Cartea înțelepciunii lui Solomon

„Cartea înțelepciunii lui Solomon” s-a bucurat multă vreme de reputația de a fi cea mai interesantă scriere din corpusul apocrif. Această carte este inclusă în așa numita „literatură sapiențiala a evreilor”, al cărei principal obiectiv îl reprezintă discutarea problemei vieții și a condițiilor acesteia. Atât gândirea, pătrunsă de un puternic spirit religios, cât și expresia se situează la un nivel înalt.
Formată din două părți mai degrabă complementare, una dedicată înțelepciunii ca mijlocitor între Dumnezeu și oameni (numită și „cartea eshatologiei”), iar cealaltă lui Dumnezeu ce comunică direct cu creația, „Cartea înțelepciunii lui Solomon” este o operă ce merită să fie descoperită fiindcă reprezintă un strălucit exemplu al influenței gândirii grecești asupra modului de a înțelege și comunica tradiția ebraică. Altfel spus, cu câțiva ani înainte de Iisus, un evreu cultivat din Alexandria a îndrăznit să-și exprime credința și tradițiile sale seculare într-o limbă nouă: cea a retoricii grecești, autorul avându-i în vedere pe contemporanii săi, atât evrei cât și păgâni. Așa se explică de ce scrierea aceasta este cu totul diferită de celelalte cărți ale Vechiului Testament, exprimând într-un fel chintesența acestuia. Și putem spune că se ajunge până în punctul în care intuițiile autorului cu privire la înțelepciunea divină - care este ajutorul și călăuza oamenilor - au adus Sf. Pavel și Sf. Ioan unele dintre conceptele și cuvintele prin care aceștia să exprime taina lui Iisus, Înțelepciunea lui Dumnezeu.

1. Scurtă prezentare a cărții 5
2. Titlul 10
3. Manuscrisele 11
4. Versiunile 12
5. Data 14
6. Natura compozită 17
7. Paternitate și limbă 24
8. Relația avută cu alte cărți din Vechiul și Noul Testament 29
9. Teologia și filozofia cărții 36

NOTÃ 63

CARTEA ÎNȚELEPCIUNII LUI SOLOMON 67

Capitolul 1 69
Capitolul 2 74
Capitolul 3 79
Capitolul 4 84
Capitolul 5 88
Capitolul 6 92
Capitolul 7 96
Capitolul 8 103
Capitolul 9 107
Capitolul 10 111
Capitolul 11 115
Capitolul 12 121
Capitolul 13 127
Capitolul 14 131
Capitolul 15 137
Capitolul 16 141
Capitolul 17 147
Capitolul 18 152
Capitolul 19 157

BIBLIOGRAFIE 165

Înț. 2:4, „Numele nostru va fi uitat și nimeni nu își va mai aminti de lucrările noastre". Ecl. 1:2, „Nu mai este nicio pomenire a celor dinainte". Ecl. 2:16, „Căci pomenirea înțeleptului, ca și a nebunului, nu este veșnică". Ecl. 9:5, „Pomenirea lor [a morților] este uitată".
Înț. 2:6-10 și Ecl. 9:7-9 arată o mare similaritate, diferența ținând doar de tonalitate. Atitudinea cuvintelor apostaților din Înțelepciune este una sfidătoare, cea din Eclesiastul este una tristă: „Du-te de mănâncă pâinea ta cu bucurie, și bea-ți vinul cu inima bună Toată vremea veșmintele să-ți fie albe, și untdelemnul să nu lipsească de pe capul tău. Bucură-te de viață cu soția pe care o iubești în toate zilele vieții tale trecătoare, pe care ți-a dat-o El sub soare; căci aceasta este partea ta în viață În Șeol, în care te vei duce, nu se află nici lucrare, nici punere la cale, nici cunoaștere, nici înțelepciune".
Hitzig, în ediția sa la Eclesiastul (1847), a negat existența vreunei legături între cele două cărți. Conform lui Grimm, Hitzing nu și-a motivat aserțiunea. Gregg, în CBS, respinge și el ideea vreunei legături și aduce motivații, dar acestea nu par convingătoare. Este adevărat că epicureismul și saducheismul nu aveau nevoie să facă apel la Eclesiastul. Saducheii din 1 Enoh 102:6 spun: „Așa cum murim noi, mor și cei drepți, cu ce se aleg ei din faptele lor? Iată, asemenea nouă, și ei mor în durere și în întuneric, ce au ei mai mult decât noi?
De acum înainte, noi suntem egali". Acestea sunt exact aceleași atitudini ca cele din cuvântarea apostaților din Înțelepciunea 2. Saducheismul era o boală a vremii, iar autorul primei părți a Înțelepciunii a combătut-o. Este destul de probabil ca acesta să i se fi opus și în cazul în care Eclesiastul nu ar fi fost scris, dar, chiar și așa, forma Înțelepciunii 2:6-10 probabil datorează ceva Eclesiastului 9:7-9.
Influența avută de Cartea Înțelepciunii asupra Noului Testament a fost estimată în mod diferit. Eichhorn (p. 202) a indicat prima dată asemănări în Romani și Efeseni, dar Grimm a refuzat să recunoască vreo legătură directă chiar și în cazul Înț. 15:7 și Rom. 9:21. Alți savanți totuși susțin o legătură directă nu numai cu Sf. Pavel, ci și cu Evanghelia Sf. Ioan, Epistola Sf. Iacov, Epistola către Evrei și Apocalipsa.
În comentariul său, Grimm dă, la p. 36, un număr mare de pasaje unde legătura dintre Înțelepciune și Noul Testament a fost afirmată de către Nachtigal, Stier și alții; dar toate cercetările anterioare cu privire la întrebuințarea acestei cărți de către Sf. Pavel au fost înlocuite de cea a lui Grafe, Das Verhăltniss der Paulinischen Schriften zur Sapientia Salomonis, Theol. Abhandl. în onoarea lui Weizacker, 1892, pp. 253-86.
Văzând că Sf. Pavel nu citează înțelepciunea ca atare în niciun loc, este aproape imposibil de adus o dovadă de conexiune care să satisfacă pe toată lumea;