru și nici un miniaturist nu mă întrecea în măiestrie. Din lucrările pe care le împlineam în afara atelierului câștigam nouă sute de aspri. Desigur că toate aceste lucruri îmi fac moartea și mai greu de îndurat. Eu plăsmuiam doar decorațiunile și aurirea; împodobeam marginile paginilor, pictam partea dinăuntru a ramei, desenam frunze multicolore, ramuri, trandafiri, flori, păsări, vălătuci de nori, de felul celor chinezești, frunze care se-mbrățișau, păduri pline de culoare și gazele care se piteau prin ele, padișahi, copaci, serai uri, cai, vânători... Pe vremuri, desenam uneori și motive decorative pe fundul câte unei farfurii; alteori, o făceam pe spatele vreunei oglinzi, în găoacea vreunei linguri, în câte o vilă de pe Bosfor, pe tavanul vreunui conac ori pe vreun cufăr... Iar în anii din urmă am lucrat doar pe pagini de carte, deoarece Padișahul Nostru oferea foarte mulți bani pentru cărțile pictate. N-am să spun că, atunci când m-am confruntat cu moartea, am priceput că banii n-au nici o importanță în viață. Omul cunoaște însemnătatea banilor, chiar și când nu se mai află printre cei vii. Știu că acum, băgând de seamă că îmi auziți vocea în starea în care mă găsesc și pomenindu-vă în fața unei minuni, gândiți precum urmează: mai lasă-ne cu ce-ai câștigat în timpul vieții! Povestește-ne mai degrabă ce ai văzut acolo. Ce urmează după moarte, unde se află sufletul, cum sunt Raiul și Iadul, ce vezi pe-acolo? Cum este moartea, oare suferi? Aveți dreptate. Știu că omul se întreabă mereu în răstimpul vieții ce se întâmplă dincolo. Mi s-a istorisit povestea unui om care rătăcea printre hoituri, pe câmpuri de luptă însângerate, mânat doar de o asemenea curiozitate... Acest om, care căuta, printre luptătorii răniți aflați în agonie, un seamăn care să fi murit și înviat, spre a-i dezvălui tainele lumii de dincolo, a fost confundat de ostașii lui Timur cu un inamic și retezat pe din două cu o lovitură de sabie, așa încât a crezut că, pe lumea cealaltă, omul este rupt în două. Așa ceva nu există. Ba chiar pot spune că sufletele care viețuiesc împărțite în lumea pământească se reîntregesc aici. Dar, slavă Domnului, spre deosebire de ceea ce pretind păgânii lipsiți de credință ori ereticii și hulitorii care se pleacă Diavolului, există și lumea cealaltă. O dovedește faptul că mă adresez dumneavoastră de acolo. Am murit, dar, așa cum ați văzut, n-am pierit. Pe de altă parte, sunt nevoit să vă spun că nu am dat de acele odăi ale Raiului, din aur și argint, despre care se vorbește în Preasfântul Coran și pe sub care răzbat râuri, de copaci doldora de fructe și de frunze uriașe, de fecioare preafrumoase. Or, îmi aduc foarte bine aminte cum am fost cuprins adeseori de-nfocare și cum le-am zugrăvit pe acele hurii ale Raiului, cu ochii lor mari, despre care se povestește în sura „Faptul”. Desigur că n-am dat nici de cele patru râuri de lapte, vin, apă dulce și miere, despre care Preasfântul Coran nu vorbește, dar la care se referă cei cu fantezie bogată, precum Ibn-i Arabi. Deoarece nu vreau să-i mân spre necredință pe nenumărații oameni care trăiesc, pe bună dreptate, cu nădejde: și amăgirea lumii de dincolo, trebuie să arăt de îndată că toate aceste lucruri se leagă de starea mea aparte; orice credincios care are parte chiar și de cea mai neînsemnată cunoștință despre moarte pricepe faptul că o persoană tulburată, așa cum sunt eu în starea în care mă aflu, se va strădui zadarnic să zărească râurile Raiului. Pe scurt: eu, cel cunoscut în breasla miniaturiștilor și printre maeștri drept Delicat Efendi, am murit, dar n-am fost îngropat. Aceasta este și pricina pentru care sufletul meu nu s-a putut desprinde pe de-a-ntregul de trup. Pentru a se putea apropia de Rai, de Iad, după cum o fi să-mi fie soarta, sufletul meu trebuie să poată răzbate din mizeria trupului. Această stare neobișnuită, în care s-au aflat și alți oameni, îi pricinuiește duhului meu suferințe îngrozitoare. Chiar dacă nu simt că mi-e capul fărâmat, că jumătate din trupul meu putrezește în apa rece ca gheața, făcut zob și năpădit de răni, percep durerea profundă a sufletului care se zbate să-mi părăsească trupul. Pare că întreaga lume începe să se micșoreze, ghemuindu-se undeva în mine. Pot asemui această impresie de micșorare doar cu uimitoarea senzație de spațiu pe care am încercat-o în clipa de neasemuit a morții. Când lovitura aceea neașteptată mi-a spart capul, nu mi-a venit să cred că aveam să mor, deși am priceput pe dată că nelegiuitul voia să mă ucidă. Eram plin de nădejdi, dar nu-mi dădeam seama de acest lucru pe vremea când îmi duceam viața searbădă, între atelierul de pictură și casă. M-am agățat de viață cu degetele, cu unghiile și cu dinții cu care l-am mușcat, plin de patimă. N-am să vă mai sâcâi cu durerea pricinuită de celelalte lovituri pe care le-am încasat. Când am priceput, întristat, că urma să mor, un sentiment ciudat de spațiu mi-a cuprins sufletul. Am trăit clipa trecerii stăpânit de acest simțământ; am ajuns aici domol, așa cum se întâmplă când te visezi dormind. În clipa din urmă, am zărit încălțările pline de zăpadă și de noroi ale netrebnicului meu ucigaș. Am închis ochii, ca atunci când adormi, și am ajuns aici într-o trecere lină. Acum, nu mă plâng de faptul că dinții îmi pică-n gură precum boabele de năut prăjit, că fața mi-e atât de terci uită încât a devenit de nerecunoscut, ori că stau îngrămădit pe fundul unui puț; nici măcar de siguranța celorlalți că încă sunt în viață. Ceea ce-mi macină sufletul fără odihnă, este faptul că cei care mă iubesc se gândesc adeseori la mine, amăgindu-se cu ideea că-mi petrec, în continuare, vremea cu vreo îndeletnicire prostească, în cine știe ce ungher al Istanbulului, ori chiar că m-am dus după vreo altă femeie. Măcar de mi s-ar găsi trupul mai repede, ca să mi se facă rugăciunea cuvenită, să-mi fie săltat leșul și să fiu îngropat! Și, mai însemnat chiar decât asta, măcar de-ar fi dibuit ucigașul meu! Vreau să știți că, până ce nu va fi aflat nemernicul acela, am să mă răsucesc neîncetat în groapă, fără odihnă, chiar de-o fi să mă pună în cel mai fățos mormânt, și am să vă trezesc tuturor neîncredere. Găsiți-l pe puiul de târfă care va deveni ucigașul meu, iar eu am să vă povestesc, rând pe rând, tot ceea ce voi vedea pe lumea de dincolo! Dar, după ce-l veți găsi, trebuie să-I puneți la cazne cu menghina, să-i frângeți oarece oase – mai cu seamă coastele –, trosnindu-i-le binișor, iar apoi să-i smulgeți, rând pe rând, firele acelea de păr scârboase și slinoase, străpungându-i pielea cu șișurile călăilor (anume făcute pentru această treabă) și făcându-l să urle de durere. Cine este ucigașul meu – cel față de care mă încearcă atâta mânie – și de ce m-a ucis în felul acesta năprasnic? Puneți-vă aceste întrebări. Spuneți că lumea e plină de ucigași parșivi, de două parale, că ce mi-e unul, ce mi-e altul? În cazul acesta, vă înștiințez de pe-acum: în spatele morții mele se ascunde o uneltire scârnavă la adresa credinței noastre, a datinilor noastre, a modului nostru de a privi lumea. Căscați ochii, aflați de ce m-au ucis vrăjmașii vieții în care credeți și pe care o trăiți, dușmanii islamului, de ce vă pot ucide și pe voi într-o bună zi. Spusele marelui predicator Husret Hogea din Erzurum, căruia îi sorbeam vorbele cu lacrimi în ochi, se împlinesc, una câte una. Să vă mai spun și că toate cele câte ni se întâmplă, chiar de-ar fi să fie povestite și așternute într-o carte, nu vor putea fi înfățișate niciodată, nici măcar de cei mai iscusiți dintre miniaturiști. Așa cum se petrece și cu Preasfântul Coran – să nu se înțeleagă greșit, Doamne ferește! –, puterea cutremurătoare a acestei scrieri vine și din faptul că ea va fi cu neputință de ilustrat vreodată. Mă îndoiesc că ați izbutit să pricepeți acest lucru. Luați seama, nici eu nu mă plecam, pe vremea uceniciei mele, asupra adevărului din adâncuri, asupra vocilor care răzbăteau din lumile de dincolo; făceam haz de asemenea lucruri, chiar dacă mă temeam de ele. Și mi-am aflat sfârșitul pe fundul acestui puț înfricoșător! Asta vi se poate întâmpla și vouă; fiți cu ochii în patru! Acum nu-mi mai rămâne altceva de făcut decât să nădăjduiesc că, poate, dacă putrezesc zdravăn, mă vor dibui din pricina duhorii pe care-o voi răspândi. Și, de asemenea, să-mi închipui caznele la care îl va supune vreun om cumsecade pe nevrednicul meu ucigaș, atunci când acesta va fi aflat. 2 Mă numesc Negru Am pătruns în Istanbul, orașul în care m-am născut și în care am crescut, ca un somnambul. Despre cei care urmează să moară se spune că i-a tras pământul; pe mine m-a tras moartea. La început, când am ajuns în oraș, credeam că nu există decât moarte; mai apoi însă m-am întâlnit cu dragostea. Dar la vremea când intram pentru prima oară în Istanbul, dragostea era ceva la fel de îndepărtat și de uitat ca și amintirile mele legate de oraș. Cu doisprezece ani în urmă, mă îndrăgostisem, la Istanbul, de verișoara mea, aflată la vârsta copilăriei. La doar patru ani după ce părăsisem Istanbulul, mi-am dat seama că, în vreme ce cutreieram prin stepa nesfârșită, prin munții năpădiți de zăpezi și prin orașele posomorâte din Țara Persanilor, purtând scrisori și strângând dări, uitasem treptat cum arăta chipul iubitei mele nevârstnice rămase la pag. 11 - 15 |